OraNoua.ro
Publicat în 14 ianuarie 2015, 18:29 / 109 elite & idei

Alexandru Grumaz: Lumea în 2015. Conflicte şi provocări

Alexandru Grumaz: Lumea în 2015. Conflicte şi provocări

de Alexandru Grumaz

Anul 2014 a fost unul în care pacea şi securitatea globală au fost sub o presiune continuă. Ucraina, Siria, Irakul, Gaza, Afganistan, Nordul Africii şi Marea Chinei de Sud au fost punctele nevralgice.

Au fost şi aspecte pozitive, precum procesul de pace din Columbia, tranziţia politică din Tunisia, unde procesul de restaurare a ordinii constituţionale a parcurs etape importante, dialogul între părţi instalându-se deplin, Iranul s-a aşezat la masa tratativelor, cu paşi mici, nesiguri, dar promiţători în anumite privinţe, iar restabilirea relaţiilor diplomatice dintre Cuba şi SUA a încheiat un an tumultuos, a cărui „piesă de rezistenţă” a fost schimbarea hărţii administrative a Europei.

Moştenirea anului 2014

Un nou Război Rece între Federaţia Rusă şi Occident şi o nouă ordine administrativă a Europei prin preluarea Crimeei; Primăvara Arabă nu s-a încheiat, ci s-a transformat într-una sângeroasă prin apariţia grupării teroriste Statul Islamic, care a ocupat militar teritorii din Siria şi Irak; Egiptul s-a întors la un regim militar; Libia şi Yemen sunt pradă războiului civil; Hamas şi Hezbollah continuă incursiunile şi tirurile de rachete din Gaza în Israel; Ebola face ravagii în Africa de Vest; organizaţia teroristă Boko Haram controlează nordul Nigeriei; relaţiile Chinei cu ţările vecine bazinului Mării Chinei de Sud sunt la cote scăzute de încredere reciprocă; Arabia Saudită şi Iranul se luptă pentru supremaţie în Orientul Mijlociu, iar ca o consecinţă a acestei lupte, confruntarea religioasă între şiiti şi suniţi este în plină desfăşurare; Turcia îşi schimbă regimul, de la secular la islamic moderat; cursa pentru resurse din Africa se derulează pe întreg continentul, implicând marea majoritate a guvernelor din statele africane.

Grupurile jihadiste s-au înmulţit, Statului Islamic adăugându-i-se al-Shabab, în Somalia şi Kenya, Boko Haram, în Nigeria, dar şi diverse francize ale al-Qaeda, în Asia de Sud şi Centrală, în Caucaz şi Yemen. Dar cel mai periculos lucru este apariţia celulelor teroriste jihadiste, formate din 2-4 militanţi, care atacă obiective precise cu conotaţie antiislamistă sau obiective ce afectează cât mai mulţi creştini, celule care nu au un centru comun de comandă, acţionând independent de grupările mari organizate sau pe baza unor sentinţe (fatwa) ale imamilor.

La nivel global, rivalitatea din Consiliul de Securitate al ONU s-a derulat, în 2014, pe două probleme: Ucraina şi Siria. Pierderea, spre exemplu, a managementului unei crize în Orientul Mijlociu, Golf sau Marea Chinei de Sud ar avea un efect dezastruos asupra stabilităţii globale, nu numai regionale. Unele consecinţe sunt deja vizibile pe coastele de nord ale Africii de unde exodul emigranţilor către o Europă şubrezită de criza economică este evident.

Provocările anului 2015

În anul 2015 zonele de conflict rămân aceleaşi (Ucraina, Siria, Libia, Gaza, Marea Chinei de Sud, Kashmir, Afganistan);

– o exacerbare a terorismului islamic, în Europa, în principal asupra punctelor de infrastructură importante de pe bătrânul continent (centrale nucleare, noduri de cale ferată şi de metrou aşezămnite culturale şi confesionale importante);

– extrema dreaptă va câştiga tot mai multe locuri în parlamentele ţărilor europene, iar un conflict interconfesional poate fi generat de ideologii extremei drepte neonaziste mult mai uşor;

– preţul scăzut al petrolului va afecta, în principal, economia ţărilor producătoare (cu excepţia Arabiei Saudite, care are rezerve valutare de peste 700 de miliarde USD şi datorie externă zero) şi va diminua impactul producţiei gazelor de şist din SUA asupra producţiei tradiţionale de ţiţei;

– un nou început în Afganistan şi Pakistan, odată cu retragerea trupelor americane din zonă;

– în UE, situaţia economică austeră va afecta situaţia politică internă a statelor membre;

– eradicarea corupţiei va face apariţia în ţările est şi central-europene a unui adevărat Plan Marshall, susţinut de administraţia americană;

– NATO se va reorienta cu forţele şi bazele logistice spre flancul estic al Europei (care nu va fi de amploarea celei existente pe fosta linie de demarcaţie din timpul Războiului Rece);

– se constată o intensificare a dezbaterilor asupra tehnologiei, securităţii individuale în mediul virtual şi a securităţii naţionale a statelor;

– va fi un an în care se va încerca restrângerea libertăţilor civice din motive legate de securitatea naţională;

– în Asia, se va accentua apropierea Chinei de Rusia, în detrimentul SUA, iar în Orientul Apropiat şi Mijlociu principala dată de reţinut este 30 iunie, când vom şti dacă Iranul va semna sau nu un acord privind controversatul său program nuclear;

– lupta pentru supremaţie în jihadismul mondial se va da între Statul Islamic şi al-Qaeda, dar poate exista şi neşansa unei uniuni de forţe pentru a face faţă unei posibile coaliţii internaţionale.

În 2015, pe primul loc pe lista provocărilor se vor afla criza din Ucraina şi situaţia din zona Asia-Pacific, cu referire directă la zona Mării Chinei de Sud.

Dosarul ucrainean va marca anul 2015, chiar dacă noi negocieri sunt aşteptate între combatanţii insurgenţi, administraţia de la Kiev şi ruşi. Armistiţiul dintre cele două părţi e fragil. Problema Europei rămâne armonizarea poziţiilor UE şi NATO faţă de Rusia. În particular, Uniunea Europeană pare neputincioasă în a adopta o poziţie unică faţă de Rusia. Membrii familiei europene au divergenţe în privinţa relaţiilor ce trebuie întreţinute cu Moscova. Unii consideră ţara lui Putin ca o mare ameninţare (Polonia, Ţările Baltice şi România), în timp ce alţii (Ungaria, Slovacia, Cehia şi Bulgaria) estimează că Rusia este un partener economic de neînlăturat.

Poziţiile Germaniei, Angliei Italiei şi Franţei sunt, de cele mai multe ori, ambigue, cu soluţii care nu rezolvă stabilitatea şi unitatea europeană. NATO are o poziţie fermă în discursuri în privinţa aderării Ucrainei la Alianţă, unde există mai departe reticenţe mari, aprobarea unui astfel de plan de aderare riscând să ducă la o confruntare militară cu Moscova. Flexibilitatea NATO în ceea ce priveşte reluarea relaţiei cu Federaţia Rusă, în Consiliul  NATO – Federaţia Rusă, este salutară însă lipsită de sens pentru Rusia, care este împotriva reluării discuţiilor, considerând NATO, în noua doctrină militară, principalul său inamic, Kremlinul urmărindu-şi cu asiduitate planul de recuperare a influenţei în zona fostei URSS. Franţa, prin vocea preşedintelui François Hollande, a prevenit, într-un interviu acordat acum câteva zile, că Occidentul trebuie să renunţe la ameninţările împotriva Rusiei cu noi sancţiuni şi să le reducă pe cele existente în schimbul progreselor de pace în Ucraina.

Poziţia Rusiei este neînţeleasă, sugera preşedintele Franţei. Domnul Putin nu vrea să anexeze estul Ucrainei, sunt sigur, mi-a spus-o mie (!) – a precizat Hollande – ceea ce vrea este să continue să aibă influenţă; el vrea ca Ucraina să nu devină membru NATO; ideea lui Putin este să nu aibă nicio armată la graniţa ei. Germania este cea mai vehementă împotriva ridicării sancţiunilor până nu se fac progrese vizibile.

La 15 ianuarie, este prevăzută o întâlnire între liderii francezi, germani, ruşi şi ucraineni, unde cancelarul Merkel nu va fi prezent decât dacă un acord clar va fi semnat, a declarat purtătorul de cuvânt al cancelarului, Steffen Seibert.

În estul Ucrainei, în zona Luhansk, au început luptele între fracţiunile insurgente, lupte care s-au soldat cu omorârea comandantului Batalionului Batman, Aleksandr Bednov. Maşini-capcană au explodat într-o serie de localităţi din estul Ucranei, inclusiv în Odessa. Situaţia rămâne complicată în Ucraina. Federaţia Rusă îşi continuă planul stabilit de Putin, de a redeveni o putere globală. Anul acesta, la 1 ianuarie, a intrat în funcţiune Uniunea Economică Euroasiatică, o replică la UE, formată din state foste sovietice. Noua organizaţie internaţională include Rusia, Armenia, Belarus şi Kazahstan. Kîrghizstanul urmează să adere în mai.

Structura executivă a organizaţiei – Comisia Economică Eurasiatică – are sediul la Moscova. Organizaţia a adoptat principiul circulaţiei libere a forţei de muncă şi vizează constituirea unei pieţe unice pentru construcţii, retail şi turism. În acelaşi timp, Rusia creează o nouă punte cu China, cu care are un parteneriat energetic pe termen lung, dar şi unul militar care se doreşte să fie tot pe termen lung. Interesele celor două se vor îndrepta, anul acesta, spre o cooperare energetică în zona arctică, unde resursele de gaze naturale şi petrol sunt în cantităţi considerabile, dar necesită investiţii în tehnologie specială. Pe termen scurt, comunitatea internaţională va avea ca sarcină să despartă părţile combatante din Ucraina, încurajând Kievul să găsească o cale de cooperare şi să pună graniţa cu Rusia sub control internaţional, trasformând situaţia de conflict într-o situaţie de negociere. Apariţia unui nou conflict îngheţat la periferia Europei încă poate fi evitată cu multă diplomaţie şi ceva… noroc! Conflictul din Ucraina, în care au murit deja peste 4.000 de oameni şi unde Rusia periclitează stabilitatea Europei, dar şi tensiunile din Marea Chinei de Sud, unde relaţia dintre China şi Japonia este una tensionată, nu fac altceva decât să tensioneze, la rândul lor, relaţia dintre cele două mari puteri, pe de o parte, şi SUA şi UE, de cealaltă parte.

În ultimele sute de ani, ţările riverane Mării Chinei de Sud şi-au disputat diverse zone maritime. Totuşi, recentele tensiuni au crescut în intensitate ameninţând cu un conflict militar într-o regiune devenită instabilă. China se bazează, în revendicările sale, pe faptul că a deţinut o mare parte din teritoriu multă vreme. Oficialii chinezi pretind că actualele insule disputate au aparţinut chinezilor (un argument este harta cu expediţia din timpul dinastiei Song, 960-1279, care arată descoperirea insulei Huangyan; al doilea şi cel mai utilizat argument este harta lui Mao sau harta celor nouă linii, publicată în 1947, care acoperă 90% dintr-o suprafaţă de 3,5 milioane de kilometri pătraţi ai Mării Chinei de Sud), însă motivul revendicării acestor insule are legătură cu bogatele rezerve de combustibili fosili. Totuşi, Vietnam şi Filipine resping argumentele teritoriale ale Chinei, ceea ce face ca situaţia locală să fie foarte tensionată. Prin urmare, presiunile interne şi externe asupra SUA, dar şi asupra Australiei, care are legaturi militare puternice cu SUA, sunt în creştere în linia unei intervenţii diplomatice pentru rezolvarea pe cale paşnică a conflictului local.

A doua provocare vine din Irak, Siria şi Afganistan, ameninţări importante care vor aduce/continua implicarea SUA în aceste zone. Evoluţia terorismului sub stindardul ISIS, în această regiune, este prima mare ameninţare la adresa securităţii Orientului Mijlociu, dar şi la securitatea Europei. Schimbarea regimului de la Bagdad (noul premier şiit Haider al-Abadi) şi eliminarea generalilor corupţi din armată nu a adus rezultatele scontate.

Alianţa împotriva ISIS nu poate soluţiona problemele doar cu bombardamente ale aviaţiei. Acestea nu aduc câştiguri teritoriale, iar prezenţa soldaţilor bine instruiţi în teren este necesară. Este o perioadă în care kurzii îşi pregătesc un stat independent, în nordul Irakului, un stat ale cărui trupe de militari (Peshmerga) îşi fac datoria cu brio împotriva ISIS. În Kabul, numărul atentatelor provocate de sinucigaşi s-a dublat într-un an, resurgenţa talibană fiind evidentă odată cu micşorarea numărului militarilor ISAF. Acest lucru a determinat Administraţia de la Kabul să prelungească timpul în care trupele americane pot staţiona în ţară.

Afganistanul a avut, pentru prima dată în istorie, o tranziţie de putere liniştită. Hamid Kharzai a plecat şi Ashraf Ghani a depus jurământul de preşedinte, iar contracandidatul său, Abdullah Abdullah, a devenit şeful executivului, prin împărţirea puterii. Noul guvern, care se confruntă cu o creştere a insurgenţei talibane, a promis o creştere a luptei împotriva corupţiei, o consolidare a instituţiilor administrative, un echilibru al puterilor în stat şi o guvernare centralizată. Noul preşedinte a semnat cu SUA un acord pentru păstrarea a 12.000 de militari până în 2015, care vor conduce operaţiuni antiteroriste şi vor instrui trupele afgane. În timpul turneului preşedintelui Ghani în China, Pakistan şi Arabia Saudită, el a încercat să semnaleze dorinţa de a încheia conflictul cu talibanii prin negocieri mediate de o mare putere. Deocamdată, atacurile talibane testează puterea de la Kabul.

Pe locul al treilea se află incertitudinile privind programul nuclear iranian, dar şi cel al Coreei de Nord. În timp ce SUA, Franţa, Rusia, Anglia, China (toţi membrii Consiliului de Securitate al ONU) plus Germania (în cadrul P5+1) încearcă să realizeze un acord pe termen lung privitor la programul nuclear iranian, Teheranul continuă programul de dezvoltare a armelor nucleare. Termenul de finalizare a fost extins de două ori şi există acum temeri că el nu va fi încheiat, acest lucru putând atrage un atac militar asupra Iranului. Pe de altă parte, Coreea de Nord continuă dezvoltarea vectorilor nucleari şi a testelor cu aceştia, specialiştii estimând că, în 2016, nord-coreenii vor deţine un arsenal de 20 de capete nucleare în timp ce dezvoltă rachete balistice cu rază lungă de acţiune. Există astfel premisele unei alte crize în Peninsula Coreeană.

Pe locul al patrulea se află o altă provocare la adresa securităţii globale: scăderea preţului petrolului, care va redistribui cărţile şi va fragiliza mai multe ţări. Rusia resimte acest şoc petrolier, dar şi Venezuela, Iranul, Nigeria şi Algeria au dificultăţi crescânde. Venezuela ar putea fi prima care va suferi un colaps economic, mai ales în contextul în care SUA s-au apropiat de Cuba, decizie ce izolează şi mai mult regimul de la Caracas. Conjugată cu o scădere a valorii monedei unice europene (euro), această scădere a preţului barilului de ţiţei ar putea dopa creşterea economică în Europa.

Europa se va confrunta cu o nouă serie de alegeri legislative. În Grecia şi în Spania, partide radicale precum Syriza şi Podemos simt vântul din pupa şi rezultatele pe care le vor obţine ar putea zdruncina din nou zona euro. Un alt scrutin ar putea şi el zgâlţâi Europa, cel din Marea Britanie, unde, la legislativele din mai, partidul UKIP ar putea împinge conservatorii lui David Cameron să adopte poziţii tot mai eurosceptice. În Germania, la Dresda, a apărut o nouă alianţă, PEGIDA (Patrioţi europeni contra islamizării Apusului), la ale cărei acţiuni de protest participă mii de germani care cer stoparea fluxului de străini şi înăsprirea reglementărilor privind acordarea azilului politic. Mişcarea s-a extins şi asupra altor oraşe, fără a avea însă amploarea celei din Dresda. Manifestanţii protestează, chipurile, în numele valorilor creştine şi occidentale, pe care le văd ameninţate de musulmani. Între timp, PEGIDA se bucură de sprijinul partidului eurosceptic Alternativa pentru Germania. Unii analişti vorbesc despre un fenomen tipic est-german, alţii resping această interpretare drept unilaterală şi discriminatorie. Fenomenul PEGIDA poate fi considerat ca o expresie a unei noi forme de manifestare a extremismului de dreapta. Primele demonstraţii din Dresda au atras puţini participanţi, dar, între timp, fenomenul s-a extins şi asupra altor oraşe. Mobilizarea s-a produs prin intermediul reţelelor de socializare şi prin publicaţii online. În sfârşit, în decembrie, toate privirile se vor îndrepta spre Paris unde se va derula ultima rundă de negocieri pentru a ajunge – sau nu – la un acord privind clima.

Pe locul al cincilea, Africa este rezervorul unor conflicte etnice, dar şi spaţiul în care puterile naţionale se schimbă într-o succesiune greu de controlat. Sudanul de Sud intră în al doilea an de război civil. Disputa dintre fracţiunile din interiorul partidului aflat la putere s-a transformat într-un conflict armat între forţele loiale preşedintelui Salva Kiir şi cele loiale fostului preşedinte Riek Machar. Cu trupele ugandeze şi rebelii sudanezi de partea guvernului, cu logistica echipamentelor militare asigurată de Sudan, şi pentru guvern, şi pentru opoziţie conflictul riscă să se reverse peste graniţă într-o regiune deja marcată de conflicte etnice. Războiul a făcut peste 50.000 de victime şi a produs peste două milioane de refugiaţi. Cum poate fi oprit războiul? Prin intervenţia SUA şi China, care menţin legături apropiate cu guvernele din regiune, dar şi prin coordonarea acţiunilor în cadrul Consiliului de Securitate al ONU (embargou asupra armelor şi vânzărilor de petrol, care asigură fondurile necesare procurării de arme).

Nigeria este alt punct pentru o furtună perfectă în 2015. Insurgenţa brutală a grupului terorist Boko Haram continuă în nordul statului. Teritoriul deţinut de terorişti a crescut simţitor faţă de anul trecut, iar atacurile în Camerunul vecin se pot răspândi în Niger şi Ciad. Răspunsul preşedintelui Goodluck Jonathan se bazează pe armată, dar rezultatele sunt modeste. Răpirile de persone (de pildă, 200 de eleve din Chibok), înfrângerile trupelor guvernamentale, teroarea instalată asupra prizonierilor de către insurgenţi, scăderea preţului petrolului au făcut ca guvernul să nu reuşească să recâştige teritoriile pierdute. La alegerile din februarie 2015, se prevede ca generalul în rezervă Muhammadu Buhari să preia preşedenţia (face parte din coaliţia  de opoziţie – APC). Indiferent cine va câştiga alegerile, conflictul intern se va prelungi şi va creşte în intensitate.

Somalia, cu sprijinul Uniunii Africane (operaţiunea AMISOM), a obţinut rezultate importante în recâştigarea teritoriilor naţionale ocupate de al-Shabab. Dar şi aici lupta între preşedinte şi prim-ministru creează dificultăţi procesului de guvernare. În 2016, se doreşte un referendum constituţional şi alegeri generale, dar trebuie mai întâi ca guvernul central să stabilizeze guvernele locale, marcate de particularităţi tribale. Republica Democrată Congo este un alt loc fierbinte. Reformele promise de preşedintele Joseph Kabila, cu privire la sectorul de securitate naţională, nu au fost îndeplinite. Forţele guvernamentale nu au reuşit să identifice luptătorii Forţelor Democratice Aliate care terorizează satele congoleze. Mai provocatoare rămân însă Forţele Democratice de eliberare a Rwandei (FDLR), o rămăşiţă a forţelor paramilitare Hutu, cele care au provocat genocidul din 1994. La fel ca în Nigeria, urmează alegeri, iar Kabila nu mai are dreptul la un al treilea mandat şi va încerca să modifice Constituţia sau să amâne alegerile. Opoziţia a început manifestaţiile în estul ţării, iar lucrurile pot degenera într-un război civil.

Libia este în haos, iar războiul între fracţiunile rivale continuă. Guvernul de la Tripoli nu mai asigură autoritatea în ţară. Asasinatele politice se ţin lanţ, iar societatea este polarizată fără a fi o dispută islamism versus non-islamism. Lupta pentru petrol, rivalitatea între triburi şi miliţii, competiţia companiilor străine pentru terenurile petroliere, competiţia pentru structura de conducere administrativă post-Gaddafi vor duce curând ţara în pragul dezastrului şi al dezintegrării.

Tranziţia din Yemen a eşuat, procesul politic a căzut victimă competiţiei dintre elite. Houthis sau Partizanii lui Dumnezeu, nume luat de la primul comandant al acestei mişcări şiite, omorât de forţele guvernamentale, în 2004, a ocupat aproape întrega ţară. Yemenul este un actor deloc de neglijat în ecuaţia geopolitică a Orientului Mijlociu. Transformarea sa într-un stat eşuat reprezintă, în primul rând, un eşec al monarhiilor arabe.

O privire specială am să acord priorităţilor NATO pe anul 2015

Cea mai importantă este realizarea Forţei de Reacţie Ultrarapidă, odată cu părăsirea teatrului de operaţii militare din Afganistan, desemnată să descurajeze militar Rusia. Cele 28 de state trebuie să construiască o forţă flexibilă, agilă şi uşor de dislocat în teatrele de operaţii, stabilind totuşi cine finanţează întreaga logistică necesară. Forţa a fost stabilită la Summitul NATO din Ţara Galilor, iar secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a caracterizat-o ca fiind cea mai mare redesenare a apărării colective de la Războiul Rece încoace.

Agenda NATO va fi dominată de securitatea şi stabilitatea Europei, de realităţile ei strategice, modificate odată cu anexarea Peninsulei Crimeea de Federaţia Rusă. Rusia a dezvoltat o serie de tactici neconvenţionale care necesită răspunsuri neconvenţionale. Aprobarea Readiness Action Plan pentru upgradarea capabilităţilor militare ale Alianţei  a fost un pas esenţial pe drumul modernizării structurilor de securitate ale NATO. Coeziunea în suportarea cheltuielilor materiale este esenţială. În 2015, vor continua rotaţiile trupelor americane în flancul estic, dar şi ale celorlalţi aliaţi. Poliţia aeriană în Ţările Baltice a fost preluată de italieni de la portughezi (italienii folosesc Eurofighter), la începutul anului 2015. Centrele de logistică plasate în ţările de frontieră vor primi combustibil, muniţie şi echipamente. În 2015, vor avea loc peste 200 de exerciţii comune ale aliaţilor în Estul Europei. Parametrii pentru forţa Very High Readiness Joint Task Force sunt deja cunoscuţi liderilor militari. Prototipul forţei va avea, pentru început, câteva mii de militari, nemţi, norvegieni şi olandezi. Polonia va găzdui Comandamentul Multinaţional al Corpului de Nord la Szczecin.

Realitatea geostrategică a anului 2015 nu este mult diferită de cea a anului încheiat. Un nou consens asupra divizării puterilor şi a resurselor în lume este necesar. Astfel, o nouă structură a instituţiilor internaţionale se profilează în următorii 10 ani. Focarele de conflict se menţin în 2015, repoziţionarea alianţelor între marile puteri şi cele emergente va continua, iar extrema dreaptă se va afla în postura de mediator între puterile politice tradiţionale în parlamentele naţionale europene. Toate acestea au debutat, din nefericire, sub semnul tragic al terorismului.

 

Ultima ora:

ObservatorFlorina Vevera: Frica de “Minority Report”

PoliticVictor Negrescu cere adoptarea rapidă a viitorului buget al UE

EconomieSorin Ioniţă: Digi24 începe campania Statul la Stat. Unde te faci că muncești pe bani publici

ExternFlorina Vevera: Frica de “Minority Report”

EvenimenteCristina Buzasu at the Annual Diplomatic Gala

CulturaIon M.Ioniţă: Dezbatere „Historia“ – 75 de ani după Yalta. Cine conduce lumea?

SocialRadu Preda: Eternizarea în funcție a rectorilor

MoldovaValentin Naumescu: „Moldova este, dacă vreți, eșantionul cel mai reprezentativ al schimbării”



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe