Sentimentul pe care îl am, după dialogul dintre Mihai Răzvan Ungureanu și Mihai Gâdea, e că primul a vrut să ne dovedească care îi sunt limitele lingvistice și chiar de logică ale celui de al doilea, adică MRU s-a dat mare, cum se spune în popor. E adevărat, a avut și contextul. Și, cu toate acestea, consider că e o miză destul de nepotrivită din partea unui prim-ministru care, cu toată bunăvoința arătată, s-a înfășurat, timp de aproape două ore, într-o argumentație sofistică, inaugurând noul limbaj de lemn. Desigur, diferit de cel al președintelui Ion Iliescu, care a devenit mult mai expresiv dupa ce a scăpat de greutatea funcției.

Pentru satisfacția personală a telespectatorului sastisit de agresivitatea de limbaj și atitudine practicată de noua generație de jurnaliști, un icnet de bucurie se putea auzi în văzduh la fiecare upercut al d-lui Ungureanu. Posibilul trac în dialogul cu un intelectual, cum mărturisea dl Gâdea, l-a făcut să fie stingherit când i s-a sugerat că nu stăpânește sensul lui ”salutar”. ”Salutar” a fost folosit corect de catre dl Gâdea (având și sensul ”care este potrivit, adecvat într-o anumită împrejurare”). Greșită a fost explicația dl Gâdea pentru ”salutar”, dar altfel punerea la punct a fost un moment savurat.

Dacă scopul d-lui Ungureanu e să analizeze cu dicționarul lui Al. Graur în mână exprimarea interlocutorului (altfel, fie vorba între noi, depășit de studii mult mai recente, pentru că și limba română a cunoscut modificări în toți acești ani de la DEX-ul lui Graur), putem să ne aplecăm, cu multă rigoare, și asupra exprimării d-lui Ungureanu. În mod vădit, cu o frazare atent studiată, cu verbe și expresii care dau farmec limbii, d-lui Ungureanu îi putem găsi scăpări. Verbul ”a binemerita” are un regim prepozițional special și am putea sa ne afundăm în analize de stil si subțirimi lingvistice. Nu cred însă că superioritatea unui prim-ministru decurge din această aplecare narcisistică de a-și domina interlocutorul cu analize care pot face obiectul atenției unui lingvist, care tocmai de aceea există – ca să ne învețe cum să vorbim.

Un prim-ministru are rolul să comunice, mai ales când se expune public, despre atribuțiile lui și despre cum le onorează. Despre aceste lucruri nu am auzit mai nimic aseară, decât meșteșugite vorbe care au hipnotizat un public pe bună dreptate obosit de gălăgia grobiană caracteristică politicii și media. Dl Ungureanu nu poate fi bănuit de așa

ceva, ci cel mult de un mișto elevat. Și, cu toate astea, e mult prea puțin.

În timp ce se derula interviul, mă gândeam că aș fi fost jurnalist de agenție de presă și că mi s-ar fi cerut să fac în timp real știri despre ceea ce spune, anunță, comunică primul-ministru. Cu greu aș fi găsit știrea. Auzeam doar o mare de cuvinte înșirate strălucitor, dar fără conținut. Limitele premierului Ungureanu s-au întrezărit, cand a explicat, iarăși sofistic, cum el e deasupra celor care se leagă de ”nume proprii”. Adică, sistemul trebuie corectat, dar numele proprii trebuie evitate: ”Pentru mine, nu destituirile sunt scopul în sine, ci reconstrucţia unui sistem, în condiţiile în care am timpul, capacitatea intelectuală de a face acest lucru şi ajutoarele, evident, resursa umană care să poată duce un început de reformă spre bun sfârşit…. nu înlocuirea unui om repară un sistem”. Că judecata e strâmbă, că sistemul poate fi perfect creionat pe hârtie, dar că oamenii sunt cei care îl fac și îl pot face bun sau rău, se dovedește de ani de zile.

Numele proprii au o mare responsabilitate. De altfel, dl Ungureanu a demis niște ”nume proprii” în primele săptămâni de la învestitură, directorul Transelectrica și șefa AMPOSDRU. În acele cazuri, numele proprii au fost îndepărtate fără prea multe sofisme. Practic, numele propriu Duță are o altă logică și această logică sau acest nume dovedește faptul că premierul nu e atât de puternic și sigur pe el cum ar vrea să fie.
Aștept ca dialogul de aseară să fie tradus, în următoarele zile, de domnul Traian Băsescu, care să ne spună totuși ce vrea să facă pe mai departe primul ministru. Pentru că aseară l-am văzut doar pe intelectualul Mihai Răzvan Ungureanu evoluând magna cum laudae, într-un dialog scăpat de sub control de către Mihai Gâdea. Care nu a reușit să facă un interviu pentru simplul fapt că nu avea întrebări, ci convingeri, și acestea exprimate periculos de stângaci. Iar acolo unde formula o întrebare, răspunsurile premierului Ungureanu erau perfect retorice. Un exemplu: ”MG: Domnule prim-ministru, ştiţi câţi bolnavi de cancer sunt în România? MRU: Câţi bolnavi înregistraţi? MG: Da! MRU: Vorbim de câteva sute de mii, nu!? MG: Vorbim de 480.000 de cazuri”.

În rest, cum spunea dl Ungureanu despre observațiile pe care i le-a făcut dna Udrea, faptul că l-a dominat în silogisme pe dl Gâdea ”nu e o chestiune importantă”.

Articol publicta pe http://www.newsiasi.ro