Adriana
Publicat în 13 iunie 2018, 08:57 / 67 elite & idei

Alexandru Coita, despre subiectul structurii sistemului judiciar din România, al sistemului constituțional și arhitecturii celor trei puteri

Alexandru Coita, despre subiectul structurii sistemului judiciar din România, al sistemului constituțional și arhitecturii celor trei puteri
+ Observator

În ultima vreme, forțat fiind de împrejurări, am aprofundat subiectul structurii sistemului judiciar din România, al sistemului constituțional și arhitecturii celor trei puteri.

Am ajuns la câteva concluzii pe care le expun mai jos:

1) Constituția din 1991, cu modificările din 2003, are multe lacune și exprimări neclare, este un îndrumar relativ vag și puțin riguros, propriu unui sistem politic slab închegat. Bănuiesc că cei care au redactat Constituția au avut drept miză fie să lase un sistem politic mai slab reglementat, care să se cimenteze în timp în funcție de tendințele sale organice, fie să păstorească un sistem al micii înțelegeri pornind de la ideea că elitele politice din România vor fi unite de un set de valori și principii cu obârșia în sistemul comunist, care va duce implicit la o convergență de interpretare a prevederilor Constituționale.

2) Ținând cont de nivelul de fracturare al societății și de discreditarea elitelor politice, Constituția în forma sa este citită complet diferit în funcție de filtrul fiecăreia dintre tabere, toate găsind în textul fundamental argumente pentru a-și susține punctul de vedere. Această stare de fapt duce la disfuncționalități majore ale sistemului democratic din România.

3) O reformă constituțională în sensul unei clarificări la nivel de detaliu a tuturor aspectelor lăsate deschise în actul fundamental nu este nici ea fezabilă, pentru că este un demers exhaustiv care necesită un anumit grad de consensualitate între forțele politice. Or nu avem azi așa ceva.

4) Revenind la subiectul fierbinte al justiției, observ că cei care se opun deciziei CCR – să le spunem forțele de dreapta – pornesc de la premisa că independența justiției este garantată prin mecanisme juridice care să facă cvasi-imposibilă revocarea procurorilor. Filtrul președintelui, care ar avea discreția revocării procurorului-șef al DNA, se justifică prin prisma unor realități politice – Cotroceniul este o redută a dreptei. Dar, în realitate, așa cum o arată situația din ultimele luni, astfel de mecanisme nu garantează independența justiției ci statuează o putere disproporționată a sistemului judiciar. Este vorba de o asimetrie aici, or nu poți corecta o asimetrie (intimidarea procurorilor) generând o alta (imposibilitatea de a înlocui un procuror).

5) Până la urma totul se reduce la o alegere cu caracter identitar, asimilabilă dihotomiei liberty v security. Tolerăm o justiție extra-puternică, inclusiv generatoare de abuzuri, pentru a ne asigura că avem o justiție eficientă? Evident, este o FALSĂ dihotomie. Un stat funcțional poate exista doar în echilibru. Orice dezechilibru creează disfuncționalități, așa cum putem vedea. În acest caz, independența justiției este un principiu fragil care are sursa într-o cultură a democrației și statului de drept. Adică exact ce ne lipsește, de ambele părți.

6) România se află într-o situație fără o soluție evidentă. Este o țară împărțită în două tabere, care nu se respectă și nu au încredere una în cealaltă. Prima dintre ele s-a agățat de totemul luptei anticorupție – obiectiv cvasi-discreditat de cooperarea tripartită între structuri interesate, cu orizonturi meschine, și mă refer aici la clasa politică și o parte din procurori și serviciile de informații – și acum își pierde reperele, se radicalizează și pierde controlul. A doua a acceptat realitatea pragmatică a unei societăți post-balcanice veleitare, construită pe loialități de clan, și reacționează furibund atunci când o presupusă schimbare de paradigmă a fost confiscată și folosită de dușmanii lor politici pentru a pedepsi și a împărți puterea și resursele.

Concluzia mea este că România ultimilor 20 de ani seamănă mai mult cu Ucraina decât cu alte state post-comuniste – o succesiune de elite care au folosit toate instrumentele pe care le au la dispoziție pentru a captura statul și a submina dușmanii politici. Lupta anticorupție nu face excepție.

Evident, nici o vorbă aici despre Laura Codruța Koveși, un personaj care a reușit să lase o moștenire comparabilă doar cu cea a lui Traian Băsescu – și mă refer aici la discrepanța între așteptări și realitate.

Sursa: Facebook

Ultima ora:

ObservatorGruia Stoica, românul care a reuşit să valoreze cât o ţară

PoliticEugen Tomac: Am votat „din convingere” pentru modificarea articolului 48 din Constituţie

EconomieMircea Geoană: România și-a fructificat geopolitic și strategic relevența geografică, trebuie să urmeze culegerea dividentelor economice

ExternValentin Naumescu: Tensiuni militare în Marea Azov. Risc de război Ucraina-Rusia sau doar pre-campanie electorală?

EvenimenteAlina Bârgăoanu: Fake news şi dezinformarea 2.0

CulturaSever Voinescu: Odată și-odată, niciodată. Reflexul de cultură

SocialRaed Arafat despre Ro-Alert: Alertarea este responsabilitatea noastră; avem discuţii cu unii jurişti care spun că ar fi o vulnerabilitate

MoldovaArmand Goșu: Victoria lui Andrei Năstase reînvie speranța unei schimbări în Republica Moldova



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe