OraNoua.ro
Publicat în 15 iulie 2015, 19:18 / 119 elite & idei

Alexandru Grumaz: Războinicul viitorului: de la Afrodita la Global Hawk

Alexandru Grumaz: Războinicul viitorului: de la Afrodita la Global Hawk

de Alexandru Grumaz

În istoria postdecembristă a României există momente în care liderii români, din guvern, din armată sau din servicii, au reuşit să creeze împreună oportunităţi speciale pentru o evoluţie ulterioară care să garanteze securitatea naţională. 1996 este un astfel de moment. Anul tranziţiei spre Occident cu toată viteza!

Scurt excurs în istoria postdecembristă a României

(cum a ajuns România să aibă acces la tehnologia UAV)

În februarie 1996 prima delegaţie militară condusă de un oficial cu rang înalt, subsecretar de stat în Departamentul Apărării al SUA, a sosit la Bucureşti pentru a semna, cu omologul său român, un document extrem de important: Memorandumul de Înţelegere pe tema schimbului de informaţii în domeniul cercetării şi dezvoltarii programelor militare. Delegaţia americană era condusă de Paul Kaminski, şeful înzestrării armatei americane, unul dintre oameni care a lucrat la cele mai importante programe militare americane încă din anii 1980. A fost începutul unei colaborări benefice pentru România. După o vizită oficială la Palatul Victoria, în Sala Bizantină de la Cercul Militar Naţional, în faţa a 11 generali şi 9 colonei, toţi cu funcţii de răspundere în Ministerul Apărării din România, a avut loc o scurtă reuniune la care Paul Kaminski a vorbit printre altele despre avioanele fără pilot şi viitorul acestora, impresionând asistenţa cu caracteristicile şi rolul acestor arme inteligente în câmpul de luptă.

România a fost prima ţară din Europa de Est care a beneficiat de tehnologia UAV americană pe care a folosit-o cu succes în Irak şi Afganistan. Partea română s-a achitat cu brio de sarcina de a prezenta situaţia reală a armatei, iar aici expoziţia de tehnică militară de la Clinceni a reuşit să aducă în prim-plan posibilităţile de la acea vreme ale industriei de apărare. Rolul jucat de ataşatul militar american de la acea vreme, col Garry Chamberlin, de ataşatul militar pentru trupele de uscat locotenentul colonel Christi Crosby (o femeie în uniformă, deosebit de energică), dar şi de Fred Fussman, membru al ambasadei SUA la Bucureşti, a fost esenţial pentru deschiderea realţiilor dintre Ministerul Apărării din România şi Departamentul Apărării al SUA.

Începuturile

Afrodita a fost numele de cod pe care Forţele Aeriene americane l-au dat operaţiunii de transformare a avioanelor B-17 şi PB4Y în avioane fără pilot care puteau transporta tone de muniţii la ţinte militare sau civile în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. În acea perioadă generalul Henry Hap Arnold a dezvoltat un nou concept de a ataca submarinele nemţeşti U-boat şi ţintele fortificate germane prin transformarea vechilor avioane B17 şi B-24 în avioane fără pilot. De fapt datorită tehnologiilor existente la acea vreme avioanele au fost modificate prin scoaterea armamentului şi dotarea lor cu echipament de pilot automat şi camere de luat vederi (una pentru a transmite elemntele de pe avioanica de bord, cealată pentru a transmite imagini aeriene din zona survolată).

Astfel modificate avioanele decolau cu un echipaj format din două persoane, echipaj care se paraşuta odată ce avionul atingea un plafon de zbor de 600 de metri, moment în care avionul era trecut pe pilot automat, după ce în prealabil armau explozibilul de la bord. Drona urma în continuare să comunice cu un avion mamă denumit codificat CQ-17 avion care-l conducea către ţinta stabilită.

Dacă reuşesti să realizezi acest lucru din punct de vedere mecanic (pilotarea avionului dronă – notă A.G.), scria într-un memo generalul Arnold, vei salva multe vieţi de militari. Următorul război va fi dus cu avioane fără oameni la bord. Vizionar sau nu, generalul Arnold a fost unul dintre pionierii avioanelor fără pilot, deşi operaţiunile derulate cu acestea în Al Doilea Război Mondial nu au fost încununate de succes.

Administraţiile americane şi UAV-urile

Avoianele fără pilot au devenit în anii 2000 arme letale în războiul împotriva terorismului. Programul de creare a acestor arme a fost impulsionat de Administraţia George W. Bush cu scopul de a reduce bugetul militar destinat războiului convenţional precum şi pentru replierea trupelor americane din teren. Comparativ cu administraţia Bush administraţia Clinton a abordat războiul împotriva liderilor Al-Qaida folosind mijloacele clasice precum forţele speciale, avioanele de bombardament cu rază lungă de acţiune şi rachetele de croazieră (în 1998 au fost trase 70 de rachete într-un teren de antrenament al teroriştilor din Afganistan şi 13 rachete într-o fabrică de exploziv situată în incinta unei unităţi de producţie a medicamentelor din Sudan).

Primul atac american cunoscut, cu drone, a avut loc în noiembrie 2001 omorându-l pe comandantul taliban Mohammed Atef în Afganistan. Conform cifrelor oficiale ale administraţiei de la Washington din 2006 până în prezent numărul militanţilor Al-Qaeda ucişi de drone ajunge la 2000 (împreună cu victimele civile colaterale).

Cine are drone şi cum le utilizează

Preşedinţii George W. Bush şi Barack Obama au folosit din plin dronele, în special tipurile Predator şi Reaper care pot zbura 14 ore fără realimentare, în lupta împotriva teroriştilor sau în alte acţiuni militare lansând lovituri în Afganistan, Irak, Libia, Pakistan, Filipine, Somalia şi Yemen. Din 2008 SUA a condus peste 1000 de atacuri cu drone în Afganistan; între 2008-2012 au condus 48 de atacuri cu drone în Irak; în 2011 au lansata 145 de atacuri cu drone în Libia, 400 atacuri în Pakistan, 100 atacuri în Yemen, 18 în Somalia şi unul în Filipine în 2006. Alături de SUA, Israelul şi Marea Britanie au desfăşurat atacuri, în număr redus, cu drone împotriva unor ţinte din Afganistan (2013- britanicii au lansat 229 atacuri cu drone) sau din Fâşia Gaza (armata israeliană a lansat 42 de atacuri cu drone între 2008-2009), dar şi în Peninsula Sinai în 2013 cu acordul părţii egiptene, militari israelieni au lansat atacuri împotriva unor terorişti suspecţi de antentate în Israel.

În prezent, numărul statelor care au acces la capabilităţi de acest tip a ajuns la 76, dezvoltând în jur de 680 de programe de cercetare. China deţine deja 25 de tipuri de sisteme în dezvoltare, iar Ahmadinejad a declarat că Iranul dispune deja de propriul model de dronă – „Ambasadorul Morţii”(!)

În 2004 numai 41 de state aveau astfel de echipamente militare capabile să utilizeze armamentul din dotare. India este una dintre ultimele ţări care au anunţat echiparea propriilor drone cu muniţie de precizie astfel încât să poată conduce atacuri împotriva teroriştilor care acţionează la graniţele ţării. Turcia are în jur de 24 de drone în inventarul militar şi altele în programe de dezvoltare. Ankara speră să echipeze cu armament o dronă similară cu cea americană de tipul Reaper. Australia, Japonia şi Singapore au dezvoltat drone (neechipate cu armament) pentru supraveghere şi monitorizarea a activităţilor civile dar care pot fi folosite şi în scopuri militare în zonele maritime disputate precum insulele din Marea Chinei de Sud.

Tehnologia dronelor şi cauzele răspândirii reduse a acestora

Deşi dronele nu arată, utilizează o tehnologie complexă în construcţia lor. Este o mare diferenţă între Afrodita, drona celui de-Al Doilea Război Mondial şi Predator – drona zilelor noastre. Dronele actuale au nevoie de mai mult decât un pilot spre exemplu în Cornul Africii sau în deşertul Nevada pentru a le face eficiente. Ele au nevoie de comunicaţii speciale şi de date culese prin mijloace tehnice, de acces la sistemul de stateliţi militari/civili şi de sisteme complexe de comandă şi control ceea ce le face inaccesibile tehnologiilor prezente în majoritatea statelor de pe glob. Este clar că statele care au capabilităţi nucleare şi comunicaţii satelitare au şi drone.

Rusia este una dintre ţările care dezvoltă o astfel de tehnologie performantă pentru dronele pe care le construieşte. Franţa şi Italia, deşi au tehnologia necesară, nu au reuşit să construiască un astfel de echipament şi au apelat la o variantă neînarmată a Reaper-ului american pe care, spre exemplu, Parisul a folosit-o pentru acţiuni de recunoaştere în confruntările din Mali. Dacă tehnologia este un impediment, în schimb, diplomaţia este cea mai mare frână în dezvoltarea acestor sisteme de arme. Conducerea unor astfel de operaţiuni necesită relaţii bilaterale cu statele unde se folosesc sau care se află în zona de operaţiuni militare. Spre exemplu pentru a lovi ţinte din Somalia sau Yemen ai nevoie de acorduri bilaterale pentru a folosi aeroporturile din Djibuti, Ethiopia, Arabia Saudită sau Insulele Seychelles acorduri pe care SUA le acoperă cu ajutor economic, militar şi de securitate. Puţine state au astfel de aranjamente.

De asemenea SUA poate conduce asemenea lovituri de pe portavioanele pe care le are dislocate în apele internaţionale. O altă piedică în calea dezvoltării unor astfel de programe a deveni opinia publică. Germania este una din ţările în care populaţia se opune schimbării politicilor militare de apărare a teritoriului naţional. Dezvoltarea de capabilităţi militare, spun germanii, ar duce la posibilitatea de a interveni militar în diverse conflicte. Şi nu în ultimul rănd nivelul redus al bugetelor militare a devenit un factor care afectează programele de dezvoltare a dronelor. Piaţa civilă şi militară a dronelor va ajunge conform predicţiilor specialiştilor undeva la 8,4 miliarde USD până în 2018.

China, Japonia şi dronele

Dronele cresc posibilitatea unor conflicte militare limitate, în special în zonele unde o provocare, oricât de neînsemnată, poate duce la un conflict militar. În astfel de chestiuni ţările care au drone pot acţiona diferit faţă de cele care utilizează aviaţia militară convenţională. Începând cu 2013 dronele americane care zburau din Nigeria au asigurat fluxul de informaţii necesar descoperirii şi lovirii ţintelor (teroriştii din Mali) aviaţiei franceze de vânătoare.

Informaţiile au condus la derularea a 60 de atacuri ale aviaţie de vânătoare franceze, într-o săptămână, asupra membrilor grupării islamiste din Mali cu rezultate importante. CIA a identificat 430 de graniţe bilaterale maritime care nu sunt definite clar de acorduri interstatale. În Marea Chinei de Sud sentimentele naţionaliste şi descoperirea rezervelor de petrol şi gaze naturale a făcut posibile conflictele militare în zonele reclamate ca teritorii naţionale sau zone economice exclusive. China spre exemplu foloseşte dronele în zona insulelor Senkaku/Diaoyu ceea ce a determinat ca ministerul Apărării al Japoniei să elaboreze reguli specifice în angajarea militară a acestora. Japonezi nu vor ezita să doboare astfel de avioane fără pilot spre deosebire de acţiunile pe care le iau în cazul celor pilotate.

Aceeaşi dinamică s-a observat în Golful Persic cu dronele americane care au zburat în zonă şi care au fost atacate de apărarea antiaeriană sau de aviaţia militară iraniană. În 2012 un avion de vânătoare iranian a doborât o dronă Predator pe care a declarat că a găsit-o în spaţiul aerian naţional. La vremea respectivă preşedintele Comitetului Întrunit al Şefilor de State Majore, generalul Martin Dempsey, a declarat că „Iranul are un comportament ostil împotriva echipamentelor militare americane şi acest lucru merită un răspuns pe măsură, dar şi acţiuni de protecţie suplimentară“. O concluzie devine din ce în ce mai clară: răspândirea dronelor va aduce conflictele mai aproape de declanşare şi de derualrea lor cu arme convenţionale.

Ucraina, Războiul hibrid şi dronele

Războiul hibrid din Ucraina a deschis o cutie a Pandorei care a eliberat un nou val de drone militare în câmpul operaţional. În luptele de la aeroportul din Donetsk unde militarii ucrainieni au luptat, timp de câteva luni, împotriva rebelilor sprijiniţi de Federaţia Rusă aceştia din urmă au folosit drone pentru obţinearea de avantaje militare. În timp ce aproape întreaga construcţie se afla în ruine la fel ca şi pista aeroportului, deasupra acestora şi-a făcut apariţia o dronă cu 8 rotoare care dirija focul artileriei insurgeţilor împotriva poziţiilor militarilor ucrainieni. Echipa de la Aerorozvidka (unitate ucraineană de recunoaştere aeriană) a doborât drona după care a început lupta cu insurgenţii pentru recuperarea rămăşiţelor acesteia (când au recuperat ramăşiţele aparatului de zbor, soldaţii au găsit patru busole şi un sistem de navigaţie cu backup triplu, în aşa fel încât drona să fie imună la bruiaje şi să se întoarcă mereu acasă, cu excepţia cazului în care este doborâtă).

Insurgenţii proruşi folosesc drone sofisticate pentru a culege date despre poziţiile militarilor ucraineni şi pentru a lovi ţintele terestre ale acestora, drone fabricate în Rusia (Federaţia Rusă a cumpărat licenţa tehnologiei Searcher din Israel, pentru a fi folosită în Rusia cu numele Forpost). Markian Lubkivski, din serviciile secrete ucrainene, a spus ca „drona ar fi fost produsă în 2013, la fabrica din Urali, unde se produce tipul Forpost”. Ucraina a devenit un câmp de testare a echipamentelor sofisticate produse de Federaţia Rusă. De la BTR-82A la tancurile T-72B3, de la sistemele radar 1RL Linx-239 la dronele de recunoştere Forpost utilizate în dirijarea tragerilor cu armamentul antitanc şi nu numai.

Trupele ucrainene fac cu greu faţă unei bruieri care-i afectează comunicaţiile şi unor atacuri de artilerie în unele cazuri ghidate de avioane fără pilot utilizate de către separatişti proruşi, a declarat un reprezentant militar american în Europa.

Bruiajul şi artileria ghidată de drone avantajează separatiştii ucraineni. „Forţelor ucrainene le este foarte dificil să utilizeze (comunicaţii) radio, telefoane şi alte mijloace de comunicare nesecurizate, pentru că inamicii lor au o capacitate excepţională de bruiaj“, a declarat generalul Ben Hodges, comandantul Forţelor terestre americane în Europa. „Chiar dacă poţi determina de unde vin tirurile de mortier sau obuz, să faci ceva împotriva lor este foarte dificil dacă nu poţi să comunici“, a adăugat el, într-o conferinţă la Wiesbaden, în Germania. „Separatiştii au, de asemenea, drone furnizate de către ruşi, care le oferă o capacitate de detectare şi ţintire a forţelor ucrainene cu o precizie redutabilă“, a subliniat generalul. Ucrainenii „au suferit pierderi grele, provocate de către artileria grea şi obuze“, a adăugat generalul. Astfel pregătirea trupelor ucrainene sub îndrumarea instructorilor americani va face referire în primul rând la pregătirea împotriva bruiajului efectuat de separaţişti pro-ruşi, americanii furnizând radare pentru interceptarea tirurilor de mortiere.

Răspunsul NATO la folosirea UAV

Alliance Ground Surveillance este un program NATO pentru achiziţia unor sisteme aeriene şi terestre în scopul culegerii de informaţii, supravegherii şi recunoaşterii teritoriului (ISR – Intelligence, Surveillance and Reconnaissance). Acordul pentru demararea acestui program a fost semnat în anul 2012, urmând ca el să înceapă să fie operaţional din anul 2017, cu integrare finală si operaţionalizare completă din anul 2018. Costul total al programului este 1.7 miliarde USD, buget susţinut de 15 din cele 28 de ţări membre NATO: Bulgaria, Cehia, Danemarca, Estonia, Germania, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Norvegia, Polonia, Romania, Slovacia, Slovenia şi Statele Unite ale Americii. La acest program lucrează Northrop Grumman alături de Airbus Defense and Space Germania, Selex ES Italia, Kongsberg Norvegia şi alte companii din industria de apărare, din ţările membre NATO.

Prima dronă Global Hawk a fost livrată, ea putând zbura continuu timp de 30 de ore şi fiind echipată cu tehnologie de ultimă oră, inclusiv un radar multiplatformă MP-RTIP (Multi-Platform Radar Technology Insertion Program). Global Hawk 40 zboară la 18.000 de metri înălţime practic, deasupra oricărei aeronave de linie sau militare. De acolo primeşte şi transmite date direct din şi către sateliţii militari. Radiografiază imagini cu o precizie uimitoare. Marja de eroare nu depăşeşte un metru. Aparatul de spionaj are o anvergură a aripilor de aproape 40 de metri şi este echipat cu o platformă video-radar de ultimă generaţie. Este, în primul rând, un avion destinat supravegherii graniţelor Uniunii Europene. În perioada de zbor poate colecta informaţii de pe mai bine de un milion de kilometri pătraţi. Global Hawk 40 poate oferi date despre posibile victime în cazul unui cutremur sau accident aviatic.

Ce ne va oferi viitorul?

Dronele au devenit indispensabile în acţiunile militare fie pentru monitorizarea poziţiilor, fie pentru lovirea ţintelor inamice. Prima utilizare a dronelor într-un conflict militar a avut loc în 1982, în războiul din Liban, când armata israeliană a trimis astfel de aeronave fără pilot pentru a studia sistemele de apărare siriene şi pentru a acumula datele necesare distrugerii lor. Succesul campaniei israeliene a reaprins pasiunea armatei americane pentru UAV-uri (unmanned aerial vehicles, denumirea oficială a dronelor).

De altfel, una dintre cele mai cunoscute drone folosite azi de armata SUA, Predator, este inspirată de un design israelian. Ca urmare a dezvoltării sistemului GPS (Global Positioning System), ce permite navigarea cu acurateţe oriunde pe glob, dronele pot fi folosite pe toată planeta, fiind controlate de piloţi aflaţi în bazele militare de pe teritoriul SUA. Ultima victimă – liderul organizaţiei Statul Islamic (SI) în Afganistan şi Pakistan – Hafiz Saeed Khan a fost ucis într-un atac efectuat cu un avion american fără pilot în estul Afganistanului, au anunţat sâmbătă autorităţile afgane, relatează AFP în pagina electronică.

Hafiz Saeed a fost numit în ianuarie 2015, de către conducerea reţelei extremiste, la conducerea SI în provincia Khorasan, o regiune care înglobează atât Afganistanul şi Pakistanul, cât şi unele zone din ţări limitrofe. America se uită către Africa de Nord pentru alianţe care să-i permită folosirea de baze aeriene de unde să lanseze atacuri cu drone sau cu forţele speciale împotriva grupării teroriste Statul Islamic, grupare care destabilizează întreaga regiune, sau împotriva grupărilor islamiste fundamentaliste. Deocamdată, un acord pare greu de realizat nu datorită faptului că aceste ţări nu ar dori acest lucru, ci datorită faptului că guvernele care le conduc se tem de repercusiuni din partea teroriştilor. Rămân spre utilizare baza navală Sigonella din Sicilia, Italia unde vremea este extrem de capricioasă şi nu permite întodeauna decolarea dronelor spre Libia sau Siria, baza Agadez din Nigeria situată lângă capitala Niamei, utilizată însă pentru zona Mali, fiind destul de îndepărtată faţă de zona Libiei.

UAV a devenit o armă indispensabilă în panoplia unei armate moderne fără de care avanajele operaţionale oferite luptătorilor nu ar fi posibile. Cert este că o escaladarea a acestui război asimetric cu utilizarea dronelor va duce cu siguranţă la elaborarea unor contramăsuri la adresa tehnologiei utilizate şi la o dezvoltare de noi arme convenţionale pentru lovirea acestora, dar avantajele celor care le deţin sunt incontestabile.

adevarul.ro

 

Ultima ora:

ObservatorFlorina Vevera: Frica de “Minority Report”

PoliticVictor Negrescu cere adoptarea rapidă a viitorului buget al UE

EconomieSorin Ioniţă: Digi24 începe campania Statul la Stat. Unde te faci că muncești pe bani publici

ExternFlorina Vevera: Frica de “Minority Report”

EvenimenteCristina Buzasu at the Annual Diplomatic Gala

CulturaIon M.Ioniţă: Dezbatere „Historia“ – 75 de ani după Yalta. Cine conduce lumea?

SocialRadu Preda: Eternizarea în funcție a rectorilor

MoldovaValentin Naumescu: „Moldova este, dacă vreți, eșantionul cel mai reprezentativ al schimbării”



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe