Matei Bogdan
Publicat în 17 octombrie 2018, 11:02 / 52 elite & idei

Alexandru Coita: Alegerile intermediare din SUA – un scrutin decisiv pentru Trump

Alexandru Coita: Alegerile intermediare din SUA – un scrutin decisiv pentru Trump

de Alexandru Coita

Alegerile care vor avea loc peste trei săptămâni în SUA sunt cel mai important test pentru această ţară de la alegerea-surpriză a Preşedintelui Trump acum doi ani, iar rezultatul lor ne va spune în ce direcţie se îndreaptă America.

Rezultatul scrutinului ne va spune în ce măsură fenomenul Trump este un accident istoric sau dacă el exprimă o tendinţă durabilă de „agenda-setting“ a majorităţii tăcute a Americii. Rămâne de văzut şi dacă Democraţii vor profita de multiplele controverse stârnite de Preşedintele SUA pentru a-şi restructura, întări şi extinde baza de votanţi, dar şi pentru a scoate din apatie tinerii. Un alt test interesant este cel care măsoară impactul lui Trump asupra votanţilor GOP, în condiţiile în care actualul preşedinte este un „outsider“ care vine din exteriorul establishment-ul conservator. Ridică sau scufundă Trump Partidul Republican? Vom afla pe 6 noiembrie.

Ridică sau scufundă Trump Partidul Republican? Vom afla pe 6 noiembrie.

Alegerile intermediare din SUA (midterm elections) sunt în fapt alegeri generale, numite astfel pentru ca au loc la mijlocul mandatului prezidenţial. Conform sistemului electoral american, alegerile parlamentare au loc la fiecare doi ani, de fiecare dată fiind scoase la bătaie toate cele 435 de locuri din Camera Reprezentanţilor (Camera inferioară a parlamentului american) şi o treime dintre cele 100 de fotolii de senator (Camera superioară).

În prezent, Republicanii controlează ambele Camere ale Congresului SUA, însă opoziţia Democrată speră că valul de controverse stârnit de Trump de-a lungul primilor doi ani de mandat se va transforma într-un vot împotriva Partidului Republican. Democraţii se bazează şi pe faptul că anul acesta va avea loc un număr relativ mare de „pensionări“ în Congres, deschizând astfel lupta politică pentru noi candidaţi (în politica americană, deţinătorul mandatului, denumit „incumbent“, este considerat ca având prima şansă la realegere).

Ce îi va scoate pe americani la vot?

Întrebarea care se pune este dacă alegerile din noiembrie vor fi un vot asupra economiei sau un referendum pentru (sau împotriva) lui Trump. Republicanii speră să fie vorba de prima variantă, în condiţiile în care economia SUA merge bine, cu o creştere de puţin peste 2 la sută anul trecut şi o rată a şomajului la un minim record de 3,7 procente.

Întrebarea care se pune este dacă alegerile din noiembrie vor fi un vot asupra economiei sau un referendum pentru (sau împotriva) lui Trump.

De cealaltă parte, lucrurile nu arată chiar atât de rău pentru Trump pe cât am putea crede citind mass-media liberale din SUA, în condiţiile în care rata de încredere a acestuia este în prezent de 42%, pe un trend vag ascendent. Este o performanţă relativ robustă pentru un preşedinte aprig contestat — chiar şi numai prin comparaţie cu scorul dezastruos pe care îl înregistrează „rockstar“-ul Emmanuel Macron.

Şi atunci ce alimentează speranţele Democraţilor? În primul rând, aceştia mizează pe o mobilizare fără precedent a unor segmente de votanţi care în prezent sunt subreprezentaţi, în special femeile şi tinerii. În cazul primei categorii, mobilizarea ar fi o reacţie la acuzaţiile de sexism împotriva preşedintelui Trump, la recentul scandal sexual în care a fost implicat Brett Kavanaugh, nominalizarea lui Trump la Curtea Supremă, dar a şi a mişcării #metoo.

Maşinăria de partid a Democraţilor mizează pe influencerii din online, şi în special de pe platforma de socializare Instagram.

O altă miză importantă pentru Democraţi este mobilizarea generaţiei „milenialilor“, segment la fel de apatic în SUA pe cât a fost până de curând în România (conform statisticilor,la precedentele alegeri intermediare, doar unul din cinci tineri s-au dus să voteze). Maşinăria de partid a Democraţilor mizează pe influencerii din online, şi în special de pe platforma de socializare Instagram. O mostră a impactului acestora a fost oferită de curând de mişcarea făcută de Taylor Swift (28 de ani), care a anunţat de curând pe social media că s-a dus să se înscrie în registrul votanţilor şi că va opta pentru candidaţii Democraţi. Aproape instant, trendul dat de vedeta pop s-a reflectat într-o creştere a înscrierilor în bazele de date electorale din SUA, arătând că tinerii răspund foarte bine la direcţiile date de influenceri.

Toate acestea s-ar putea transforma într-o victorie a Democraţilor în Camera Inferioară, însă este puţin probabil ca ei să reuşească o performanţă similară şi în cazul Senatului. Motivele sunt simple: deşi Republicanii au o majoritate extrem de fragilă, de doar două voturi, opoziţia are ghinionul ca, din cele 35 de fotolii senatoriale scoase la bătaie în acest an, 26 să fie deja deţinute de Democraţi, aceştia practic trebuind să apere toate aceste circumscripţii şi în plus să spere că din cele 10 locuri rămase vor putea să captureze 2 în detrimentul Republicanilor. Greu de crezut, în condiţiile în care experţii din SUA spun că 5 din cele 26 de locuri deţinute de Democraţi sunt cu risc major, adică există şanse mari ca aceştia să piardă. Mai mult decât atât, 10 dintre statele în care se desfăşoară alegeri pentru Senat au fost câştigate de Trump în 2016.

Mizele pentru America

Miza alegerilor din noiembrie este una uriaşă, atât pentru cele două partide cât mai ales pentru Donald Trump. În cazul în care Democraţii găsesc o breşă suficientă pentru a prelua controlul asupra oricăreia dintre cele două Camere, ei vor putea să blocheze toate iniţiativele legislative ale Republicanilor, inclusiv demersuri cheie precum anularea Obamacare sau scăderi de taxe. Asta ar afecta grav marja de manevră a lui Trump şi implicit şansele lui de a fi reales. În plus, în cazul în care Democraţii preiau controlul asupra Senatului, vor avea drept de veto asupra nominalizărilor viitoare la Curtea Supremă.

Cea mai importantă miză a alegerilor din noiembrie, însă, o constituie chiar viitorul lui Donald Trump. Conform legislaţiei americane, o majoritate ostilă Casei Albe ar avea dreptul de a deschide anchete şi de a emite citaţii în toate dosarele controversate în care este implicat Preşedintele SUA, de la presupusa relaţie cu starul porno Stormy Daniels, la acuzaţiile de evaziune fiscală.

Cea mai importantă miză a alegerilor din noiembrie, însă, o constituie chiar viitorul lui Donald Trump. Conform legislaţiei americane, o majoritate ostilă Casei Albe ar avea dreptul de a deschide anchete şi de a emite citaţii în toate dosarele controversate în care este implicat Preşedintele SUA, de la presupusa relaţie cu starul porno Stormy Daniels, la acuzaţiile de evaziune fiscală. Democraţii ar putea merge chiar mai departe, demarând procesul de suspendare (impeachment) a Preşedintelui Trump, mai ales dacă Robert Mueller confirmă în raportul său presupusa implicare a Rusiei în campania lui Trump.

Scrutinul din 6 noiembrie va fi mai mult decât „business as usual“, el având posibilitatea de a stabili direcţia viitoare a Americii şi de a decide chiar viitorul politic al lui Donald Trump.

Ultima ora:

ObservatorSilviu Cerna: Morala îndoielnică și pericolele statului social

PoliticKlaus Iohannis se va întâlni astăzi, la Londra, cu premierul Theresa May

EconomieSilviu Cerna: Morala îndoielnică și pericolele statului social

ExternValentin Naumescu: It’s not the economy, stupid! Trump pierde controlul în Camera Reprezentanţilor dar polarizarea ideologică a Americii se adânceşte

EvenimenteMugur Isărescu: Invitație BNR, 25 octombrie 2028 – Conferință ELEC „The Danube Triangle”

CulturaRadu Preda: Memoria abandonată

SocialIoan-Aurel Pop: În anul Centenarului Marii Uniri, ţara are nevoie de o vlagă nouă şi de energii de viitor

MoldovaArmand Goșu: Victoria lui Andrei Năstase reînvie speranța unei schimbări în Republica Moldova



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe