Matei Bogdan
Publicat în 4 decembrie 2019, 19:00 / 32 elite & idei

Adrian Luca: Frate-frate, dar brânza e pe bani (și albastră): neînțelegerile principiale dintre greii NATO au și origini fiscale!

Adrian Luca: Frate-frate, dar brânza e pe bani (și albastră): neînțelegerile principiale dintre greii NATO au și origini fiscale!

Universitatea Politehnică din Bucureşti împreună cu o companie israeliană testează un sistem care poate prezice cutremurele cu cel puţin patru ore înainte ca acestea să se întâmple, afirmă Mihnea Costoiu, rectorul instituţiei de învăţământ superior.

Celor care nu le miros bine tensiunile dintre greii NATO, verbalizate mai ales acum, la a 70-aniversare, le recomand un duș rece care se servește de ceva timp încoace în fiscalitatea globală. Până la urmă, dacă vorbim de o structură de 70 de ani, e nevoie, pe ici pe colo, de resetări (că tot e la modă). Dar pe partea de sisteme de securitate îmi imaginez că e mai simplu – nimeni nu se apucă se mute peste noapte baze aeriene, navale și altele asemenea. În schimb, mișcări de forță se întâmplă sub ochii noștri în sistemul de fiscalitate, cel care în decada următoare va împlini nu 70, ci 100 de ani. Ca și în cazul NATO, și în avanposturile noii ordini fiscale globale se găsesc tot francezii și americanii. Să fie de mirare că sunt și aici pe poziții principial divergente? Întrebarea e – cine are cea mai mare nevoie de schimbare. În ce privește securitatea, președintele Trump s-ar putea să aibă dreptate – ”nimeni nu are nevoie mai mare de NATO ca Franța” (declarație 3 decembrie). În fiscalitate însă, lucrurile nu sunt chiar așa de ușor de taxat. Și în consecință, nici nouă nu ne e așa simplu să ne stabilim ”cu cine ținem”.

Războiul listelor albastre

Summit-ul NATO de la Londra a fost precedat de o listă de chemare la luptă. Agenția americană responsabilă cu politicile comerciale (USTR) a dat rezultatul investigației asupra așa-numitului impozit pe servicii digitale, impus de francezi în vară (legea ”GAFA” a intrat în vigoare pe 24 iulie, USTR a inițiat investigația pe 10 iulie).

Rezultatul investigației e formulat ca o declarație diplomatică din vremea Războiului Rece: pe lângă că e ”discriminatoriu față de companiile americane”, că e ”retroactiv” (se aplică de la 1 ianuarie), impozitul mai e și ”nerezonabil, deviind de la normele fiscale americane și internaționale, prin extrateritorialitate, faptul că taxează venitul nu profitul și penalizează anumite companii de tehnologie pentru succesul lor”. Previzibilă este și recomandarea: suprataxarea vamală cu până la 100% pentru o listă de importuri din Franța. O listă din clasicul joie de vivre franțuzesc care începe cu brânză, că e Roquefort, Edam ori albastră (cu mucegai – blue cheese). O listă de trei pagini (mai include iaurturi, cu sau fără fructe, genți, cosmetice etc) de importuri care, anul trecut, se ridicau la 2,4 miliarde de dolari.

Nu e prima listă transatlantică. Anul trecut, prin vară, europenii vedeau taxe mai mari pe oțelul exportat în State. La reciprocitate, Europa aducea o listă proprie de taxe vamale cadou pentru americani, care începea cu porumb și orez, trecea prin oțel, motociclete Harley-Davidson și se termina cu … cărți de joc americane (articol Contributors).

Lupta se încinge și, totuși, nu miliardele de acum contează aici [1]: situația e mult mai albastră pentru că în joc e, cum ziceam, resetarea. Pană la urmă, istoria este o continuă reformulare a principiului ”brânza e pe bani”. Dar acum 100 de ani începea să se stabilească o ordine nouă în împărțirea profiturilor, care, odată cu întețirea globalizării economiei, avea să poarte numele de transfer pricing (prețuri de transfer, stabilirea remunerației intra-grup). Chiar dacă azi nu mai trăim într-o economie eminamente brick and mortar (din cărămidă și mortar), să trimiți la lada istoriei o ordine de 100 de ani se dovedește a fi o revoluție nu grea, ci (BEEPS) de grea, cum se vede și se va vedea.

