Adriana
Publicat în 19 octombrie 2016, 17:02 / 267 elite & idei

Adrian Bulboaca despre Matricea Românească

Adrian Bulboaca despre Matricea Românească
+ Observator

Matricea Românească este demersul nostru onest de recuperare, de redescoperire și de reafirmare a identității naționale, un proiect prin care vom readuce la viață trecutul, vom fructifica prezentul și vom semăna semințele viitorului, dând astfel substanță potențialului țării noastre în contextul aspirațiilor sale europene.

Cultura înseamnă solidaritatea dată de o experienţă istorică comună, aderenţa la instituţiile care au marcat această experienţă. Matricea Românească trebuie înţeleasă deci nu etnic, ci în spiritul cetăţeniei de sens civic românesc, al unei Matrici incluzive ce recunoaşte contribuţia tuturor cetăţenilor săi, fără deosebire de rasă, de naţionalitate, de origine etnică, de limbă, de religie, de sex, de opinie, de apartenenţă politică, de avere sau de origine socială.

A fost odată un vis numit România. Misiunea noastră și a partenerilor care ni se vor alătura în acest proiect este să îl reamintim celor care l-au uitat, celor care nu au cunoştinţă de el sau celor care, pur şi simplu, nu mai cred în vise.

Cu bucurie și emoție vă invităm să (re)descoperiți „Matricea Românească” accesând www.matricea.ro.
http://bulboaca.com/in-serviciul-dumneavoastra/vetile-noastre/bulboaca-i-asociaii-lanseaza-matricea-romaneasca

Ultima ora:

ObservatorCsibi Magor: Cine hrănește toxicitatea din organizații?

PoliticKlaus Iohannis a decorat cadre medicale, profesori și reprezentați ai societății civile cu prilejul Zilei Naționale a României: O recunoaștere a meritelor oamenilor care aduc cinste țării noastre

EconomieRadu Craciun: Vor fi pietele emergente la originea urmatoarei crize?

ExternSebastian Cochinescu: It was great to visit the Capital Factory Center for Defense Innovation last week in Austin, Texas.

SocialCsibi Magor: Cine hrănește toxicitatea din organizații?

EvenimenteAndreea Paul, la TEDx Baia Mare

CulturaRăzvan-Ioan Dincă, numit în fruntea Societății Române de Radio şi Televiziune

EditorialSilviu Nate: Noua coaliție, dilemele și liniaritatea politicii externe a Germaniei



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe