OraNoua.ro
Publicat în 25 ianuarie 2017, 15:26 / 376 elite & idei

Adrian Luca: Despre iepuri fiscali si impredictibilitate legislativa

Adrian Luca: Despre iepuri fiscali si impredictibilitate legislativa

de Adrian Luca

Poate și influențați de vremea de afară (la București bate un vânt rece) avem tendința să vedem doar coduri roșii în față. E drept că frontul de instabilitate globală nu are cum să ne ocolească. La Londra, primul ministru tocmai a transformat codul de chihlimbar (așa îi spun englezii codului portocaliu) în unul roșu pentru hard Brexit. La Washington, codurile care au tot fost transmise pe Twitter de președintele-ales Trump se pot transfoma de poimâine în acțiune, de îți vine să inventezi un nou cod de culori pentru ce va urma (din categoria to be continued).

Dacă peste această instabilitate exogenă (care vine de la ei) mai strecurăm și una endogenă (neaoșă, de-a noastră) suntem în mod clar blocați în impredictibilitate, suntem, cum ar spune englezul, într-un moment Michael Fish dacă ai vrea să-ți faci o minimă prognoză pentru afacerea/bugetul tău personal (voi explica la sfârșit despre ce e vorba cu momentul Michael Fish).

Cred că percepția de impredicbilitate pe care o resimțim în ultimul timp vine din nerezonabilul cu care ne întâlnim. Când îți spui că n-ar avea sens să se întâmple asta și totuși se întâmplă, atunci lumea ta se dă peste cap.

Spre exemplu, oricât am întoarce pe toate fețele eliminarea plafonării la cinci salarii pentru CAS (nu mai vorbesc de neintroducerea plafonării pentru CASS), două sume mi se par nerezonabile, puse una lângă alta – 1,4 miliarde de lei, câștigul bugetar estimat al măsurii,  vs. ”undeva la 30.000 de angajați” (23.478 arată o estimare de ultimă oră) care sunt înregistrați cu salarii de cel puțin cinci ori peste nivelul mediu. Cine sunt aceștia? Poate doar niște contribuabili care, deși și-ar pute permite apelarea la diverse formule de a nu-și înregistra toate veniturile salariale, uite că, dintr-un motiv sau altul nu o fac, se conformează fiscal. Eu zic că îți trebuie un motiv foarte consistent să descurajezi acestă corectitudine, în orice caz nu numai 1,4 miliarde de lei, bani pe care i-ai face fără costuri prea mari, doar din îmbunătățirea absorbției fondurilor europene și o ușoară accelerarea a creșterii economice (apropo, atenție la codul galben spre portocaliu dat de neîncasările din TVA în ultimele luni).

Aceasta nu înseamnă că aș fi împotriva corectării dezechilibrelor fantastice din economie (când motorul principal funcționează cu salarii de 200 de euro nu poți urca prea sus) – în mod rezonabil nu ai cum să te opui, când efectiv tot mapamondul își pune problema regândirii modului în care se redistribuie plăcinta (profiturile) economiei. Dar încă o dată, miza celor 1,4 miliarde de lei este nerezonabilă, meschin de mică raportat la costuri.

Măsuri rezonabile – asta așteaptă investitorul, managerul, ba chiar și salariatul de azi. Ținem cont de contextul extraordinar, dar niciodată să nu abandonăm ca rezultatul să justifice costurile.

Avem, desigur, parte și de o promisiune că ”numărul de taxe din România nu va fi mai mare de 50” (de ce nu 20?), dar cred că toată suflarea de contribuabil s-ar bucura mai degrabă să știe că, într-adevăr,  va veni  acea ”Lege a prevenţiei care înseamnă  că un  agent economic nu va  mai putea fi  sancționat sub nicio formă, dacă  el  nu  a  fost  înainte  îndrumat  și  apoi  prevenit.  Practic,  scoatem  cartonașul  roșu acordat direct și îl înlocuim cu două cartonașe galbene”. Aceasta lege a preventiei este corectă, pentru ca este rezonabilă această succesiune a cartonașelor într-o relație eficientă contribuabil-Fisc. E fezabilă, de-abia așteptăm să vedem că se și întâmplă!

Dar una caldă, alta rece. Înțelegem că din 2018 se renunță la cota zisă așa zis unică de 16%: 0% pentru cei care au venituri sub 2.000 de lei, în principal salariați – și aici s-ar încadra 70% din truditorii acestei economii low cost. Dacă economia, bună-rea așa cum o avem, funcționează în acest moment cu astfel de cifre, cât de sustenabil va fi ca grosul angajaților să nu mai plătescă niciun impozit pe salariu? Și cum va ajuta aceasta economia să creeze noi locuri de muncă mai bine plătite? Cât de rezonabil este să credem că bugetul va putea rezista sănătos doar cu 10% de la o treime din salariați? Autoritatile vor sa punem pariu ca la scurt timp aceste cote progresive se vor modifica din nou cu efecte totul impredictibile? Indiferent cine va castiga pariul acesta, o economie obisnuita cu cota unica va avea de pierdut.

Haideți, înainte să fie prea târziu, să nu uităm principiul de bază – tăiem, adăugăm, introducem chestii noi, dar să analizăm, să știm de ce o facem și cu ce costuri vs. rezultate. Să zdruncini din temelii un sistem care funcționează de mai bine de 10 ani nu e imposibil, dar poate fi o greseala pe care economia sa nu si-o permita.

Suntem încă în căutarea acelor măsurilor-wow care să ne facă să credem că da, din 2018, se vor alinia planetele pentru economia românească! Se pare doar că din 2018 vom fi ca americanii (great again, probabil) cum sună misterios un alt paragraf din programul de guvernare: ”după 1 decembrie 2018, pe modelul din SUA, fiecare român  va  beneficia  de  suportul  unui  consultant fiscal și se vor elimina ghișeele pentru persoane fizice din țară, din cadrul tuturor instituțiilor publice”.

Nu știu de ce, dar sună a simplificare forțată, cu astfel de consultanți care te ajută să treci strada fie că vrei-nu vrei.

Chiar nu știu cum e pe la americani, chiar nu știu cum o să fie la noi după 2018 (a devenit  un orizont foarte îndepărtat când nu știi ce va urma nici mâine), dar, dacă tot vorbim de noua prietenie a Fiscului, de ce nu începem cu măsurile concrete și extrem de rezonabile care așteaptă pe masa, sub ochii autorităților de mai bine de un an?

Avem în aceste zile la București o nouă delegație FMI care probabil că, după ce se va uita prin cifrele de la Finanțe, va avea o întrebare rezonabilă – și, ce-ați mai făcut cu măsurile de care care vă ziceam (ma refer la raportul FMI din august 2016), cele referitor la schimbarea abordării Fiscului față de contribuabil, mai ales marile companii. Ultima dată, păreau încă departe abordări extrem de rezonabile precum „reducerea presiunii pe contribuabilul corect, prin creșterea presiunii pe ceilalți, odată cu îmbunătățirea analizei de risc”.

Ce să mai vorbim de propunerea din raport ca Fiscul să poată încheia înțelegeri pentru a închide litigii costisitoare, spre exemplu acolo unde sunt acuzații de transfer de profituri. ”Negocierea este o parte integrantă a avansării pe calea metode­lor moderne bazate pe risc de administrate a conformării contribuabilului”, spune FMI. Și se întâmplă în toată lumea: anul trecut, pe vremea asta vorbem de negocierea Fiscului britanic cu cei de la Google pe un caz de prețuri de transfer. Anul acesta, a venit rândul italienilor să finalizeze o înțelegere, care să dea câștig de cauză bugetului public, dar, în același timp, nici să nu obstrucționeze afacerea din țară a acestui gigant global.

Că e mare, că e mic, în ochii unui investitor strain nu e nerezonabil că autoritățile române urmează mișcarea globală de a se concentra pe tranzacțiile intra-grup, așa-numitele prețuri de transfer prin care s-ar putea afecta plăcinta profiturilor. Dar e nerezonabil pentru acel investitor să audă că ”Această chestiune a impozitării companiilor multinaționale este rezolvată la nivel european, dă soluția impozitării la locul unde se face profitul, se va implementa în acest an și la noi, dar nu știm când”.

Da, teoretic, aceasta este soluția, dar să crezi că, în practică, deja funcționează, atunci … nu ai o imagine realistă asupra fenomenului (tocmai pomeneam de negocieri individuale, mai sus!) Însăși Comisia Europeană admite că e vorba de un proces extrem de complex, de sensibil, care are în centru controversata CCCTB, baza comună consolidate de impozitare, pasul decisiv spre unificarea politicii fiscale europene, subiect pe care tot evităm să-l punem pe agenda publică, în ciuda impactului pe care îl vom resimți cu toții. Or, un simplu copy-paste al unei directive tehnice nu schimbă nimic, în lipsa acelei noi abordări față de contribuabil.

