Fiecare ne raportăm la un context imediat croit din realităţile care ne înconjoară şi ne influenţează în mod direct. Această imagine îngustă este forma noastră de a ne simplifica existenţa, dar problemele cu care oamenii se confruntă depăşesc de multe ori acest cadru.

Chiar dacă România nu a fost afectată sau implicată în ceea ce am putea numi fenomenul refugiaţilor creat sau conturat în urma valului de conflicte recente atât din sudul (mai proeminent), cât şi din estul Europei, disperarea cu care aceşti oameni se confruntă nu poate să ne fie indiferentă. Mai mult, este o chestiune de solidaritate a unei familii mari europene, faţă de oameni aflaţi în situaţii limită.

Pe lângă drama acestor oameni se adaugă registrul legal al problematicii refugiaţilor şi al unui întreg dosar de gestionat pentru Europa. Dezbaterea la Bruxelles capată amploare, poate nu suficientă pe masura problemei, dar cu certitudine se cere o soluţie a cărei amânare va produce tensiuni consistente între statele membre ale Uniunii Europene.

De curând, la finalul săptămânii trecute, preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Junker, atrage atenţia că ţările Uniunii Europene ar trebui să îşi asume fiecare cote obligatorii de refugiaţi şi să sporească semnificativ ajutorul pentru dezvoltare destinat statelor de unde provin aceşti imigranţi. Miercuri se aşteaptă ca în Parlamentul European să se voteze o rezoluţie în acest sens.

Între timp, joi a avut loc un summit convocat de preşedintele Consiliului European pentru adoptarea unui plan concret de măsuri, dar singura soluţie găsită a fost triplarea fondurilor pentru operaţiunile de patrulare maritimă. Prea puţin, sau uimitor de puţin, având în vedere magnitudinea la care fenomenul a ajuns.

Europa se află în faţa unui val masiv de refugiaţi în special din ţările Africii şi a Orientului Mijlociu. Anul trecut 3.000 de refugiaţi au murit în timpul naufragiilor cu ambarcaţiuni improvizate încercând să traverseze Marea Mediterană. Anul acesta deja s-a atins cifra de 1.600, dintre care 800 s-au înregistrat în noaptea de 18 spre 19 aprilie.

În primul rând avem nevoie de finanţarea necesară pentru eforturile de salvare de pe toate rutele maritime. Pe termen lung este absolut necesară şi primordială o abordare vizionară a acestui subiect. Politica europeană privind migraţia trebuie reformată. Iar motivaţiile sunt încă puţin dureroase, dar, în perspectiva unei populaţii europene îmbătrânite şi a unui val masiv de imigranţi, optica se schimbă major.

Intrarea în legalitate a acestei migraţii, transparentizarea procesului şi dotarea statelor europene cu procese şi instituţii pregătite să gestioneze fenomenul pot constitui o preocupare europeană, complementară unei abordări naţionale, care de altfel nu ar trebui să lipsească.

Politicile europene privind refugiaţii şi migraţia au sincope foarte mari, în primul rând la nivelul de procese concrete şi finanţarea de instrumente. Multe au rămas în apanajul deciziilor naţionale, ceea ce produce dezechilibre pentru ţările de coastă şi implicit presiuni majore pentru acestea.

Uniunea Europeană a intrat într-un vârtej al rescrierii şi regândirii din care ar trebui să iasă cât mai curând, să se trezească la realitate. Modelul îmbrăţişat până acum, de a cârpi în punctele nevralgice o suită de efecte pentru ca să se spună că se face totuşi ceva este mai periculos decât a nu face nimic.

Tratând doar efectele fără a umbla la cauze, UE nu face decât să ”anestezieze” temporar această problemă şi să o împingă puţin pe axa timpului.

Făcând asta, Europa pare făţarnică, superficială şi insensibilă la aceste probleme umanitare grave. Ştiu, veţi spune că motivele sau sâmburii dramelor acestor oameni nu se află pe teritoriul european. Aşa este, dar având în vedere ambiţiile de jucător de elită în politica globală a UE şi pârghiile de care aceasta dispune (politice, economice), tratarea cauzelor este cea mai onestă şi pozitivă variantă. Singura variantă de luat în seamă.

Dacă UE în urma acestor tragedii va ”aloca câţiva bănuţi” şi apoi va întoarce capul îşi ratează chiar şansele proprii de supravieţuire şi afirmare.

Această zbatere europeană, această derivă şi lipsă de decizie, produce un impact major. Decide asupra vieţii unor oameni. La acest nivel de conştientizare ar trebui să ajungă liderii europeni şi să se responsabilizeze în consecinţă.

Liderii europeni vorbesc de solidaritate după ce deja au murit mult prea mulţi oameni, golind această valoare fundamentală pe care Uniunea Europeană s-a clădit.

Aşadar, un răspuns european la drama din Mediterană ar trebui sa fie pe masa fiecărui stat din ”Clubul Uniunii”, şi pe măsura ”Clubului”.

Adrian Marius Dobre – secretar general al Institutului Social Democrat “Ovidiu Şincai”