de Adriana Saftoiu

Să ne batem! Useliști contra băsiști și invers. Pentru ca favoritul să învingă trebuie îndeplinte câteva condiții: să fie iute de mână, repezit la vorbă, să controleze eficient instituțiile care pot să întoarcă orice realitate împotriva evidențelor, să se țină bine de scaun și de tribună, să facă dezvăluiri care să provoace breaking news după breaking news, să aducă leul la disperare, să acuze cu multă dăruire, să nu se lase intimidat de nici o televiziune, de nici un miting, de nici un procent. Se aude că totul e o făcătura și toți sunt plătiți. Unii de securiști dovediți, alții de securiști bănuiți. De aici sau de peste hotare. Toți au sponsori și toți sunt transparenți când vorbesc de sponsorii celorlalți. Nici vorbă de legi, de reguli, de Constituție, de bun simț, de promisiuni – făcute, apoi renegate, explicate pentru că, nu-i așa, relativizarea e o capcană, trebuie contextualizat ca să se poată retracta orice demisie, orice act publicat în Monitorul Oficial -, nici vorbă de onoare, camuflată dupa interesul național. Ura e un catalizator bine cosmetizat, în numele bunei credințe, a dragostei față de țară, dragoste care înseamnă eliberarea de sub jugul pușcăriabililor USL sau al mafioților PDL, dragostea de țară înseamnă să îl alungi dincolo de zidurile Cotroceniului între alte ziduri pe Băsescu sau să îl expulzezi pe Antonescu într-o bibliotecă mâncată de molii prin împrejurimile Vasluiului sau să îl trimiți pe Ponta în catacombele Academiei ca să își pună ghilimelele și să repare rușinea aruncată peste onorabilul titlu de doctor. Toți au motive să urască în numele binelui pentru țară. Cu forța, dar să fie binele meu, băsist sau uselist!

Privesc cu uimire câtă energie se consumă ca să explice unii că ceilalți sunt mai drepți, mai putin pătați, mai puțin interesați, mai puțin șantajabili și/sau corupți. Al meu, spune vecinul, a greșit mai puțin decât al tău, care pleznește de răutate și infamie. Deci, a greșit și el, dar mai puțin, adică răul mare și răul mic. Nu mai înțelegi care sunt unii si care ceilalți, căci imaginea e aceeași. Diferența o face doar viteza de reacție și perversiunea strategiei. Bătaia nu se face cu legi, ci cu fărădelegi. Iar cine știe mai bine să mânuiască fărădelegea va ieși învingător. Așa a fost până acum, așa va fi acum de încolo. Chiar dacă e al meu sau al vecinului.

Ne-a acoperit ciuma politică, iar diferența vine din nuanțe care astăzi îl fac pe unul mai argumentat, mâine pe unul mai logic, pe unul mai caraghios, pe altul mai ridicol. Dar șine doar de perversiunea strategiei, a îndeletinicirii în a mânui cuvinte și instituții și, pe cale de consecință, mentalul colectiv.

Pe moment, nimic nu anunță că țara poate să se lepede de această generație păcătoasă de politicieni, care de-a lungul timpului a coabitat în diverse forme, care se trezește din când în când să facă apel la amintiri puse șubred pe niște principii care se dovedesc niște interese meschine, uneori nici măcar de partid, ci pur și simplu de ego personal. Confruntările vor continua în același limbaj și tonalitate. Ca să faci diferența te uiți la nume, pentru că firavul conținut îi atomizează.

Nimic nu anunță că vom scăpa de acest mod de a face politică, pe care toți l-au adoptat, în sinea lor aspirând să fie mai șmecheri, mai abili cu o secundă în competiția cu adversarul. Nimic nu garantează că vom avea acele instituții care să facă imposibilă situația de acum.

Avem politicieni care ne spun că fără ei totul se duce de râpă. E ca și cum ai crește copilul, spunându-i că, după dispariția părințiilor, viața lui nu are sens, nu are nici o stabilitate. Asta pricep din mesajele actorilor politici care generează și întrețin cu poftă haosul de acum. Că fără ei suntem morți. Nu instituțiile contează, ci persoanele, care se autodefinesc drept politicieni și care ne încredințează fie că ei stabilesc armonia, fie că ei garantează stabilitatea. Nimic nu va fi diferit de ceea ce e acum, cât timp nu vom avea instituții puternice – în lipsa lor cu adevărat totul se duce dincolo de fundul prăpastiei- , ci doar inși, proclamați politicieni. Băsiști sau useliști. Nu știu dacă s-a născut politicianul care să se simtă mai puțin puternic în fața legii și care să aibă un singur scop: să dea sens instituțiilor care să servească cu adevărat Patria și nu partidul sau conducătorul. Acum, legile și implicit instituțiile sunt doar forme care să le susțină lor fondul sau fundul. Și vin alegerile parlamentare- unii le anunță și pe cele prezidențiale – cu aceleași nume si profiluri. Continuă bătaia băsiștilor cu useliștii. Și invers. Aferim!