OraNoua.ro
Publicat în 9 octombrie 2013, 14:50 / 105 elite & idei

Alexandru Grumaz: „Noi românii nu punem mare preţ pe cei care au studii peste Ocean”

Alexandru Grumaz: „Noi românii nu punem mare preţ pe cei care au studii peste Ocean”

INTERVIU cu Generalul Alexandru Grumaz.

După câteva zile de brainstorming special, într-un mediu militar, de elită, din Washington D.C., interlocutorul meu a acceptat un dialog, pe subiecte de maxim interes, din perspectiva superputerii lumii, aşa cum i-au fost prezentate de generali americani aflaţi în funcţii-cheie, în Forţele Armate ale Statelor Unite ale Americii.

-Care este motivul pentru care aţi poposit din nou la Washington D.C.?

-La fiecare 4 ani, Universitatea Naţională de Apărare a SUA (NDU) organizează un seminar pentru absolvenţi. Din 1985, NDU a pregătit lideri militari pentru 100 de ţări din întreaga lume. Sub conducerea preşedintelului Comitetului Întrunit al Şefilor de State Majore, absolvenţii se reunesc la Washington, pentru a discuta noile abordări strategice, ce confruntă sistemul militar şi politic internaţional. De asemenea strategii Pentagonului prezintă situţia la zi, a afacerilor militare americane. Universitatea pregăteşte de fapt elita militară şi politică a Americii. Absolvenţii sunt deţinători, în cazul Colegiului Industrial al Forţelor Armate (ICAF) redenumit acum Dwight D. Eisenhower School for National Security and Resourse Strategy (ES) pe care l-am urmat, a unui Master în Strategia Resurselor de Apărare. Şi vă spun sincer, acolo se învaţă carte! O simplă privire aruncată pe poziţiile curente ale celor care au absolvit universitatea ne indică: 10 poziţii de şefi ai apărării (deţinute actualmente de absolvenţi), 16 poziţii de şefi ai categoriilor de forţe armate (ocupate acum de absolvenţi), 26 de poziţii de şefi de categorii de forţe armate, care au fost deţinute de foşti absolvenţi, 4 poziţii de comandanţi în misiunile ONU sau ale UE, plus alte multe poziţii, în zona politică şi diplomatică a ţărilor de origine. Este un panou impresionant cu lideri militari. Desigur, fiecare ţară a apreciat sau nu, studiile efectuate de proprii conaţionali, care au absolvit universitatea, acest fapt fiind exprimat de poziţiile pe care aceştia le-au obţinut în propriile structuri militare. Estul a fost mai puţin darnic, spun acest lucru cu regret, pentru că în Europa Centrală, Polonia, Cehia şi Ungaria, s-au mişcat mult mai bine. Poate şi cu selecţia candidaţilor. Este, domnule Petrescu, o opinie personală, dar ea poate fi demonstrată în mod evident în orice moment. Noi românii nu punem mare preţ pe cei care au studii peste Ocean… Poate şi din această cauză mulţi dintre români nu se mai întorc. Cu o floare ici sau colo nu se face primăvară. Trebuie să fi lipit afişe pentru un partid, că să ai dreptul de a promova. În America lui Washington, dacă lipeşti afişe în tinereţe, maximum la care aspiri este să coordonezi echipa de afişe la finele carierei. Aici este o întreagă discuţi, în care nu vreau să mai intrăm.

-Cine comandă acum NDU?

-Actualul comandant al universităţii este generalul maior Gregg F. Martin, care a luptat în Irak şi în Afganistan fiind de nenumărate ori decorat, pentru acte de bravură militară. El a fost cel care ne-a primit şi ne-a mulţumit pentru ataşamentul faţă de valorile universitare, declarând la deschiderea seminarului: Puterea vine din minţile noastre, nu numai din puterea armelor pe care le construim, avioane sau portavioane. Puterea vine din gândirea strategică şi din pregătirea militară a liderilor noştri. Noi suntem călătorii către viitor.

-La ce reuniuni specifice aţi participat acolo?

-Cele câteva zile petrecute la Washington au fost dense şi pline de întâlniri şi briefinguri. Am să amintesc principalele teme de discuţii şi am să mă opresc doar asupra unora dintre interlocutorii pe care i-am avut la Washington. Temele abordate au fost despre relaţia militar-civil şi controlul armamentelor în viziunea Departamentului de Stat, conceptul de Air-Sea Battle, pivotul american în Asia şi viitorul securităţii maritime în zona lărgită a Asia-Pacific, problemele de securitate din Orientul Mijlociu şi Primăvara Arabă, securitatea Europeană şi securitatea din America Latină, războiul cibernetic. De asemenea, o surpriză pe care am avut-o a fost un briefing al amiralului William Harry Bill McRaven, Comandantul Comandamentului Forţelor Speciale Americane, briefing care ne-a ţinut cu respiraţia tăiată. Amiralul este cel care a organizat şi condus echipa care l-a anihilat pe cel mai căutat terorist al planetei Osam bin-Laden. Este o onoare şi o plăcere să-l asculţi. Dintre toate întâlnirile am ales pentru dialogul nostru, de acum, doar două, ambele cu concluzii de interes general.

-Prima fiind cu…

-Cu generalul-locotenent Terry Wolff, directorul Directoratului de Politici şi planificare Strategică J5. El afirma că To protect America’s global interests, we must maintain the ability to translate today’s uncertainty into tomorrow’s strategy/ Pentru a proteja interesele globale ale Americii, trebuie să ne menţinem capacitatea de a traduce incertitudinea de astăzi în strategia de mâine.

-Un vizionar.

INTERVIUL complet in Adevarul: adev.ro/mu8u0o

Ce evoluţie a avut în forţele armate de peste Ocean?

-Generalul Wolff a fost comandantul 2nd Armored Cavalry Regiment, cu care a luptat în Irak în 2003, fiind promovat apoi în Joint Staff, în poziţia de şef al Departamentului pentru Europa de Est şi Eurasia şi asistentul special, al asistentului preşedintelui Comitetului Întrunit al Şefilor de State Majore. În 2005 a fost numit adjunctul comandantului celei de-a 7-a Divizii de infanterie, cu sediul la Fort Carlson . Apoi, în 2006 a fost numit comandantul echipei de asistenţă militară şi pregătire a coaliţiei de forţe, în Irak. Doi ani a fost asistentul special al preşedintelui SUA, în Consiliul Naţional de Securitate  şi director pentru Irak şi Afganistan, după care a ocupat postul de commandant, al primei divizii mecanizate din Germania, cu care a acţionat în Irak, între anii 2009-2011, devenind, la finalul misiunii, adjunctul Comandantului trupelor americane dislocate în Europa. -Un general de top… -Unul aflat mereu în mijlocul evenimentelor. Generalul Wolff ne-a vorbit despre problemele strategice, dar şi despre priorităţile regionale, existente la ora actuală. J5 pregăteşte opţiunile necesare, pentru deciziile preşedintelui american şi a Chairman-ului.Generalul Wolff este unul din cei mai importanţi militari din Pentagon, el fiind între cei care, în mod frecvent, fac informări atât preşedintelui SUA, cât şi Comitetului Serviciilor Militare, din Senatul american, de cele mai multe ori împreună cu subsecretarul apărării, pentru politică,  din Pentagonul,  James Miller. -Pe ce sunt bazate politicile strategice elaborate de J5? -Pe îndeplinirea obiectivelor naţionale – obiective, resurse şi căi de îndeplinire -, prezente în documentul care cuprinde priorităţile, planurile şi obiectivele pe următorii patru ani, pe realizarea programului Building Partnership Capacity şi pe noua realitate a situaţiei nucleare globale. De asemenea, în strategia J5 generalul Wolff a încadrat, la probleme strategice, cu prioritate maximă, protecţia ambasadelor şi consulatelor americane de-a lungul şi de-a latul globului. -Şi care ar fi principalele probleme globale, în viziunea generalului Wolf? -Generalul Wollf ne-a vorbit de problemele globale în conjuncţie cu tendinţele lor actuale: atacurile cibernetice, scutul antirachetă, culegerea de informaţii supravegherea şi monitorizarea ISR – Intelligence Surveillance Reconnaissance-, construirea de capacităţi, pentru parteneriate, Building Partnership Capacity, operaţii speciale, definirea planurilor strategice şi a celor politice, definirea planurilor de război. – Pun preţ americanii pe schimburile de informaţii? -Schimburile de informaţii sunt considerate de general critice, pentru Pentagon, în combaterea actelor de terrorism, dar şi a crimei organizate. Aici au fost menţionate relaţiile cu Europa şi cele cu ţările din Pacific, dar şi noile relaţii stabilite cu partenerii africani. De asemenea creşterea interoperabilităţii, folosirea de tactici, tehnici şi proceduri comune, cât şi echipament şi procese de planificare comune în operaţiile de coaliţie şi în situaţiile critice de-a lungul globului, respective Joint/Combined Exchange Training şi Developing Country Combined Exercise Program. -Ce este Building Partnership Capacity? -Este vorba de programul prioritar, care ajută partenerii SUA să-şi construiască  instituţii de securitate legitime şi cu activitate efectivă menite să contribuie la stabilitatea internă, dar şi la cea regională şi să asigure participarea în operaţiunile multilaterale. Sarcina antrenării, consilierii şi a operaţiunilor în parteneriat este operaţională în întreg sistemul categoriilor de forţe ale SUA ea mutându-se de la periferia activităţilor pe agenda de lucru la o poziţie care-i conferă un rol strategic. -Mai concret? -Aici avem de-a face cu activităţi de antrenare şi echipare a unităţilor de contraterorism, finanţarea a două teatre de acţiune împotriva al-Qaida şi afiliaţilor în Yemen şi Africa de Est, dar şi Global Security Contingency Fund. Un accent deosebit se pune pe programele de educaţie militară, care se derulează prin centrele regionale precum Marshall Center sau Africa Center for Strategic Studies, unde în 2012 au fost şcoliţi peste 6000 de studenţi din 135 de ţări. Participanţii au fost atât militari cât şi civili. La rândul lor angajamentele Pentagonului, din Uganda, Burundi şi din alte state din Africa de Est au redus capacitaţile operaţionale ale organizaţiilor teroriste al-Shabab sau al-Qaida. Eforturile au fost încununate de succes şi în Asia, unde, în Filipine, au redus raza de acţiune şi capabilităţile operaţionale ale grupului terorist Abu Sayyaf. Succesul unor astfel de abordări a dat roade în Iordania, Liban, Qatar şi Emiratele Arabe Unite. De altfel, Iordania a devenit un facilitator regional -a menţionat generalul-, în a găzdui operaţii multilaterale. -Şi care ar fi tendinţele globale viitoare? -Evoluţia Al-Qaida şi a afiliaţilor acestei organizaţii teroriste, reechilibrarea forţelor americane în Asia, menite să îmbunătăţescă situaţia din zonă. Termenul folosit este rebalance/reechilibrare  propus în discuţii de John Kerry şi care explică ce însemnă Pivotul Asia, trezirea Orientului Mijlociu – a se vedea fenomenul Primăvara Arabă -, accesul global la căile de transport comerciale, oprirea proliferării armelor nucleare. Dintre problemele regionale luate în discuţie putem aminti Africa, cu regiunea sub-Sahariană, dar şi faptul că, la ora actuală, instabilitatea din nordul continentului afectează Europa. Apoi, o altă problemă, este zona Asia-Pacific, unde resurgenţa militară şi revendicările teritoriale ale Chinei devin o provocare la adresa vecinilor acesteia, din regiunea Mării Chinei de Est şi de Sud, alături de provocările ciclice, ale nord coreenilor. China testează nervii japonezilor, vietnamezilor sau filipinezilor, nu cu forţele armate, ci cu… Garda de Coastă şi cu ambarcaţiunile pescarilor chinezi, care-şi desfăşoară năvoadele, în zonele disputate sau provoacă navele militare adverse. -Asia pare o cutie a Pandorei abia deschisă… -În Asia, unde SUA are relaţii bilaterale cu Corea de Sud, Japonia sau Australia, care trebuie onorate, se remarcă o serie de schimbări politice în China, Japonia sau Australia, ce aduc modificări importante în politica externă. Pakistanul va începe un nou parteneriat cu SUA din 2015. În Europa, Rusia a început modernizarea forţelor armate, cu dezvoltarea forţelor strategice, iar NATO încearcă să se reinventeze şi să se consolideze în noile condiţii, în care criza a micşorat dramatic bugetele militare. Evoluţia NATO, în conflictul din Libia a creat un nou portofoliu de atribuţiuni pentru Alianţă, care se prezumă a fi dezvoltate în perioada care urmează. -Va fi un Summit NATO, în anul următor… -Da, dar nu i s-a stabilit încă locaţia. În cadrul acestuia se va discuta despre situaţia post conflict din Afganistan, de unde se retrag majoritatea trupelor participante, dar şi noile orientări ale NATO. Orientul Mijlociu este în centrul atenţiei prin Siria şi Iran, a căror axă a răului destabilizează întreaga regiune. Relaţiile cu Iranul sunt la un nou început, datorat schimbării preşedintelui, cu toate că liderul religios, care conduce de fapt Iranul, este acelaşi.  Siria a devenit un centru de gravitaţie, multe activităţi militare din jurul acesteia fiind legate de situaţia războiului civil de acolo. Situaţia din Liban şi Iordania în primul rând necesită sprijin logistic american, atât în material militar, dar şi în construcţii de infrastructură, precum drumuri şi lucrări de artă, pentru preluarea fluxului de refugiaţi. De asemenea Turcia a primit sprijin în apărarea antiaeriană, baterii de rachet Patriot, dirijate de militarii germani. Siria are peste 1000 de tone metrice de gaze toxice, în 46 de locaţii, dintre care 15 în zone de conflict, spre deosebire de Libia, care avea numai 40 de tone metrice, iar în actualele condiţii misiunea Organizaţiei pentru Interzicerea Armelor Chimice este una foarte dificilă care implică participarea ambilor combatanţi. -Una peste alta, bugetul Pentagonului a fost micşorat… -Este o chestiune extrem de importantă, care implică o schimbare, în gândirea noului Qadranniel Defense Review. Strategia – spunea generalul Wolff – crează nevoile bugetare, dar şi invers, bugetul poate duce la crearea unei noi strategii militare, aici intră nevoile de zi cu zi ale militarilor şi familiilor acestora, echipamentele militare şi operaţiile de mentenaţă ale acestora. -Şi războiul cibernetic? -Despre cyberwar, generalul menţion, ca exemplu, acţiunea de  evaluare a numărului de PC-uri, din sistemul militar, care ar trebui protejate, iar cifrele obţinute au dat fiori liderilor militari. Ca o concluzie, generalul Wolff a afirmat că după o decadă de război, SUA rămâne angajată în Orientul Mijlociu, pentru a elimina răspândirea armelor de distrugere în masă, dar şi pentru promovarea reformelor democratice şi a păcii, iar prin Comandamentul din Pacific, Washingtonul va continua să creeze parteneriate strategice, în Asia-Pacific, ca parte a unei abordări sincronizate cu redistribuirea forţelor militare americane globale, cu implementarea noilor tehnologii militare şi asigurarea unor posibile parteneriate cu ţările emergente sau cheie în zone de instabilitate regională. -Deci, cum este timpul în care trăim? -Este unul de nelinişte generală, în sistemul de securitate global. Ameninţările monolitice ale Războiului Rece au dispărut şi au fost înlocuite cu noi ameninţări, care zgudie stabilitatea politică, economică şi drepturile omului. Obiectivul central al prevenirii unui răboi nuclear a fost înlocuit de posibilitatea proliferării armelor de distrugere în masă, de către actori statali şi non statali. SUA a rămas singura putere care are credibilitate şi capabilitate, în a răspunde acestor provocări de securitate. În vederea găsirii răspunsului necesar transformărilor mediului de securitate, de la Războiul Rece, în actuala situaţie, Strategia Militară a SUA trebuie să reflecte natura ambiguă a mediului strategic global şi să se angajeze în remodelarea mediului internaţional, să răspundă crizelor şi să pregătească militarii pentru un viitor incert. Forţe militare americane trebuie să fie pregătite să apere interesul global american, într-o lume plină de noi oportunităţi şi provocări. Pentru a rămâne eficienţi trebuie să examinăm critic viitoarele trenduri şi să asigurăm a largă paletă de răspunsuri, recomandări şi evaluări necesare preşedintelui Comitetului Întrunit al Şefilor de State Majore. Ca să concluzionăm prezentarea generalului Terry Wolff putem spune că misiunile forţelor armate ale SUA, pentru a susţine lidershipul de la Casa Albă, în secolul XXI sunt: contraterorismul şi războaiele atipice, descurajarea şi înfrângerea agresiunilor, proiectarea forţelor, în ciuda elementelor de anti acces şi de interzicere aeriană – Anti-Access/Area Denial-, împiedicarea răspândirii armelor de distrugere în masă, operarea efectivă în spaţiul cibernetic – defensiv/ofensiv -, operaţiuni militare în spaţiu cosmic, menţinerea unui mediu securizat, din punctul de vedere al armelor nucleare, dar şi o reducere a stocurilor nucleare, apărarea teritoriului naţional şi asigurarea suportului necesar autorităţilor administrative, asigurarea unei prezenţe stabilizatoare, în diferite regiuni ale globului, asigurarea globală de operaţiuni împotriva terorismului şi a insurgenţei, conducerea de operaţiuni de sprijin umanitar. -Care a fost elementul surpriză al zilelor petrecute peste Ocean? Amiralul William McRaven -A fost discuţia cu comandantul Comandamentului SUA al Forţelor Speciale, amiralul William McRaven, care declara anterior, revistei TIME: One of the things we made clear to the President and the national leadership was: This is what we do! We do raids. We fly in by helicopters, we assault compounds, we, you know, we grab the bad guy or whatever is required, and we get out. So admittedly that particular operation was a lot sportier, a lot further, a lot more political ramifications, a lot riskier for a lot of reasons, but basically similar to things that we do every night./ Unul dintre lucrurile pe care le-am exprimat clar preşedintelui şi conducerii naţionale a fost: Aceasta este ceea ce facem! Noi facem raiduri. Zburăm cu elicoptere, asaltăm locaţii, noi, ştiti, capturăm pe tipul rău sau tot ce este cerut, şi ieşim. Deci, admiţând că o operaţiune anume, a fost mai mult sportivă, mult mai departe, mai mult cu ramificaţii politice, mult mai riscantă pentru o multime de motive, în principiu era similară cu lucrurile pe care le facem în fiecare noapte. -Cunosc doi generali români, care au condus armata noastră, după 1989, care au avut afirmaţii temerare comparabile cu ale amiralului William McRaven, în faţa decidenţilor de la Bucureşti. Unul este acum în cimitir, altul pensionar şi condamnat, sub un pretext a cărui fragilitate va fi cândva dezvăluită. Revenind la McRaven, ce repere principale merită a fi cunoscute, din cariera sa militară? -Amiralul William McRaven este la comanda Comandamentului Forţelor Speciale SUA, din anul 2011, anterior servind patria sa în calitate de Comandant al Comandamentului Întrunit al Operaţiilor Speciale (JSOC) şi comandant al Comandamentului Operaţiunilor Speciale din Europa. A deţinut funcţia de director al Centrului de Coordonare al Forţelor Speciale NATO, unde s-a ocupat de creşterea interoperabilităţii forţelor speciale din ţările membre ale Alianţei. El a comandat  unităţi de la toate eşaloanele, care aparţin forţelor speciale începând cu poziţia de comandant de pluton (Underwater Demolition Team 21/SEAL Team 4). Amiralul a luptat în războiul din Golful Persic, în  Operaţiunile Desert Shield şi Desert Storm, în războaiele din Irak şi Afganistan, în Operaţiunea Enduring Freedom şi Operaţiunea Neptune Spear- Tridentul lui Neptun – cea mai cunoscută operaţiune, respectiv aceea dedicată capturării lui Osama bin-Laden. -Ce rol a avut în anihilarea lui Osama? -Conform istoriei nescrise a operaţiunii, directorul CIA Leon Panetta l-a chemat pe McRaven, la acea dată, vice-amiral, la sediul din Langley, Virginia, şi i-a dat detalii despre locaţia teroristului numărul unu, pentru a pregăti o  misiune adecvată. Vice-amiralul, un veteran al operaţiunilor acoperite, a petrecut câteva săptămâni împreună cu echipa sa, una complexă, dar şi cu ofiţerii CIA, în vederea planificării operaţiunii din Pakistan. -Rezultatul? – Trei posibile scenarii: 1.folosirea unor elicoptere de asalt, din dotarea trupelor SEAL; 2. o lovitură aeriană, cu ajutorul bombardierelor B-2 şi cu folosirea muniţiilor inteligente, cu posibilitatea de penetrare, inclusiv a unui buncăr posibil a exista în subsolul clădirii; 3. un raid, împreună cu operativii pakistanezi, cărora urma să li se aducă la cunoştinţă operaţiunea cu câteva ore înainte de derulare. Scenariile au fost discutate în două şedinţe, ale Consiliului Naţional de Securitate, unde iniţial s-a mers pe adoptarea celui cu utilizarea avioanelor B-2. S-a renuţat datorită victimelor colaterale, care puteau apare şi datorită faptului că nu vor exista dovezi de lichidare a lui bin-Laden. În ciuda temerilor exprimate de şefii din Pentagon, că bin-Laden nu ar fi în clădire, soluţia aleasă a fost cea a unui atac al trupelor SEAL, cu ajutorul elicopterelor, fără a  înştiinţa partenerii pakistanezi, cărora conform spuselor preşedintelui le-ar fi trebuit nanosecunde, ca să se deconspire. A mai fost studiat un scenariu nou privind utilizarea unei drone cu muniţie tactică, care să lovească clădirea. Odată aprobat planul de atac, amiralul McRaven a pregătit o echipă formată din membri ai Escadronului Roşu, care activase în Afganistan şi puteau fi mutaţi în zonă, fără a atrage atenţia. Echipa avea cunoştinţe de limbă pakistaneză şi experienţă în acţiuni de trecere a frontierei afgano-pakistaneze. Antrenamentele s-au efectuat la baza Bagram, pe o clădire identică, cu cea care urma să fie atacată. O situaţie delicată pentru preşedinte şi planificatori s-a desfăşurat pe 30 aprilie, când  Obama, după ce l-a sunat pe amiralul McRaven şi i-a urat succes în misiune, a participat la dineul Asociaţiei Corespondenţilor de Presă, de la Casa Albă, unde actorul de televiziune Seth Meyers a făcut următoarea glumă: Oamenii cred că Osama bin-Laden se ascunde în munţii Hindu Kush, dar voi ştiţi că el, între 4 şi 5 pm, ţine un show la C-SPAN. Reacţia lui Obama a fost un surâs şi un râs în hohote, deşi ştia că operaţiunea primise OK-ul. Pe 1 mai, acţiunea din Abbottabad  a fost urmărită, în direct, în Situation Room, la Casa Albă. Alte două centre de monitorizare fuseseră instalate la Pentagon şi la ambasada americană de la Islamabad, în timp ce o dronă operată de generalul de brigadă Marshall Webb monitoriza acţiunea din aer. -Acesta este cadrul general. Ce a mai precizat McRaven? -El ne-a spus că în forţele speciale nu sunt numai militari care îndeplinesc misiunile de luptă. Peste 40% sunt civili, cu cele mai diferite ocupaţii, de la ingineri de telecomunicaţii, la doctori sau arhitecţi. Este de fapt o echipă multidisciplinară, care crează toate condiţiile pentru reuşita unei operaţiuni militare. Cert este că operaţiunile nu sunt similare celor din filme. Spre exemplu, filmul Zero Dark Thirty, regizat de Bewigged Naomi Watts, despre capturarea lui Osama bin-Laden, pe care amiralul, după spusele sale, nu l-a vizionat. Atacul de la Abbottabad a fost coordonat de amiral, care se afla pregătit, într-un elicopter al trupelor speciale, într-o bază militară de la Jalalabad, pentru o eventuală intervenţie. Discuţia cu noi a deschis-o cu o întrebare: cine suntem, unde mergem şi la ce provocări facem faţă? -Întrebare retorică… -Forţele speciale au aproximativ 60.000 de militari (berete verzi, SEAL,etc). Comandamentul a fost creat prin lege, de Congresul SUA, în 1987, după evenimentele de la Teheran. Misiunea sa fiind pregătirea forţelor speciale, realizarea planurilor de intervenţie şi implicarea forţelor în zonele de conflict, cu aprobarea comandanţilor responsabili de zona geografică respectivă. Din cei peste 60 de mii de combatanţi, răspândiţi în peste 78 de ţări, peste 40% sunt destinaţi sprijinului logistic. Militarii au în jur de 28 de ani, când încep ciclul de instruire, iar echipele sunt formate din luptători a căror vârstă medie este de 38 de ani, căsătoriţi şi care au în medie 2 copii. Profilul este al atletului intelectual, şahul fiind unul din sporturile preferate, pe lângă cele din atletism. Amiralul a punctat un lucru foarte interesant şi anume că acţiunea propriu-zisă este numai o mică parte din activitatea de contracarare a terorismului, cea mai importantă activitate fiind Building Partnership Capacity cu aliaţii – interacţiunea forţelor speciale americane cu partenerii din forţe special, din diferite ţări sau cu militarii din trupele de uscat, marină sau aviaţie. De asemenea, o arhitectură de comunicaţii robustă este prezentă, inclusiv videoconferinţa, care merge până la militarul din teatrul de operaţii, ceea ce face ca părerea lui să fie auzită de comandaţii de la nivelul Pentagonului. -Şi unde mergem? -Fundamentul pentru strategia forţelor speciale este Directiva Secretarului Apărării al SUA, din 2012. În strategie, Pivotul Asia este cel care delimitează, în principal, zona de acţiune, dar Africa sau Orientul Mijlociu rămân zone la fel de importante, unde este nevoie de forţe flexibile uşor de dislocat şi cu posibilităţi de manevră deosebite. Pe baza comandamentelor geografice sunt constituite grupările de forţe speciale, cu dublă subordonare. Comandamentul central asigură capabilităţile necesare comandamentelor regionale. Şi punerea tuturor pieselor componente împreună, lucru care este extrem de important. Totul este organizat precum o reţea cu ramuri şi noduri, reţea care plecă de la comandamentele geografice respective, unde sunt prezenţi ofiţerii de legătură, cei al căror rol este de o importanţă covârşitoare, ei fiind vorbitori de limbă pentru ţara respectivă, dar şi buni cunoscători ai culturii locale. Aceştia lucrează cu ambasada americană, din zonă, totul fiind strict supus aprobării ambasadorului american, şefului de misiune, ori comandantului comandamentului geografic, de care aparţine. Referitor la ofiţerii de legătură, amiralul a menţionat că oamenii lui sunt prezenţi în toate agenţiile americane, pentru a coopera în caz de necesitate. El spunea că dacă sunt abrevieri formate din trei litere, acolo există un ofiter de legătură. De asemenea există o bună conlucrare, cu mediul academic, de unde numeroase idei revoluţionare apar în folosul forţelor speciale. -Priorităţile unei misiuni? -Trei priorităţi sunt într-o misiune executată în afară: construirea capabilităţilor parteneriale, lucru cu personalul ambasadei şi relaţia cu partenerii locali. În anul 2006, comandamentul NATO a creat  Centrul de Coordonare al Operaţiunilor Speciale (NSCC). Amiralul preciza că la început au fost 17 americani şi un novergian, dar şi 300 de operatori, în acest centru. Astăzi sunt 220 de militari şi peste 2000 de operatori. Cea mai mare provocare este dată de grija faţă de militarii şi de familiile celor ce constituie forţele speciale şi care, în ultimii 12 ani, au fost în primele rânduri ale acţiunilor militare. Apoi corectitudinea, în relaţiile cu partenerii cu care există acorduri de cooperare. Perpetua respectare a regulamentelor şi regulilor, subordonarea la nivelul comandanţilor regionali şi al ambasadorilor, lucrul fără greşeli, pentru că orice eroare poate fi imposibil de reparat. Deficitul bugetar, care crează un teren instabil este probabil una din marile provocări care urmează pentru forţele speciale. O altă provocare este repoziţionarea celor peste 60 de mii de operativi, în noile condiţii. McRaven a spus că se vede ca un şahist pe tabla de şah globală, un şahist care trebuie să se asigure că forţele pe care le conduce apără securitatea Americii oriunde în lume. Amiralul a menţionat că de la atacurile din 9 septembrie 2011, agenţiile de informaţii au învăţat să coopereze cu militarii. Ţelul lui McRaven este să perfecţioneze sistemul în care lucrează forţele speciale, pentru a face ca America să fie mai sigură. Amiralul a încheiat spunând : oamenii mei nu caută faima, doar îşi fac datoria faţă de America. Amiralul este un profesionist al armelor, un lider cu caracter şi un  gentleman, în faţa provocărilor şi a adversarilor. Generalul Alexandru Grumaz -Cum se vede, din America, dosarul sirian? – Acordul Consiliului de Securitate al ONU privind distrugerea armelor chimice siriene nu s-ar fi produs dacă presiunea unui atac american nu ar fi existat.Trebuie să nu uităm că militarii americani sunt pregătiţi să lanseze un atac asupra instalaţiilor militare siriene, dacă eforturile diplomatice, inclusiv după redactarea rezoluţiei Consiliului de Securitate privitoare la distrugerea armelor chimice nu-şi va atinge scopul.Generalul Martin E. Dempsey, preşedintele Comitetului Întrunit al Şefilor de State Majore a definit rolul actual al militarilor: rol limitat, rol care asigură asistenţă Organizaţiei pentru Interzicerea Armelor Chimice , dar care,  la nevoie pot interveni, în caz de necesitate. De asemenea, generalul preciza că mediul intern, din Siria este plin de provocări, iar preşedintele Assad este responsabil de securitatea celor care lucrează la identificarea, transportul şi distrugerea arsenalului chimic. Concluzia finală, a generalului Dempsey a fost că dacă procesul de distrugere la armelor chimice se va încheia cu succes, atunci noi toţi ne vom situa într-o poziţie mai bună. În mod clar, Siria nu este Libia. -Iar dosarul iranian? -Cât priveşte redeschiderea, cel puţin formală, a relaţiei SUA-Iran este clar un scenariu, care pentru Washington are o parte bună şi una mai puţin bună. Zona este una cu puteri regionale, precum Israel, Arabia Saudită , Iran şi Turcia, unde lupta pentru supremaţie este deschisă, dar se află în echilibru, deşi fragil, este totuşi unul stabil, în timp. Riscul vine din consolidarea poziţiei Teheranului, care contrabalansează puterea Arabiei Saudite. Fără nicio îndoială, schimbarea preşedintelui la Teheran, cu un preşedinte moderat reprezintă un punct importan, în evoluţia relaţiilor cu Iranul. Dar părăsirea antisemitismului din discurs şi deschiderea diplomatică nu suplineşte faptul că la Teheran conducătorul real e Liderul Suprem,   iar regimul mulahilor continuă să reprezinte o formulă politică inacceptabilă Occidentului. Rouhani poate deschide o uşă, spre comunitatea internaţională şi chiar poate propune un plan, de soluţionare a crizei iraniene, însă nu trebuie scăpat din vedere faptul că decizia aparţine Ayatollahului Ali Khamenei. Cert este că Rouhani nu a plecat cu mâna goală. Americanii au returnat un artefact persan vechi, de 2700 de ani, reţinut de vama americană, de la un contrabandist iranian, în 2003. Este un semn de bunăvoinţă al Washington-ului, semn că lucrurile pot evolua spre normalitate. Calea este însă lungă.

INTERVIUL complet in Adevarul: adev.ro/mu8u0o

Ultima ora:

ObservatorMarius Stoian: Din păcate observ că nu se înțelege ce este cu prezența în stradă a unor patrule militare cu vehicule de lupt

PoliticKlaus Iohannis: Până la finalul anului economia își va reveni și lucrurile vor intra în normal. Vom sprijini oamenii și firmele

EconomieAnca Dragu: Avem de ales între recesiune controlată și criză economică haotică

ExternRadu Carp nu vede cu ochi buni răspunsul dat de UE pandemiei de coronavirus: Este total inadecvat din moment ce Europa a devenit principalul focar de infecție

EvenimenteCristina Popescu: Romfilatelia introduce în circulație vineri, 20 martie, anul curent, emisiunea de mărci poștale intitulată Aniversări. Evenimente. Alexandru Ioan Cuza, 200 de ani de la naștere

SocialVasile Sebastian Dâncu despre frica și așteptările românilor în contextul social actual

CulturaTheodor Paleologu: Ideea că suntem atotputernici e o imensă iluzie. Cine sunt ”dedesubtologii”?

EditorialFlaviu Predescu: Apa în Bucureștii secolului trecut, ce se împărțea aproape în fiecare sâmbătă



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe