Matei Bogdan
Publicat în 6 februarie 2019, 14:35 / 31 elite & idei

Alexandru Coita: Dureroasele „cruciade“ anticorupţie – se poate merge dincolo de paradigma Şerifului?

Alexandru Coita: Dureroasele „cruciade“ anticorupţie – se poate merge dincolo de paradigma Şerifului?

de Alexandru Coita

În ultimii 30 de ani au mai existat la nivel internaţional cel puţin încă două „cruciade“ anticorupţie, pe lângă cea din România.

E vorba în primul rând de operaţiunea Tangentopoli, cunoscută şi sub numele de Mani Pulite, prin care a fost destructurat binomul compus din Democrazia Cristiana (partidul-sistem care a condus Italia din 48 pana la începutul anilor 90, sprijinit de Statele Unite care se temea de o „defectare“ a Italiei de partea comuniştilor) şi Mafia. Rezultatul? O generaţie de stagnare, alternanţă între lideri slabi şi showmen-i geriatrico-priapici care a dus până la urmă la o alianţă a populiştilor şi un stat care nu-şi atinge potenţialul.

A doua, de dată mai recentă, a început în 2014 în Brazilia şi s-a terminat în 2018 cu alegerea neo-fascistului Bolsonaro, ales pe o platformă anticorupţie. Lava Jato a adus în faţa justiţiei 346 de înalţi oficiali, dar impactul asupra economiei (estimat între 0,5 şi 0,7% din PIB) şi spaţiului politic a fost unul profund.

Unii ar putea spune că aceste efecte secundare sunt ca în cazul chimioterapiei, nocive, dar necesare pentru a trata o maladie necruţătoare. Respect acest punct de vedere, dar resping autosuficienţa care împiedică identificarea unor măsuri mai eficace de a limita efectele secundare ale luptei anticorupţie.

Cred în continuare că abordarea trebuie să depăşească paradigma şerifului din vestul sălbatic care împarte legea într-un univers maniheist, împărţit în alb şi negru. Cauzele corupţiei sunt de multe ori profunde, au rădăcini culturale şi resorturi mentale care nu pot fi combătute eficient doar cu zăngănitul cătuşelor. O strategie durabilă, care să ducă într-adevăr la vindecare, ar trebui să includă, pe lângă partea de descurajare, şi cea de prevenţie, de educaţie, dar şi, foarte important, instrumente eficace de recuperare a prejudiciilor.

Cât priveşte România, este clar că lucrurile s-au petrecut „româneşte“, în sensul nepatriotic al cuvântului: superficial, vindicativ, fără rigurozitate, cu accent pe obţinerea de scalpuri şi mai ales cu procurori şi politicieni deopotrivă folosindu-se de acest nou „trend“ pentru a-şi trage spuza pe turtă.

Ultima ora:

ObservatorIulian Fota: România poate fi expusă unor ameninţări

PoliticVictor Ponta: Relatia Romania – SUA/ cateva impresii si concluzii in urma intalnirilor politice pe care le-am avut la Washington!

EconomieIulian Fota: România poate fi expusă unor ameninţări

ExternAlexandru Lăzescu: Extremele confiscă spațiul public american

EvenimenteCorina Crețu invită România să se înscrie cu proiecte de calitate la Gala RegioStars Awards 2019

CulturaRadu Preda: Un model inepuizabil

SocialOctavian Badescu: Tranzactionarea imobiliara si capcana sumei rotunde – o misiune imposibila?

MoldovaArmand Goșu: Victoria lui Andrei Năstase reînvie speranța unei schimbări în Republica Moldova



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe