OraNoua.ro
Publicat în 20 august 2014, 19:00 / 250 elite & idei

Adrian Marius Dobre: Pe culoarele labirintului recesiunii globale. Politica bunăstării sustenabile

Adrian Marius Dobre: Pe culoarele labirintului recesiunii globale. Politica bunăstării sustenabile

de Adrian Marius Dobre

In randurile de mai jos puteti citi cel mai recent articol publicat in numarul 7 al revistei Sinteza:

In randurile de mai jos puteti citi cel mai recent articol publicat in numarul 7 al revistei Sinteza:

Preocupările de pe “Bătrânul Continent” sau din Statele Unite ale Americii care vizează actuala recesiune economică, financiară și societală au la bază realități diferite, dar, în mare parte, dezbaterile și preocupările merg pe aceleași drumuri. Cu diferența că, urmând linia generală, abordarea americană este mult mai pragmatică și orientată către rezultate.

Drumuri care, în mod evident, duc către nicăieri. Ce înseamnă un drum care duce către nicăieri?Vom încerca o definiție oarecum simplistă. Să spunem că este un parcurs generat de opțiuni sterile, ineficiente (chiar dacă la prima vedere par inteligente, oportune și dezirabile). Parcurs care nu se îndreaptă către Rai, dar nici către Iad. Aterizează într-o zonă gri, într-un Purgatoriu, moment în care toți participanții încearcă să se convingă pe ei înșiși și să se obișnuiască cu ideea că Iadul nu va fi chiar atât de rău și că Raiul oricum nu putea fi atins sau chiar nu există. Deși, undeva acolo în intimitatea sinelui, fiecare știe că da, va fi rău.

Dar pentru asta există soluții individuale, nu?

Tranziția de la Purgatoriu la Iad va fi făcută cu ajutorul timpului. Pentru că, în acest caz, timpul nu vindecă, timpul condamnă. Definitiv și irevocabil.

Ce pierdem?

Economia, sistemul, ordinea mondială? În nici unul dintre cazuri. Economia se va regla, chiar dacă va fi să se întoarcă la originile primitive ale trocului, “Sistemul” se va reinventa, iar ordinea mondială va rămâne aceeași, cu mici ajustări temporare de nuanță.

Pierdem oameni, pierdem generații, pierdem conștiințe.

Ne pasă?

Ar trebui! Pentru că toate aceste pierderi se vor contabiliza într-un sfârșit în dreptul nostru. Sau al urmașilor noștri.

Acest concept al drumului către nicăieri este valabil în economie și în politică deopotrivă. Dacă am vrea să răspundem la întrebarea “în ce fază a crizei suntem?”, nu o vom putea face numai analizând cifrele care susțin o dinamizare economică anemică.

Recesiunea despre care vorbim a devenit de mult cronică, s-a extins și s-a transformat. Criza economică, financiară, societală, educațională, comportamentală, identitară și, în mod firesc, politică. Economiile și societățile noastre se află în acel Purgatoriu.

Un mic exemplu de inadecvare. Farul după care ne ghidăm în analiza dinamicii economiilor naționale, continentale sau globale este evoluția Produsului Intern Brut, cu toate variantele sale de declinare. Deși știm că acest indicator nu mai are de foarte mult timp capacitatea de a evalua mersul economiei și, cu atât mai puțin, al societăților noastre.

Astfel, ceea ce ar fi important de urmărit nu este în special stadiul recesiunii, dacă am ieșit din recesiune sau dacă va reveni – ea fiind oricum în faza cronică – ci mai degrabă ce politici să punem în mișcare, care să fie modul nostru cel nou de gândire, care să fie unghiurile și perspectivele de analiză, care sunt măsurile necesare, defalcate pe etape și pe obiective de etapă, care să fie“adâncimea” de la care să plecăm în acțiunea sistemică, ș.a.m.d.

Trăim cu o evidență: recuperarea, revenirea nu se produc sau, cel puțin, nu se arată a se produce într-un ritm echilibrat și sănătos. Financiarii aleargă în continuare după plasamentele cele mai riscante, dar cu randamente ridicate, băncile par că și-au uitat cu desăvârșire locul și rolul în economie, producția industrială a rămas în continuare ”Cenușăreasa”, fiind relocată către periferii, care oferă costuri reduse și reguli cât mai relaxate ale jocului.

Politicul deține în continuare bagheta magică. Poate lua decizii și poate alege în continuare ce politici să implementeze. Dar o face? De ce nu folosește politicul puterea pe care o deține în mod real? Din lipsa de soluții, din lipsa de voință, din dorința de a rămâne în continuare în zona de confort, sau poate toate împreună?

Tabloul impactului austerității prezentat de Caritas Europa într-un raport “Criza europeană și costurile sociale – Un apel la alternative și soluții corecte” relevă că programele aplicate în Spania, Italia, România, Portugalia, Grecia, Cipru și Irlanda nu au dus la redresare economică, ci au adâncit efectele recesiunii, dezvăluind un șomaj fără precedent, accentuarea gradului de sărăcie și un blocaj efectiv al dezvoltării economice și societale, ba chiar un regres semnificativ.

Am constatat astfel decesul politicilor “infailibile” neoliberale. Le-am înlocuit cu ceva? În prea mică măsură. Practic, atât Europa Occidentală, cât și S.U.A. se încăpățânează să  accepte evidența, își arogă în continuare dreptul de a clama că această tipologie de politici trăiește și este viabilă.

Raportul Caritas este un raport atipic, pentru că el este compus dintr-o colecție de povestiri și nu doar dintr-un set de cifre. El afirmă că urmările recesiunii se transpun în realitate prin “case care nu și-au putut permite încălzirea pe timpul iernii”, “o lipsă fără precedent a accesului la servicii sociale, inclusiv la servicii de sănătate” și prin “probleme psihologice serioase ale populației”. Prin intermediul acestor descrieri ne putem apropia de primul nivel al unei realități tot mai răspândite și care nu suportă amânare.

Același raport arată că România “are o problemă foarte răspândită și profundă cu sărăcia”, iar“majorarea TVA de la 19% la 24%, introdusă de guvernul român în 2010, în cadrul programului UE-FMI, a afectat veniturile persoanelor sărăce prin creșterea prețului la produsele de bază”. Toate acestea sunt agravate de procentul mare, de 35%, de români care trăiesc în familii cu venituri mici.

Riscurile sociale sunt imese și în creștere, sistemele sociale nu mai fac față provocărilor actuale, coeziunea socială devine un principiu foarte îndepărtat și toate creează o problemă structurală a cărei proiecție în viitor poate fi îndelungată, persistentă și cu efecte grave.

Lanțul vicios austeritate-șomaj-sărăcie-polarizare socială-izolare-extremism este marea provocare a acestor ani.

Problema actuală, majoră este lipsa unei alternative la austeritate. Ce punem în locul austerității? Discursul populist al dezvoltării lipsit de fundament solid nu face decât să prelungească trendul de iresponsabilitate.

Multe dintre aceste erori provin de fapt de la neînțelegerea conceptului de austeritate. “Marii gânditori neoliberali” nu s-au mai obosit să îl explice. Austeritatea nu înseamnă tăierea cheltuielilor cu barda, nu înseamnă foamete, drame sociale, blocarea angajărilor, eliminarea, practic, a unor capitole importante din buget sau altele asemenea.

Austeritate înseamnă eliminarea acelor cheltuieli neproductive și ierarhizarea celor productive în funcție de rezultatele estimate ale efectuării lor, prioritizarea investițiilor în funcție de valoarea adaugată scontată a se realiza, configurarea unui aparat birocratic mai suplu, mai flexibil și în mod categoric superior în calificare (chiar dacă acest lucru înseamnă o investiție suplimentară în resursa umană).

Austeritatea înseamnă modestie, oportunitate și calcul.

Mai departe, aceasta necesită însă o regândire profundă a pieței interne și obiective noi pentru cea externă.

Cu alte cuvinte, austeritatea nu poate fi în nici un caz un obiectiv. Politica de austeritate poate fi cel mult un instrument, o măsură.

Austeritatea, un instrument al bunăstării. Paradoxal, nu?

Dacă am fi înțeles politicile necesare a fi implementate la modul corect, am fi câștigat câțiva ani buni din dezvoltarea noastră. Dar, cel mai important, salvăm o generație pierdută acum.

Acesta este noul concept economic pe care trebuie să îl promovăm și să îl aplicăm. Dar nu se va numi cu certitudine “austeritate economică”.

Îl vom denumi și defini ca fiind “o politică a bunăstării intra și intergeneraționale”. Sună pretențios, dar conceptul și implementarea ne sunt la îndemână.

Revenind pe tărâmul cifrelor și al analizelor, avem raportul Băncii Mondiale din luna iunie privind perspectivele economice globale pentru 2015-2016 care conchide că motorul principal de creștere al zonei euro rămâne cererea externă, cu amendamentul că agravarea tensiunilor dintre Europa și Federația Rusă poate schimba datele problemei. Prognoza instituției bancare a fost realizată pe scenariul existenței unei tensiuni care nu se va agrava. Și probabil se va agrava.

Totuși, există o preocupare majoră în privința evoluțiilor conflictului din Ucraina și efectele acestora asupra economiei mondiale. În afară de implicațiile asupra pieței energetice, și piața agricolă este supusă unor presiuni serioase. Rusia și Ucraina sunt exportatori importanți de cereale, participând cu 11% și respectiv 5% la exporturile globale de grâu. Ucraina are o pondere de 14% și la exporturile de porumb.

Cât despre exportul de gaze rusesc, Banca Mondială a calculat o pierdere de 10% din PIB pentru Federația Rusă și de o creștere de minim 50% la prețurile pentru gazele necesare în Europa Centrală și de Sud Est. Aceste cifre sunt valabile fără a lua în calcul alte posibile sancțiuni și efectele acestora.

Creșterea prețului la gazul rusesc va arunca în aer randamentele și productivitatea companiilor europene, precum și prețurile bunurilor și serviciilor, inclusiv cele livrabile populației. Astfel, populația europeană va mai sărăci încă o dată.

Cum vor reacționa societățile europene la acest nou val de sărăcie și polarizare? Vor exploda sau vor face implozie?

Greu de spus în acest moment.

În consecință, proiecția de dezvoltare economică pentru anul acesta a fost ajustată de la 3,2% la 2,8%. Ajustările foarte dese și pe procente oricum foarte mici ne confirmă faptul că măsurile luate nu produc efecte pe termen lung și că evoluțiile pozitive nu sunt de durată, ci conjuncturale. Și probabil că estimările își vor continua ritmul retrograd, cel puțin pentru zona euro.

Piețele sunt fragmentate, cu o contracție a creditării și un cost ridicat al împrumuturilor, creșterea economică a zonei euro fiind supusă mai multor tipuri de riscuri, șocuri interne sau externe care în mod inevitabil afectează încrederea piețelor, oprește redresarea economică și poate declanșa deflație, toate acestea fiind susținute și de un raport al Fondului Monetar Internațional publicat în luna iulie 2014.

Încă un semnal de avarie este activat de Jaime Caruana, directorul general al Băncii Reglementelor Internaționale, care surprinde aceeași vânătoare feroce după randamentele ridicate, aceeași practică periculoasă care a favorizat apariția crizei. Adaugă și datoriile economiilor dezvoltate care au crescut cu 20 de puncte procentuale, la 275% din PIB și se arată foarte îngrijorat de companiile care se împrumută masiv doar pentru a-și răscumpăra acțiunile, 40% din împrumuturile sindicalizate fiind acordate unor companii și instituții cu calificative care nu sunt recomandate pentru investiții, această cota fiind mai mare decât cea din 2007. Chiar și puterile emergente din Asia nu mai pot acționa ca amortizoare pentru economia globală așa cum s-a întamplat în timpul crizei Lehman, fiind de preconizat că se pot transforma ele însele în surse de pericol.

Observăm că în acest moment sunt numeroși indicatori într-o stare agravantă față de perioada ante-criză, fapt ce ar conduce în mod firesc la o prognoză negativă.

Politica bunăstării sustenabile inter și intrageneraționale trebuie înțeleasă corect și aplicată rapid. Altfel, piesele de domino ale economiei și societății nu numai că se vor înclina, dar se vor prăbuși.

Să nu uităm, de această dată, că timpul nu este aliatul nostru!

Ultima ora:

ObservatorVictor Vevera: ICI Bucureşti familiarizează audienţa din România cu noţiunea de HPC – High Performance Computing

PoliticKlaus Iohannis, la Forumul de la Malmö: Vom înființa în România un premiu național anual pentru personalităţi române şi internaţionale care contribuie la educaţia privind Holocaustul

EconomieCristian Popa: BNR este hotărâtă sa tempereze dinamica prețurilor

ExternGeorge Friedman: Europa și NATO, trase pe linie moartă de Statele Unite

SocialSorin Cucerai: Dreptul la viață e nederogabil

EvenimenteVictor Vevera: ICI Bucureşti familiarizează audienţa din România cu noţiunea de HPC – High Performance Computing

CulturaCristina Popescu: Porumbei exotici

EditorialClaudiu Butacu: Cum arată cultura organizațională a unui ONG acum, față de cum arăta acum câțiva ani



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe