OraNoua.ro
Publicat în 17 septembrie 2014, 17:56 / 106 elite & idei

Alexandru Grumaz: Jocul de puzzle al lui Vladimir Putin

Alexandru Grumaz: Jocul de puzzle al lui Vladimir Putin

de Alexandru Grumaz

În ultimii 20 de ani, relevanţa NATO a fost pusă de multe ori la îndoială,  atât de unii politicieni, cât şi de voci din media. „Dezbaterea care ne-a marcat traseul din 1990 până astăzi a fost dacă avem nevoie de NATO. Putin a încheiat dezbaterea. Am experimentat, pentru prima dată din 1945, anexarea unui teritoriu european prin mijloace militare”, spunea Malcolm Rifkind, preşedintele Comitetului pentru Apărare din Parlamentul Britanic.

Astăzi, datorită preşedintelui Vladimir Putin, NATO a redevenit relevant. Summitul recent încheiat a demonstrat că unitatea nu este de monolit (la fel ca şi în UE), dar există un consens asupra strategiei pe care Alianţa urmează să o desfăşoare în viitor pentru a descuraja acţiunile militare ale Federaţiei Ruse sau pentru a contracara Statul Islamic în Orientul Mijlociu. De asemenea, remarcăm o schimbare de viziune asupra viitorului organizaţiei, care, vrem sau nu, se îndreaptă spre globalizare, în primul rând din cauza ameninţării teroriste transnaţionale. Noii parteneri (de gradul 1) sunt Finlanda, Suedia, Georgia, Iordania şi Australia.

Summitul NATO a subliniat, în primul rând, temerile est-europenilor privind implicarea Federaţiei Ruse în fostul spaţiu de influenţă sovietic şi măsurile militare de pregătire a unui răspuns care să descurajeze eventualele intenţii agresive ale Moscovei în Europa Centrală şi de Est. Vrea Rusia o confruntare cu Occidentul? Nu. Vrea să ia decizii în fostul spaţiu sovietic pe care intenţionează să-l reconstituie, din bucăţi, întocmai ca pisele unui joc de puzzle. Azi, Ucraina, mâine, Moldova, apoi, poate, Belarus sau Kazahstan. Însă mereu cu un ochi deschis asupra ţărilor baltice sau a spaţiilor pe care altădată le controla fosta Uniune Sovietică.

Cum va acţiona Vladimir Putin în continuare?

Impredictibil. În primele două mandate de preşedinte, el s-a comportat ca un naţionalist agresiv, pentru a aduce Rusia înapoi în anii ’70 din punct de vedere militar, dar s-a dovedit pragmatic în ceea ce priveşte politica externă, fiind mereu pregătit pentru a coopera cu Occidentul. O schimbare a putut fi remarcată atunci când a devenit prim-ministru. Acum a devenit însă preşedintele atent la moştenirea pe care o lasă Rusiei. Mai naţionalist decât înainte şi mai implicat în misiunea istorică pe care o întrevede Rusiei. Nu are critici ai politicii sale prin preajmă, are doar siloviki, funcţionari conştiincioşi şi obedienţi, de aceea eventualele predicţii sunt greu de realizat. Liderul de la Kremlin operează fără un control din partea anturajului.

Ce face NATO?

NATO a fost creat în jurul unei forme de ameninţare care astăzi nu mai există. Este vorba de o ameninţare militară eminamente convenţională, căreia i s-a adăugat o componentă importantă, nucleară.

NATO este acum în faţa unor ameninţări non-tradiţionale, precum cele din Ucraina şi Orientul Mijlociu.

Ce includ acestea? Sprijinul mişcărilor politice ostile UE, penetrarea industriilor strategice, influenţa furnizorilor de energie (din Federaţia Rusă) în cadrul guvernelor unor state (Gazprom dicta legile în Bulgaria), radicalizarea mişcărilor etnice pro-ruse (Ucraina, Transnistria, Găgăuzia) şi crearea de enclave psihologice (Lituania), atacuri cibernetice prin proxi (viruşii Sanke sau Dragonfly/Ursul energetic), toate sub o presiunea unei forţe militare convenţionale gata de atac. Acesta este ceea ce numim război hibrid. Cât priveşte Crimeea, ruşii au folosit un astfel de război, pentru care NATO nu a fost pregătit şi care a constat în mod concret în: utilizarea de agenţii ruşi a unei campanii de dezinformare, a unui război cibernetic, subminarea administraţiei locale, controlul media în timp ce se sădea ura împotriva administraţiei centrale de la Kiev printre locuitorii peninsulei. În final, s-au infiltrat trupe speciale în interiorul teritoriului şi apoi s-au masat mii de militari la graniţa dintre Ucraina şi Federaţia Rusă, a căror presiune a creat psihoza unui atac iminent. În aceste condiţii, Readiness Action Plan (Planul de Aţiune) şi crearea Forţei de Reacţie Rapidă sunt două elemente de referinţă în ecuaţia misiunii fundamentale a NATO: apărarea colectivă.

Inclusiv noile exerciţii militare vor trece de la scopul avut până acum de pregătire pentru managementul unei crize la pregătirea pentru apărarea colectivă. De asemenea, introducerea sub umbrela Art 5. al Tratatului de la Washington a celei de-a cincea dimensiuni a spaţiului de luptă,cibernetică (cele patru dimensiuni erau terestră, navală, aeriană şi cosmică) va crea o forţă de răspuns în cazul în care spaţiul virtual va fi atacat de forţe ostile membrilor Alianţei. De aici apare necesitatea primei reglementări a acestui spaţiu în zona instituţională a fiecărei naţiuni membre. Refacerea planurilor de contingenţă şi apariţia unora pentru statele din sud reprezintă, alături de crearea celor cinci comandamente regionale, cât şi a bazelor de primire a contingentului de reacţie rapidă (depozite de logistică şi de comandă şi control înaintate), o contribuţie importantă la consolidarea militară a flancului estic. Aceste măsuri nu înlocuiesc alocarea de 2% din PIB în ţările din zona est-europeană şi a 20% pentru înzestrare din bugetul militar al fiecărei naţiuni din Alianţă. Pasul următor este semnarea documentelor de angajament pentru realizarea, pe plan naţional, a celor convenite. Guvernele naţionale trebuie să demonstreze hotărâre în îndeplinirea angajamentelor asumate.

Jocul de puzzle al Rusiei

Jocul Rusiei nu priveşte cu necesitate Ucraina de est (cazul Crimeei este cu totul altceva!), ci vizează menţinerea neimplicării Ucrainei într-o altă alianţă militară, precum NATO, sau integrarea în UE. În aceste condiţii, crearea unei provincii (Novarussia) în cadrul Ucrainei este soluţia pe care Moscova a oferit-o la recenta reuniune de la Minsk, unde, pe şleau spus, Kievul a capitulat, acceptând la masa negocierilor pe separatiştii pro-ruşi. De fapt, semnarea acordului de asociere a Ucrainei la UE nu înseamnă mare lucru. Probabil, Kievul va îndeplini într-o zi cerinţele de aderare, dar, deocamdată, Ucraina este încă un stat în formare, după implozia URSS, în 1991. În anii care au trecut, puterea de la Kiev nu a reuşit, şi datorită corupţiei endemice, să se organizeze administrativ, astfel încât instituţiile guvernamentale să se consolideze iar armata să se modernizeze. Economia este în pragul colapsului, iar din punctul de vedere al alimentării cu energie electrică sau gaz, Ucraina este în stare de asediu (energia electrică s-a raţionalizat, deşi 24% este furnizată de centralele nucleare proprii). Să ne amintim că, în 2008, Putin îi spunea lui George W. Bush, la Bucureşti, că dacă Ucraina intră în NATO, ea încetează să mai fie un stat unitar.

Cât de puternică este armata rusă?

Rusia are, de fapt, două armate! O armată de elită, formată din forţele speciale (omuleţii verzi din Crimeea şi estul Ucrainei, în jur de 10% din totalul forţelor terestre) în care s-a investit enorm, fiind adusă la standarde moderne occidentale, şi o forţă masivă, convenţională, care luptă la fel ca în perioada Războiului Rece, o forţă similară cu cea desfăşurată, spre exemplu, în Georgia, în 2008. Să adăugăm la acest tablou recruţii (aduşi sub drapel pentru un an), relativ neantrenaţi şi indisciplinaţi. Calitatea ofiţerilor care îi comandă lasă de dorit, de cele mai multe ori. Aşadar, Rusia a modernizat a mică parte a forţelor armate, ceea ce nu înseamnă că procesul s-a încheiat. El este în continuă derulare, Rusia investind masiv în dotarea cu echipament modern şi în pregătirea militarilor în spaţii de antrenament moderne (un astfel de poligon a fost construit în proporţie de 80% de nemţi). Pe primul loc se situează, acum, forţele navale şi forţele strategice, care beneficiază de sisteme de rachete şi de apărare antiaeriană extrem de moderne (S 400 sau ultimele tipuri de rachetele de tip TOPOL).

Va merge Vladimir Putin mai departe cu ameninţările?

Răspunsul este: Da! Dar, în opinia mea, nu va provoca un răspuns al Occidentului prin punerea în aplicare a Art. 5 din Tratatul de la Washington. Va folosi mijloace diferite şi va continua ofensiva în fostul spaţiu sovietic. Astfel, atacurile cibernetice, spionajul, provocările de tot felul, cumpărarea de companii din domeniul siderurgic sau energetic ori chiar infrastructură de transport energie, investiţii în hidrocentrale, trusturi de presă etc. Vor opera prin etnicii ruşi din diferite zone, vor încuraja psihoza în enclavele etnice, vor pune presiune asupra administraţiilor locale şi asupra acelora care primesc energie de la Moscova, vor sponsoriza ONG-urile care luptă împotriva gazelor de şist.

Să luăm un exemplu: Estonia. Un membru exemplar al NATO (cheltuieşte pentru apărare 2% din PIB!), fiind una din ţările de la frontiera NATO în acest nou Război Rece, a fost supusă unui atac cibernetic, în 2007, de hackerii patrioţi ruşi. Deşi, acum, după summitul NATO, Art. 5 acoperă şi atacurile cibernetice, în aceste cazuri trebuie determinate mai întâi cordonatele de unde pleacă. Într-un efort colectiv, acest lucru îşi simplifică complexitatea. De aceea, în Estonia sau în România nu vom vedea modelul Ucrainei de Est, dar vom vedea o intensificare a activităţii de spionaj şi mai mult sprijin pentru mişcările etnice separatiste, vom vedea, de asemenea, penetrarea în industriile strategice, prin firme cu capital rusesc, construite în UE sau SUA, vom avea de a face cu bani negri care vor finanţa politicieni corupţi. Va putea NATO răspunde la aceste ameninţări sau propriile sisteme naţionale trebuie să fie active şi proactive la astfel de atacuri? Operaţiile se vor derula prin structurile naţionale proprii. Ucraina a căzut, în principal, datorită sistemului corupt existent în întreaga administraţie, în economie şi în domeniul financiar.

În definitiv, acum vorbim de un nou Război Rece în care Rusia nu vrea o transformare majoră decât în ceea ce priveşte ordinea de precădere acolo unde Moscova nu deţine un loc de decizie în instituţiile internaţionale. Fostul Război Rece a fost condus de lupta ideologică. Occidentul eraapărătorul democraţiei şi a pieţelor libere, în vreme ce sovieticii ţineau să exporte un aşa-zis socialism, de factură stalinistă. Ce vor ruşii astăzi? Să-şi impună voinţa fără a fi constrânşi de instutuţiile internaţionale, dar să ia deciziile pe care le doresc în zona pe care o consideră limitrofă. Acest fel a a privi lucrurile înseamnă un fel de pace fierbinte, în care Rusia acţionează agresiv, confruntaţional, utilizând metode de constrângere şi persuadare. România este o ţară de graniţă şi, de aceea, administraţia actuală are pe umeri o uriaşă povară de securitate naţională.

Sursa: http://adevarul.ro/

 

Ultima ora:

ObservatorFlorina Vevera: Frica de “Minority Report”

PoliticVictor Negrescu cere adoptarea rapidă a viitorului buget al UE

EconomieSorin Ioniţă: Digi24 începe campania Statul la Stat. Unde te faci că muncești pe bani publici

ExternFlorina Vevera: Frica de “Minority Report”

EvenimenteCristina Buzasu at the Annual Diplomatic Gala

CulturaIon M.Ioniţă: Dezbatere „Historia“ – 75 de ani după Yalta. Cine conduce lumea?

SocialRadu Preda: Eternizarea în funcție a rectorilor

MoldovaValentin Naumescu: „Moldova este, dacă vreți, eșantionul cel mai reprezentativ al schimbării”



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe