de Alexandra Gătej

Dacă ceri AI să îți deseneze modestia va reda mereu persoane sau forme asemănătoare cu omul care stau cu capul în jos, cu poziția corpului umilă și obligatoriu îmbrăcate în haine sărăcăcioase. Dacă însă îi ceri să scrie un eseu despre modestie va spune că: “modestia este un aspect crucial al caracterului unui individ și trebuie cultivată de la vârste foarte tinere. Modestia are un impact pozitiv în societate și îl face pe orice individ mai acceptabil, mai plăcut. Modestia aduce pacea interioară și mulțumirea pe care averea sau statutul social nu le pot da. Este esențial să practicăm modestia pe tot parcursul vieții dacă vrem să trăim o viață împlinită și plină de sens” (de spus că citez pentru prima oară din ceva care nu este uman). Nu se puteau două puncte de vedere mai diferite și de aceea interesante. Căci deși AI desenează umilința nu modestia – pur și simplu nu știe reda frumusețea, liniștea și valoarea modestiei – în eseu lucrează însă cu elemente corecte și fundamentale legate de modestie și importanța ei pentru fiecare dintre noi.

În primul rând trebuie spus că modestia nu este același lucru cu umilința. Nu este slăbiciune și nici un cuvânt un pic mai frumos decât sărăcia. Este acea calitate, acea virtute care ne face să nu ne lăudăm cu averea, succesele , cunoștințele (în sens de cunoaștere) sau poziția noastră în societate. Este opusul mândriei, al autosuficienței, al aroganței. A rămâne modest cere multă tărie de caracter și auto cunoaștere. Trebuie putere să nu te lauzi cu ce ai făcut în viață – și în general să nu vorbești doar despre tine. Trebuie curaj ca să-ți poți afirma limitele fără să cazi pradă autosuficienței sau aroganței.

Continuarea, aici.