Ordin pe unitate: Companii aveți o nouă provocare, minimul de impozitare!

Pe 26 noiembrie, din cele patru tweet-uri despre acțiunile ministrului francez al Economiei și Finanțelor, Bruno le Maire, două au venit cu #10yearsGF , adică de la evenimentul prin care OCDE a marcat, la sediul său din Paris, 10 ani de la constituirea ”Forumului Global pentru transparență și schimb de informații în scop fiscal”. Iată din tweet-uri: ”Trebuie să găsim un acord internațional asupra impozitării minimale a companiilor, pentru că este un zid de protecție împotriva acestui dumping fiscal care îi revoltă pe concetățenii noștri. Franța propune o rată minimă efectivă de impozitare de 12,5%.”.

Laconic mesajul, vastă istoria din spatele lui, dar și din fața lui. Rețineți două lucruri – dumping fiscal și 12,5%. Pe repede înapoi, iată despre ce e vorba.

BEPS, actul I – Marea Provocare

Suntem în vâltoarea ultimei Mari Crize și marile economii (G8/G7, apoi G20) cer o rescriere radicală a sistemului fiscal global. Apelează la laboratorul de soluții tehnice pentru compromisuri politice, aka OCDE. ”Forumul Global” este un prim succes [2]. În același timp, se deschide marele front anti-BEPS – Base Erosion and Profit Shifting (erodarea bazei de impozitare și mutarea profiturilor). A fost lansat în iulie 2013, prezentat pe 5/10/15 (aici, articolul pe Contributors, în care găsiți și decalogul BEPS), cu 15 capitole rămase deschise.

La modul practic, BEPS-ul a împins lucrurile în principal pe direcția supra-transparentizării, iar astăzi avem un standard global și în ce privește CbCR – Raportarea pentru fiecare țară în parte. În linii mari, de doi ani încoace, marile companii multinaționale prezente trebuie să raporteze la Fisc date despre afacerile pe care le derulează în țările unde au filiale (CbCR – instrument la îndemâna administrațiilor fiscale prin care Ce bine se Citește Riscul fiscal!). UE are directivă specială de cooperare administrativă, dar și SUA respectă CbCR. (Rețineți termenul – îl vom reîntâlni imediat mai jos)

Bun, administrațiile văd acum mai bine unde sunt banii, dar cum ajung la ei? Mantra BEPS-ului se cheamă ”alinierea impozitării cu valoarea creată” dar aici lucrurile nu mai sunt așa simple, mai ales când ești într-o economie din care tehnologia a scos granițele, iar titlul de creator de valoare se împarte între zecile de filiale ale unei multinaționale. Primul capitol din BEPS e sugestiv: ”Provocările fiscale care decurg din digitalizare”. Și așa a rămas până azi – o mare provocare: îi poți convinge pe americani să intre în hora CbCR, dar mai greu să împartă valoarea giganților lor internet cu administrațiile fiscale europene. Pe acest fond, au apărut în ultimii cinci ani răsunătoarele investigații de la Bruxelles împotriva marilor multinaționale americane (Apple, Google, dar și nume din economia tradițională) și spectrul războiului comercial Atlant-EXIT. În paralel, Comisia a scos de la naftalină planul de armonizare și consolidare a impozitului pe profit, CCCTB (Contributors iunie 2015 – ”Ceva mai dur decât BEPS?”). Legitimat de cuplul franco-german, CCCTB va duce la întregirea (necesară mai ales în vremuri post-Brexit) a proiectului european de piață unică prin eliminarea ultimei redute de suveranitate fiscală statală, va ataca și problema veche a dumpingului fiscal intra-european, plus că va trata și problema împărțirii profitului în noua economia digitalizată. (De notat că CCCTB a ajuns tot la nivelul aprobării finale politice).

Dar francezii, mai temperamentali (și mai cu nevoi, cum ar zice Trump), au vrut să grăbească lucrurile printr-o străpungere brutală a frontului, cu o soluție zisă provizorie – acea impozitare a digitalului la nivel european, în fapt, vorba americanilor, un deviaționist impozit pe cifra de afaceri, cu iz de dublă impunere.

În ciuda luptelor grele de culise (Președinția română a Consiliului UE de la începutul anului poate spune mai multe) nu s-a adunat unanimitatea pentru impozitarea digitalului (nota bene – unanimitate de care încă e nevoie în chestiuni de fiscalitate directă) și astfel nu putem vorbi de o soluție europeană. Încă. Dar nu-i nimic, Parisul merge mai departe – din vară, francezii sunt primii care au propria taxă pe digital sub această formă. Zilele trecute, cehii (nota bene) au devenit primii din flancul Estic cu o taxă asemănătoare (și deloc mică – 7%, când la francezi e doar de 3%). Până și britanicii, cu tot Brexit-ul lor, vor avea una, din 2020. Austriecii, spaniolii, italienii, belgienii au dat de înțeles că intră în joc. Probabil că nici România nu va mai putea sta deoparte, atâta timp cât deja ne-am exprimat adeziunea (vezi scrisoarea din septembrie 2017). Iar Irlanda, principalul opozant, ca avanpost european al marilor corporații americane, ar putea să aibă o surpriză.

BEPS actul al II-lea. Mica simulare

Europenii s-au întors anul acesta din nou în laboratorul OCDE, cu următorul argument pentru restul lumii (practic, pentru americani) – vedeți ce se întâmplă dacă nu au avem o soluție globală: fiecare vine cu rezolvarea lui! Tehnic, au pus chestiunile netranșate din actul I pe doi piloni globali. Pilonul 1 – noi răspunsuri la întrebările vechi. Unde impozităm? (nexus) răspunsul nu va mai fi condiționat, ca până acum (de prin 1920 încoace, de când au început să existe tratate internaționale pe fiscalitate) de prezența fizică pe o piață, ci, în principal, de nivelul vânzărilor pe acea piață. Ce impozităm? Și aici se vor stabili noi reguli de alocare a profitului, trecând peste tradiția care spunea doar ”în funcție de riscuri, funcțiuni și activele fiecărei filiale”. În fapt, nu se va renunța de tot la tradiție, doar că se va interveni cu reguli administrative, acolo unde apar tensiuni tocmai datorită (din cauza?) noii economii (ex, în stabilirea profitului pentru funcțiile care nu sunt afacerea de rutină, de bază dacă vreți, a respectivei companii, se poate veni cu formulă de alocare sau chiar cu remunerații prestabilite). Acest Pilon 1 spune clar că vizează orice model de business, practic orice companie care are o implicare substanțială într-o jurisdicție, într-o piață. (singura excepție – s-a stabilit că nu se va aplica industriilor extractive)

Cu Pilonul 1, noi considerăm că răspundem îngrijorărilor americanilor, nu ar mai trebui să fie motive pentru a nu susține noile propuneri”, a transmis ministrul francez Bruno Le Maire de la evenimentul OCDE. Iar dacă tot ar fi mulțumiți de Pilonul 1, n-ar vrea să accepte și Pilonul 2 care vorbește de un impozit minim pe profit la nivel global?

Teoretic, trăim într-o lume liberă, unde fiecare țară își pune ce impozit mic vrea. Dar problema e la investitor – acesta va fi retaxat la el acasă și pentru acele venituri pe care le-a obținut într-o jurisdicție unde a avut parte de o impozitare efectivă sub acel prag internațional; sau nu i se vor recunoaște deduceri fiscale ori va avea parte de impozitare la sursă pentru o plată către partea afiliată, dacă acea plată a avut parte de impozitare efectivă sub pragul internațional.

Și, acum, despre 12,5%! Cum s-a mai observat, acesta este, din întâmplare, fix rata de profit din Irlanda. [3] Așadar, o subtilă mână întinsă americanilor și, implicit, irlandezilor. Dar nu știm cum se face că pe 28 noiembrie, ministrul francez vine cu un nou tweet în care simte nevoia să precizeze că e vorba ”12,5% ca taxă efectivă, nu normală”.

Interesant trebuie să mai fie să fii în spatele ușilor închise acum. Să-l vezi pe Unchiul Sam cum reacționează el la deadline-ul de 2020 pentru BEPS 2.0. [4] Adică ce nu s-a putut în cinci ani, să se facă într-un an, știind că mai intră și CbCR public (care înseamnă supra-transparență forțată pentru afacerile europene ale tuturor multinaționalelor Unchiului Sam). Încă o porție de blue cheese, vă rog!

Și totuși – când se vor deschide ușile negocierilor, e clar că lumea fiscală nu mai poate rămâne ca acum 100 de ani. Și poate că lumea nu o să vadă un impozit minim universal, dar Europa..Apropo, nu ne informa Consiliul în decembrie 2015 că va continua dezbaterile privind oportunitatea unui nivel minim de impozitare? Tot la fel, încă de pe atunci, se prospecta ”piața” și pentru introducerea CbCR public… Și uite așa, venim mai aproape de casă, adică de Europa.

Ședință de pomină la Bruxelles pe articolul 50 (altul)

Joi, 28 noiembrie, la ședința Consiliul pe competitivitate (COMPET), președinția finlandeză (a Consiliului UE) pune la masa discuțiilor un nou compromis pentru votul politic (așa e în Consiliu – eminamente politic) în cazul Public CbCR” – Raportare publică pentru fiecare țară în parte.Adăugarea ”public” înseamnă că respectivele companii trebuie să pună datele și pe site, la vedere, pentru toată lumea interesată. Cum spunea reprezentantul României (adjunctul reprezentantului permanent), aceasta ”permite instituțiilor publice și cetățenilor să examineze comportamentul fiscal al companiilor multinaționale”.

Nobil scop, transparența, dar nu batem la uși deschise? Cum spuneam, multinaționalele, prin filialele lor, raportează deja la Fisc aceste date. Și din câte știm, doar ANAF (nu Sanepidul, nu alte instituții publice), e abilitat să facă execuții fiscale! De acord, companiile trebuie să învețe să comunice mai bine cu publicul, să-și explice modelul de afaceri, dar vor fi ele pregătite pentru execuțiile în piața publică?

Dar să lăsăm detaliile. Vorba altor susținători în timpul ședinței – ”acum ori niciodată, acest proiect așteaptă de trei ani!”, ”cine nu e de acord cu acest proiect înseamnă că nu vrea, de fapt, transparență!

Așadar, au fost de acord practic toți cei mari – Franța, Italia, Spania, Olanda, Polonia, Finlanda … evident că trebuia să fim și noi de acord. Sigur, e un pic confuză treaba, că Germania s-a abținut (ceea ce trece la vot negativ). Dar destul de mulți au fost împotrivă, printre ei recalcitranții de serviciu când vine vorba de armonizare fiscală – Luxemburg, Irlanda, Suedia, Ungaria, Cehia, Austria și încă câțiva mai mici.

De fapt, de aici a pornit tot scandalul (pe limba bruxelleză – ”se creează un precedent”): unde încadrăm acest proiect de directivă – este sau nu o problemă fiscală și încă una de armonizare fiscală? Aceasta nu e deloc o simplă problemă de stabilire a termenilor. Partea ”pentru” a zis ce zice Comisia – directiva nu se referă la armonizare fiscală, ci doar la obligația de a publica raportări privind impozitul pe profit, atunci este corect ca baza legală a directivei să fie articolul 50(1) din TFUE – Tratatul de Funcționare al UE. Acesta este un articol lapidar [5], la capitolul libertate de stabilire (a afacerilor, de exemplu), care spune că ”Parlamentul European și Consiliul, hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară … decid prin intermediul directivelor”. Aceasta trimite la un vot cu majoritate calificată (QVM – Qualified Majority Voting) – sistemul prin care se adoptă acum 80% din legislația UE [6]. Comisia mai are un argument de nefiscalitate – de fapt, modificăm directiva raportării financiare (34/2013) deci nu ne referim la plata impozitelor, propriu-zis. Ca lucrurile să fie și mai clare, aprobarea se duce în camera de competitivitate a Consiliului și nu la ECOFIN (secțiunea care se ocupă de Finanțe).

De partea cealaltă, manevra pare prea cusută cu ață albă. Tabăra ”contra” susține avizul dat de serviciul de legalitate al Consiliului și crede că de fapt, tocmai pentru că e vorba de prevederi fiscale, ar fi trebuit să avem o modificare a directivei de cooperare administrativă fiscală (DAC), că baza legală trebuie să fie articolul 115 TFUE (privind ”acte cu incidență directă asupra instituirii sau funcționării pieței interne”) și, în sfârșit, ca acordul final să se dea în ECOFIN, unde deciziile se iau (încă) pe bază de unaninimitate, cel puțin când e vorba de fiscalitate directă.

Nu îmi permit să intru într-o dispută de bază juridică, acolo unde nu se înțeleg ei avocații Comisiei cu cei ai Consiliului, dar cred că vorbim de un text care se referă la prevederi fiscale clare, care sunt pe direcția armonizării fiscale (în final, dacă e vorba de transparență, trebuie să avem aceeași interpretare a datelor în fiecare țară) și nu una despre curbura bananelor. Dar să mergem mai departe.

Luxemburgul a devenit purtătorul de cuvânt al taberei ”nu” – și a întrebat: „de ce atâta grabă, să așteptăm să vedem ce zice și noua Comisie, dar mai bine să vedem ce se hotărăște în OCDE, că americanii și japonezii, spre exemplu, nu sunt încântați cu publicarea la liber a informațiilor. Și apropo de competitivitate, v-ați gândit la costurile suplimentare și dezavantajele pe care le aduce acestă transparență forțată față de competitorii din restul lumii?” [7]

Dar președinția finlandeză zice, ambițios [8], că nu renunță, deși mai are doar o lună, că Luxemburg a avut noroc că a reușit acum să strângă o minoritate de blocaj, că de fapt ar mai fi un singur vot și s-ar obține majoritatea calificată.

Epilog

Până la urmă, ce ne interesează e cum ne raportăm noi la această resetare. Dar pentru că e vorba de „brânză” (aka alocarea profiturilor”), să-i zicem direct: cum ne apărăm „brânza” în noul peisaj politico-fiscal, european și global? Sigur, putem să începem cu litania – ia uite ce ni se întâmplă, tocmai când voiam și noi să reducem impozitul pe profit la 10% (ca în Bulgaria, în Ungaria e chiar 9% acum) – să vezi că nu mai putem atrage investiții mari. Iar dacă, auzim acum, că ne bagă și bază comună de impozitare, s-a zis cu competitivitatea noastră.

Convenabile scuze, nu-i așa?, pentru sărăcia noastră de pensii, salarii, autostrăzi, perspective… Dar poate ați sesizat, citind mai sus, că acest Club numit UE își face datoria și ne informează din timp de cum merg lucrurile, care e direcția. Cine are urechi de auzit, să audă, să se pregătească, dacă e stat responsabil să vină cu alte variante de împrietenire cu investitorii mari, pentru că vedem foarte bine – ”suntem ieftini” nu a făcut și nu face minuni. Poate încercăm cu proceduri și legi naționale mai clare, poate ghiduri de explicare, poate predictibilitate, planuri fezabile de dezvoltare? Poate implementări de directive în care să nu fim noi mai catolici decât papa, așa cum nici alții nu se gărbesc să fie? (un studiu de caz de ultimă oră va fi cea mai nouă directivă de cooperare administrativă, DAC6, unde a mai rămas mai puțin de o lună până când trebuie transpusă!)

Da, QVM-ul înseamnă pierderea ultimei suveranități fiscale – o vorbă mare dacă știi ce să faci cu ea, suveranitatea. Dar QVM-ul este condiția de membru al clubului european – gândești pe cont propriu, acționezi în compromis, pentru a-ți apăra un interes național. Nu mi se pare deloc o anomalie că, spre exemplu, Cehia, acum un an era împotriva soluției europene de impozitare a digitalului, apoi părea că se răzgândește, pentru ca acum să fie mai catolică decât Franța. Sau că Germania să fie când așa, când așa, după cum se fac și se desfac alianțe pe chestiuni punctuale. Nu cred că suntem mai europeni dacă ridicăm mâna necondiționat, prin comparație cu irlandezii, luxemburghezii etc., care cel puțin simt nevoie să-și prezinte argumente valide. Asta nu înseamnă că CbCR public, spre exemplu, nu se va face, dar poate se va face la costuri cât mai mici, iar transparența să fie cu adevărat benefică.

Așa mici cum suntem (deși poate nu chiar atât de mici în noua arhitectură europeană post-Brexit), cred că ne-ar prinde bine să fim mai activi acum până nu o să fie prea târziu. Revoluția asta pe rescrierea ordinii fiscale nu o să vină în fiecare zi. În final, îmi permit să reiau un pasaj dintr-un comentariu din decembrie 2015, de la instalarea guvernului tehnocrat. ”Acest guvern poate face un lucru nemaifăcut până acum:să înceapă racordarea cu marile teme europene! Să pună Europa pe agenda publică internă, sămănânce Europa pe pâine, cum s-ar spune!”

Au trecut patru ani de atunci. Numărătoarea continuă.

Note:

[1] De ce și-ar asuma francezii mânia americanilor pentru o taxă care, așa cum recunosc, le aduce un câștig la buget modic: estimează la 500 de milioane pe an, de pe o listă de 30 de multinaționale, din care una e din Franța, câteva din Marea Britanie, Germania, China și restul… binecunoscuții giganți americani Google, Amazon, Facebook, Apple etc (că doar de-aia se și cheamă taxa GAFA)

[2] Despre un astfel de acord se vorbește de la începutul anilor 2000. Dar de-abia după criză s-a reușit încheierea unui acord global pentru eliminarea secretului bancar și schimb automat de informații privind conturile financiare (100 de juridicții face aacest lucrur în prezent). De asemenea, este apoape eliminată practica acțiunilor la purtător. (aici articol pe Hotnews, cu bilanțul parțial din iulie 2014).

[3] De fapt, Irlanda are trei tipuri de impozitare – 12,5% pentru profit comercial, 25% pentru profitul pasiv (cel obținut fără prea mare efort, de exemplu din chirii) și 33% pentru câștigurile de capital. Pentru 2017, o rată efectivă de impozitare a fost calculată de 10,2% pentru toate companiile, și la 12,3% pentru primele 100 de companii.

Rata efectivă de impozitare este data de plata efectivă a impozitului ținând cont de toate deducerile și alte prevederi legale de care beneficiază compania. De exemplu, pentru România, Consiliul Fiscal a calulat o rată efectivă de 13,5% pentru firmele mari (date 2017). Interesant că pentru Franța, cu o rată oficială de 33,3%, s-a estimat recent o rată efectivă de doar 17,8% în cazul marilor companii.

[4] Sfârșitul 2020, termenul din propunerile OECD, este și oferta avansată de președintele Macron lui Trump. Apoi, în bătăliile fiscale pe care le-a anunțat, dna von der Leyen, deja șefa Executivului european, a inclus clar – Impozitarea Digitalului (Dacă, până la sfârșitul lui 2020 nu se ajunge la o soluție globală, UE trebuie să acționeze de una singură) apoi Baza Comună Consolidată (este un proiect vechi și mă voi bate ca acesta să devină realitate)”.

[5] A nu se confunda cu articolul 50, de care se tot vorbește de când cu Brexitul, și care face parte din TUE (Tratatul Uniunii Europene)

[6] Tehnic, acesta înseamnă că niciun stat nu are drept de veto pe directive, pentru că deciziile se vor lua în Consiliul UE de către grupul care adună cel puțin 55% din statele membre și acoperă 65% din populația Uniunii. Iar procedură ordinară înseamnă că se ține seama și de forma adoptată în Parlament, care nu mai are doar rol consultativ. Minoritate de blocaj poate funcționa doar dacă se adună membri cu 35% din populația UE. Despre agitația politică din jurul trecerii la QVM în materie de fiscalitate directă (printre ultimele domenii unde încă mai este nevoie unanimitate) am vorbit aici, în februarie. Cum zicea atunci ministrul român de Finanțe, președintele în exercițiu al ECOFIN, ”Mai mulți colegi au arătat că suveranitatea fiscală este de primă importanță pentru statele membre (…) Vorbim de un subiect sensibil”. Dar la drept vorbind, n-am aflat, cel puțin de atunci încoace, cum stăm noi cu acest subiect sensibil.

[7] Chiar dacă nu are probabil adrenalina unei ședințe cu ușile închise, merită urmărită o ședință publică, chiar și pentru a vedea ce argumente folosește fiecare parte (important inclusiv pentru investitorii din acea țară). Chiar și semnalele informale transmise au greutatea lor. Spre exemplu, în această ședință, Luxemburg a fost singurul membru care și-a trimis ministrul de Finanțe (miniștrii de Finanțe participă la ECOFIN). Președintele finlandez de ședință este ministrul Muncii în țara sa. Iar din partea Comisiei (încă Juncker până la 1 decembrie) a venit vicepreședintele pe probleme de Muncă și Investiții, finlandezul Jyrki Katainen. (ședința aici, de la min 47, durează o oră).

„Proiectul presupune un parteneriat între compania Ionoterra şi Universitatea Politehnica din Bucureşti şi presupune studiul ionosferei pe un algoritm de calcul astfel încât să putem depista cutremurele cu minimum patru ore. Deşi colegii noştri vorbesc de mai mult de patru ore – de opt ore, de 12 ore – eu spun patru ore pentru că, după calculele noastre, varianta cea mai bună sau cu predicţia cea mai mare este de patru ore în acest moment. Până în această perioadă noi am validat datele, universitatea a validat datele şi continuăm să validăm datele. Suntem în perioada de validare şi de testare a sistemului. Este vorba despre date colectate după studierea Turciei şi, respectiv, a Greciei. Au fost anul trecut (colectate) aceste date. Testările s-au făcut în Turcia şi Grecia”, a declarat Costoiu pentru AGERPRES.

Potrivit acestuia, anul viitor vor fi instalate sisteme de supraveghere pe aproximativ 2000 de km în România cu epicentru în zona Vrancea.

„Pentru anul 2020, tocmai pentru a fi credibili şi a nu veni cu date estimative, vom avea sistemul de supraveghere, de verificare-testare pentru România pentru circa 2000 de km cu zona Vrancea ca epicentru. Zona Vrancea ca zonă care va fi urmărită în mod clar. Se vor instala toate echipamentele şi după jumătatea anului 2020 vom furniza date autorităţilor române. Nu vor fi date furnizate publicului pentru că noi nu suntem pregătiţi, sunt date tehnice, sunt date ştiinţifice. Nu ne substituim autorităţilor publice. Vom da autorităţilor publice datele astfel încât să putem face dovada faptului că sistemul şi tehnologia funcţionează”, a explicat rectorul.

În opinia sa, este necesară o strategie de răspsuns în noile condiţii, în care s-ar şti că va avea loc un cutremur cu patru ore înainte să se producă.

„Vom lucra în perioada următoare cu aceste informaţii urmând tot în perioada următoare să sprijinim autorităţile statului pentru un răspuns în caz de cutremur. Pentru că astăzi statul român are o strategie de răspuns pentru un cutremur la momentul producerii acestuia, dar nu are un răspuns pentru noua situaţie, pentru noua paradigmă în care ştim că se va produce cutremurul şi ce trebuie să facem în aceste condiţii. O strategie nouă pentru că există o nouă tehnologie. Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, Armata, Serviciile de Informaţii au un răspuns. (…) Ce se poate face în patru ore? Colegii noştri din companie spun opt ore sau 12 ore. Noi am făcut calcule şi am văzut că patru ore este varianta cu rezultatele cele mai bune. Ce facem în patru ore? Putem să oprim reactorul de la Cernavodă, putem goli barajele, vorbim de spitale, de şcoli, de oameni care sunt pe masa de operaţie, vorbim de o serie întreagă de lucruri. Ce înseamnă patru ore ? Toţi oamenii pe străzi, străzile blocate, metroul blocat. Patru ore pare un timp foarte îndelungat însă nu este nici pe departe atât de îndelungat”, a mai arătat reprezentantul UPB. 

[8] Ar fi și o problemă de orgoliu național, să fii președinția sub care se întâmplă ce nu s-a putut face sub alte cinci înainte (olandeză, slovacă, malteză, estoniană, română).

www.contributors.ro

Ultima ora:

ObservatorSergiu Manea: Forbes 30 pentru RO30

PoliticIon M. Ioniţă: Bădălău şi ai lui

EconomieSergiu Manea: Forbes 30 pentru RO30

ExternIulian Chifu: Un game changer în Brexit – Raportul serviciilor britanice privind ingerinţele Rusiei în referendumul din 2016

EvenimenteMireille Rădoi: Un produs de diplomație culturală – Femei remarcabile din România și din Peru

CulturaRadu Preda: Organizatorii memoriei

SocialAndrei Stoian: Sistemul de învăţământ românesc a acumulat o serie întreagă de probleme

MoldovaAndrei Vlasceanu: Tragedie antică şi teatru rusesc la Chişinău



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe