OraNoua.ro
Publicat în 25 februarie 2015, 18:01 / 94 elite & idei

Adrian Marius Dobre: “Criza fancului elvetian. Necesitatea unei solutii morale”

Adrian Marius Dobre: “Criza fancului elvetian. Necesitatea unei solutii morale”

de Adrian Marius Dobre

In randurile de mai jos puteti citi cel mai recent articol publicat in numarul 13 al revistei Sinteza:

Valutele nu cunosc în mod normal variații majore. O schimbare, o modificare pe termen scurt a acestora cu 2-3 procente este deja considerată a fi o fluctuație mare.

O întrebare simplă apare: de ce nu au renunțat elvețienii la această plafonare a monedei naționale, lăsând practic francul ”să își facă cariera pe piața liberă”?

Un răspuns complex se poate restrânge totuși în câteva cuvinte: datorită costurilor și presiunii de cumpărare. Costuri care ajunseseră suficient de importante până în momentul ”liberalizării”, dar mai ales, costurile care se prefigurau la orizont. Costurile sunt cele care au produs declicul.

Era Banca Centrală a Elveției (SNB) pândită de insolvență? Greu de crezut. Chiar dacă datoriile depășesc activele, adică o Bancă Națională se poate lăuda cu o valoare netă negativă, aceasta nu ar afecta viabilitatea sau activitatea operațională a băncii.

Sigur, ar putea dinamita ”credibilitatea instituțională” a organizației, dar toată lumea știe că o Bancă Centrală nu poate da faliment pentru simplul motiv că poate tipări bani spre a-și stinge datoriile. Bineînțeles având opțiunea inflației sau a devalorizării excesive, dar deja aceasta apare ca fiind un risc prea mic în comparație cu cel al falimentului.

Chiar dacă Banca Națională a Elveției a suferit pierderi din cauza consolidării monedei naționale (francul elvețian), capacitatea operativă a acesteia nu poate fi pusă la îndoială. Ceea însă ce poate fi pus sub semnul întrebării este capacitatea de a evita deflația.

Pentru că un argument extrem de serios care a stat la baza acestei liberalizări este tocmai acesta: riscul deflaționist.

Politica Băncii Naționale Elvețiene nu a fost protecționistă în intenție (în rezultat și de facto a fost protecționistă) și în niciun caz nesustenabilă. SNB nu s-a erijat în ”războinic valutar” – adică bancă centrală mercantilistă care își încărtuiește ratele de schimb pentru avantaj competitiv conjunctural. Sigur, a cumpărat euro și dolari pentru a-și păstra moneda ieftină, dar nu și-a ”castrat” intervențiile.

Deși pe moment liberalizarea francului aruncă pericolul deflației de pe mâine pe poimâine, el nu este încă eliminat. La fel este valabil și pentru BCE în încercările ei de a evita aruncarea de lichidități pe piața monetară.

Dacă efectele monetare rămân incerte, cele economice în schimb sunt terifiant de certe: ”Efectul direct (fără cel direct, de levier n.a.) asupra exportatorilor de mărfuri din Elveția este estimat la aproximativ 5 miliarde franci elvețieni, aproximativ -0,7% din PIB-ul elvețian.”, susține Mark Haefele, director de investiții al UBS.

Într-o economie mondială globalizată și interdependentă, efectul asupra piețelor s-a produs instantaneu. Spre exemplu, indicele Nikkei din Tokyo a pierdut 1,43%, scumpind yenul. Scumpirea yenului afectează exportatorii japonezi care se vor confrunta cu o pierdere de competitivitate, mai ales în sectoarele unde ceilalți producători asiatici (chinezi, coreeni, etc.) le suflă în ceafă puternic.

Efecte importante resimt și pentru sutele de mii de familii din Europa Centrală și de Est care au contractat credite ipotecare (în cea mai mare parte) denominte în franci elvețieni. Aproximativ 550.000 de polonezi, 70.000 familii de români și 60.000 de croati și un număr semnificativ de unguri se confruntă în prezent cu dificultăți serioase.

Și iată ajunserăm pe plaiuri mioritice. Ce dezastru, ce cor de bocitoare, ce spectacol. Politicienii, în special cei ai opoziției au umplut ecranele televizoarelor. Din lipsă de alte teme, a început o întrecere asiduă pentru vocalize. Ultimatumuri, comisii, scrisori deschise, declarații, polemici și inițiative.

Inițiative care mai de care mai halucinante și mai dăunătoare statului de drept, libertății și democrației. ”Puțin importă!”, declarații să fie! Să ne înghesuim, să prindem momentul, să arătăm populației că ne pasă! Să ridicăm demagogia și populismul la rang de artă!

Să ne uităm la câteva propuneri: conversia creditelor din franci elvețieni (CHF) în lei la cursul istoric. Chiar și guvernatorul Băncii Naționale Române, domnul Mugur Isărescu a alunecat cu un picior în această capcană, oferind publicului câteva calcule de pierderi posibile.

Haideți să ne închipuim un scenariu. Ce ar fi dacă toți oamenii din țara asta care au luat credite în euro acum 10 sau 15 ani, pe o durată de 30 de ani (ipotecare desigur) ar sări și ar spune: vrem și noi să preschimbăm creditul luat în euro acum 10 ani la cursul euro de atunci!

Dacă în privința creditelor în franci se poate crea un compromis, un precedent, atunci în mod evident această soluție ar putea fi aplicabilă tuturor valutelor.

O altă soluție vehiculată ca panaceu universal a fost legea falimentului persoanelor fizice. Nu este un panaceu universal. În primul rând legea falimentului personal cuprinde, așa cum este și normal o multitudine de restricții pentru cei ce se declară falimentari. În al doilea rând ea poate fi o soluție generală, dar nu una particulară în acest caz. Presupunem din start că toți, sau cea mai mare parte din deținătorii de credite în această valută ar fi falimentari. Ori lucrurile nu stau chiar așa.

Înghețarea cursului a fost o altă fantezie vehiculată în spațiul public. Înghețarea artificială a cursului de schimb presupune o intervenție invazivă asupra mecanismelor pieței libere, asupra cererii și ofertei. O mutilare gravă a libertăților economice și a piețelor libere. Adică a componentelor esențiale ale democrației, fără a lua în considerare că raportarea cursului de schimb a francului elvețian se face la moneda euro și nu la moneda națonală RON, deci mecanismele de intervenție sunt mult limitate.

Revin la întrebarea: Plecând de la scenariul absurd în care am fi cu toții de acord să distrugem mecanismele pieței libere, blocând cursul unei valute (cu costurile aferente) de ce nu am face acest lucru și pentru toate celelalte valute?

În fine, mai toate soluțiile/variantele vehiculate la cald, în special de oameni politici și analiști încalcă principiile de funcționare ale unei economii de piață, ducând astfel spre fisurarea fragilei democrații pe care o avem –strivesc principiile egalității de șanse și, în extremis pe cele ale justiției sociale.

Sigur, ne confruntăm cu o realitate: 70.000 de familii (familii nu persoane) intrate în dificultatți financiare reprezintă deja o problemă socială. Dar, în egală măsură acest număr nu reprezintă decât un procent de sub 5% din totalul creditelor.

De acord, trebuie să găsim o soluție pentru cei 3,8% rezidenți contractați de credite în CHF, dar ce facem cu restul de 96,2%?

Atât băncile, cât și clienții au beneficiat de oportunitatea momentului și a conjuncturii atunci când a fost favorabilă. Acum conjunctura nu mai este atât de propice și jucătorii (bănci și clienți) trebuie să împartă costurile așa cum au împărțit odinioară beneficiile. Așa cum este firesc în întreaga lume liberă și civilizată.

De altfel, trebuie spus că majoritatea băncilor comerciale au ieșit în întâmpinarea clienților lor cu relaxarea condițiilor (scăderea dobânzilor, reconversie, rescadențare) pentru a rezolva în comun această problemă.

Au fost mult blamate băncile în această perioadă. Că obțin câștiguri prea mari, că au profitat de inocența și/sau neatenția oamenilor, că sunt nemiloase în relația cu clienții, etc. Toate aceste acuze fiind de altfel extrem de discutabile.

Fără a fi avocatul băncilor, ba din contră, aș vrea totuși să așezăm aceste lucruri într-o lumină corectă. Băncile sunt unități comerciale, al căror suprem scop este obținerea de profit. În condiții de maximă legalitate și respect pentru clienți și parteneri. Dimensiunea profitului este determinată de performanța comercială a fiecărei organizații în parte și de concurență.

Or, toate datele ne spun că aceste credite au fost acordate în condiții de legalitate. Și sincer, cred că era imposibil de prevăzut de către lucrătorii bancari români acum 3 sau 5 ani că politica monetară a SNB se va schimba peste noapte, lăsând liber un curs ce părea gravat în piață.

A sigur, apare o chestiune de maturitate și înțelepciune economică. În mod evident atunci când identifici în piață un produs foarte ieftin (ieșit cu mult din media celorlate) trebuie să îți pui problema dacă acel produs este în regulă pentru tine sau nu, sau de ce este atât de ieftin. Valabil, prin extrapolare, și la polițele RCA cu preț de dumping care nu se decontează, și la produsele din comerțul on-line care nu se livrează sau care au alte specificații, și la promoțiile comerciale din hipermarketurile cu date de expirare foarte apropiate, etc.

Este o lecție a capitalismului care trebuie învățată!

Exagerând puțin, mă întreb cum ar fi ca în Statele Unite acționarii pe bursă care pierd toți banii într-o zi datorită milioanelor de motive (de la crach al burselor până la probleme ale companiilor în care investesc) ar cere despăgubiri pentru pierderea lor guvernului federal? Pare ilogic, nu?

Este extrem de importantă integritatea, satisfacția și securitatea clienților. Dar este la fel de importantă, pentru noi toți soliditatea sistemului bancar, fără de care o economie nu poate funcționa. Se blochează pur și simplu. Și cum toți depindem de această economie și de buna funcționare a ei, segmentul bancar are rolul lui important, care nu trebuie supraevaluat, dar nici aruncat în derizoriu.

Construim democrația românească cu greu, cu sincope și sacrificiu de 25 de ani. Unul dintre pericolele majore care planează asupra democrației noastre originale este populismul.

Populismul și demagogia pot împinge politicienii către soluții sau variante de lucru care nu au nimic în comun cu democrația și libertatea.

Nu ne putem dinamita și bruma de libertate și democrație pe care le-am câștigat.

Democrația nu este un dat, nu este un ”drept din naștere”. Democrația se păstrează, se protejează și se construiește în fiecare zi, perpetuu. Fără sărbători legale și fără weekend-uri.

De aceea este important ca această problemă să își găsească rezolvare prin dialogul, negocierea și înțelegerea dintre bănci și clienții lor, ei având dreptul și obligația totodată de a modifica contractele comerciale de credit astfel încât acestea să respecte necesitățile și posibilitățile fiecăruia, atât pentru binele individual cât și pentru cel colectiv.

Orice altă soluție imorală care încalcă libertatea pieței, egalitatea de șanse, justiția socială, Constituția și, deci democrația ne aruncă înapoi în praful drumului din care încercăm să ne ridicăm.

O soluție morală și democratică nu este doar de dorit. Ea este absolut necesară! Modul în care gestionam astfel de crize sunt pietrele de încercare ale democrației și ale libertății noastre!

Ultima ora:

ObservatorDragoș Preda: Invitație pentru Membrii Club Romania

PoliticTanase Stamule: O grămadă de guguștiuci comentează pe Facebook despre faptul că a picat moțiunea

EconomieBogdan Chiriţoiu, despre prevenţie şi amenzi: Biserica se chinuie de 2.000 de ani să ne îndrepte, dar fără să ai şi o bâtă nu îi corectezi pe oameni

ExternAlexandru Grumaz: Marea Neagră, de la „lac rusesc“ la spaţiu de securitate al Europei

EvenimenteDragoș Preda: Invitație pentru Membrii Club Romania

CulturaIoan-Aurel Pop: Eminescu – valoarea absolută a culturii româneşti

SocialSever Voinescu: Ghidul Andrei Șerban

MoldovaIulian Chifu: La Chişinău – majoritate de coaliţie, fără cheie de control şi fără frâne



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe