OraNoua.ro
Publicat în 25 ianuarie 2017, 15:10 / 214 elite & idei

Alexandru Grumaz: De la John F. Kennedy la Donald Trump

Alexandru Grumaz: De la John F. Kennedy la Donald Trump

de Alexandru Grumaz

„Istoria este versiunea evenimentelor trecute asupra cărora oamenii s-au pus de acord.” – Napoleon Bonaparte. Două momente esenţiale au marcat campania electorală din SUA: redeschiderea de către FBI a anchetei asupra contului de e-mail folosit de Hilary Clinton în perioada când era Secretar de Stat şi atacul cibernetic asupra serverului Comitetului Naţional Democratic.

Cât priveşte prima acţiune, se pare că ea a fost legată de evaluarea făcută de FBI cu privire la şansele de a câştiga alegerile de către Trump, cu 11 zile înainte de acestea, evaluare care a fost pozitivă şi care a încercat să amendeze primele concluzii ale anchetei lansând o umbră de incertitudine asupra acurateţei raportului iniţial. Al doilea eveniment a fost ordinul preşedintelui rus Vladimir Putin dat serviciilor FSB şi GRU pentru de a-l ajuta pe republicanul Donald Trump să câştige alegerile prezidenţiale din SUA, prin discreditarea democratei Hillary Clinton, aşa cum au anunţat agenţiile americane de informaţii, într-un raport dat publicităţii.

Care au fost obiectivele Kremlinului în această acţiune, ştiut fiind faptul că o amplă operaţiune de colectare globală de date a fost organizată începând cu 2007 şi până în prezent, de către vorbitori de limbă rusă, cel mai probabil din Rusia, prin intermediul unui atac cibernetic de tip APT[1] (advanced persistent threat/ameninţare cibernetică persistentă), denumit Sofacy sau APT28 în ţări precum SUA, Canada, Germania, Spania, Ţările Baltice, România sau Ucraina? Obiectivele Rusiei au fost să submineze încrederea publică în procesul electoral american, să o denigreze pe fostul secretar de Stat Hillary Clinton, să îi scadă şansele acesteia de a câştiga şi să îi submineze preşedinţia, în cazul unei victorii, aşa cum arată varianta desecretizată a raportului serviciilor de informaţii americane. Dacă aceste două fapte, prezentate mai sus, au influenţat alegerile vă las pe dumneavoastră să judecaţi.

Diferenţa între cei doi era de 4%-8% în favoarea lui Clinton, la vremea respectivă, când documentele extrase de hakerii ruşi au fost transferate către WikiLeaks şi de aici transmise prin mass-media în mediul electoral american. Nu ştim dacă fără aceste acţiuni Clinton ar fi câştigat, oricum campania lui Donald Trump a fost una total diferită de ceea ce s-a petrecut în ultimele două decenii la alegerile din SUA, o campanie ofensivă care a utilizat pe deplin conceptul de post-adevăr[2]. Dicţionarul Oxford a ales drept cuvânt al anului 2016, expresia „post-adevăr”, ca urmare a celor două alegeri care au zguduit lumea: referendumul din 23 iunie privind Brexitul şi alegerea lui Donald Trump ca preşedinte al Americii, la 8 noiembrie. De asemenea, campania lui Donald Trump s-a suprapus pe un val de nemulţumire publică la adresa estabilshment-ului de la Washington şi chiar la adresa unei posibile dinastii Clinton la Casa Albă. Trebuie să reţinem că există un complex de factori care au influenţat alegerile din SUA şi au adus pe scenă un om care n-a avut vreodată o funcţie în administraţia americană. Părinţii fondatori nu s-au gândit la tehnocraţi.

Ce spun serviciile de informaţii?Potrivit raportului, agenţiile americane de informaţii cred că serviciul militar de spionaj rus, GRU, a folosit intermediari, precum WikiLeaks, DCLeaks şi o identitate falsă denumită Guccifer 2.0, pentru a publica e-mail-urile obţinute de la Comitetul Naţional Democrat (DNC) şi de la membrii importanţi ai formaţiunii. „Evaluarea noastră este că preşedintele Vladimir Putin a comandat campania de influenţare din 2016, vizând alegerile prezidenţiale americane”, au scris autorii raportului. Potrivit raportului, Putin a fost motivat de animozitatea sa personală faţă de Clinton. Documentul precizează:

„Cel mai probabil, Putin a vrut să o discrediteze pe secretarul Clinton pentru că a acuzat-o public pe aceasta încă din 2011 pentru incitarea protestelor în masă faţă de regimul său, la sfârşitul lui 2011 şi începutul lui 2012, şi pentru că este supărat pentru comentarii pe care le-a perceput, cu siguranţă, drept atacuri la adresa sa”.

Preşedintele ales, deşi a amânat permanent o discuţie cu şefii serviciilor de informaţii (CIA, NSA şi FBI) şi cu Directorul Comunităţii de Informaţii[3], James R. Clapper, şi a dezvoltat o relaţie dificilă cu cele 17 agenţii de informaţii americane cărora, în unele cazuri, le-a criticat activitatea, apărând legitimitatea victoriei sale în alegeri, aceasta a avut loc imediat după nominalizarea noului şef al Comunităţii de Informaţii în persoana senatorului Dan Coats. Dan Coats este unul din cei şase senatori americani, care, în 2014, ca răspuns la impunerea de către SUA a sancţiunilor împotriva Rusiei, a primit interdicţie de intrare în Rusia. Atunci, Coats a declarat că „se considera onorat” să fie ţinta Kremlinului. După discuţie Trump a declarat:

„Rusia, China, alte ţări, alte grupuri şi oameni încearcă în mod constant să atace infrastructura informatică a instituţiilor noastre guvernamentale, afacerilor şi organizaţiilor, inclusiv DNC. Acest lucru nu a avut absolut niciun efect asupra rezultatului alegerilor, ţinând cont de faptul că nu a fost nicio acţiune vizând maşinile de vot”.

Afirmaţie perfect adevărată, nu maşinile au fost influenţate, au fost manipulate minţile oamenilor. Le Bone spunea în lucrarea Psihologia mulţimilor: „A cunoaşte arta de a emoţiona mulţimile înseamnă a cunoaşte arta de a guverna”. Noul preşedinte al SUA, Donald Trump, o cunoaşte perfect. Omul de afaceri, care va fi învestit în funcţie pe 20 ianuarie, a precizat că va numi o echipă care să îi prezinte un plan în termen de 90 de zile pentru a împiedica atacurile informatice. El a lăsat să se înţeleagă că va ţine aceste recomandări secrete. În schimb, un coleg a lui Trump, preşedintele Comisiei de Informaţii a Senatului, Richard Burr, republican, a anunţat că va continua să strângă „dovezile privind măsurile active ale Rusiei. Este un capitol tulburător în istoria actuală”, a adăugat acesta. De remarcat un amănut despre raportul serviciilor de informaţii: raportul nu evaluează impactul activităţilor ruse asupra rezultatului alegerilor din 2016 şi nici nu oferă detalii privind dovezile care au dus la concluzii, ceea ce alimentează controversa privind ceea ce a făcut Moscova. Cum era şi normal, Rusia a negat acuzaţiile guvernului american, iar preşedintele Vladimir Putin a declarat că isteria privind amestecul Rusiei nu face decât să distragă atenţia poporului american. Rusia vrea publicitate. A obţinut-o şi, mai mult, a obţinut legitimarea guvernului Putin în propria ţară împotriva inamicului numărul unu, America (conform Strategiei de politică externă).

Despre URSS şi Nikita HruşciovPână când Congresul SUA va clarifica alegaţiile din zona preşedintelui ales, am să vă povestesc cum alt lider al Kremlinului a sugerat că a influenţat în mod decisiv alegerile din SUA. Se întâmpla în 1961, la un moment de vârf în timpul Războiului Rece, când preşedintele URSS l-a întâlnit pe noul ales preşedinte al SUA, John F. Kennedy, în Viena. Conform memoriilor lui Nikita Hruşciov, el i-ar fi spus preşedintelui american: „Ştii, domnule Kennedy, noi te-am votat!” Într-o ediţie ulterioară, comentariul a fost considerat drept o glumă. Glumă, glumă, dar sub ea se profilează o chestiune serioasă. Nikita Hruşciov a ajuns să conducă URSS după moartea lui Iosif Visarionovici Stalin, în 1953. La finele anilor 50, el a făcut o serie de reforme, limitate, şi a încercat o apropiere de Occident. El i-a permis vicepreşedintelui Richard Nixon să viziteze Uniunea Sovietică şi în acelaşi an a devenit primul lider rus care a vizitat SUA. La Moscova, Nixon a participat împreună cu Nikita Hruşciov la deschiderea unei expoziţii dedicate SUA. Acolo a vorbit, din interiorul unei bucătării moderne amplasate în expoziţie despre meritele capitalismului versus cele ale comunismului. Nikita Hruşciov i-a replicat: „Nu ştii nimic despre comunism în afară de frica faţă de el!” În cartea de memorii, publicată în 1970, fostul preşedinte al URSS Hruşciov declara ce le-a spus colegilor din Sovietul Suprem după vizita lui Nixon: „Dacă Nixon devine preşedinte, nu cred că va contribui la îmbunătăţirea relaţiilor între ţările noastre.” În mod ciudat, sovieticii au avut un as de jucat în aceste alegeri.

Pe 1 mai 1960, un avion de supraveghere de tipul U-2, operat de CIA, a fost doborât de apărarea antiaeriană a URSS în timp ce zbura deasupra oraşului Ekaterinburg. Americanii au declarat iniţial că avionul studia modele de vreme pentru NASA şi pur şi simplu a ieşit de pe rută. Pilotul Francis Gary Powers a fost luat prizonier, putând primi până la 10 ani de închisoare. Soarta lui Francis Gary Powers a devenit un punct de tensiune critic în timpul Războiului Rece, un moment care a făcut ca întâlnirea dintre cele două superputeri prevăzută a se derula la Paris să fie anulată. Şi ca lucrurile să devină aproape catastrofale pentru americani, sovietici au mai doborât un bombardier de recunoştere de tipul RB-47H, în iulie 1960, şi i-au luat prizonieri pe cei doi piloţi. La cât de tensionată era situaţia, Hruşciov a constatat că sovietici au un avantaj ce poate fi folosit în favoarea lor în timpul campaniei electorale din 1960 din SUA, campanie care se derula între Nixon şi Kennedy. „Mi-am exprimat opinia către leadership-ul sovietic” – scria Hruşciov în memoriile sale – „că nu este timpul să dăm curs solicitării americane de a-l elibera” pe Powers. Fostul lider a motivat acţiunea prin faptul că eliberarea lui Power sau a celor doi piloţi l-ar favoriza pe Nixon la alegerile din noiembrie 1960.

„Camarazii mei au agreat propunerea şi nu l-am eliberat pe Powers” – concluziona Hruşciov. Kennedy „a câştigat alegerile cu o majoritate de 200.000 de voturi la un număr extrem de mare de votanţi, câţi are America” – scria Hruşciov – „şi s-a dovedit că am avut dreptate”.

Cei doi piloţi de pe avionul RB-47H au fost eliberaţi la câteva zile după inaugurare. Powers a fost eliberat în 1962 şi schimbat cu un ofiţer rus, Viliam Fisher, acuzat şi întemniţat pentru spionaj. Povestea a fost ecranizată în filmul lui Stephen Spielberg Podul spionilor (Bridge of Spies). Power a fost acuzat că nu a rezistat interogatoriilor sovieticilor, dar a fost reabilitat de CIA într-un raport dedicat acelei misiuni.

La întâlnirea de la Viena din vara anului 1961, Kennedy, la auzul acestei istorii, enunţate mai sus, a râs şi a spus: „Da, ai dreptate. Admit că ai jucat un rol şi ai votat pentru mine” – a scris Hruşciov în memoriile sale. Fostul ambasador Oleg Troianovschi sugera că preşedintele Kennedy nu a fost aşa de sigur pe el când liderul sovietic a făcut acea glumă. Hruşciov a scris despre întâlnirea de la Viena că a fost una plăcută şi rezonabilă. În schimb, Kennedy a relatat într-un interviu dat reporterului James Reston în New York Time că „Hkruşciov l-a luat în râs provocându-i cel mai neplăcut moment din viaţă”. Curând după aceasta a început confruntarea din Cuba şi apoi din Germania/Berlin. Nixon a câştigat alegerile în 1968 şi a implementat o politică de detensionare a relaţiilor cu Moscova, vizitând URSS în 1972. Hkruşciov era deja mort. Memoriile au fost înregistrate în 1968 şi apoi au fost furate şi trecute în Vest, unde au fost publicate de editura Little, Brown & Co. în 1970. Iniţial, cartea a fost considerată o intoxicare a KGB, dar ulterior au fost date publicităţii casetele cu înregistrarea făcută de Hkruşciov.

Maskirovka

Jocul între Moscova şi Washington continuă şi în mod sigur nu se va opri după depunerea jurământului de către Donald Trump. Cert este că ruşii au colectat informaţii despre ambii candidaţi la preşedinţia SUA, dar au decis să lase să se scurgă în presă doar cele compromiţătoare pentru doamna Clinton. Cele referitoare la Trump urmând să fie păstrate la secret şi folosite ca şantaj ulterior sau ca defăimare a acestuia. Dacă ne uităm la modul cum acţionează ruşii, o să vedem aplicarea doctrinei introduse de militari la începutul secolului XX şi denumită Maskirovka (viclenie). Enciclopedia militară sovietică din 1944 definea termenul ca:

„Mijloacele de asigurare a operaţiunilor de luptă şi activităţile zilnice ale forţelor; un complex de măsuri, îndreptate spre a induce în eroare inamicul în ceea ce priveşte prezenţa şi dispunerea forţelor… Măsurile includ imitaţii cu momeli şi manechine, manevre menite să inducă în eroare, negare şi dezinformare”.

Versiunile ulterioare ale doctrinei includ mijloacele strategice, politice şi diplomatice, efectuate inclusiv prin manipularea faptelor, situaţiilor şi percepţiilor pentru a afecta mass-media şi opinia publică, astfel încât să se realizeze sau să faciliteze obiectivele tactice, strategice, naţionale şi internaţionale.

Alături de manipulare vine compromiterea, sau kompromatul în jargonul rusesc (desemnează răspândirea de informaţii compromiţătoare despre persoane publice), ceea ce fac ruşii la ora acuală în SUA şi Europa. Aceste ştiri false sunt menite a influenţa evenimentele din Occident şi din America. Se speculează chiar că Putin are un plan de kompromat la adresa lui Donald Trump, în cazul în care acesta nu va ţine linia pro-Kremlin. Să nu uităm scopul principal a lui Vladimir Putin, scopul declarat de la preluarea puterii în 2000, acela de a restabili statutul de mare putere al Rusiei în lume şi de a reconstrui imperiul sovietic.

Centenarul revoluţiei bolşevice din 1917 va fi sărbătorit în Rusia, în acest an, cu mare fast. Dezinformarea folosită de ruşi nu este un semn de putere este un semn de slăbiciune şi un substitut minor pentru putere. Am văzut, deja, trei preşedinţi – Bush, Clinton şi Obama – care au crezut că pot să aibă o relaţie de amiciţie cu Putin. Ba chiar l-au şi lăudat. George W. Bush a spus că s-a uitat în ochii lui şi i-a văzut sufletul. Desigur, să nu uităm de campania lui Obama şi de butonul lui de reset. Noi trebuie să înţelegem ce înseamnă preşedintele Vladimir Putin şi să revenim la zilele din epoca lui Ronald Reagan: pace prin forţă. Donald Trump este un admirator a lui Regan şi conceptul pace prin forţă este la îndemâna lui. Nu avem decât să îi urmă noului preşedinte să aibă succes în noua sa misiune de a conduce cel mai puternic stat din lume. Măsura va fi dată de modul în care SUA îşi va proiecta forţa în viaţa internaţională.

Marele DealSe vorbeşte de un Mare Deal între cele două ţări. Sincer, nu cred într-o astfel de soluţie şi spun acest lucru analizând membrii cabinetului american şi declaraţiile lor la audierile din Congresul SUA. Şi totuşi, întrebarea este: dacă SUA acceptă pretenţiile şi mizele Rusiei în Orientul Mijlociu sau Estul Europei, ce ar primi în schimb?! Nimic. Presupunând ca Trump decide iniţiative majore în ceea ce priveşte Rusia, renunţând la relaţia stabilită de Nixon cu China, ce va conţine negocierea? Orice negociere între cei doi ar avea pe agendă Ucraina şi Crimeea, Siria, Irak, ISIS, acordul cu Iranul, atacurile cibernetice ale Rusiei în SUA, notificarea exerciţiilor militare, staţionarea sistemelor A2/AD (anti acces/interzicere acces), desfăşurarea de arme în Kaliningrad şi ridicarea sancţiunilor. Ce ar câştiga America? În realitate, cum am mai spus, nimic. În Siria şi Irak, Rusia nu este singurul actor, deşi este cel mai puternic actor din punct de vedere militar; în cazul acordului nuclear cu Iranul, sunt implicate şi alte state, precum Franţa, Germania şi Marea Britanie, care consideră acordul ca binevenit; atacurile cibernetice nu vor înceta, implicarea ruşilor în afacerile politice devenind o necesitate de o parte şi de alta a Atlanticului, şi aşa mai departe. Există şi un Plan B, în care cele două părţi nu se înţeleg. Probabil că nu, dar atunci Trump are pe masă ca soluţii: creşterea sancţiunilor, desfăşurarea de trupe în Estul Europei, arme ofensive pentru Kiev, atacuri cibernetice împotriva Moscovei.

Să nu uităm un lucru, viziunea de politică externă a lui Trump este uşor de enunţat: (1) structurile internaţionale şi ideologiile rezultate după cel de-al Doilea Război Mondial nu mai servesc interesul naţional american, (2) acordurile de liber schimb nu sunt absolut potrivite, iar beneficiile date de ele sunt circumstanţiale, (3) angajamentul SUA faţă de Aliaţi trebuie analizat în funcţie de interesele SUA şi de modul de acţiune al acestora, (4) toate acestea de mai sus trebuie măsurate în funcţie de interesul economic şi strategic al SUA. Primul semnal va fi cuvântul inaugural al Preşedintelui. Însă un lucru putem spune cu certitudine: alegerea lui Donald Trump a deschis o nouă eră, aceea a unei Noi Ordini Mondiale.

Mâine are loc inaugurarea şi, la finalul acestei perioade tumultuoase, trebuie, în baza parteneriatului strategic cu America şi a opţiunilor noastre pro-atlantice, să-i urăm noului preşedinte al SUA, Donald Trump, succes în noua sa postură de şef la Casa Albă şi garant al lumii libere.

Good bless America!, Good bless Romania!

Bucureşti, 19 ianuarie 2017

[1] O grupare din Rusia a atacat cibernetic timp de mai mulţi ani ţări pentru a descoperi vulnerabilităţi în sistemele electronice şi pentru a culege date de la figuri politice proeminente, instituţii guvernamentale, servicii de telecomunicaţii şi criminalitate informatică sau companii aerospaţiale, aşa cu arată un raport al companiei Bitdefender. Operaţiunea Sofacy, de tip APT, este similară celor precum Stuxnet din Iran sau Octombrie Roşu. Cele mai intense atacuri ale acestei operaţiuni au avut loc în februarie 2015, în timpul negocierilor de la Minsk pentru pacea din Estului Ucrainei, când ruşii au scanat aproape toate IP-urile alocate Ucrainei, dar şi multe din România, pentru a găsi vulnerabilităţi de securitate şi a spiona după informaţii.

[2] În epoca post-adevăr, adevărul nu este întotdeauna linia de bază. Faptele nu mai sunt fundamentale. Persoanele publice pot lansa de acum ştiri false cu bună ştiinţă, fără nici cea mai mică consideraţie pentru adevăr – şi să beneficieze de pe urma lor. Astfel, preşedintele ales al Statelor Unite, Donald Trump, a dobândit un imens capital politic atunci când a livrat informaţia cum că Barack Obama este nu născut în SUA, ci în Kenya. De-abia la sfârşitul campaniei electorale Trump a recunoscut, fără a-şi cere scuze, că Obama este într-adevăr, născut în Statele Unite. Nici măcar publicarea certificatului de naştere al lui Barack Obama nu a putut diminua credibilitatea afirmaţiei candidatului republican.

[3] Directorul National Intelligence – poziţie creată în SUA după atacurile de pe 11 septembrie – coordonează activitatea a 16 agenţii de informaţii din SUA, inclusiv CIA, FBI şi NSA. Printre altele, şeful National Intelligence asigură schimbul de informaţii între agenţii şi se asigură ca acestea nu se suprapun în sarcinile lor. De asemenea, el este reprezentantul oficial al comunităţii americane de informatii în faţa Congresului şi a publicului american.

adevarul.ro

Ultima ora:

ObservatorMarius Stoian: Din păcate observ că nu se înțelege ce este cu prezența în stradă a unor patrule militare cu vehicule de lupt

PoliticKlaus Iohannis: Până la finalul anului economia își va reveni și lucrurile vor intra în normal. Vom sprijini oamenii și firmele

EconomieAnca Dragu: Avem de ales între recesiune controlată și criză economică haotică

ExternRadu Carp nu vede cu ochi buni răspunsul dat de UE pandemiei de coronavirus: Este total inadecvat din moment ce Europa a devenit principalul focar de infecție

EvenimenteCristina Popescu: Romfilatelia introduce în circulație vineri, 20 martie, anul curent, emisiunea de mărci poștale intitulată Aniversări. Evenimente. Alexandru Ioan Cuza, 200 de ani de la naștere

SocialVasile Sebastian Dâncu despre frica și așteptările românilor în contextul social actual

CulturaTheodor Paleologu: Ideea că suntem atotputernici e o imensă iluzie. Cine sunt ”dedesubtologii”?

EditorialFlaviu Predescu: Apa în Bucureștii secolului trecut, ce se împărțea aproape în fiecare sâmbătă



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe