Adriana
Publicat în 30 mai 2018, 07:51 / 79 elite & idei

Adrian Papahagi: Nu pilonul II trebuie să dispară, ci pilonul I – pensiile administrate de stat din banii noștri furați și deturnați

Adrian Papahagi: Nu pilonul II trebuie să dispară, ci pilonul I – pensiile administrate de stat din banii noștri furați și deturnați
+ Observator

Întreg sistemul de pensii gestionate de stat e o hoție și o minciună:

1. fiindcă nu plătim pentru noi, ci pentru alții. E ca și cum, la fiecare cumpărătură la magazin, ne-ar obliga să donăm o parte din ce-am cumpărat celui care e înaintea noastră la casă, în ideea că peste un număr de ani ni se va dona și nouă ceva (dacă vom mai trăi, dacă va mai funcționa magazinul, dacă va mai avea clienți, dacă marfa va mai avea aceeași valoare, dacă nu va fi expirat marfa pe care o primim în schimb – prin inflație, o parte din bani expiră).

2. fiindcă nu e cinstit. Dacă mori înainte de pensionare, nu primești nimic, deci banii tăi au fost confiscați. Ai prestat deci muncă forțată pentru alții, nu pentru tine și familia ta. Cinstit ar fi ca orice ai capitalizat să revină moștenitorilor tăi.

3. fiindcă e impus. Cinstit ar fi să decizi tu unde și în ce proporție îți investești banii pentru bătrânețe, în ce e mai rentabil să investești, și să beneficiezi în funcție de cât ai fost de chibzuit. Poate că e mai profitabil să cumperi garsoniere și să le închiriezi, sau să investești în educația copiilor tăi, decât să speri că statul îți va returna ceva din care să poți supraviețui la bătrânețe. Acum, statul îți confiscă lunar banii și îi folosește cum vrea: nu îi investește/ înmulțește în favoarea ta, ci îi risipește sau îi dirijează spre categorii utile scopului lui represive și controlatoare.

4. fiindcă e netransparent. În sistemul de pensii private obligatorii (pilonul II, pe care vor să ni-l confiște bandiții lui Dragnea) și în sistemul de pensii private facultative știm în orice moment câți bani am economisit. Voi știți câți bani v-a luat statul în atâta amar de ani și ce pensie veți primi?

5. fiindcă e inechitabil. Banii noștri sunt deturnați înspre pensii speciale, care nu reflectă nicio contribuție, acordate aparatului represiv, foștilor parlamentari și altor privilegiați. Un om care a stat degeaba câțiva ani în parlament va primi, încă de tânăr, o pensie mai mare decât un profesor de liceu care a muncit 40 de ani. Un militar care s-a luptat doar cu plictisul va primi, la 45 de ani, o pensie pe care un zidar nu o va încasa după zeci de ani de muncă fizică grea.

Singurul principiu cinstit e: banii mei, alegerea mea, investiția mea, responsabilitatea mea.

Până când lumea nu va înțelege că sistemul de pensii și asistență socială e, în principiu și în fapt, o hoție la drumul mare, prin care statul ne spoliază pe toți și îi favorizează doar pe unii (securiști, politruci, electorat captiv), nu facem nimic.

Lupta nu este pentru a redefini modul în care ni se confiscă banii, ci pentru a opri hoția. Nu pilonul II trebuie să dispară, ci pilonul I – pensiile administrate de stat din banii noștri furați și deturnați.

Bani privați, administrare privată! Indiferent cine e la putere, Statul seamănă mereu mai mult cu unul ca Dragnea decât cu unul ca tine sau ca mine.

STAT = HOȚIE. STAT MINIMAL = HOȚIE MINIMALĂ.

http://inliniedreapta.net/monitorul-neoficial/adrian-papahagi-nu-pilonul-ii-trebuie-sa-dispara-ci-pilonul-i-pensiile-administrate-de-stat-din-banii-nostri-furati-si-deturnati/

Ultima ora:

ObservatorBogdan Chiriţoiu, despre prevenţie şi amenzi: Biserica se chinuie de 2.000 de ani să ne îndrepte, dar fără să ai şi o bâtă nu îi corectezi pe oameni

PoliticTanase Stamule: O grămadă de guguștiuci comentează pe Facebook despre faptul că a picat moțiunea

EconomieBogdan Chiriţoiu, despre prevenţie şi amenzi: Biserica se chinuie de 2.000 de ani să ne îndrepte, dar fără să ai şi o bâtă nu îi corectezi pe oameni

ExternAlexandru Grumaz: Marea Neagră, de la „lac rusesc“ la spaţiu de securitate al Europei

EvenimenteMarius Geanta, la Oncology Data Summit

CulturaIoan-Aurel Pop: Eminescu – valoarea absolută a culturii româneşti

SocialSever Voinescu: Ghidul Andrei Șerban

MoldovaIulian Chifu: La Chişinău – majoritate de coaliţie, fără cheie de control şi fără frâne



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe