Adriana
Publicat în 22 februarie 2017, 14:26 / 145 elite & idei

Alexandru Grumaz: NATO dincolo de graniţa actuală?

Alexandru Grumaz: NATO dincolo de graniţa actuală?
+ Observator

Astăzi, politica externă trebuie să înceapă cu un efort concertat pentru descurajarea rivalităţii între marile puteri, a competiţiei şi, în primul rând, pentru evitarea unei stări conflictuale la nivelul sistemului internaţional – scria Richard Hass în noua sa carte „O lume în dezordine.

Richard Hass motiva acest lucru prin: (1) O astfel de deteriorare ar fi extrem de costisitoare chiar dacă nu va conduce la un conflict şi (2) relaţiile adverse ar face dificilă cooperarea în acţiunile împotriva noilor provocări globale sau regionale. Va fi uşor de realizat? Din câte scria Tucidide[1] acum câteva sute de ani această abordare ar fi o schimbare de paradigmă: rivalitatea între puterile majore ale zilei şi creşterea competiţiei este modul natural de derulare al afacerilor internaţionale. Care este situaţia în relaţiile actuale între SUA, China şi Rusia principali competitori geostrategici globali? Destul de complicată pentru că în realitate sunt adversari, în ciuda unor acţiuni şi declaraţii diplomatice, SUA pe de o parte şi China şi Rusia de celaltă parte. La acestea se adaugă Coreea de Nord, Iranul şi grupările teroriste, adversari de import, care sunt la rândul lor o ameninţare semnificativă la o scară limitată regional. UE este, din păcate, în căutarea unei soluţii la problemele interne. Problema pentru SUA este evitarea unui nou Război Rece sau chiar a unei confruntări militare regionale. Atât Rusia, cât şi China pun presiune pe zonele adiacente geografic: Europa de Est şi Marea Chinei de Sud. Aceste fapte introduc conceptul de locaţie militară (baze militare) a SUA lângă zonele de posibil conflict, în cazul în care Washingtonul doreşte să rămână relevant pentru lumea liberă. Atât Moscova, cât şi Beijingul trebuie să fie conştiente că SUA pot răspunde local în oricare din aceste regiuni şi datorită alianţelor bilaterale pe care le au. Ce implică acest lucru? În Europa înseamnă apropierea de graniţa de est a UE a construcţiilor militare aparţinând NATO (baze militare existente la ora actuală în Occident), dar şi a noi construcţii europene care să fie definite ca rezultat al Declaraţiei Comune NATO-UE dată la Summitul de la Varşovia. Odată cu venirea la Casa Albă a lui Donald Trump, liniile de politică externă ale SUA s-au schimbat. O zonă tampon, denumită Intermarium, construită conceptual de generalul polonez Jozef Pilsudski în perioada interbelică devine de mare interes în ziua de astăzi când resurgenţa Rusiei este din ce în ce mai accentuată. Intermarium a fost un plan al cărui rol era cel de a proteja statele din Europa Centrală şi de Est de acţiunile revendicative ale celor două foste imperii, Rusia Ţaristă, devenită Uniunea Sovietică, şi Germania. Zona era cuprinsă între Marea Baltică şi marea Neagră. Peste 7.000 de militari au fost dislocaţi de-a lungul graniţelor cu Rusia. Satele Baltice, Polonia, Romania şi Bulgaria găzduiesc pe teritoriul lor soldaţi din toate cele 28 de ţări membre ale Alianţei Nord-Atlantice. Cea mai numeroasă prezenţă militară se află în Polonia, unde staţionează 4000 de soldati, alţi 1200 aflându-se în Letonia, Estonia şi Lituania. Conform Ministerului Apărării din România, în jur de 500 de militari americani care fac parte din Batalionul 1 „Vulturii luptători” („Fighting Eagles”) şi care au în dotare tancuri M1 Abrams, maşini de luptă a infanteriei M2 Bradley şi obuziere autopropulsate calibrul 155 mm M109A6 Paladin sunt dislocaţi în România. La aceste efective se adaugă avioane britanice de atac Typhoon care vor fi desfăşurate în aceasta vară în Romania, în cadrul unei misiuni de patrulare a NATO. America aduce pentru prima dată, din 1990 încoace, tancuri în Europa. Rusia începe să fie în dificultate în momentul de faţă deoarece multiple fronturi se deschid la graniţele sale. Problema nu se pune atât în termeni militari, cât de comunicare, imagine şi de moral al trupelor proprii. Odată cu venirea la Casa Albă a lui Donald Trump, liniile de politică externă ale SUA s-au schimbat, noile direcţii fiind enunţate în campania electorală. Acestea, în opinia lui Donald Trump, sunt: (1) structurile internaţionale şi ideologiile rezultate după cel de-al Doilea Război Mondial nu mai servesc interesul american; (2) acordurile de liber schimb nu sunt absolut potrivite, iar beneficiile date de ele sunt circumstanţiale; (3) angajamentul SUA faţă de aliaţi trebuie analizat în funcţie de interesele SUA şi de modul de acţiune al aliaţilor; (4) cele de mai sus trebuie măsurate în funcţie de interesul economic şi strategic al SUA. Rămâne ca Departamentul de Stat sub conducerea lui Rex Tillerson să stabilească strategia de aplicare. Pot apărea modificări, pot apărea nuanţări pot apărea lucruri noi care nu au fost luate în calcul până acum. Dinamica acestora va fi mai clară la finele celor 100 de zile de guvernare.

http://adevarul.ro/international/europa/nato-dincolo-granita-actuala-1_58a538e55ab6550cb88411d0/index.html

Ultima ora:

ObservatorMireille Rădoi: Începe Festivalul Strada de C`Arte, în care se vor lansa peste 40 de volume și vor avea loc concerte, proiecții de film sau lecturi publice

PoliticKlaus Iohannis anunță candidatura României la Consiliul ONU pentru Drepturile Omului

EconomieIonuț Stanimir: Primul Raport de Inteligență Financiară realizat de BCR – Situația financiară este a doua dimensiune importantă pentru români, după sănătate

ExternElena Calistru: Un pic de voință de a te mișca spre mai bine

SocialAlina Rizi: Sa regenerezi orasul ia timp

EvenimenteFlaviu George Predescu: Vă invit la lansarea cărții mele „O dimineață de sâmbătă”, dedicată lui Bogdan Andrei Gavrilă

CulturaMireille Rădoi: Începe Festivalul Strada de C`Arte, în care se vor lansa peste 40 de volume și vor avea loc concerte, proiecții de film sau lecturi publice

EditorialCristian Unteanu: Dincolo de scandalul cu submarinele, avem încleştarea geopolitică pentru controlul pieţelor mondiale



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe