Matei Bogdan
Publicat în 25 septembrie 2019, 11:57 / 26 elite & idei

Alexandru Grumaz: Nori de război în Golful Persic

Alexandru Grumaz: Nori de război în Golful Persic

de Alexandru Grumaz

Orientul Mijlociu a devenit o zonă precum erau Balcanii înainte de Primul Război Mondial. Balcanizare din Orient are rădăcini religioase care vin din istorie. Două planuri sunt evidente: lupta între suniţi şi şiiţi, dar şi concurenţa între şiiţi pentru supremaţia centrul religios central şiit, Najaf (oraşul sfânt  al şiiţilor situat în Irak) sau Qom (în Iran).

Indiferent de cine a fost responsabil pentru atacurile asupra instalaţiilor petroliere din Arabia Saudită, acest fapt demonstrează că status quo-ul regional nu este pur şi simplu durabil. Dacă Iranul este într-adevăr de vină, este un semnal clar că răbdarea strategică a Teheranului s-a terminat şi Teheranul nu va permite să „curgă” petrolul saudit în timp ce propriul său petrol este blocat de sancţiunile americane. Dacă acuzaţiile americane sunt adevărate şi Iranul a orchestrat loviturile, atunci criza se îndreptă spre un război. Atacurile au fost sofisticate şi dezvăluie vulnerabilitatea aprovizionării cu petrol global. Este un fapt despre care specialiştii în securitatea petrolului vorbesc tot timpul, dar nu se întâmplă niciodată. Eh, acum s-a întâmplat.

Preşedintele Donald Trump a crescut duritatea sancţiunilor împotriva Iranului şi datorită dovezilor pe care Washington-ul le are cu privire la atacul împotriva rafinăriei saudite. Din sursele americane reiese faptul că atacul a fost aprobat de Ayatolahul Kamenei şi executat de la o bază din sudul Iranului de către militarii iranieni conform imaginilor luate de sateliţii de spionaj americani. Iranul are 674 de entităţi care sunt supuse sacţiunilor de către SUA. Lista include bănci, fonduri de pensii, companii petroliere, nave de transport petrol, fabrici de ciment şi companii aeriene, companii de transport, chiar şi o închisoare. Ţintele cele mai importante sunt Garda Revoluţionară Islamică şi Ministrul de Externe Mohammad Javad Zarif. 

Arabia Saudită a acuzat luni că armele care au fost folosite pentru a ataca instalaţiile petroliere ale regatului sunt iraniene, respingând pretenţiile de responsabilitate ale rebelilor Houti din Yemen, care au ameninţat cu atacuri suplimentare pe fondul avertismentelor de represalii ale SUA. Noua ameninţare a Houti, raportată luni de televiziunea al-Masirah a grupului, a apărut la două zile după ce au pretins un atac devastator asupra instalaţiilor din regatul deşertului. Liderul Houti, Muhammad al-Bukhaiti, a reiterat resposabilitatea grupului său, spunând agenţiei Associated Press că a exploatat „vulnerabilităţile” în apărarea aeriană saudită pentru a-şi atinge ţintele. Nu a elaborat asupta subiectului.

Guvernul Statelor Unite a dat publicităţii fotografii luate de sateliţii americani care arată că există cel puţin 19 puncte de impact la două instalaţii energetice saudite, inclusiv daune în centrul uzinei de prelucrare a petrolului din Abqaiq. Oficialii au declarat că fotografiile arată impacturi în concordanţă cu un atac care vine din direcţia Iranului sau Irakului, mai degrabă, decât din sud din Yemen. Irakul a negat că teritoriul său a fost folosit pentru un atac asupra regatului. Oficialii americani au declarat că o lovitură de acolo ar fi o violare a suveranităţii Irakului. De asemenea americani au declarat că dispozitivele suplimentare, neexplodate care nu şi-au atins ţintele, au fost recuperate în partea de nord-vest a instalaţiilor şi sunt analizate în comun de militarii din Arabia Saudită şi SUA. 

Atacurile asupra centrului de prelucrare a petrolului din Abqaiq şi a câmpului petrolier Khurais au avut un impact asupra pieţelor petroliere.  În timp ce preţurile la petrolulul brut nu au trecut de 60 de dolari pe baril pe an, analiştii se aşteaptă ca mişcarea preţurilor în sus să fie de la 5 USD până la 15 USD pe baril. Această mişcare a preţurilor de la începutul crizei va depinde în continuare de modul în care guvernul saudit gestionează fluxul de informaţii despre atacurile asupra instalaţiilor sale petroliere şi de cât de repede va reveni la producţia, procesarea şi exportul complet. Preşedintele şi CEO-ul Saudi Aramco, Amin Nasser, a promis că va împărtăşi o evaluare detaliată în 48 de ore de la atac, care ar fi prezentat până la deschiderea pieţelor de la Londra şi New York. Ceea ce s-a întamplat. Transparenţa contează foarte mult.

Astfel, Ministrul saudit al Energiei, Prinţul Abdulaziz bin Salman, şi alţi oficiali din domeniul energiei saudite au organizat o conferinţă de presă pe 17 septembrie pentru a discuta despre facilităţile din Arabia Saudită Oil Co, deteriorate în atacurile din 14 septembrie. Prinţul Abdulaziz a spus că ţara sa intenţiona să refacă întreaga producţie scoasă offline de atacul până la sfârşitul lunii septembrie şi că 50% din producţia pierdută a fost deja restaurată. CEO-ul saudit Aramco, Amin Nasser, a declarat că instalaţia crucială Abqaiq prelucrează acum 2 milioane de barili pe zi, comparativ cu 4,9 milioane barili înainte de atac. Prinţul Abdulaziz a adăugat că Arabia Saudită intenţionează să-şi crească capacitatea de producţie naţională la 11 milioane barili până la sfârşitul lunii septembrie şi la 12 milioane barili până la sfârşitul lunii noiembrie. El a menţionat că, între timp, Arabia Saudită va scoate petrol din depozite pentru a îndeplini obligaţiile de export. Atacurile au perturbat jumătate din producţia de petrol saudit în weekend, reducând cu 5,7 milioane de barili pe zi producţia pentru pieţele globale. Totuşi, Energy Intelligence a raportat a doua zi după atac că până la 40% din producţia perturbată (aproximativ 2,3 milioane de barili pe zi) a fost deja restaurată la o zi după atac. 

Între timp, oficialii americani au învinovăţit Iranul şi celelalte grupări proxi ale acestora din jurul regiunii, iar preşedintele Trump a avertizat că Statele Unite sunt  gata să răspundă. Col. Turki al-Malki (foto sus), purtător de cuvânt al unei coaliţii conduse de Arabia Saudită în Yemen, a declarat pe 16 septembrie că arme iraniene au fost utilizate în atacul de pe câmpurile petroliere ale Arabiei Saudite. Într-o informare televizată, colonelul Turki al-Malki a declarat, de asemenea, că atacurile nu au avut originea în Yemen şi că sunt în curs de investigaţii pentru a determina locaţia lansării. Anchetatorii militari americani au ajuns la rafinăria lovită, în Arabia Saudită, şi adună informaţii pentru a afla mai multe despre armele folosite, a declarat luni un oficial american. Oficialii americani lucrează sub presupunerea că loviturile nu au fost lansate din Yemen sau din Irak. Iranul a negat orice implicare. Imaginile din satelit publicate în presă de Statele Unite indică o operaţiune militară sofisticată. Rachetele au lovit cu exactitate infrastructura rezervoarele de petrol şi alte active cheie. Un total de 17 până la 19 ţinte par să fi fost atinse.

Având în vedere cât de mare este complexul industrial Abqaiq, sugerează nu numai capacitatea de a lovi ţintele, dar şi competenţa în achiziţia şi recunoaşterea ţintei. Teroriştii din al-Qaeda din Peninsula Arabică au încercat să atace Abqaiq în 2006 de la sol, dar au fost opriţi înainte de a putea ajunge în zonele critice ale instalaţiei. China şi ţările europene au avertizat împotriva atribuirii în grabă a vinovăţiei. Rebelii Houti, care au preluat capitala Yemenului de la guvernul recunoscut internaţional în 2014, poartă un război devastator împotriva unei coaliţii conduse de saudiţi în Yemen şi, potrivit oficialilor americani şi saudiţi, au primit sprijin militar şi logistic din Iran. Atacurile ar putea închide opţiunile preşedintelui Donald Trump pentru negocieri între SUA şi Iran, un efort în care s-a confruntat cu opoziţia venită din partea Israelului şi nu de mult cu opoziţia făţişă a lui John Bolton, fostul său consilier pe probleme de securitate. Preşedintele Donald Trump anunţa cu ceva timp în urmă că nu va exclude o întâlnire cu preşedintele iranian, Hassan Rouhani într-un viitor apropiat, poate chiar la sesiunea ONU din această toamnă. Să vedem ce va rămâne din această intenţie de întâlnire. Şi la Teheran jocurile se duc între două tabere: una care doreşte deschiderea discuţiilor cu americani şi celaltă condusă de Ayatolahul Kameni care exclude din start discuţiile fără precondiţii.  

Daunele aduse pieţelor energetice şi economiei globale sunt mai profunde decât creşterea preţului barilului şi reducerea producţiei globale. Aceste atacuri au devoalat  vulnerabilitatea Arabiei Saudite şi a abilităţile sale de a apăra facilităţile petroliere Aramco şi instalaţiile sale de producţie. Şi prin extindere, atacurile contestă direct angajamentul SUA de a apăra mobilitatea şi accesibilitatea pieţelor energetice globale. Acest atac a avut loc asupra Arabiei Saudite, dar este într-adevăr un atac asupra Statelor Unite şi a angajamentului său de management al traseelor energetice în Peninsula Arabică şi nu numai. Iranul şi-a menţinut propriile ameninţări. Generalul de brigadă Hajizadeh, care conduce programul aerospaţial al ţării, a declarat într-un interviu publicat în mass-media iraniene că forţele Gărzii Revoluţionare sunt gata pentru un contraatac, dacă America ar răspunde, numind Baza Aeriană Al-Udeid din Qatar şi Baza Aeriană Al-Dhafra în Emiratele Arabe Unite ca ţinte imediate, precum şi navele marine americane din Golful Persic şi Marea Arabiei.

Relaţia Irak-Iran o cheie care trebuie înţeleasă într-un moment critic în Orientul Mijlociu

Irakul este cheia în acest moment critic pentru Orientul Mijlociu. Jumatate sunit, jumătate şiit  el face legatura între Teheran şi Damasc. Între Irak şi Iran este şi o luptă ideologică referitoare la cele două centre religioase de la Najaf şi Qom. Este o luptă şi între Ayatolahul Sistani (urmaşul unei dinastii de clerici încă din secolul XVI) şi Ayatolahul Ali Khamenei pentru dominaţia şiiţilor. Muqtada al-Sadr[1]a apărut într-un video surprinzător pe 10 septembrie 2019. În cadrul unei adunări care l-a comemorat pe cel de al treilea imam şiit Hussein Ibn Ali, Sadr poate fi văzut stând între liderul suprem iranian Ayatollah Ali Khamenei şi comandantul Forţei Quds generalul Qasem Soleimani. Sadr a criticat politicile regionale ale Iranului, în special în ceea ce priveşte Irakul, în timpul în care premier a fost Nouri al-Maliki (începând cu 2010). Sadr a arătat o divergenţă clară faţă de Iran, încercând o apropiere de lumea arabă şi sfătuind Irakul să revină în mediul arab tradiţional. Lumea arabă a salutat criticile continue ale lui Sadr faţă de miliţiile şiite irakiene susţinute de Iran şi prezenţa lor în Siria. Sadr a vizitat Arabia Saudită în august 2017, în timp ce conflictul dintre Iran şi Saudiţi era în creştere. Prinţul moştenitor Mohammed bin Salman l-a salutat pe Sadr, iar mass-media arabă l-a lăudat pentru poziţia sa naţionalistă independentă. Prezenţa lui Sadr la recenta adunare religioasă a lui Khamenei i-a făcut pe irakieni să-şi pună întrebări.

 Fostul membru al mişcării sadriste, şeicul Ghaith al-Tamimi, a comentat această problemă, spunând: „Cine se află sub picioarele liderului suprem nu poate fi şeful irakianilor”. Tamimi se referea la modul în care Sadr stătea pe pământ la adunare şi Khamenei s-a aşezat pe un scaun. El a adăugat: „Tu (Muqtada) te-ai devalorizat în faţa tuturor irakienilor.“ 

Membrul parlamentului irakian Faiq al-Sheikh Ali, din Alianţa Civilă Democratică, a adăugat la comentariul lui Tamimi: „Spune-ţi (lui Muqtada) să ceară lui Khamenei să ordone lui Soleimani să nu se amestece în Irak.” Sadr a părăsit Irakul la începutul Muharramului, după anunţul controversat al comandantului adjunct al Unităţilor de Mobilizare Populară (PMU), Abu Mahdi al-Muhandis, potrivit căruia PMU va constitui o unitate a forţei aeriene. Când a părăsit Irakul, el a replicat: „Adio ţara mea.” 

Referindu-se la anunţul forţelor aeriene, el a spus că este sfârşitul statului irakian. „Aceasta este o transformare de la un stat de drept la un stat de război. Dacă guvernul nu întreprinde acţiuni decisive, îmi voi retrage sprijinul”, a adăugat Sadr.

Prezenţa publică a lui Sadr între Khamenei şi Soleimani este un semn clar că Sadr s-a dus să discute un proiect politic cu Iranul. Sadr nu a făcut vreo remarcă asupra vizitei sale dar pe se confirmă că încearcă să-i convingă pe iranieni să-l înlocuiască pe Adel Abdul Mahdi[2]cu un prim-ministru mai puternic. Abdul Mahdi a venit la putere cu sprijinul direct al Iranului, iar ei au fost mulţumiţi de performanţele sale până acum.

Prin urmare, Sadr se apropie de ei în acest moment dificil – pe măsură ce sancţiunile americane asupra Iranului devin mai dure – pentru a-i convinge să-l înlăture pe Abdul Mahdi. Sadr nu este singurul care lucrează împotriva lui Abdul Mahdi. În timp ce Sadr l-a criticat pe Abdul Mahdi, un alt cleric chiit, Ammar Hakim, a format o puternică opoziţie împotriva lui Abdul Mahdi. Hakim a mutat, de asemenea, pentru a forma un guvern din umbră în pregătirea preluării puterii dacă Abdul Mahdi nu va rămâne în funcţie. Mai mult, Hakim a organizat un val de proteste împotriva guvernului lui Abdul Mahdi în Irak, în iulie trecut, luând rolul avut de Sadr asupra protestelor conduse de el ani de zile. Diferenţele dintre Sadr şi Hakim apar în contextul unei istorii îndelungate de concurenţă între cele două familii cu privire la conducerea comunităţilor şiite, în special în seminarul religios din Najaf.

Prezenţa lui Sadr la adunarea din Iran indică, de asemenea, că încearcă să reia rolul lui Ayatollah Ali Sistani, cea mai înaltă autoritate şiită, în politica irakiană. Până acum, Sistani a avut rolul suprem în formarea guvernelor şi a altor mari schimbări în ţară. Acum, Sadr – pentru prima dată – apare între cele mai influente două figuri din Iran, trimiţând mesajul că el reprezintă Irakul în orice discuţie despre problemele naţionale irakiene. Tatăl lui Sadr, Mohammed Sadeq al-Sadr, l-a criticat pe Ayatolahul Sistani şi l-a numit „marja tăcută” (autoritatea religioasă), ceea ce înseamnă că era prea pasiv în problemele politice. Tânărul Sadr a început, încă din 2004, un război împotriva trupelor americane din interiorul oraşului Najaf, în ciuda obiecţiilor lui Sistani. Momentul a fost intenţionat ales când Sistani se afla într-o călătorie medicală la Londra. Aceste exemple arată complexitatea politicii irakiene. Harta alianţelor politice se schimbă rapid, iar actorii politici îşi mută agenda în mai multe direcţii. Într-un astfel de mediu, Muqtada al-Sadr este cameleonul din politica irakiană, cineva care ştie să-şi organizeze mişcările şi să-şi facă şah-mat adversarii.

În loc de concluzii!

Preşedintele Trump este în faţa unei dileme din care nu poate ieşi: ori atacă Iranul şi atunci aruncă în aer Orientul Mijlociu, ori nu intervine şi atunci îşi dezamăgeste aliaţi tradiţionali din Golf. Şi ca toate să fie încurcate preşedintele Putin oferă ajutor militar Arabiei Saudite: sisteme de apărare antirachetă de fabricaţie rusească. În Israel, actualul prim-ministru Netaniahu nu a câştigat alegerile şi devine din ce în ce mai greu să constituie un guvern.  

Oficialii de la Casa Albă spun că atacurile asupra rafinăriei Arabiei Saudite au fost lansate din Iran, dar preşedintele Camerei Reprezentanţilor, Nancy Pelosi, şi aliaţii francezi ai Americii (Jean-Yves Le Drian ministrul Apărării francez) vor să vadă mai multă informaţie înainte de a ajunge la o concluzie similară asupra acestui „aparent nou model” de atacuri în Orientul Mijlociu.

Atacul asupra imensului imperiu petrolier al Arabiei Saudite urmează un model nou foarte periculos, care a apărut în Golful Persic în această vară şi anume atacuri precise care lasă puţine indicii evidente despre cine le-a lansat. Începând cu luna mai 2018, o serie de explozii încă neclamate, care au deteriorat navele petroliere ce navigau în apropierea strâmtoarei Hormuz, au zguduit regiunea Golfului care şi-a văzut infrastructura energetică vizată în mod repetat. Aceste atacuri au culminat cu atacul asupra celui mai mare procesor de petrol din lume în estul Arabiei Saudite, care a redus la jumătate producţia regatului bogat în petrol şi a determinat creşterea preţurilor la energie cu cel puţin 7%.

La rândul său, Iranul a revendicat două atacuri în această perioadă, dooborârea unui drone de supraveghere militară americană pentru care  susţine că a intrat în spaţiul aerian iranian pe 20 iunie 2019, dar şi reţinerea pe 19 iulie a navei britanice Stena Impero care transporta petrol. Liderii iranieni au dat public medalii militarilor din cadrul Gărzii Revoluţionare care au condus bateria antiaeriană ce a doborât drona americană. De asemenea Iranul a recunoscut arestarea navei petroliere sub pavilion britanic pe 19 iulie în contrapartidă cu petrolierul iranian blocat de englezi în Gibraltar. Acţiunile Iranului se bazează pe aşa-numitele „atacuri neatributive”, când vinovăţia este dificil de atribuit, având în vedere circumstanţele.Explicaţiile sunt mai sofisticate. De la Revoluţia Islamică din 1979, Iranul nu a putut să cumpere arme sofisticate din Occident, precum vecinii săi arabi din Golf. Forţa sa aeriană rămâne cu o dotare veche F-4, F-5 şi F-14 fabricate de americani, precum şi cu avioane de luptă sovietice. Marina americană a scufundat jumătate din flota operaţională a Iranului într-o luptă navală de o zi în 1988, pe fondul aşa-numitului „Război al tancurilor petroliere”.

În timp ce şi-a construit propriul arsenal de rachete, experţii spun că forţele armate ale Iranului ar suferi într-o confruntare militară tradiţională. Lansarea atacurilor care nu pot fi uşor legate de Teheran limitează şansa de represalii directe. În mod separat, Teheran a lucrat pentru creşterea unei reţele de forţe proxi în Orientul Mijlociu. Iranul sprijină grupul militant libanez şi partidul politic afliat lui Hezbollah, care îi oferă o modalitate de a pune presiune pe Israelul, un duşman tradiţional în regiune. Iranul a lucrat pentru a face acelaşi lucru cu Houti, membrii unei secte şiite Zaidi care au ocupat capitala ţării, Sanaa, în septembrie 2014. Atacurile revendicate sau atribuite acestor grupuri pot implica direct sau indirect Teheran.Cei care susţin implicarea Iranului indică momentul în care atacurile coincid cu momente cheie: retragerea SUA din Acordului nuclear din 2015 pe data de 8 mai 2018. Retragerea Washingtonului a declanşat o campanie de sancţiuni care a tăiat mare parte din exporturile de petrol de pe piaţa internaţională, pe fondul promisiunilor oficialilor iranieni că nimeni nu va putea exporta petrol din regiune dacă Teheran nu ar putea exporta. La un an după retragerea din Acordul nuclear cu Iranul aprobată de preşedintele Donald Trump, Teheranul a avertizat că va începe să-şi îmbogăţească uraniul mai aproape de nivelurile de folosire pentru construcţia armelor nuclere. Pe 12 mai 2019, primele atacuri misterioase au lovit petrolierele din strâmtoarea Hormuz. După două zile, Houti a spus că a lovit conducta petrolieră strategică est-vest care străbate Arabia Saudită într-un atac cu dronă. În timp ce liderul suprem al Iranului, Ayatollah, Ali Khamenei, îl întâlnea pe 13 iunie pe premierul japonez Shinzo Abe, cel care aducea un mesaj de la preşedintele Trump, un petrolier japonez şi o altă navă au fost atacate. Un videoclip lansat ulterior de armata americană arăta cum forţele iraniene au îndepărtat o bombă magnetică, cunoscută drept o „mină moluscă”, de pe vasul japonez, lucru neexplicat niciodată de Iran. Pe 20 iunie 2019 Garda Revoluţionară a doborât drona americană.Atacul asupra Arabiei Saudite a avut loc înaintea Adunării Generale a Naţiunilor Unite, de la sfârşitul acestei luni, pe fondul speculaţiilor despre o posibilă întâlnire între preşedintele Donald Trump şi preşedintele iranian, Hassan Rouhani. Liderul suprem al Iranului, Ayatollah Ali Khamenei, prin declaraţii sale a zdrobit orice idee a oricăror discuţii între preşedinţii Trump-Rouhani.

De unde au venit rachetele? Imaginile satelitare, date publicităţii de Statele Unite, imagini ale ale site-urilor atacate din Arabia Saudită, arată pagube făcute în mare parte pe direcţia nordică. Dacă vreun atac ar fi venit din Yemen, părţile sudice ale structurile ar fi fost deteriorate, spun oficialii americani. La nord, peste Golful Persic, se află Iranul şi Irakul, unde operează miliţii şiite susţinute de Iran. Irakul a negat că atacul a venit de acolo. Kuweit, care se află între Irak şi Arabia Saudită şi este aproape de vestul Iranului, a recunoscut separat că a raportat investigarea unui drone sau a unui obiect care zbura cu viteză spre Arabia Saudită, chiar înainte de atacul rafinariei. Anchetatorii americani au declarat că noua dronă UAV-X a Houti are probabil o autonomie de până la 1.500 de kilometri (930 mile). Asta în teorie ar putea ajunge la câmpul petrolier. Naţiunile arabe, SUA şi ONU acuză Iranul că ar furniza arme către Houti, lucru negat de Teheran. Din punct de vedere tehnic dronele Houti se detonează când lovesc ţintele sau deasupra lor împrăştiind schije la fel ca cea care apare într-un video, montat de propagandişti houti, la o parada militară în ianuarie 2019. Imaginile din atacul de sâmbătă arată totuşi lovituri precise şi profund penetrante asupra structurilor de la instalaţia de procesare a uleiului. „Loviturile anterioare ale dronei Houti împotriva instalaţiilor petroliere duceau la daune destul de limitate, loviturile de acum ar putea fi un indiciu al utilizării unui sistem de arme diferit de această dată”, a spus Fabian Hinz, cercetător la Centru James Martin pentru Studii de Neproliferare de la Institutul de Studii Internaţionale Middlebury din Monterey, California.

[1]Este liderul Mişcării Sadriste şi liderul lui Saraya al-Salam, o miliţie şiită urmaşa unei miliţiei anterioare pe care a condus-o în timpul ocupaţiei americane din Irak, armata Mahdi.

[2]Adil Abdul-Mahdi al-Muntafiki este un politician irakian care este actualul prim-ministru al Irakului, începând mandatul în octombrie 2018. Al-Muntafiki este economist şi a fost unul dintre vicepreşedinţii Irakului din 2005 până în 2011.

Ultima ora:

ObservatorAndreea Paul: Lipsa forței de muncă calificate și a gândirii critice în învățământ, printre cele mai mari dezavantaje

PoliticSebastian Burduja: Care vor fi top 3 prioritati PNL

EconomieAndreea Paul: Lipsa forței de muncă calificate și a gândirii critice în învățământ, printre cele mai mari dezavantaje

ExternBarbu Mateescu: Sistemul de vot la localele din Ungaria este exact ca la noi – un singur tur.

EvenimenteMarian Murguleț: ONRC cred că este cea mai digitalizată instituţie din România. La polul opus se află ANAF

CulturaRadu Preda: Haosul organizat

SocialMarian Staş: Nebunul Curţii Şcolii

MoldovaIulian Chifu: Chişinăul mănâncă forţat „salamul feliat“ al lui Putin în Transnistria



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe