OraNoua.ro
Publicat în 27 ianuarie 2016, 17:36 / 156 elite & idei

Alexandru Grumaz: Anul 2016 – pur şi simplu un alt an de criză globală (I)

Alexandru Grumaz: Anul 2016 – pur şi simplu un alt an de criză globală (I)
de Alexandru Grumaz

2015 s-a dovedit un an plin de surprize geopolitice în care Rusia a fost principalul actor. 2016 va fi un an tumultos, crizele globale ale anului 2015, cele care au ţinut prima pagină a ziarelor, le vom regăsi, dar mult mai violente şi cu repercursiuni imprevizibile. Vechea Ordine Mondială se schimbă rapid, capii Noii Ordini fiind Rusia, China şi Iranul. Impredictibilitatea este cuvântul care va caracteriza situaţia geopolitică a lumii în 2016.

Care ar fi problemele geopolitice importante anul acesta?

În primul rând avem situaţia din Europa supusă unui flux migratoriu fără precedent şi fără un lider de facto care să conducă Uniunea (Agela Merkel în scădere de popularitate, Francois Holland – o lipsă de credibilitare în propria ţară, David Cameron – un lider pentru Marea Britanie), apoi valoarea Parteneriatul Transatlantic şi Acordul Economic Transatlantic (TTIP) între SUA şi Europa, acord care stagnează (se va derula a 12-a rundă de convorbiri), deşi s-au făcut declaraţii fulminate despre încheierea acestuia în 2016, apoi situaţia din China şi din spaţiul est asiatic, ISIS şi războiul din Orientul Mijlociu, clivajul dintre Arabia Saudită şi Iran şi nu în ultimul rând următoarea mutare geopolitică a Kremlinului.

Europa versus EuropaPe bătrânul continent conflictul se va derula între o Europă permisivă, cu o zonă Schengen în funcţiune, şi o Europă cu graniţe de sârmă ghimpată, atentate teroriste, refugiaţi şi mişicări extremiste în creştere. Experţii în antiterorism cred că cele două atentate din 2015 din Franţa sunt doar o repetiţie pentru atacuri teroriste ceva mai profesioniste şi mai bine organizate, la scara mai mare, ce vor fi puse în practică în 2016. Gruparea Statul Islamic şi ameninţarea sa la adresa Europei vor fi înfrante, dar va dura caţiva ani. Problema acută este să înţelegem şi să înfrângem ideologia care îi impinge pe musulmanii născuţi în statele europene occidentale să comită atentate teroriste împotriva concetăţenilor lor (sunt 700 de zone interzise – no go zone – în Franţa, unde comunităţile islamiste au impus Sharia). Ar putea dura o generaţie să facem asta. Politicienii nu vor stăpâni situaţia, iar lucrurile vor degenera pentru că nu va exista un lider care să preia frânele Uniunii. Ieşirea Marii Britanii din UE este o altă chestiune fierbinte pe masa negocierilor de la Bruxelles.

Moscova va căuta să decupleze Europa de SUA şi să creeze breşe în cadrul UE între statele membre şi Bruxelles, dar şi între capitalele care agreează relaţia cu Rusia şi cele care se împotrivesc. De asemenea, construcţiile militare ale Rusiei în Belarus şi în Kaliningrad vor evolua spre un baraj de mijloace de A2/AD (anti-acces şi accesul interzis) în pregătirea închiderii, în caz de conflict, a zonei Suwalki dintre Kalinigrad şi Belarus, ceea ce ar duce la izolarea Ţărilor Baltice. Cu rachetele dislocate în Kaliningrad, Rusia controlează întreg spaţiul aerian polonez.

Europa alegerilor parlamentare şi prezidenţialeÎn Europa vor fi alegeri prezidenţiale în Austria şi Portugalia şi parlamentare în Slovacia, Cehia, Lituania, Muntenegru, Macedonia şi în Irlanda, precum şi în Georgia. Un alt scrutin va fi este cel din Rusia, unde vor fi alegeri parlamentare pe 18 septembrie. Favorit este însă de departe partidul lui Vladimir Putin, Rusia Unită, care la alegerile din 2011 a obţinut aproape jumatate din locurile din Parlament. Aflat pe un val de popularitate fară precedent, de aproximativ 90 la sută, preşedintele rus poate spera la un scor şi mai bun la aceste alegeri.

„De la China, în Asia, la Rusia, în Europa şi până la ISIS în Orientul Mijlociu asistăm la apariţia unor conflicte care se derulează în zone cenuşii, zone care nu sunt deschise unor competiţii şi care nu se supun globalizării, acolo democraţiile liberale nu sunt pregătite să acţioneze, iar preluarea puterii şi desfăşurarea războiul sunt elemente de bază ale viitorului“.

Descrise de profesori de studii militare drept hibride, de spectru larg, ne-liniare, de viitoare generaţie sau ambigue actualele conflicte, în plină desfăşurare, sunt un mix de acţiuni psihologice, mediatice, economice, cibernetice şi de operaţiuni militare lansate fără o declaraţie de război. În cazul Rusiei agresiunea din Ucraina continuă sub diferite forme: de la cele armate la cele ale membrilor FSB-ului care continuă să coordoneze activitatea etnicilor ruşi din estul ţării, de la atacuri din media la atacurile cibernetice în sectorul energetic[1] (nu mai puţin de 80.000 de clienţi ai celor de la Pricarpatiaoblenergo au fost privaţi de curent electric prin atacul servărelor cu doi viruşi –Black Energy 3 şi KillDisk – de către hackerii ruşi, membrii ai unei grupări cu locaţia în Rusia, denumită Sandworm, conform declaraţiilor şefului iSight Partners, companie specializată în securitate cibernetică). Obiectivul nu este ocuparea teritoriului – Rusia îl poate anexa utilizând forţa militară masivă masată la graniţa cu Ucraina – Moscova doreşte destabilizarea psihologică şi avansarea în media a conceptului de stat eşuat la adresa Kievului ceea ce implică distrugerea dorinţei interne pentru reforme structurale, care ar face Kievul independent de relaţiile cu Moscova şi, pe termen lung, ar distruge suportul statelor occidentale de a sprijini reformele democratice din Ucraina.

Să încercăm să parcurgem câteva dintre elementele care sunt importante în mozaicul geopoliticii globale şi care vor afecta relaţiile internaţionale.

Alianţa transatlanticăDupă 70 de ani Alianţa transatlantică este mai slabă şi mai puţin relevantă decât în oricare alt moment în istorie. SUA numai joacă rolul decisiv în soluţionarea problemelor Europei cu excepţia Pentagonului care are în planurile operaţionale militare estul continentului de la Marea Baltică la Marea Neagră.

Momentul actual este însă unul al alegerilor prezidenţiale, iar conform cutumei americane 2017 va fi un an dedicat de noul preşedinte (preşedintă) american problemelor interne, cele externe devenind colaterale[2]. Cine va fi nominalizat la preşedinţia SUA din partea republicanilor este greu de anticipat, poate numai pentru democraţi – unde lupta se dă între Hillary Clinton şi senatorul Bernie Sanders. La republicani pentru prima dată sondajele îl au pe primul loc pe doctorul Ben Carlson care l-a detronat pe Donald Trump. Atât timp cât SUA şi Europa merg pe cărări diferite, soluţionarea conflictelor globale şi mai ales a celui din Orientul Mijlociu vor fi greu de realizat. Prăpastia dintre Europa şi America are toate şansele să se consolideze pe măsură ce vechea gardă de lideri euroatlantişti din Partidul Democrat şi din Partidul Republican devin o specie pe cale de dispariţie şi care este înlocuită de o generaţie care nu mai crede în romantismul Alianţei, neparticipând ca militari în a doua conflagraţie mondială.

În ultimii ani, Washingtonul a transmis în mod evident semnalul că, din punct de vedere geopolitic, America este din ce în ce mai puţin preocupată de Europa, dar simultan tot mai interesată de evoluţiile din Oceanul Indian şi Vestul Pacificului.

În 1994 preşedintele american Bill Clinton, aflat la Praga, urca pe scena Reduta Jazz Club, în aplauzele lui Václav Havel şi ale lui Madeleine Albright, şi cânta la saxofon. Vremuri trecute şi uitate! Câţiva ani mai târziu, Hillary Clinton în calitatea sa de secretar de stat celebra începutul secolului Pacificului. În ultimii ani, Washingtonul a transmis în mod evident semnalul că, din punct de vedere geopolitic, America este din ce în ce mai puţin preocupată de Europa, dar simultan tot mai interesată de evoluţiile din Oceanul Indian şi Vestul Pacificului. Pentru anul de final de mandat preşeditele Barack Obama şi-a propus însă mai multe vizite externe.Patru călătorii importante au fost stabilite: summitul G7 din Japonia din iunie, summitul NATO în Polonia în luna iulie, summitul G20 din China în septembrie şi summitul APEC din noiembrie în Peru. În luna aprilie, Obama va merge în Germania, liderul de la Washington profitând de cea de-a cincea vizită pentru a apăra Parteneriatul Transatlantic pentru Comerţ şi Investiţii (TTIP), potrivit unui comunicat al Casei Albe.

Barack Obama se va întâlni cu cancelarul Angela Merkel, dar va participa şi la uriaşul târg-expoziţie de la Hanovra, o premieră pentru un preşedinte american. Totuşi, potrivit lui Richard Haass, preşedintele Consiliului pentru Relaţii Externe:

„Călătoriile de la începutul mandatului deţin valoarea investiţiei în relaţii, când preşedintele s-ar putea afla în funcţie pentru încă trei sau şapte ani. Călătoriile de la sfârşitul mandatului reprezintă o chestiune diferită. Acestea nu au nicio perspectivă de viitor.“

Organizaţia teroristă Statul IslamicISIS este considerată cea mai puternică organizaţie teroristă din lume cu prozeliţi din Nigeria până în Filipine. Răspunsul dat acestei organizaţii a fost inadecvat. Pentru 2016 problema va rămâne la fel, iar ţintele ISIS vor fi Franţa, Rusia, Turcia, Arabia Saudită şi SUA. Nu vor fi lăsate nici celelate state europene, dar şi statele cu minorităţi sunite neintegrate precum Liban şi Irak. România apare, conform unor surse din servicii, încercuită pe hărţile împărţite imigranţilor ce se îndreaptă spre Europa, de călăuzele din Grecia şi Turcia. Este România următoarea ţintă? Ridică Ungaria un gard la graniţa cu România? Ştie Ungaria, de altfel bine informată, ceva ce România nu ştie? Cele două coaliţii, una condusă de SUA şi celaltă condusă de Rusia vor continua atacurile aeriene, dar pe ţinte diferite. Primii pe ISIS, ceilalţi pe duşmanii lui Assad[3]. Generalul Alexander Dvornikov a fost numit comandatul forţelor ruse, cel care ţine balanţa între forţele iraniene şi Israel în Siria.

Generalul, cu comandamentul în Damasc, are în subordine şi forţele care acţionează la Bagdad, stând în poziţie 24 de ore din 24, 7 zile din 7. Este o poziţie de autoritate militară, dar şi diplomatică de extremă importanţă, saudiţi precepându-l ca pe un inamic iar iranieni respingând o înţelegere cu israelieni realizată cu concursul Kremlinului. Turcia se pregăteşte de o invazie în Siria. Ankara vrea un coridor la graniţă, până în zona de nord a oraşului Aleppo. Pentru o astfel de operaţiune a masat la graniţă (oraşul Jarabulus) vehicule care curăţă câmpurile de mine instalate odată cu începerea ostilităţilor în 2011. Surse din serviciile de informaţii spun că SUA şi Rusia s-au înţeles să-i lase pe turci să execute operaţiunile militare pentru a crea o zonă buffer fără militanţi ISIS la graniţa de nord a Siriei. Ankara nu va extinde zona până la Marea Mediterană ceea ce este pe placul Moscovei. Este un răspuns al armatei turce la recentele atentate ale ISIS din Ankara dar şi o soluţie de a preveni extinderea şi consolidarea unui guvernorat al kurzilor în nordul Siriei. De asemenea Washingtonul încearcă să medieze o dezescaladare a conflictului dintre turci şi ruşi mai ales că vicepreşedintele Joe Biden şi asistentul Secretarului de stat pentru Afaceri Europene şi Asiatice, Victoria Nuland, vor călători la Istambul pentru discuţii cu oficialii turci, pe agendă fiind şi reconcilierea turco-rusă.  Ash Carter este la Paris şi s-a întâlnit cu ministrul Apărării al Franţei, Le Diran, şi cu şeful contra-terorismului francez pentru a discuta planul de luptă împotriva ISIS (Franţa doreşte intensificarea acţiunilor militare împotriva ISIS) şi apoi merge la Forumul de la Davos.

Parisul şi Washingtonul au constituit un grup de lucru denumit Lafayette Group care asigură schimbul de informaţii între cele două armate, informaţii referitoare la Statul Islamic. La Paris s-au întâlnit miniştrii apărării din Australia, Marea Britanie, Germania, Italia şi Olanda care au avut ca temă de discuţii resuscitarea campaniei militare împotriva Statului Islamic conform unei surse anonime din ministerul Apărării al Franţei.  Ministrul apărării Le Drian a ţinut o discuţie bilaterală la biroul privat din Saint Dominique iar după amiaza discuţia a continuat la Centru de Comandă din Ministerul Apărări. Cei şapte miniştrii s-au întâlnit la un prânz de lucru unde au discutat opţiunile politice pe care le au pentru o campanie militară împotriva ISIS. Cele 7 ţări sunt cele care contribuie cu cea mai mare capacitate de lovire aeriană şi cu instructori pentru luptătorii locali dintre cele 60 de naţiuni participante în coaliţie.

Arabia Saudită versus IranRegatul Arabiei Saudite este în faţa unui risc mare de instabilitate anul acesta, odată cu acţiunile militare pe care le defăşoară de-a lungul şi de-a latul Orientului Mijlociu. Nici atmosfera din sânul familiei regale nu este tocmai uitară (un lucru imposibil de întâmplat înainte de 2015) şi asta din cauza modului în care trebuie răspuns inamicului numărul unu Iranul. Acum Iranul răspunde cu ostilitate deschisă faţă de Riad mai ales după executarea clericului şiit. Răspunsul se va derula prin proxi în Irak, Siria sau în Yemen sau poate în altă parte a globului. Există şi o rază de speranţă în stingerea acestui conflict. Adjunctul ministrului de Externe iranian Abbas Araghchi a plecat din Teheran pentru o întâlnire extraordinară la Jeddah a Organizaţiei de Cooperare Islamică (OIC) conform unei ştiri transmise de BBC. Liderul, Ayatollah Ali Khamenei, a condamnat atacul asupra ambasadei Arabiei Saudite de la Teheran, conform unei ştiri publicate pe site-ul personal. Se pare că Teheranul încercă o aplanare a conflictului cu Riadul. Să vedem ce iese!

De la o Europă fără graniţe la una cu uşile închiseLeagănul civilizaţiei Occidentale, Europa, a trecut printr-o serie de turbulenţe în anii din urmă de la criza economică la cea finaciară a datoriilor suverane şi a suferit influenţele Primăverii Arabe la care a contribuit cu intervenţia militară în Libia. În conjuncţie cu slăbiciunile administrative ale UE criza refugiaţilor a debalansat şi mai mult ţările care-i găzduiesc dar şi pe cele de tranzit. Preşedinţia Olandei la UE a adus noi propuneri privind spaţiul comunitar de liberă circulaţie Schengen. Guvernul olandez a dezbatut pe plan intern, dar si cu statele partenere, un plan de a introduce verificarea pasapoartelor la frontierele mai multor ţări din vestul Europei, într-o încercare de a controla afluxul de migranţi şi de refugiaţi. Planul olandez este separat de planul francez de a introduce controale sistematice la frontierele din cadrul zonei Schengen, ca o masură de securitate. Zona mini-Schengen, pe care Olanda o propune, ar include Austria, Germania, Belgia, Luxemburg şi ar presupune infiinţarea unor tabere de tranzit pentru migranţi în afara acestor frontiere, potrivit unui articol publicat de ziarul olandez De Telegraaf. Ideea de a forma un mini-Schengen în interiorul spaţiului european Schengen încalcă însă prevederile tratatului ce garantează libera circulaţie în cadrul tuturor celor 26 de state UE membre. Totuşi ca ideea să prindă aripi are nevoie de acordul Franţei şi al Germaniei care la ora actuală nu sunt entuziasmate de acesta (vezi declaraţia lui Thomas de Maiziere, ministrul de Interne al Germaniei la o conferinţă de presă în Berlin). Şi totuşi Germania, gardianul zonei Schengen, a dezmembrat-o într-o singură mişcare, reinstalând controlalele la graniţa cu Austria (de fapt nici nu a fost greu pentru că infrastructura de la graniţă a poliţiei de frontieră era la locul ei), fapt datorat crizei refugiaţilor şi a presiunii consecinţelor primirii acestora asupra politicienilor din ţările respective. Modul de gestionare al crizei refugiaţilor a dus la o serie de consecinţe: dezechilibrarea Uniunii şi creşterea nemulţumirii populaţiei faţă de liderii politici. Al doilea element este creşterea popularităţii partidelor extremiste finanţate sau nu de Moscova[4], partide care au reprezentanţi în Parlamentul European. Euroscepticii şi extremistii au ajuns la Bruxelles. Succesul fară precedent al partidelor extremiste în Parlamentul European are o explicaţie simplă este o reacţie puternică a cetăţenilor europeni la modul în care se face politica în UE, o politică a somajului şi a sărăciei. Alianţe de dreapta precum Syriza au devenit o alternativă la partidele tradiţionale care au condus ţările în interesul propriu al liderilor ţările respective. Nouă partide de extremă dreaptă legiferează în Parlamentul European. Ce semnal transmite acest fenomen? Că avem o Europă obosită şi că modul de a face politică nu mai corespunde actualelor evenimente. Europa este într-o criza profundă, criza economică este cu totul secundară, aceasta criza este una politică. E nevoie de o altă clasă politică. Nu numai noi românii am obosit şi nu numai noi avem nevoie de o altă clasă politică, ci şi o parte semnificativă a europenilor.

Noua Europă versus Vechea EuropăÎn Europa de astăzi se revigorează alianţele vechi precum cea denumită Grupul de la Vişegrad unde Ungaria şi Polonia fac front comun împotriva reglementărilor UE. Premierul ungar Viktor Orban şi liderul partidului polonez conservator aflat la guvernare, Lege şi Justiţie, Jaroslaw Kaczynski, au avut o întâlnire discretă la castelul Niedzica (în sudul Poloniei), un loc simbol al bunelor relaţii ungaro-poloneze, castel construit de etnicii unguri şi cedat Poloniei în timpul invaziei otomane în Ungaria. Reţeta de guvernare maghiară se va aplica şi la Varşovia, fiind doriţa liderului polonez Jaroslaw Kaczynski. Partidul Lege şi Justiţie a câştigat alegerile cu un program politic asemănător cu cel al lui Orban: o întărire a suveranităţii statului în relaţie cu marile corporaţii, creşterea impozitelor asupra băncilor străine şi hipermarketurilor cu acţionariat străin — sumele suplimentare încasate astfel la buget urmând să fie direcţionate către programe sociale—, dar şi o reformă a mass-media, ce este acum controlată în mare măsură de capitalul german. În acelaşi timp premierul David Cameron s-a întâlnit la Budapesta, în cadrul turneului în care încearcă să-i convingă pe colegii de Uniune să accepte ceea ce Marea Britanie numeşte reformarea UE, cu unul dintre cei mai vehemenţi opozanţi ai uneia dintre propunerile sale – premierul maghiar Viktor Orban. Cu această ocazie Viktor Orban a anunţat că statele din Grupul Vişegrad 4 (Ungaria, Cehia, Polonia şi Slovacia) sunt deschise să negocieze cu Marea Britanie schimbarea regulilor de acordarea a beneficiilor sociale.

Parisul se desparte de BerlinÎn timp ce Germania încercă neîndemânatic să păstreze un echilibru între valorile progresive şi valorile conservatoare, Franţa bazându-se pe retorica liberală, agreată de statele PIGS (Portugalia, Spania,I talia şi Grecia) vrea să construiască propria sferă de influenţă de-a lungul Mediteranei. Acest lucru nu este nou dar vine într-un moment complicat pentru unitatea Europei. De fapt ce s-a schimbat? Franţa se diferenţiează de Germania în retorică, în domeniul economic şi în domeniul militar cu ajutorul ultimelor operaţiuni militare din Libia şi Siria (în cooperare cu Rusia). Există un curs al evenimentelor care diferenţiază pe zi ce trece cele două blocuri evidenţiate în Occident, cel condus de Franţa din sudul continentului şi cel condus de Germania din nordul continentului. Estul s-a regrupat în jurul Grupului de la Vişegrad. România? Trăieşte între parteneriatul strategic cu SUA şi morişca politică internă care nu reuşeşte să coaguleze partea bună a societăţii româneşti.

Balcani în crizăBalcanii sunt sub o presiune fără precedent ca rezultat al crizei refugiaţilor dar şi ca rezultat în lanţ al reacţiei interne a ţărilor din regiune.

MacedoniaMacedonia va avea alegeri în aprilie 2016 un moment perfect pentru reîncălzirea unui război hibrid îngheţat încercat în luna mai anul trecut. Experţii apreciază că urmează o campanie electorală negativă, având în vedere că opoziţia susţine deja că are în posesie înregistrări audio cu aventurile sexuale ale unor înalţi oficiali guvernamentali. Criza a izbucnit după ce opoziţia l-a acuzat pe premierul Nikola Gruevski de supraveghere electronică a peste 20000 de cetăţeni macedoneni din toate zonele sociale, inclusiv din presă şi administraţie. Dovezile facute publice de opozitie par a indica o serie de nereguli ale oficialilor guvernamentali, inclusiv ale premierului Gruevski, care ar fi solicitat milioane de euro şi ar fi achizitionat fraudulos terenuri. Membrii Comisiei Electorale şi-au exprimat pesimismul cu privire la posibilitatea îndeplinirii acordului intermediat de UE pentru alegeri democratice credibile în aprilie 2016.

MuntenegruLa 12 iulie 2011, Parlamentul din Muntenegru a votat Legea privind Statutul Descendenţilor Dinastiei de Petrovic-Njegos. Legea reglementează „probleme importante legate de statutul descendenţilor Dinastiei, pentru reabilitarea istorica şi morala a Dinastiei, a cărei detronare a fost contrară Constituţiei Regatului Muntenegru, un act violent de anexare din anul 1918 de cître Serbia“[5]. De la restaurarea monarhiei Spaniei la sfârşitul epocii franchiste, nicio ţară europeană nu şi-a readus Familia Regală într-o poziţie oficială. De asemenea, cu excepţia României, în perioada existenţei Reprezentantului Special al Guvernului României pentru Integrare şi Dezvoltare Durabilă, condus de ASR Principele Radu, nicio altă republică nu a ajuns la un acord atat de însemnat cu Familia sa Regală pentru ca aceasta din urmă să susţină şi să reprezinte Statul[6].

Bosnia HerţegovinaBosnia a fost marcată de destrămarea fostei Jugoslavii. Pe 21 noiembrie 1995, la Baza Militară Wright-Patterson de lângă Dayton, Ohio, preşedinţii Slobodan Milošević (Iugoslavia), Franjo Tuđman (Croaţia) şi Alija Izetbegović (Bosnia şi Herţegovina) ajungeau la o înţelegere pentru încetarea focului în cel mai groaznic război pe care îl cunoscuse Europa de la încheierea celui de-al doilea război mondial. Acordul stabilit la Dayton a fost semnat pe 14 decembrie 1995 la Paris şi şi-a îndeplinit principalul obiectiv destul de rapid: stoparea conflictului şi împiedicarea reluării lui. Pe de altă parte, aranjamentul constituţional temporar pentru statul federal Bosnia şi Herţegovina, propus prin acest Acord, s-a permanentizat. El fundamentează o situaţie politică foarte complicată şi nefuncţională: o multitudine de instituţii locale, regionale şi naţionale, gripate de birocraţie şi de neîncrederea acută dintre bosniacii musulmani, croaţi şi sârbi, deasupra cărora trebuie să medieze şi chiar să ia decizii capitale un înalt reprezentant din partea ONU, asupra căruia alegătorul de rând nu are niciun control.  Ministrul de externe din Bosnia şi Herţegovina, Igor Crnadak, a declarat că ţara sa va aplica pentru aderarea la Uniunea Europeană în prima parte a acestui an, relatează agenţia de presă Tanjug. Întrebat dacă Bosnia şi Herţegovina ar putea continua pe calea UE cu Oficiul pentru Înaltă Reprezentanţă prezent în ţară, Igor Crnadak a afirmat că drumul nu ar trebui să se încheie cu oficiul încă prezent acolo: O asemenea autoritate nu poate exista într-un stat membru UE. Sunt convins că vom ajunge în curând la o poziţie în care toate părţile vor fi de acord că instituţia şi-a făcut treaba şi trebuie închisă, a subliniat ministru.

În loc de concluzie o întrebare pe care ar trebui să ne-o punem uneori: pot democraţiile intra în competiţie acolo unde marile puterile luptă fiecare cu fiecare pe de o parte şi pe cealaltă parte îşi strâng mâinile pe subiecte comune?

Va urma: Asia în 2016 (II)

[1] Reporterii de la Wall Street Journal au publicat un material care indică o posibilă slăbiciune a industriei din Statele Unite ale Americii. În urmă cu doi ani, în 2013, la ceva timp după atacul Stuxnet, hackerii iranieni au avut acces la sistemul IT al unui baraj din America, situat la aproximativ 30 de kilometri de New York City. Multe dintre calculatoarele utilizatea în asemenea facilităţi sunt extrem de vechi, chiar de la începutul erei digitale ele fiind conectate ulterior la internet şi devenind, astfel, ţinte extrem de accesibile pentru hackeri. În cazul unui baraj, în cel mai rău caz, un hacker poate cauza o explozie, o inundaţie sau un blocaj. În 2013, în timp ce supravegheau un număr de calculatoare ale unor persoane periculoase din Iran, americanii au descoperit intruziunea. Atunci, serviciile secrete au observat că unul dintre acestea căuta sisteme de control vulnerabile pentru clădiri industriale. Hackerii păreau a se concentra asupra anumitor adrese. Ulterior o adresă a fost asociată cu un baraj denumit ”Bowman”. Din păcate, în Statele Unite sunt nu mai puţin de 31 de baraje ”Bowman”. Americanii se temeau că ar fi vorba de un baraj de 71 de metri din Oregon, dar, din fericire, iranienii nu aveau acces decât la unul de 6 metri. Astfel, pagubele pe care aceştia puteau să le cauzeze nu erau foarte mari. Chiar şi aşa, situaţia a fost suficient de gravă pentru a atrage atenţia experţilor în securitate, care au observat slăbiciunile infrastructurii americane.

[2] Alegerile din SUA vor avea loc pe 8 noiembrie, în aceeaşi zi cu parţialele pentru Senat şi Camera Reprezentanţilor.

[3] Forţele ISIS care apără, spre exemplu, baza aeriană de la Kweiris sunt conduse de luptători ceceni, liderul lor fiind Abu Omar Al-Shishani, considerat unul dintre cei mai periculoşi terorişti ai grupării.Al-Shishani, în vârstă de 27 de ani, provine din enclava cecenă Pankisi din Georgia, ca nulţi alţi ceceni care s-au alăturat ISIS din 2012 încoace. Totuşi, nu doar combaterea luptătorilor ceceni a fost motivul pentru care trupele ruse au primit ordinul de a ataca baza aeriană de la Kweiris. Acestea se pregătesc să spargă asediul rebelilor asupra Alep, al doilea oraş ca mărime din Siria.

[4] Frontul National (Franta), Partidul National Democratic (Germania), Zorii Aurii (Grecia), The Finns (Finlanda), Partidul Poporului (Danemarca),Partidul Libertatii (Olanda), Jobbik (Ungaria), UKIP (Marea Britanie), Partidul Libertatii (Austria), Liga Nordului (Italia)

[5] Legea conferă descendenţilor Regelui Nikola I (fondatorul Dinastiei), în linie masculină, şi soţiilor lor, statutul de descendenţi ai Dinastiei, şi îl numeşte pe Prinţul Nikola al II-lea ca reprezentant al acesteia. Ea confirmă Normele Casei Regale, care defineşte modul de transmitere a succesiunii. De asemenea, ea permite membrilor Dinastiei să primească cetăţenia Muntenegrului, păstrând în acelaşi timp şi cetăţenia franceză, ţara în care s-au aflat în exil.

[6] Dinastia Muntenegrului este unul dintre puţinele simboluri ale independenţei statului muntenegrean, anexat de Regatul Serbiei în 1918. Religia, limba şi caracterul etnic fiind aceleaşi în Serbia şi Muntenegru, la obţinerea independenţei de aceasta, statul muntenegrean a căutat să promoveze simbolurile naţionale, identitare, cel mai puternic dintre acestea fiind Familia Regală. De asemenea, Familia Regală a păstrat şi continuat să acorde Ordinele Dinastice, singurele decoraţii specific muntenegrene. Prinţul Nikola al II-lea continuă acum să le acorde, cu recunoaştere statală.

adevarul.ro

Ultima ora:

ObservatorRobert Lupițu: “3+1” concluzii după Conferința de Securitate de la München – SUA, NATO și est-europenii au format reduta Occidentului. Uniunea Europeană, între apetit pentru putere și actor geopolitic în șlapi

PoliticCristina Buzașu, unul dintre primii trei români din DIASPORA, în guvernul Orban

EconomieMihai Daraban: China, posibil avantajată. Cum influenţează coronavirusul economia.

ExternAlexandru Lăzescu: De ce vrea Macron o Europă suverană în parteneriat cu Rusia

EvenimenteRobert Lupițu: “3+1” concluzii după Conferința de Securitate de la München – SUA, NATO și est-europenii au format reduta Occidentului. Uniunea Europeană, între apetit pentru putere și actor geopolitic în șlapi

CulturaIon M.Ioniţă: Dezbatere „Historia“ – 75 de ani după Yalta. Cine conduce lumea?

SocialCristian Bușoi, președintele Comisiei pentru industrie, cercetare și energie din Parlamentul European: Trebuie să avem deschiderea să folosim inteligența artificială, fără abatere de la etică, pentru a-i ajuta mai mult pe toți copiii bolnavi de cancer

MoldovaEugen Tomac: Singura șansă pentru Republica Moldova este unirea cu România



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe