Matei Bogdan
Publicat în 22 aprilie 2020, 10:52 / 53 elite & idei

Alexandru Grumaz: Câte războaie avem în vremea Coronavirusului?

Alexandru Grumaz: Câte războaie avem în vremea Coronavirusului?

de Alexandru Grumaz

„Pandemia şi răspunsul la aceasta au dezvăluit şi consolidat caracteristicile fundamentale ale geopoliticii de astăzi. Drept urmare, această criză promite să fie mai puţin un punct de cotitură decât o staţie de-a lungul drumului pe care lumea a călătorit în ultimele decenii” – Richard Haass, Council on Foreign Affairs.Încep pandemiile în China

Ciuma Manciuriană a ameninţat să se transforme într-o pandemie la începutul secolului XX. În anul 1910 o epidemie ucigaşă se răspândea în China. Devastatoare, epidemia de ciumă a făcut, din toamna lui 1910 şi până la finele anului următor când a fost suprimată, 63.000 de victime. Totul a pornit în oraşul Harbin astăzi cunoscut pentru festivalul zăpezii. Oraşul făcea parte din ceea ce era atunci Manciuria. Regiunea era situată la intersecţia a trei sfere de influenţă – chineză, japoneză şi rusă dar era guvernată de China imperială, condusă de dinastia Qing. Oraşul era de asemenea un nod feroviar important sub controlul Imperiului Rus, iar porturile din jurul regiunii Dalian (actualmente port de importanţă militară) sub control japonez. Oraşul era renumit pentru comerţul de blănuri. Marmota de Tarbagan[1], o specie de rozătoare care trăieşte în stepele Mongoliei a devenit o sursă de blănuri pentru comercianţii europeni, americani şi japonezi, după descoperirea unor tehnici noi de vopsire. Dar la fel ca şi în alte povestiri actuale referitoare la chinezi, aceştia mâncau carnea de marmotă.

Se presupune că de la blana marmotelor bolnave a început această epidemie de ciumă. Simptomele au fost alarmante pentru medicii ruşi care au descoperit boala pentru prima oară – febră urmată de expectoraţie cu sânge. În oraşele unde apărea boala, în special la graniţa ruso-chineză (Mongolia făcea parte din Imperiul Qing) dezastrul era total, morţii erau aruncaţi pe străzi, în timp ce vagoanele de tren erau transformate în zone de carantină. Au fost luate măsuri pentru a limita numărul infectărilor precum carantinarea, restricţionarea călătoriilor şi incinerarea în masă a morţilor. Epidemia a fost una dintre cele mai mortale epidemii din acea vreme. Marea Ciumă Manciuriană, cum a fost denumită, nu s-a răspândit în restul Chinei, Mongoliei sau Rusiei datorită măsurilor luate dar şi a reducerii mişcărilor din zona contaminată. Portul Dalian a fost închis şi astfel s-a oprit răspândirea spre Manciuria sau spre alte destinaţii precum Japonia, Coreea, Hong Kong-ul britanic sau restul Asiei.

Conferinţa internaţională organizată la Shenyang, aproape de epicentrul epidemiei de ciumă organizată de guvernul Chinei după încetarea răspândirii maladiei, a adus la masă virusologi, bacteriologi şi epidemiologi ai Marilor Puteri ale lumii – Regatul Unit, Franţa, Statele Unite, Japonia şi Rusia. Tema: găsirea cauzei acestei epidemii, diseminarea de informaţii cu privire la bune practici şi tehnici de suprimare împotriva unor astfel de boli ucigaşe, descoperirea motivului pentru care boala s-a răspândit atât de repede, precum şi evaluarea paşilor de urmat pentru evitarea unui nou val de infectări. Deşi această conferinţă nu a fost complet lipsită de acuzaţii între Marile Puteri şi China, ea a reprezentat o încercare sinceră de a învăţa şi a găsi soluţii. Aceasta este lecţia pe care noi trebuie să o aplicăm astăzi. Va fi un lider care să organizeze o astfel de conferinţă între marile puteri pentru a lua măsuri comune împotriva noului coronavirus sau poate oamenii de ştiinţă să-i  ocolească pe politicieni? Hai Europa că poţi!

Pe 7 aprilie Richard Haass, un membru marcant al elitei mondiale, preşedintele Consiliului pentru Afaceri Externe, un NGO marcant în SUA scria în revista Foreign Affairs despre pandemia de Coronavirus:

„Trecem prin ceea ce este o mare criză, aşa că este firesc să presupunem că se va dovedi un punct de cotitură în istoria modernă. În lunile de la apariţia COVID-19, boala cauzată de noul coronavirus, analiştii s-au diferenţiat între ei prin pronosticul pe care l-au dat referitor la tipul de lume pe care pandemia îl va lăsa în urmă.  Cei mai mulţi susţin că lumea în care intrăm va fi fundamental diferită de cea existentă înainte. Unii prezic că pandemia va genera o nouă ordine mondială condusă de China; alţii cred că aceasta va declanşa dispariţia conducerii Chinei; unii spun că va pune capăt globalizării; alţii speră că va crea o nouă eră a cooperării globale şi alţii proiectează că va supraalimenta naţionalismul, va submina comerţul liber şi va duce la schimbarea regimului în diverse ţări – sau toate din cele de mai sus. Dar lumea care urmează pandemiei este puţin probabil să fie radical diferită de cea care a precedat-o. COVID-19 nu va schimba atât direcţia de bază a istoriei lumii, cât o va accelerează. Pandemia şi răspunsul la aceasta au dezvăluit şi consolidat caracteristicile fundamentale ale geopoliticii de astăzi. Drept urmare, această criză promite să fie mai puţin un punct de cotitură decât o staţie de-a lungul drumului pe care lumea a călătorit în ultimele decenii.“

Războiul cu pandemia a schimbat agendele instituţiilor internaţionale inclusiv agenda NATO. „Trebuie să ne asigurăm că această criză sanitară nu provoacă o criză de securitate“, a afirmat Jens Stoltenberg în cursul unei conferinţe de presă virtuale desfăşurată în ajunul unei reuniuni a miniştrilor afacerilor externe din cadrul Alianţei. „Avem în vedere luarea unor măsuri de prevenţie împotriva COVID-19, dar NATO continuă să funcţioneze, căci ameninţările nu au dispărut ca prin miracol… Rusia efectuează exerciţii militare iar patrulările noastre pentru supravegherea aeriană şi maritimă continuă“ a insistat Jens Stoltenberg.

Suntem într-un război împotriva coronavirusului, dar şi unul care ne pune faţă în faţă aliaţi sau duşmani. Acest război se derulează cu metode diferite şi cu mijloace diferite de la ţară la ţară. Este o competiţie pentru echipamente medicale şi de protecţie în care s-au implicat inclusiv serviciile de informaţii. China s-a mobilizat din răsputeri ca să demonstreze că ţara lor este marea câştigătoare a competiţiei împotriva virusului. Europa şi SUA par să fie în mare dificultate. Europa a dat dovadă, cel puţin la începutul crizei, de lipsă de solidaritate vizavi de Italia şi Spania, ţările cele mai atinse de epidemie. Dar şi acum apar diverse refulări la nivelul elitelor politice europene în funcţie de evoluţia evenimentelor. Au apărut deja măsurile protecţioniste care împiedică onorarea contractelor semnate şi plătite pentru cumpărarea de echipamente medicale. Dacă nu le mai trimite furnizorul, le opreşte vreun preşedinte printr-o vamă. 

„Diplomaţia măştilor“ practicată de China este în măsură să separe cele două maluri ale Atlanticului.

Potrivit Les Echos, după intrarea ţării în izolare, pe rafturile lanţurilor de retail franţuzeşti (Carrefour, Auchan, Leclerc) se află 100% fructe şi legume din Franţa. Asta ar trebui să compenseze o parte din pierderile suferite de producători după închiderea restaurantelor şi târgurilor şi restricţionarea exporturilor de produse agricole. Pentru preşedintele Macron: „Prioritatea noastră este să producem mai mult în Franţa şi în Europa“, a spus Macron în timpul unei vizite la o uzină de măşti de protecţie din Angers, una dintre cele patru care sunt încă active în Franţa. „Această criză ne arată ca unele bunuri au un caracter strategic“ şi că trebuie să producem mai mult în Franţa pentru a ajunge la independenţă şi la o aprovizionare durabilă. S-a schimbat părerea preşedintelui Emmanuel Macron în timpul pandemiei? Vrea oare mai multă suveranitate preluată de la Bruxelles?

Macron aflat „în război“, cum îi place să spună, nu mai este Macron din campania prezidenţiala din 2017, când respingea apelurile la protecţionism ale Marinei Le Pen. Crizele îi schimbă inclusiv pe cei mai revoluţionari lideri europeni. Această lipsă de solidaritate a Europei a fost imediat exploatată de China şi Rusia care au folosit „măsurile active“ învăţate din regulamentele de  acţiuni psihologice elaborate în timpul Războiului Rece de divizia specializată a KGB pentru a accentua divizare Uniunii.

Acum, marele pericol pentru Uniunea Europeană este ca aceasta să răspundă fără o coordonare prealabilă. Europenii pot ieşi din această criză lipsiţi de unitate şi destul de dubitativi cu privire la participarea lor la afacerile mondiale. Cât despre America, nici ea nu se simte prea bine cu măsurile sanitare luate cu mare întârziere. „Diplomaţia măştilor“ practicată de China este în măsură să separe cele două maluri ale Atlanticului.

Achiziţiile din China, primul mare producător de echipamente de protecţie medicală din lume, sunt foarte dificile. Spre exemplu, conform site-ului RFI, preşedintele provinciei Alpi-Costa de Azur-Franţa, a apelat la un import de măşti din China, însă măştile de protecţie au făcut obiectul negoţului chiar pe pista aeroportului şi au fost adjudecate de un importator american care a oferit un preţ de trei ori mai bun. Sau, o dispută diplomatică între Praga şi Roma a izbucnit, potrivit site-ului Hospodarske novini, după ce China a decis să trimită Italiei 110.000 de măşti ceheşti pentru a compensa confiscarea de vameşii cehi a unui transport medical din China. Materialul medical chinez a fost confiscat în Cehia, cum a explicat vice-ministrul ceh de externe Aleš Chmelař, sub pretextul combaterii contrabandei. Nu mai există, dacă a existat vreodată în Asia, un „gentlemen’s agreement“.

În orice caz, dacă liderii care conduc organizaţiile internaţionale  nu sunt cumva prietenii guvernului de la Beijing precum şeful OMS, sunt chiar chinezi care conduc aceste instituţii, precum biologul din fruntea FAO (Fondul ONU pentru alimentaţie şi agricultură). Asta ne spune că influenţa chineză se manifestă din ce în ce mai pregnant datorită investiţiilor financiare din Africa, America de Sud şi Centrală care au adus voturi în forurile internaţionale în favoare celor susţinuţi de Beijing. Să nu uităm presiunea chineză din Europa Centrală şi de Est în formatul 16+1 sau investiţiile chineze din Grecia şi Italia. Cu toate că puterea în China cu o populaţie de 1,4 miliarde de locuitori a părut a fi în stare să frâneze extinderea rapidă a epidemiei, specialiştii avertizează că izolarea locală a unui mare număr de oameni şi localităţi va trebui impusă în continuare, periodic, chiar de-a lungul anului viitor. Un al doilea val de infecţie este foarte posibil, spun ei.

Michael T. Osterholm, un epidemiolog american de boli infecţioase, director al Centrului pentru Cercetări şi Politici pentru Boli Infecţioase de la Universitatea din Minnesota/SUA scria în cartea lui publicată în 2017, Deadliest Enemy: Our War Against Killer Germs, că viruşi de tip corona deja cunoscuţi precum SARS sau MERS n-au făcut decât să anunţe „furtuna care va veni“, şi a vorbit despre eforturile actuale ca şi cum ai „încerca să opreşti vântul“. Să sperăm că nu este aşa şi asta doar virusologi ne pot spune prin crearea unui vaccin eficient.

Şeful Pentagonului, Mark Esper, a acuzat China de lipsă de transparenţă privind noul coronavirus, într-un interviu acordat postului Fox News, la peste patru luni de când s-a declanşat epidemia în oraşul Wuhan: „Este clar că chinezii ar fi putut fi mai transparenţi mai devreme şi ar fi împărtăşit mai multe date. Chiar şi astăzi, vedem că ascund informaţii Dacă ADN-ul (noului coronavirus) ar fi fost comunicat experţilor noştri mai devreme, am fi înţeles mai bine cum să reacţionăm“, a explicat el. „Pentru a reveni la normal, sau aproape de normal, trebuie să cooperăm. Ţările lumii cooperează pentru a înţelege acest virus şi pentru a-l controla. Şi pur şi simplu nu vedem ce trebuie să vedem din China acum“, a subliniat responsabilul SUA. Dezinformare este o armă la moda la ora actuală. Secretarul de stat  Mike Pompeo a criticat comportamentul Chinei în răspândirea coronavirusului, afirmând că Partidul Comunist ascunde în continuare informaţiile necesare pentru a preveni alte cazuri. „Campaniile de dezinformare ale Rusiei şi Iranului, precum şi ale Chinei, continuă“, a spus el. “Ei spun că virusul a provenit de la armata americană şi spun că este posibil să fi început în Italia. China nu-şi asumă responsabilitatea“, a spus Pompeo.

Cei mai importanţi producători de petrol Brent[2] au negociat un acord final privind reducerile de producţie pentru a preveni un război al preţuri. Aceştia au urmărit o reducere medie de 10 milioane de barili pe zi în mai şi iunie. La un moment dat au existat îngrijorări că diferendele dintre Arabia Saudită şi Rusia şi reticenţa generală a producătorilor de petrol de şist din SUA de a scădea producţia ar împiedica discuţiile. În mod ironic, discuţiile au fost perturbate de Mexic, care a agitat pieţele refuzând să-şi taie propria producţie. Iniţial petrolul West Texas Intermediate (WTI) s-a redus cu 9,3 la sută până la 22,76 dolari pe baril, în timp ce petrolul brut Brent a scăzut cu 4,1% până la 31,48 dolari pe baril. Scăderile au continuat la sume apocaliptice pentru producătorii de petrol ajungând la situaţia paradoxală ca producătorii să plătească cumpărătorii pentru petrolul preluat. Ministrul energiei din Mexic a declarat că ţara sa nu va reduce cu mai mult de 100.000 barili/zi, un sfert mai puţin decât propunerea înaintată de OPEC +.

Membrii non-OPEC interesaţi să pună capăt acestui război al preţurilor, cum ar fi Norvegia, au început să stimuleze reducerile de producţie. Pactul de stabilire al preţurilor petrolului cunoscut sub numele de „OPEC +“ – realizat între membrii originari producători de petrol ai Organizaţiei ţărilor exportatoare de petrol (OPEC) şi unii care nu sunt membri, în principal Rusia – a fost convenit în decembrie 2016 şi pus în aplicare în 2017. Limitând producţia de petrol, OPEC + a ajutat la menţinerea preţurilor globale relativ ridicate. Însă această fixare a preţurilor cartelului a avut un adversar puternic la Moscova, asociatul şi vechiul confidentul al preşedintelui Vladimir Putin de la Sankt Petersburg, Igor Sechin (59 de ani), un traducător de profesie cu un trecut solid în serviciul de informaţii al KGB, din epoca sovietică. Sechin a fost şeful adjunct al administraţiei de la Kremlin şi asistent prezidenţial în primele două mandate prezidenţiale ale lui Putin; a devenit viceprim-ministru atunci când Putin a ales să fie şeful guvernului din 2008 până în 2012. În mai 2012, Putin a început cel de-al treilea mandat prezidenţial, în timp ce Sechin a fost numit la conducerea celei mai mari companii petroliere din Rusia, Rosneft. Sechin s-a opus public acordului cu OPEC +, argumentând că au beneficiat doar producătorii de petrol de şist din Statele Unite. 

Pe măsură ce timpul a trecut şi producţia de petrol din SUA a depăşit-o pe cea a Rusiei şi Arabiei Saudite, opoziţia faţă de OPEC + s-a extins în cadrul elitei conducătoare a Kremlinului. În decembrie 2019, Moscova a acceptat cu reticenţă să urmeze măsurile OPEC +, iar ministrul Energiei, Alexander Novak, a anunţat că acordul de limitare a producţiei „nu este pentru totdeauna“ şi va fi încheiat în cele din urmă. De fapt, Rusia depăşea deja cotele convenite de OPEC +, producând şi exportând aproape la capacitate maximă. La începutul lunii martie 2020, Arabia Saudită a cerut Rusiei să se alăture membrilor OPEC în ceea ce privesc reducerile de producţie şi să înceteze înşelăciunea. Însă, după întâlnirea din 6 martie a OPEC +, la Viena, Novak le-a spus jurnaliştilor că acordul a fost reziliat (!?). Acord s-a realizat până la urmă sub presiunea preşedintelui Donald Trump asupra celor doi mari Arabia Saudită şi Rusia. Industria petrolieră rusă nu poate face faţă decât la reduceri mici, fără a provoca daune masive şi de durată producţiei sale, spre deosebire de Arabia Saudită, care a demonstrat în mod repetat capacitatea sa tehnică de a închide puţurile de petrol şi apoi de a le redeschide rapid.

Producţia principală de petrol din Rusia este situată în partea de nord a Siberiei de Est, unde puţurile petroliere sunt mult mai adânci decât în ​​Arabia Saudită şi trec prin permafrost. Acestea sunt câmpuri petroliere mature (cu mare vechime de exploatare), majoritatea s-au deschis în perioada sovietică, iar petrolul este pompat cu multă apă care este separată ulterior. În cazul în care extracţia se opreşte, ţevile devin în scurt timp înfundate cu gheaţă care este practic imposibil de îndepărtat. Pentru a redeschide producţia după o oprire, sunt necesare investiţii masive şi mult timp pentru forajul puţurilor de petrol noi şi înlocuirea infrastructurii deteriorate. În astfel de cazul Rosneft ar da faliment iar petro-statul lui Vladimir Putin s-ar prăbuşi. Este clar că Rusia va rămâne mai mult sau mai puţin la limitele actuale. Va reduce probabil în jur de 400000 barili/zi şi în niciun caz 2 milioane de barili/zi, iar reducerile probabil vor lua un an.

Membrii OPEC şi aliaţii lor au intrat în discuţii în speranţa că Statele Unite, Canada şi alţi producători occidentali vor fi de acord să reducă în mod explicit producţia, renunţând până la patru milioane sau cinci milioane de barili pe zi. 

Rusia ar putea în schimb să încerce să găsească câteva modalităţi inedite de a stoca petrolul suplimentar, de a creşte consumul intern în speranţa că economia mondială revine în curând. Putem trage câteva concluzii deşi ele sunt timpuri iar evoluţia pieţelor de petrol le poate infirma. Industria americană a fost zdruncinată, de crize ale petrolului, ultima dată în 2014, când Arabia Saudită şi aliaţii săi OPEC au inundat piaţa cu petrol, în efortul de a reduce producţia de petrol de şist american care prelua cota de piaţă de la aceştia. Preţurile s-au prăbuşit şi sute de companii americane au ieşit din afaceri, iar 170.000 de locuri de muncă au fost pierdute. Producţia americană a scăzut pe o perioadă scurtă de timp, dar s-a redresat rapid şi a crescut. Coronavirusul este o provocare nouă şi mai mare care a pornit un război între Rusia şi Arabia Saudită. Responsabilii cu piaţa petrolului din Rusia au declarat că s-au săturat să piardă cota de piaţă în faţa producătorilor americani. Arabia Saudită a ripostat promiţând că va expedia mai mult petrol pe piaţă, ducând preţurile la aproximativ 20 USD pe baril pentru o perioadă mai lungă de timp.

Membrii OPEC şi aliaţii lor au intrat în discuţii în speranţa că Statele Unite, Canada şi alţi producători occidentali vor fi de acord să reducă în mod explicit producţia, renunţând până la patru milioane sau cinci milioane de barili pe zi. În schimb, oficialii americani au dat asigurări că producţia brută va fi redusă în timp, pe lângă reducerile voluntare care au început deja la unele companii americane. Acordul anunţat la finalul negocierilor va reduce 7,7 milioane de barili pe zi, din iulie până în decembrie şi apoi la 5,8 milioane de barili pe zi, din ianuarie 2021 până în aprilie 2022. Toate acestea sunt, se pare, teoretice în această perioadă. Companiile petroliere americane elimină deja mii de locuri de muncă în timp ce consumatorii americani economisesc la pompa de benzină, statele producătoare de petrol precum Texas, Oklahoma şi Dakota de Nord se aşteaptă la pierderi mari ale locurilor de muncă şi ale veniturilor fiscale. În Arabia Saudită rezervele valutare alcătuite în vederea apariţiei unei crize au scăzut de la 740 de miliarde de dolari în 2013 la 500 de miliarde de dolari acum. Câţiva ani de preţuri scăzute ale petrolului au forţat deja regatul să împrumute bani şi să reducă subvenţiile pentru energie pentru cetăţeni. Prinţul Mohammed mizează acum pe rezervele sale valutare pentru a ajuta la diversificarea economiei saudite pentru viitor. Rusia este într-o formă mult mai bună din punct de vedere financiar decât Arabia Saudită, în special cu un curs de schimb flexibil – pe măsură ce rubla se depreciază, valoarea exporturilor sale creşte.

Deşi ar pierde, de asemenea, miliarde de dolari din venituri odată cu scăderea preţurilor petrolului, guvernul are un deficit fiscal mult mai mic decât Arabia Saudită având 550 de miliarde de dolari în rezerve constituite în străinătate. Dar Rusia are alte datorii. Are o capacitate de prelucrare limitată, iar rafinăriile sale au spaţii de depozitare insuficiente. Cererea europeană s-a prăbuşit şi, în timp ce China încă mai cumpără petrol, la preţuri de chilipir, capacitate de depozitare a acestuia fi completă într-o o lună sau ceva mai mult. Şi nu în ultimul rând Acordul încheiat a fost rezultatul a mai mult de o săptămână de conversaţii telefonice în care a fost implicat preşedintele Trump, prinţul coroanei saudite, Mohammed bin Salman, şi preşedintele Vladimir V. Putin al Rusiei.

Preşedintele Trump a lăudat acordul, afirmând pe Twitter că „va economisi sute de mii de locuri de muncă energetice în Statele Unite“. Şi cu toate acestea indicele de referinţă al preţului petrolului din SUA s-a prăbuşit pe un teritoriu negativ pentru prima oară în istorie, din cauza scăderii cererii cauzate de pandemia de coronavirus şi a capacităţii de stocare insuficiente, scrie Financial Times. Petrolul Texas (WTI) a înregistrat luni o prăbuşire istorică de 305% şi, pentru prima dată de când există statistici, a trecut la valori negative, în contextul în care preţul barilului a fost cotat la -37,63 dolari, anunţă Agerpres. Practic, acest lucru înseamnă că producătorii îi plătesc pe cumpărători pentru a le achiziţioneze petrolul produs. Lucrurile nu au rămas aşa iar preţul petrolului WTI a început timid să crească în Asia la astronomica sumă de ….1 ,68 USD/barilul şi apoi s-a oprit undeva la 15 USD/barilul. La 13 martie, preşedintele Donald Trump anunţase deja că intenţionează să umple complet rezerva strategică. La 17 aprilie, ea conţinea 635 de milioane de barili iar limita autorizată este în prezent de 713,5 milioane de barili. Ţiţeiul din rezervă este destinat situaţiilor de urgenţă, ca în 1991 în momentul operaţiunii „Furtuna Deşertului“ după invazia Kuweitului de către Irak, sau ca în alte două situaţii uraganul Katrina în 2005 sau în cursul revoltei populare din Libia 2011.

Era globalizării poate ajunge la sfârşit. O Nouă Ordine Mondială se va instaura în ciuda afirmaţiilor lui Richard Haas. „Virusul Wuhan“ cu tot cortegiul de urmări nefaste a devoalat un defect structural în presupunerile care stau la baza globalizării. Se dovedeşte că întreţeserea radicală a pieţelor – care trebuia să conducă la o „interdependenţa complexă“, pe care teoreticienii au prezis-o pentru o bună parte a secolului, ar duce la o creştere a stabilităţii globale s-a dovedit, de fapt, o structură inerent fragilă şi înfiorătoare care agravează incertitudinea într-un moment de criză. Că acest lucru s-a dovedit a fi aşa, nu ar trebui să fie surprinzător. Logica care a determinat lanţurile de aprovizionare globalizate a eliminat exclusiv redundanţele din întreaga lume în căutarea eficienţei. Această eficienţă a fost găsită prin localizarea legăturilor lanţului de aprovizionare în locuri unde costurile forţei de muncă au fost reduse. Un mod mai eficient de a produce ceva este întotdeauna favorabil. O astfel de gândire ignoră în mare măsură geopolitica.

Încercând să „aplatizeze“ lumea (în expresia memorabilă a lui Thomas Friedman) într-o entitate unică, fără margini, în căutarea a nimic altceva decât profitul şi prosperitatea, această viziune asupra lumii a creat locuri întunecate uriaşe. De exemplu, nu s-a putut prognoza cum îşi va folosi avantajul numărului mare de muncitori cu puţin calificare China, pentru a se bloca într-o poziţie dominantă şi din ce în ce mai puternică pentru sine în lanţurile de aprovizionare globale. O astfel de gândire nu ar putea ţine cont de faptul că în  spatele numărului de companii de succes se afla o entitate monolitică, totalitară şi naţionalistă, cu viziunea pentru restabilirea rolului Chinei în lume – Partidul Comunist Chinez (PCC). Când sunt lipsite de redundanţe, reţelele devin ierarhii, care la rândul lor creează câştigători şi învinşi. Ierarhiile nu diminuează importanţa cheie a puterii de stat în relaţiile internaţionale. Dimpotrivă, ele o permit. Pe măsură ce China a ajuns să devină nucleul aparent de neînlocuit al unei economii globalizate, PCC a urmărit mercantilismul prădător în relaţiile sale comerciale cu Occidentul, înclinând echilibrul puterii dure în favoarea sa. Într-un sistem economic care permite fluxul de tehnologie şi capital peste graniţele naţionale, concedierile din lanţul de aprovizionare sunt esenţiale pentru păstrarea suveranităţii statului şi a capacităţii guvernului de a acţiona într-o criză.

Pandemia „virusului Wuhan“ se dovedeşte atât de devastatoare, deoarece centralizarea radicală a reţelelor de piaţă a permis eşecului la un singur punct al lanţului nostru de aprovizionare pentru a părăsi sistemul fără capacitatea de a încărca cererea în reţelele redundante. Pe scurt, globalizarea, aşa cum s-a practicat în ultimele patru decenii, a arătat ceea ce a fost dintotdeauna: specularea unei vaste forţe de muncă controlată central. În timp ce numeroase averi au fost făcute în Occident, iar consumatorii americani/europeni au primit bunuri cu costuri reduse, cel mai mare câştigător a fost în mod natural elita Partidului Comunist Chinez. Şi, chiar înainte de alegerile din SUA din 2016, în rândul liderilor din industria occidentală s-a constatat că ceva nu era tocmai potrivit cu rolul Chinei în sistem, însă puţini au fost dispuşi să pună întrebări destul de mari despre sistemul în ansamblu.

Această pandemie este un apel de trezire şi, în timp ce unii susţin că ne trezim prea târziu pentru a contracara în mod eficient tendinţele actuale, eu pun pariu pe rezistenţa instituţiilor democratice occidentale. 

Întrebarea fundamentală este una despre valori: este acest tip de globalizare compatibil cu libertatea şi guvernanţa democratică? Răspunsul este simplu: Nu! Trebuie să începem să ne redobândim producţia şi să investim în difuzarea regională a lanţurilor de aprovizionare atât în Europa cât şi în SUA. Imperativul decuplării dure de China este la fel de puternic ca până acum dar de data aceasta este vocalizat. A ajunge însă acolo nu va fi uşor.

Conceptul de „Re-shoring“ (relocare) este în sine un proces complicat, care va dura ani întregi pentru a da roade. Schimbarea va necesita stimulente, atât pozitive, cât şi negative, inclusiv modificări ale codului nostru de impozitare corporativă, subvenţii, penalităţi şi poate chiar eforturi concertate pentru a schimba comportamente. Şi dincolo de politică, va fi necesar un management performant. Pur şi simplu, va trebui să absorbim costurile acestui lucru, chiar dacă înseamnă că preţurile cresc pentru diverse bunuri pe care ne-am obişnuit să le consumăm ieftin.

Relocarea fabricaţiei va avea un beneficiu suplimentar acela al eliminării „sângerării tehnologice“ care a însoţit globalizarea în ultimii 30 de ani. Deşi designul inovativ este esenţial pentru tehnologiile de vârf, o mare parte din ceea ce a ascuns superioritatea tehnologică a Americii până în prezent este conţinut în procese, materiale, aliaje şi seturi de competenţe – ceea ce poate fi descris pe scară largă drept cultură tehnologică. Pe măsură ce analizăm îmbunătăţirile calitative ale sistemelor de arme ale Armatei de Eliberare (PLA) şi ale Marinei (PLAN) din ultimele trei decenii, este imposibil să ratăm de unde provin acestea. Nu susţin că încetăm să mai vindem produse în China, dar trebuie să separăm vânzările de transferurile de tehnologie care le însoţesc. Relocarea va fi dureroasă şi va necesita protejarea proprietăţii intelectuale aparţinând companiilor occidentale care a fost uneori transferată cu forţa sau furată. Conform unui sondaj recent al Consiliului Global CFO, anul trecut, una din cinci companii americane care desfăşurau afaceri în Republica Populară Chineză au fost deposedate de proprietatea intelectuală. Era proiectat în „California/Achen, fabricat în China“ va primi o lovitură fatală.  

Încă de la sfârşitul Războiului Rece, elitele occidentale par să fie subjugate de ideea că diverse „forţe supra-naturale“ din economie şi politică ne propulsează către o lume nouă, interconectată digital, în care interesele considerate tradiţional drept naţionale, politica economică naţională, securitatea naţională şi cultura naţională vor fi curând eclipsate de o realitate emergentă globală paşnică. Această pandemie este un apel de trezire şi, în timp ce unii susţin că ne trezim prea târziu pentru a contracara în mod eficient tendinţele actuale, eu pun pariu pe rezistenţa instituţiilor democratice occidentale. A început era post-globalizare şi suntem într-o lungă competiţie crepusculară cu un regim comunist, o luptă de care nu putem scăpa, indiferent dacă ne place sau nu. Acum este momentul să ne trezim, să dezvoltăm o nouă strategie pentru victorie şi să mergem mai departe.

[1] Marmota siberiană este o specie de marmotă care trăieşte în Siberia, în Mongolia şi în Mongolia Interioară. Este deosebit de protejată în Rezervaţia Naturală Dauria / Rezervaţia Naturală Daurski. Aceasta este situată în Siberia, în vechea regiune istorică Dauria, în sud-estul Transbaikaliei.

[2] Brent este un reper important care defineşte preturile pentru petrol în toate colţurile lumii. Acest tip petrol uşor cu puţin sulf este format din Amestec Brent, Amestec Forties, ţiţei Oseberg şi Ekofisk (care poarte şi numele de BFOE Quotation), şi este extras în principal de sub Marea Nordului. Transportul petrolului nerafinat mai greu este mult mai dificil deoarece acesta nu poate să curgă prin ţevi la fel de uşor ca Brent. Astfel, Brent este capabil să se vândă la preţuri premium pentru petrol. În general, două treimi din petrolul tranzacţionat internaţional are preţul relativ la Brent. Deşi atât petrolul Brent cât şi petrolul WTI sunt instrumente populare pentru tranzacţionare, există diferenţe cheie între cele două tipuri de petrol. În primul rând locaţia de extracţie: petrolul brut WTI este extras şi produs în SUA – în principal în Texas, Dakota de Nord şi Louisiana, în timp ce, Petrolul brut Brent este extras în mare parte din câmpurile petroliere din Marea Nordului. Diferenţa geopolitică: preţurile petrolului sunt adesea influenţate de activitatea politică, ceea ce înseamnă că situaţia politică din zonele din care este extras petrolul poate influenţa preţurile şi activitatea de tranzacţionare a petrolului. Astăzi, acest lucru este mai relevant pentru petrolul OPEC decât Brent sau WTI.

Ultima ora:

ObservatorLudovic Orban: România are o şansă uriaşă. Avem oportunităţi pe care mulţi nici măcar nu le-au identificat

PoliticLudovic Orban: România are o şansă uriaşă. Avem oportunităţi pe care mulţi nici măcar nu le-au identificat

EconomieRăzvan Nicolescu: Mizele regionale ale jocurilor din energie (Op-ed)

ExternDan Mihalache: Nu uitați să aplicați în următoarea perioadă pentru a vă proteja dreptul curent de a locui, munci și studia în Marea Britanie

SocialGeorge Butunoiu: Realitatea la zi – Minte-mă frumos! Mituri și ipocrizie în lumea corporatistă – George Butunoiu

EvenimenteMarian Murguleț: Videoconferința „Digitalizarea României și Tehnologia 5G” / „Cartea electronică de identitate va face ireversibilă transformarea digitală a României”

CulturaCristina Popescu: Romfilatelia introduce în circulație joi, 2 iulie 2020, emisiunea de mărci poștale Animale tip leopard

EditorialMirela Iovu: Efectele disruptive ale COVID-19. Digitalizarea, noul model de afaceri in contextul pandemiei



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe