de Adriana Săftoiu

În Europa a început şcoala. Americanii au deschis sălile de clasă din 24 august. Asiaticii nu au aşteptat nici ei toamna. Noi, însă, nu ne grăbim deloc. Ba din contră, dacă ridici problema acestei foarte lungi vacanţe de vară, te confrunţi cu un ton al argumentului la limita insultei.

De 25 de ani, România păstrează o structură a anului şcolar construită şi structurată pe priorităţile statului comunist. Atunci, prioritatea era ca poporul, solidar, să contribuie activ la strângerea roadelor ţării. Şcoala începea, de facto, doar prin octombrie, la finalul practicii agricole. Pe fond, şi acum şcoala, în mod real, începe în ocotmbrie.

De fiecare dată când discut acest subiect, mi se sugerează să nu tulbur ordinea lucrurilor. Argumentul ca această vacanţă să dureze până pe 15 septembrie nu mai e practica agricolă. Ţara se descurcă şi îşi strânge recolta fără elevi. Unul dintre argumentele new entry e „vacanţa în extrasezon”, cu preţurile ei mici care permit multor familii o şedere la munte sau la mare la începutul lui septembrie. Chiar dacă pare forţat, argumentul este atât de real fiind invocat şi în comisiile de specialitate ale Parlamentului. Drept urmare, niciun factor de decizie nu şi-a permis să deranjeze graficul turistic. Cică şi agenţiile de turism au făcut lobby pentru această apetisantă vacanţă de vară.

Totuşi,  România se situează printre ultimele locuri, când numărăm zilele de şcoală (177) şi printre primele, când numărăm zilele de vacanţă de vară (84).

Dacă privim tabelul comparativ al structurii anului şcolar din alte ţări, nu putem să nu constatăm că există o corespondenţă între succesele ţărilor respective şi numărul zilelor de şcoală. Rezultatele PISA (cu o relevanţă discutabilă pentru elevii noştri, testul în cauză cerând o cu totul altă abordare decât se practică în sistemul nostru) ne situează pe la coada clasamentului, deşi e de remarcat că la testul din 2013 s-a înregistrat un uşor salt faţă de 2009. Una dintre concluzii, analizând performanţele diferitelor sisteme de educaţie, e aceea că rezultatele sunt mai bune acolo unde sunt alocate un număr mai mare de zile şcolare. Clasamentul e dominat de Asia de Est, unde elevii au peste 200 de zile pe an şcolar, având, în acelaşi timp, o cu totul altă cultură faţă de muncă şi performanţă. În ţările europene, unde învăţământul este cu adevărat dezvoltat, cifrele trec de 185-190 de zile.

În 12 ani, vacanţa de vară determină pierderea a minim 1,3 ani de şcoală.

Vacanţa de vară de 12 săptămâni este otravă pentru copii, împachetată sub formă de acadea. Cei care au studiat efectul vacanţelor de vară lungi vorbesc despre efectul de „dezvăţare”. Conform unor studii realizate de americani, pierderile de informaţii pe care le înregistrează un elev în cele aproape trei luni de vacanţă de vară costă o lună de şcoală (peste două luni, în cazul matematicii). În 12 ani, vacanţa de vară determină pierderea a minim 1,3 ani de şcoală.

Teoretic, vorbim de 177 de zile de cursuri. Practic, sunt mult mai puţine. Primele două săptămâni de şcoală sunt mai degrabă consumate cu readaptarea la ritmul şi rigorile şcolii, după 84 de zile de vacanţă. Nu trebuie să fim surprinşi că profesorii, într-un calendar atât de scurt, cu o curriculă şi o programă nereformată, au la dispoziţie un număr redus de ore alocate pentru fixarea cunoştinţelor. De fapt, nici nu mai e loc de fixare. Se predă şi se evaluează. La 177 de zile, ce alte pretenţii să mai ai.

Chiar dacă nu e simpatică ideea, structura anului şcolar trebuie regândită în favoarea eleviilor. Şi asta presupune inclusiv revizuirea vacanţelor şi a zilelor de şcoală. Vacanţele de 84 de zile de vară nu fac decât să se adauge la multitudinea de cauze care accentuează debilitatea sistemului nostru educaţional.

adevarul.ro