de Alexandru Grumaz

Este actuala confruntare între Federaţia Rusă şi Occident un nou Război Rece? Ceea ce se întâmplă acum este similar cu ceea ce s-a întâmplat în a doua jumătate a secolului al XX-lea, imediat după Al Doilea Război Mondial. Ce strategii vor alege liderii lumii în soluţionarea acestui conflict?

„Există o singură dovadă pe care sovieticii o pot aduce, dincolo de orice îndoială, care ar avansa categoric cauza libertăţii şi a păcii. Domnule secretar general Gorbaciov, dacă doriţi pace, dacă doriţi prosperitate pentru Uniunea Sovietică şi Europa de Est, dacă doriţi cu adevărat liberalizare, veniţi aici, la această poartă! Domnule Gorbaciov, deschideţi această poartă! Domnule Gorbaciov, dărâmaţi acest zid!”, declara Ronald Reagan la Berlin, la 12 iulie 1987.

Un lucru este evident: indiferent care va fi finalul confruntărilor din Ucraina, relaţia Federaţiei Ruse cu SUA şi Europa nu va mai fi la fel cum s-a întâmplat în 2008, după invazia Georgiei de maşinăria de război a ruşilor. SUA şi Rusia au început resetarea relaţiilor bilaterale. Arhitectul acestei resetări a fost profesorul american de ştiinţe politice de la Stanford, Michael A. McFaul. În cei 5 ani cât a lucrat în Administraţia Barack Obama, iniţial în calitate de consilier al preşedintelui Obama pe problemele Rusiei şi ale Euroasiei, apoi, din 2012 până în februarie 2014, în calitate de ambasador al SUA la Moscova, s-au întâmplat multe lucruri în relaţiile americano-ruse. McFaul a absolvit masterul de Studii Sovietice şi Est-Europene de la Stanford University (1986) şi a susţinut un doctorat la Oxford în relaţii internaţioanale. Pentru prima dată a mers în URSS în 1983, ca student la cursurile de limba rusă, de la Universitatea din Leningrad, iar în 1985 a învăţat un semestru la Universitatea din Moscova. În 2008, după criza georgiană, Washingtonul şi Moscova au căzut de acord asupra noului tratat privind reducerea amelor strategice New Strategic Arms Reduction Treaty (noul START), iar ulterior, în Consiliul de Securitate al ONU, au convenit noi sancţiuni împotriva Iranului, cooperând în transbordarea echipamentelor militare în/şi din Afganistan şi pentru securizarea materialului nuclear de-a lungul şi de-a latul globului.

În acelaşi timp, cu sprijinul Washingtonului, Rusia a aderat la Organizaţia Mondială a Comerţului şi a beneficiat de implementarea unui nou regim de vize pe trei ani pentru turiştii şi oamenii de afaceri din Rusia care călătoresc în Statele Unite. Pe lângă un nou tratat de reducere a armamentului nuclear, înfiinţarea Comisiei prezidenţiale bilaterale, cu cele 20 de grupuri de lucru, colaborarea pe dosare sensibile precum Iranul şi Afganistanul, mandatul de ambasador al lui McFaul s-a remarcat mai degrabă printr-o serie de crize fără precedent în relaţiile dintre Washington şi Moscova, cele mai grave de după destrămarea URSS. Cele două s-au confruntat odată cu desfăşurarea operaţiunii NATO din Libia sau cu războiul civil din Siria, dar şi pe tema criticilor administraţiei americane la adresa modului de prezervare a libertăţilor individuale ale cetăţeanului rus de Administraţia de la Kremlin. Istoria diplomaţiei va nota spectacolul grotesc al arestării presupusului rezident CIA, Ryan Christopher Fogle, sau afacerea Snowden.

Eşecul resetării este evident, deşi acum cinci ani părea o modalitate ingenioasă de a relansa relaţiile dintre SUA şi Rusia.

America, la începutul mandatului lui Barack Obama, era prinsă în războiul global împotriva terorismului, care a schimbat radical agenda de politică externă a Washingtonului, preluând toate resursele diplomatice disponibile astfel încât relaţia cu Rusia a rămas pe planul al doilea. Aşa a apărut resetarea, ca o şansă de a construi o relaţie de tip nou cu Rusia. La Washington se spera că Moscova ar fi putut alege apropierea de Occident în faţa expansiunii economice a Chinei, inclusiv în zona siberiană a Federaţiei Ruse. Numai că Rusia lui Vladimir Putin, care, în 2012, revenea la Kremlin, avea alte intenţii. Cele două puteri s-au despărţit, în fapt, de relaţia bilaterală, Rusia concentrându-se pe zona periferiei, punând presiune pe statele de la frontieră, pe fostele state sovietice, în timp ce America s-a concentrat pe relaţia bilaterală cu China şi pe Pivotul Asia.

Situaţia de război civil din Ucraina a delimitat cooperarea între cele două puteri, aceasta fiind diferită de cea care se derula în ultima decadă a perioadei Războiului Rece, când Rusia şi SUA se percepeau ca fiind nici duşmani, nici aliaţi. Noua relaţie face însă ca Rusia şi Occidentul să fie duşmani. În opinia mea, noul tip de Război Rece se deosebeşte fundamental de vechiul Război Rece. De ce?

Noul Război Rece este unul ale cărui pagube produse ambelor părţi vor fi considerabile, pentru că, spre deosebire de perioada anterioară, acest nou război cuprinde toate zonele, de la cea politică la cea economică, de la cea financiară la cea militară.

Noul război va schimba structurile internaţionale actuale, afectând întreg sistemul de relaţii. Lumea nu mai este bipolară, ca în trecut, iar în anumite regiuni, precum Asia-Pacific sau în Asia Centrală, jucători precum China şi India au un rol important şi nu doresc, deocamdată, un amestec în criza europeană. De asemenea, noul conflict nu se desfăşoară sub umbrela Armaghedonului nuclear, deşi Rusia îşi consolidează Forţele Strategice prin dezvoltarea de rachete de croazieră sau sisteme antirachetă multifuncţionale, precum S-400. Astfel, în timpul Razboiului Rece, rachetele de croziera ruse erau gândite să atace centre de comandă, noduri de comunicaţii, ţinte strategice fixe, în general, iar rachetele anti-navă erau gândite să distrugă portavioanele americane. Numai că aceste rachete sunt mari, supersonice, grele şi destul de scumpe, astfel că, acum, Rusia doreşte să dezvolte rachete de croazieră subsonice după modelul european şi american, rachete mai mici, versatile, rachete cu scopuri tactice şi rază lungă, capabile de lovituri chirurgicale şi dotate cu focos clasic/nuclear (spre exemplu, racheta Kh-101/102). Washingtonul susţine că Rusia a testat o noua rachetă de croazieră, ceea ce încalcă tratatul privind armele nucleare cu rază medie de acţiune, semnat de preşedintele american Ronald Reagan cu liderul sovietic Mihail Gorbaciov. Tratatul privind Forţele Nucleare Intermediare (INF), din 1987, interzice o clasă întreaga de arme nucleare – rachetele balistice şi de croazieră cu rază de acţiune între 483 de kilometri şi 5.471 de kilometri. În aceste condiţii, o criză europeană poate readuce rapid în prim-plan loviturile nucleare. Lecţiile Războiului Rece revin în actualitate, restudierea mecanismelor utilizate atunci pentru reducerea tensiunilor între cei doi rivali fiind obligatorie pentru Washington şi Moscova. În acest context, controlul armamentului nuclear revine în prim- planul relaţiei dintre cele două puteri.

Diferenţe şi asemănări între vechiul şi noul Război Rece

Noul Război Rece se va asemăna cu cel vechi în unele din caracteristicile sale şi se va deosebi în altele. Ce asemănări se pot identifica la ora actuală? Găsim cinci caracteristici similare între cele două tipuri de Război Rece.

În primul rând, declaraţiile de declanşare a acestuia sunt similare cu cele ale lui Stalin şi Winston Churchill. De data aceasta, protagoniştii sunt preşedintele rus Vladimir Putin şi Alexander Vershbow, adjunctul secretarului general al NATO. Primul a declarat, după anexarea Crimeei, că Washingtonul şi europenii sunt ghidaţi de legea armelor, fiind făuritori de coaliţii militare constituite pe principiul dacă nu eşti cu ei, eşti împotriva lor, iar al doilea a declarat că Rusia poate fi considerată, după anexarea Crimeei, un adversar mai mult decât un partener.

În al doilea rând, ambele părţi văd conflictul ca fiind rezultatul acţiunilor celeilate părţi (ne aducem aminte de Criza rachetelor din Cuba – 1962 şi criza Berlinului – 1958-1961). Abia după trecerea acestor crize, cel două puteri au negociat Tratatul privind limitarea testelor nucleare, Tratatul de neproliferare a armelor nucleare şi Tratatul de limitare a armelor strategice (SALT I).

În al treilea rând, cooperarea pe o largă paletă de probleme internaţionale va fi imposibilă (Rusia a fost exclusă din G7). Singura situaţia de cooperare, similară cu cele din timpul Războilui Rece, va fi în cazul în care interesele Occidentului şi ale Rusiei coincid.

În al patrulea rând, relaţiile între militarii din Rusia şi cei din America au fost îngheţate, la fel ca negocierile privind rachetele nucleare. De asemenea, exportul de tehnologie cu dublă utilizare (civilă/militară) din SUA către Rusia a fost stopat, la fel ca accesul specialiştilor ruşi la laboratoarele Departamentului de Energie al SUA sau la cele ale NASA. Fără îndoială că multe din acestea vor rămâne închise şi dacă actualul conflict din Ucraina se va rezolva.

În al cincilea rând, deşi precedentul Război Rece era centrat pe Berlin, actualul s-a deplasat în estul continentului şi este centrat pe flacul estic al Alianţei NATO, în triunghiul format de Ucraina-Belarus-Moldova. Astăzi, Moscova îşi fortifică Districtul militar Vestic, în timp ce NATO se reorientează militar către o zonă considerată de securitate după 1989, amplasând baze militare de mici dimensiuni din nordul continentului, din Ţările Baltice până în sudul acestuia, în Turcia. Triunghiul amintit a fost zona unor conflicte militare devastatoare, derulate între imperii, Imperiul Austro-Ungar, Imperiul Ţarist şi Imperiul Otoman, în secolele XIX-XX.

Unii analişti argumentează că Rusia nu mai este ceea ce a fost URSS şi nu mai contează la fel în ecuaţia geostrategică internaţională. De aceea, nu putem numi această perioadă un nou Război Rece. Este o variantă ce poate fi luată în calcul, dar provocările Washingtonului, începând din Orientul Mijlociu şi terminând în Asia-Pacific, sunt mult mai importante decât colapsul relaţiilor cu Rusia sau neînţelegerile cu unii dintre europeni.

Deşi SUA au un buget militar de şapte ori mai mare decât al Rusiei şi o economie care, deşi îşi linge rănile unei recesiuni grele, este de opt ori mai mare decât cea a Federaţiei Ruse, noua confruntare dintre Rusia şi SUA a devenit un nou Război Rece, cu toate consecinţele ce decurg din acesta. Lecţia Crimeei dă fiori Administraţiei de la Tokio, deoarece răspunsul Occidentului la ocuparea peninsulei de Federaţia Rusă poate fi un model pentru o eventuală ocupaţie a Beijingului asupra insulelor din arhipelagul Senkaku. Mai mult, Rusia va avea un interes redus în a manageria, din poziţia de membru permanent al Consiliului de Securitate, un astfel de conflict între Beijing şi Tokio, iar cooperarea între Washington şi Moscova, pentru eliminarea surselor de dezordine globală precum terorismul, schimbările climaterice, proliferarea nucleară şi războiul cibernetic, devine caducă în actualele condiţii.

Cine va suferi din acest nou Război Rece?

În primul rând, Rusia, care depinde de Occident mai mult decât viceversa. Moscova va fi împinsă în braţele Beijingului, care duce o politică multilaterală, bazându-se pe principiul neamestecului în treburile interne ale unei naţiuni, dar a cărei economie în plină dezvoltare duce o lipsă acută de materii prime. Modernizarea Rusiei depinde de Occident, atât în industriile de bază, cât şi în industria extractivă. Planurile speciale de modernizare, realizate prin alianţe, începute pe vremea fostului preşedinte, Medvedev, sunt acum o amintire. Ieşirile de capital din Rusia au crescut de aproape trei ori, în primul trimestru din acest an, faţă de trimestrul anterior, la 50,6 miliarde de dolari, cel mai ridicat nivel înregistrat după ultimele trei luni din 2008, când colapsul Lehman Brothers a declanşat criza financiară globală. Agenţia de rating Standard&Poor’s a retrogradat Rusia pe fondul ieşirilor masive de capital şi tensiunilor din Ucraina, care pun în pericol creşterea economică. Astfel, calificativul pentru această ţară a fost redus la BBB- de la BBB, la doar o singură treaptă deasupra categoriei „junk” (nerecomandată pentru investiţii). Preşedintele Vladimir Putin a aprobat introducerea unei taxe pe vânzări, care fusese eliminată în urmă cu zece ani, pentru creşterea veniturilor bugetare ale regiunilor, pe fondul problemelor economice amplificate de sancţiunile occidentale. Banca Centrală a Rusiei a început o campanie de a opri ieşirile de fonduri din ţară, odată cu numirea unui noului guvernator Elvira Nabiullina, campanie care se înscrie într-o politică devoalată de preşedintele Vladimir Putin.  Închiderea a trei bănci, dintre care cea mai mare este Investbank, aflată pe locul 79 în Rusia după valoarea activelor, a fost motivată de instituţie prin prisma problemelor privind plăţile şi operaţiile suspecte observate în cazul acestora. Celelalte două banci sunt Smolensky Bank (locul 125) şi Project Finance Bank (locul 129). Cumulat, cele trei au active de 67 de miliarde de ruble (două miliarde de dolari). Este o soluţie la păstrarea fondurilor în Rusia această măsură a băncii centrale? Pentru moment, da. Revenirea Rusiei ca forţă militară complică planurile adminstraţiei Obama de a reduce bugetul militar al SUA. Planurile operaţionale ale Pentagonului de a securiza căile de comunicaţii din Marea Chinei de Sud şi din Oceanul Indian vor avea acum o componentă de capabilităţi militare convenţionale în Europa de Est. Aşadar, o întrebare se naşte: dacă sunt esenţiale pentru Tratatul Colectiv de Securitate şi pentru Uniunea Euroasiatică, ţări precum Armenia, Belarus sau Kazakstan vor continua să rămână în sfera de influenţă a Rusiei în condiţiile în care relaţiile acesteia cu SUA sau UE sunt deteriorate? În noile circumstanţe, generate de reducere a PIB-ului, cota alocată armatei ruse se va reduce şi ea, ceea ce presupune ca provocările ridicate de insecuritatea din Caucaz sau viitorul impredictibil din Pakistan şi Afganistan să fie mai greu de digerat la Kremlin.

Nota autorului: Partea a II-a a analizei înglobează problemele centrale geopolitice de urmărit în contextul noului Război Rece, dar şi care sunt lecţiile istorice cele mai importante ale vechiului Război Rece. Textul va fi publicat la sfârşitul acestei săptămâni.

Sursa: http://adevarul.ro/