Nu-mi voi încheia pledoaria pentru rezonabilitate fără a aminti că este rezonabil că s-a renunțat la acel formular de tristă faimă 088. A arătat că guvernul a înțeles că e vorba de o măsură birocratică obstrucționistă, sancționată și în raportul Doing Business 2017 al Băncii Mondiale (pag 183). Dar, iarăși, investitorii se pot aștepta ca, dat fiind gap-ul (gaura) TVA în România (care e record European,  38%, după ultimele date), statul să nu renunțe, totuși, la a avea informțiile din 088. Dar cum se va face aceasta, cu ce costuri? Nu e mai rezonabil să existe înainte o discuție, o dezbatere reală cu mediul de afaceri, mai ales pe chestiunile sensibile?

„Discuții, consultări încă din primele faze, explicații, ghiduri de îndrumare, verificarea atentă a implementării, a efectelor vs. Costuri” – am cules aceste recomandări dintr-un raport ”Bugete mai bune, o politică fiscal mai bună” publicat recent la Londra de câteva organizații non-guvernamentale. Recomandări pentru Guvernul britanic, care și el umblă cu diverși ”iepuri fiscali, adică atunci când nu-și atinge țintele, scapă în tentația surprizelor pentru contribuabili, mai mult sau mai puțin … bine pregătite.

Și dacă astfel de recomandări sunt valabile la Londra eu zic că e rezonabil să se țină cont de ele și la București. Altminteri e încurajator să citesti in programul de guvernare că ”guvernarea noastră va renunța la acel complex pe care multe guvernări în România l-au avut, și anume că sunt unele lucruri care nu se pot face în țara noastră, deși foarte multe state le-au făcut cu mult înainte și cu rezultate foarte bune”. Rezon.

PS.  Așadar, cine e acel Michael Fish de care vorbeam la început? ”E corect să se spună că prognozele economice sunt în criză, faptul că nu am prevăzut dimensiunea crizei din 2008 a fost momentul Michael Fish al economiștilor”, spunea zilele trecute economistul-șef al Băncii Angliei (Banca Centrală Britanică).

Puțină istorie – suntem într-o zi de joi 15 octombrie 1987, după prânz. Lumea era agitată și pe-atunci, iar în America, indicele Dow Jones se pregătește să-și continue căderile din ultimele zile – doar peste câteva zile avea să vină… Lunea Neagră a burselor ( ca un amănunt, astăzi DJIA este de 10 ori mai mare decât acum 30 de ani!). Oricum, brokerii englezi n-au mai apucat să se ocupe de broblema burselor, că interesul general era acaparat de de starea vremii. ”O doamnă a sunat azi la redacție să ne-ntrebe dacă o să avem un uragan. Stați liniștită doamnă, nu o să vedeți așa ceva la noi. Va fi ceva vânt (windy), dar prin Spania”, spune vedeta rubricii meteo, Michael Fish, la știrile BBC de la ora 13. Doar că în acea noapte sudul Angliei, cu tot cu regiunea Londrei, este lovit de un fenomen care, într-adevăr nu se vede prea des, cam o dată la … 200 de ani: o furtună (e corect, nu sunt uragane în zonă) cu rafale la 200 km/h, din acelea care iau copacii pe sus (se pare că au fost dezrădăcinați vreo 15 milioane). În final, victime și pagube de 2 miliarde de lire (în banii de acum 30 de ani). Dl. Fish, un specialist respectat în breasla sa, regretă până în ziua de azi că a inventat (cum avea să povestească mai târziu) nevinovatul artificiu de marketing, cu acel apel al unei telespectatoare …

Revenind la zilele noastre, economistul-șef al Băncii Angliei trăgea de fapt semnalul de cod roșu privind impredictibilitatea unei economii (națională/globală) care stă sub semnul dezechilibrului major al ”împărțirii plăcintei” (sunt cuvintele lui)  pornind de la extraordinara discrepanță a productivității dintre companii. Aceste sunt problemele reale la ei, dar și la noi, dar dacă vom încerca să le dregem peste noapte cu măsuri heirupiste, mă tem că vom mai avea și alte probleme în afară de impredictibilitate.

contributors.ro

Ultima ora:

ObservatorMireille Rădoi: Micul Paris la Biblioteca Centrală Universitară „CAROL I”  

PoliticKelemen Hunor: Acest guvern rămâne şi va face treabă până în 2024. UDMR nu va vota nicio moţiune de cenzură

EconomieCristian Grosu: Săptămâna care modelează Europa și România ei

ExternAntonia Colibasanu: What the EU’s Green Deal Means for Europe and Russia

SocialAdrian Hatos, la dezbaterea despre meditații organizată de Societatea Academică din România

EvenimenteMireille Rădoi: Micul Paris la Biblioteca Centrală Universitară „CAROL I”  

CulturaCristina Popescu: Pictorul Dimitrie Știubei, un pictor de …marcă

EditorialTeodor Baconschi: D-ale pandemiei. Un final cu repetiție



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe