OraNoua.ro
Publicat în 20 mai 2015, 18:01 / 133 elite & idei

Alexandru Grumaz: Arme, diplomaţie şi noua tablă de şah est-europeană

Alexandru Grumaz: Arme, diplomaţie şi noua tablă de şah est-europeană

de Alexandru Grumaz

Într-o recentă discuţie despre rolul SUA în secolul al XXI-lea, posibilul candidat republican la preşedinţia SUA, senatorul Marc Rubio (Florida), spunea: „De la finele Războiului Rece, ameninţările la adresa Americii s-au schimbat, însă nu şi nevoia, care a  crescut din ce în ce mai mult, cu cât lumea a devenit mai interconectată, de a avea o Americă puternică.”

Război hibrid şi provocări multiple

În deceniile recente, a mai precizat Rubio, tehnologia a demolat barierele economice, transformând economia americană într-una globală. Frământările, în orice colţ al lumii, pot afecta familiile americane la fel ca oricare altele, desfăşurate lângă propriul cămin. Acestea pot cauza pierderi de vieţi omeneşti, de slujbe ori falimentul unor industrii şi, astăzi, ca niciodată în trecut, politica externă americană a devenit, de fapt, o politică internă

America îşi regândeşte politica externă după Administraţia Obama, iar republicanii candidaţi la nominalizarea partidului pentru poziţia de preşedinte au ieşit la atac. Senatorul Rubio spunea, cu îngrijorare, că lipsa fondurilor în echiparea armatei va face ca trupele de uscat să arate ca înainte de Al Doilea Război Mondial, marina ca înainte de Primul Război Mondial iar aviaţia să râmână cu cea mai mică forţă de luptă din istorie. Într-adevăr, deteriorarea puterii militare, ca urmare a crizei economico-financiare atât în SUA, cât şi în Europa, a condus la o lume mai periculoasă. În aceste condiţii, Federaţia Rusă a anexat Crimeea şi a declanşat o criză în zona estică a Ucrainei, Statul Islamic s-a dezvoltat, ocupând teritorii din Siria şi Irak, apelând la brutalităţi de neînchipuit împotriva celor ocupaţi şi a patrimoniului istoric, încercând instaurarea unui Califat, criza umanitară din Siria a devenit o catastrofă care a declanşat cea mai mare migraţie de la cel de Al Doilea Război Mondial încoace, supunând o întreagă regiune la riscul radicalizării şi împovărând cu imigranţi o Europă şi aşa dezagregată în priviţa sprijinului acestora. China îşi extinde capabilităţile militare cu rapiditate şi conduce acţiuni agresive în Marea Chinei de Sud (construcţia de insule artificiale cu avanposturi militare) şi, peste toate acestea, cea mai ameninţătoare provocare este cea a Iranului, care-şi extinde influenţa asupra Orientului Mijlociu şi ameninţă Israelul odată ce se apropie de realizarea programului nuclear. 

În Europa, avem două forţe militare, care sunt în stare de alertă: NATO şi armata Federaţiei Ruse. Alianţa Nord-Atlantică va suplimenta prezenţa militară în Europa, în special în statele estice, aplicând cel mai amplu dispozitiv de apărare colectivă de după Razboiul Rece, pe fondul investiţiilor făcute de Rusia şi China în echipament militar de ultimă tehnologie. Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, afirma: 

Suntem pe cale să aplicăm cel mai amplu dispozitiv de apărare colectivă de după încheierea Războiului Rece. 

Acest aspect este doar începutul modului de adaptare la noile realităţi de securitate din Europa ale unei Alianţe care şi-a dovedit utilitatea în peste 60 de ani de la constituire. Potrivit lui Stoltenberg, strategia viitoare a NATO va viza contracararea modelului de război hibrid – o combinaţie de tehnici de război convenţionale, de gherilă urbană şi cibernetică, folosită în prezent în estul Ucrainei. NATO trebuie să intensifice sistemele de alertă situaţională rapidă, pentru a şti când avem de a face cu un atac. Tehnicile hibride încearcă să profite de orice deficienţă, a explicat Stoltenberg, îndemnând ţările membre ale Alianţei Nord-Atlantice să suplimenteze bugetele apărării, în contextul investiţiilor masive în echipamente militare făcute în ultimii ani de Rusia.

Zgomot belicos de arme

Armată rusă a suferit după colapsul URSS, devenind, treptat, o umbră a ceea ce a fost în timpul Războiului Rece. Venirea la Kremlin a lui Vladimir Putin a condus la revenirea anilor de Război Rece, când producerea de echipamente avansate tehnologic era o prioritate. O primă consecinţă a fost radicalizarea politicii externe a Moscovei în relaţiile internaţionale în special în zona adiacentă graniţelor federaţiei fapt demonstrat de intervenţiile militare din Georgia şi Ucraina. Care sunt, pe scurt, capabilităţile convenţionale ale Federaţiei Ruse? În privinţa militarilor şi a echipamentelor, Rusia depăşeste ţările est-europene sau fostele republici sovietice din Asia Centrală. Rusia are trupe staţionate în Armenia (3.300 de militari), Georgia (Abhazia şi Osetia de Sud, 7.000 de militari), Moldova (Transnistria. 1.500 de militari), Kirghiztan (500 de militari), Tadjikistan (5.000 de militari) şi Crimeea (20.000 de militari). Una din măsurile luate a fost modernizarea şi profesionalizarea, serviciul militar rămânând obligatoriu (un an serviciul militar obligatoriu, pentru tinerii cu vârste între 18 şi 27 de ani). Ruşii îşi pregătesc forţele terestre pentru conflicte de scăzută şi medie intensitate. Forţele aeropurtate, care vor fi în valoare de 35.000 de militari şi al căror comandant raportează direct lui Putin, devin forţa de elită a Federaţiei Ruse. Acestă forţă de reacţie rapidă a fost creată în 2013 pentru a desfăşura operaţii speciale în afara graniţelor ţării. Rusia a început remilitarizarea Arcticii refăcând din 2013 bazele şi aeroporturile militare din vremea URSS şi creând un Comandament Arctic care să coordoneze acţiunile de protecţie a liniilor navale care trec prin zona arctică rusă, dar şi zonele bogate în resurse de hidrocarburi. 

Rusia are mult de investit în dotarea cu echipamente noi, pentru că ceea ce are acum este învechit, mai ales în privinţa triadei nucleare (aviaţia strategică, submarinele nuclere, rachetele balistice). Forţa navală a Rusiei nu este mai mare decât o forţă de protecţie a coastei, toate navele de luptă (inclusiv singurul portavion non-nuclear Kuzneţov) fiind fabricate în anii URSS (prin comparaţie, SUA au 10 portavioane nucleare şi construiesc zeci de nave de luptă noi, anual!). Prognoza este că Rusia va avea o flotă nouă în minimum zece ani de acum înainte (Flota Pacificului, în februarie 2015, consta în 73 de vase de diverse categorii – 23 de submarine şi 50 de vase diverse, cinci submarine balistice nucleare, cinci submarine nucleare de atac, cinci submarine nucleare multiscop purtătoare de rachete ghidate şi opt submarine de atac convenţionale; la acestea se vor adăuga şase submarime nucleare de atac clasa Iasen). Obiectivul marinei ruse este să restabilească echilibrul naval, construind o nouă flotă (în primă instanţă, submarine nucleare şi vase mici de război, pentru apărarea coastelor şi protecţia liniilor navale, o prioritate pentru ruşi). În 2013 a fost lansată clasa Borei a submarinelor nucleare, care reprezintă prima generaţie de submarine ruseşti după 1990, marcând, în fapt, renaşterea flotei de submarine ruseşti. Submarinul are 12-16 rachete Bulava (cu 6-10 capete nucleare şi sisteme avansate de protecţie împotriva bruiajului, rachete similare celor terestre Topol-M SS-27), coboară la o adâncime de 450 m, are o viteză de 30 de noduri şi o rază de acţiune de 8.300 km. 

Forţa aeriană va rămâne a doua ca mărime în lume, cu 2.500 de avioane în serviciu, deşi marea majoritate a ei a fost construită în anii ’80. Noua variantă de Suhoi, Flanker, un avion de atac multirol, este aşteptat să servească în operaţii militare pentru următorii 20 de ani. Între timp, Suhoi dezvoltă mai multe modele de avioane avansate, de generaţia a cincea, stealth, precum T-50. Rusia nu operează drone, dar în viitor şi acest sector va fi populat cu câteva tipuri. Există un vast arsenal nuclear, peste 1.500 de capete nucleare plasate în rachete balistice desfăşurate în diferite zone continentale, pe submarine sau avioane strategice. Numerele corespund cu aşa numitul Tratat New START, intrat în vigoare în 2011. În 2000, Rusia a schimbat doctrina nucleară, admiţând că poate răspunde nuclear la un atac convenţional care pune în pericol existenţa statului (prin comparaţie, în timpul URSS, o lovitură nucleară era aprobată ca răspuns la una similară din afară). În 2014, acestă teză a fost reaprobată în noua doctrină militară rusă. Din 2000 s-a început modernizarea triadei nucleare şi există un plan în acest sens (rachete balistice, avioane şi submarine strategice). 

În aceste condiţii, Polonia se înarmează consistent (rachete antiaeriene baterii Patriot, elicoptere de atac, avioane F-16, submarine şi tancuri) alocând 30 de miliarde de euro pentru o perioadă de zece ani. Guvernul de la Varşovia a legiferat acordarea a 2% din PIB pentru armată şi a emis o lege prin care permite cetăţenilor polonezi să doneze bani pentru dotarea armatei poloneze. Ţările Baltice cumpără armament antitanc şi consolidează capacităţile de război cibernetic. 

 Înarmarea Ucrainei, dilemă strategică

Ce facem noi? Exerciţiile militare în comun cu forţele americane sunt binevenite şi duc la creşterea interoperabilităţii şi a capacităţii de cooperare şi coordonare, dar toate acestea trebuie susţinute de echipamente militare de ultimă generaţie. Şi mai este o problemă: securitatea Ucrainei înseamnă securitatea flancului estic al NATO. Înarmăm Ucraina sau nu? Orice s-ar putea crede despre această soluţie, în detrimentul celei diplomatice, numai discuţia la Wasinghton despre posibila înarmare a adus urgent la masa tratativelor beligeranţii. 

În luna ianuarie, Angela Merkel, François Hollande, Petro Poroşenko, şi Vladimir Putin au anulat o întâlnire după alta, nereuşind să-şi coordoneze agendele. Odată ce Washingtonul a luat în serios perspectiva înarmării Ucrainei, liderii Germaniei, Franţei, Ucrainei şi Rusiei au găsit timpul necesar pentru a discuta soluţiile de criză în cazul conflictului din estul Ucrainei. Şi de aici concluzia că înarmarea Ucrainei este contraproductivă acum, după aceste discuţii.

Din punctul meu de vedere, înarmarea Ucrainei este însă o necesitate. De ce? În primul rând, o acceptare a câştigurilor teritoriale ale separtiştilor va fi greu de digerat de Rada ucraineană. Va fi o înfrângere şi estul va deveni un conflict îngheţat dacă nu va fi reintegrat în Ucraina (este, de fapt, partea slabă a Tratatului de la Minsk). 

În al doilea rând, Ucraina are nevoie de bariere împotriva unei noi ofensive a separatiştilor, în estul Ucrainei. Liderii separatişti au un răgaz strategic pe timpul iernii, dar au anunţat că doresc mai mult teritoriu sub comanda lor în cele două republici separatiste, Doneţk şi Luhansk. Rusia continuă să livreze arme separatiştilor, conform unor surse NATO. Pentru a păstra pacea este nevoie ca armata ucraineană să se doteze cu armament defensiv de ultimă generaţie. 

Şi, nu în ultimul rând, SUA şi aliaţii trebuie să analizeze atent problema strategică generată de preşedintele Vladimir Putin. În timpul Războiului Rece, conceptul de descurajare era pe masa strategilor militari (Containment Strategy) care trebuiau să evite confruntarea militară dintre cele două blocuri. Această strategie este actuală, fiind crucială împiedicarea dezvoltării conflictului din Ucraina. Înseamnă aceasta ajutor politic, militar şi economic oferit Ucrainei? Da. Pentru că Ucraina nu poate continua singură în faţa provocărilor separatiştilor din est care, în fapt, ameninţă stabilitatea Europei.  

adevarul.ro

Ultima ora:

ObservatorFlorina Vevera: Frica de “Minority Report”

PoliticVictor Negrescu cere adoptarea rapidă a viitorului buget al UE

EconomieSorin Ioniţă: Digi24 începe campania Statul la Stat. Unde te faci că muncești pe bani publici

ExternFlorina Vevera: Frica de “Minority Report”

EvenimenteCristina Buzasu at the Annual Diplomatic Gala

CulturaIon M.Ioniţă: Dezbatere „Historia“ – 75 de ani după Yalta. Cine conduce lumea?

SocialRadu Preda: Eternizarea în funcție a rectorilor

MoldovaValentin Naumescu: „Moldova este, dacă vreți, eșantionul cel mai reprezentativ al schimbării”



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe