Matei Bogdan
Publicat în 9 ianuarie 2019, 14:14 / 27 elite & idei

Alexandru Grumaz: Retragerea generalilor! Cine pierde şi cine câştigă în Siria? (I)

Alexandru Grumaz: Retragerea generalilor! Cine pierde şi cine câştigă în Siria? (I)

de Alexandru Grumaz

Generalul (rez) James Mattis: „Am fost privilegiat să fiu cel de-al 26-lea Secretar al Apărării al SUA, poziţie care mi-a permis să slujesc, alături de bărbaţii şi femeile din cadrul Departamentului Apărării… Sunt mândru de progresele înregistrate în ultimii doi ani în privinţa unora dintre obiectivele cheie formulate în Strategia Naţională de Apărare a SUA.“

Când preşedintele Trump a anunţat, conform tradiţiei, pe Twitter, că retrage forţele americane din Siria, ştirea a venit ca un şoc pentru o mare parte din oficialii militari de la Pentagon. Mulţi dintre aceştia s-au simţit frustraţi, iar Secretarul Apărării şi-a înaintat demisia. Experţii în acţiuni teroriste au avertizat că o plecare ar putea duce la o renaştere a Statului Islamic. Criticii din comunitatea de politică externă de la Washington au declarat că preşedintele Donald Trump oferă „un cadou de Crăciun vrăjmaşilor noştri“ – şi anume Rusia şi Iranul, a căror influenţă ar trebui să fie controlată de prezenţa americană în Siria.

James Mattis a depus eforturi susţinute pentru a menţine un echilibru între solicitările preşedintelui Donald Trump faţă de aliaţii din NATO şi importanţa apărării securităţii Europei cu forţele şi capabilităţile necesare pentru a descuraja o eventuală agresiune din partea Federaţiei Ruse. În scrisoarea de demisie, generalul (rez) Mattis a sugerat că decizia lui Trump de a se retrage din Siria fără a se consulta cu aliaţii americani a cauzat, cel puţin parţial, renunţarea sa la funcţia de Secretar al Apărării. „În timp ce SUA rămâne naţiunea indispensabilă în lumea liberă“, a scris Mattis, „nu putem să ne protejăm interesele sau să acţionăm în mod eficient fără a păstra alianţe puternice sau fără să arătăm respect faţă de acei aliaţi“.

De-a lungul campaniei electorale, discursul preşedintelui Donald Trump referitor la operaţiunile militare din Siria a oscilat între „bine şi rău“, dar a venit un moment în care scepticismul lui s-a amplificat şi a decis scoaterea trupelor americane de acolo. Decizia sa de a aduce trupele americane acasă înseamnă o schimbare dramatică a echilibrului puterii în Siria. America va pleca în timp ce Statul Islamic este încă activ. Absenţa militarilor americani ar putea permite miliţiilor şiite ale Iranului, din Siria, să opereze liber, iar trupele turceşti să declanşeze ofensiva împotriva luptătorilor kurzi din nord. Donald Trump a respins aceste argumente şi a spus că Washingtonul nu trebuie să fie „poliţistul din Orientul Mijlociu. Rusia, Iranul şi regimul sirian se pot ocupa de jihadişti şi de alţi duşmani pe cont propriu“. La Moscova, preşedintele rus Vladimir Putin şi-a exprimat acordul faţă de decizia locatarului de la Casa Albă.

Care a fost momentul care a dus la această decizie? El, cum spuneam, vine încă din campania electorală, dar înainte de Crăciun a avut loc o discuţie telefonică cu preşedintele Turciei. Agenda preşedintelui turc Recep Tayyip Erdogan nu s-a schimbat faţă de cea pe care a avut-o la Summitul G-20 din Argentina, atunci când s-a întâlnit cu preşedintele Donald Trump. Erdogan a afirmat, din nou, că nu poate înţelege de ce Statele Unite încă înarmează şi susţine luptătorii kurzi (sirieni) pentru a conduce un război împotriva Statului Islamic. În Turcia, care împarte o graniţă de peste 800 de km cu Siria, kurzii sirieni sunt o ameninţare la adresa securităţii naţionale din cauza relaţiei cu organizaţia teroristă PKK. „Preşedintele Donald Trump consideră că Statul Islamic a fost învins“ – a spus Erdogan şi a continuat – „Turcia are o armată puternică capabilă să înfrângă orice zone teroriste rămase pe teritoriul Siriei. Ce să facă SUA cu 2000 de militari acolo? Răspunsul lui Donald Trump a fost prompt: „Ştii ce? Totul rămâne în seama ta! Eu plec!“

Vorbind în timpul unei vizite în Israel, Consilierul pentru Securitate Naţională al Casei Albe, John Bolton, declara că anumite „obiective“ trebuie realizate înainte de a putea avea loc o retragere. „Calendarul decurge din deciziile de politică pe care trebuie să le implementăm“. Afirmaţia pare să contrazică insistenţa preşedintelui Donald Trump că retragerea va fi imediată şi fără condiţii. Bolton a recunoscut că sunt pungi în teritoriul sirian în care ISIS nu a fost învins şi că o retragere rapidă ar putea pune în pericol partenerii şi aliaţii din regiune, precum şi forţele americane. Printre deciziile de politică care urmează a fi luate este aceea referitoare la zecile de mii de luptători kurzi pe care forţele americane i-au antrenat, înarmat şi instruit în operaţiunile terestre de război împotriva Statului Islamic. De asemenea, oficialii turci au declarat că doresc ca Statele Unite să ofere sprijin aerian şi logistic pentru operaţiunile lor din Siria. Bolton şi Secretarul de Stat Mike Pompeo au declarat în repetate rânduri, în ultimele luni, că ieşirea Iranului din Siria reprezintă un obiectiv atât pentru SUA, cât şi pentru Israel. În schimb, preşedintele Donald Trump a prezentat atât Iranul, cât şi Rusia, ale căror forţe din Siria sprijină guvernul Assad, că sunt potenţiali aliaţi ai americani împotriva Statului Islamic. „Iranul urăşte ISIS mai mult decât o facem noi“ – a spus Donald Trump – „Rusia urăşte ISIS mai mult decât noi. Turcia urăşte ISIS, poate nu la fel de mult ca noi, dar acestea sunt ţări care urăsc ISIS şi pot lupta în vecinătate lor. Aşa cum am spus, ne retragem din Siria, dar nu o facem până ce ISIS nu va dispărea complet“, a spus Trump.

Povestea Secretarul Apărării, generalul James Mattis

Deşi în scrisoarea de demisie generalul (rez) Jim Mattis a specificat că va pleca la finele lui februarie, Preşedintele Trump a anunţat brusc, pe 23 decembrie, că Mattis a fost înlăturat cu două luni înainte de solicitarea sa de plecare şi l-a instalat pe adjunctul său, Patrick Shanahan[1], în funcţia de Secretar al Apărării. Mişcarea generează o uşoară instabilitate la Pentagon, deoarece trebuie să gestioneze deciziile bruşte ale preşedintelui Trump de a retrage trupele americane din Siria (2000 de militari în principal din Forţele Speciale) şi în Afganistan (reducerea cu 7000 de militari a contingentului american). Patrick Shanahan, fostul director executiv al companiei Boeing, va prelua funcţia de Secretar al Apărării începând cu 1 ianuarie. Nu va rămâne mai mult decât îi permite starea temporară, adică 210 zile, după care ar urma audierea/confirmarea de către Congres. Conform unei surse de la Casa Albă, preşedintele Trump doreşte un candidat solid. Cel puţin aşa a declarat. Printre candidaţii la slujbă se numără cu şanse apropiate Sen. Tom Cotton (R-Ark.), fostul senator Jim Talent (R-Mo.), fostul ambasador în Germania Robert Kimmitt, precum şi Jim Webb[2], care a fost secretar al Marinei Militare a SUA în timpul preşedinţiei lui Ronald Reagan.

Anul 2019 nu însemnă numai plecarea lui Mattis. Pentagonul are un nou Preşedinte al Comitetului Întrunit al Şefilor de State Majore, generalul Mark Milley, dar şi alte poziţii de comandă care-şi vor schimba şefii: Şeful de Stat Major al Trupelor de Uscat, Comandatul Infanteriei Marine, noi comandanţi de structuri în Comandantul Central al SUA, comandamentul care răspunde de militarii americani desfăşuraţi în Orientul Mijlociu şi în Afganistan, şi noi modificări în Comandamentul Operaţiunilor Speciale al SUA. Preşedintele Trump şi-a anulat plecarea în Florida pentru sărbătoarea Crăciunului şi a stat tot timpul să urmărească reacţiile din mass-media ale lui Jim Mattis. A fost neplăcut impresionat de reacţia generalului şi l-a trimis pe Secretarul de Stat Mike Pompeo să-l informeze despre decizia sa de a-l revoca cu două luni înainte de data propusă în demisie. Preşedintele a reacţionat dur faţă de Mattis, declarând că nu va fi o ceremonie de rămas bun. Mattis[3]este la a doua poziţie din care pleacă învins de politicieni. Prima a fost în 2013 când a fost eliberat din poziţia de Comandant al Comandamentului Central a SUA de către fostul preşedinte Obama, pentru că devenise foarte agresiv în ceea ce priveşte politica faţă de Iran.

Mattis, la solicitarea parlamentarilor Democraţi, va fi audiat în Comisia pentru Serviciile Armate din Congres despre motivele plecării. Împreună cu Mattis a plecat şi Brett McGurk, reprezentantul SUA în coaliţia internaţională care luptă împotriva Statului Islamic, el demisionând în semn de protest faţă de decizia preşedintelui Trump de a retrage brusc trupele americane din Siria. Atât Mattis, cât şi McGurk au pus la îndoială ordinul de retragere văzut de ei ca o încălcare a alianţelor, inclusiv a celei cu kurzii sirieni, care au luptat alături de forţele americane în Siria şi care se confruntă acum cu un viitor periculos şi nesigur[4].

Plecări din Administraţia SUA

Pentru preşedintele Donald Tump sunt primele plecări importante, prin demisie, în semn de protest împotriva deciziilor sale politice. De fapt, lista celor care au plecat din diverse motive este mai lungă şi sunt în special foşti militarii. Au plecat generalul John F. Kelly, fost şef al staff-ului Casei Albe, generalul H.R. MacMaster, fost Consilier de Securitate Naţională, generalul Michael Flynn (acuzat în dosarul procurorului special Mueller referitor la relaţia sa cu Rusia şi Turcia). Altă plecare neexplicată este cea a amiralului Kevin Sweeney, care şi-a anunţat demisia din funcţia de şef al staff-ului din Pentagon, potrivit unui comunicat de presă al instituţiei. Este a doua plecare cu impact major la vârful Departamentului Apărării după demisia de acum o lună a Secretarului Apărării, Jim Mattis.

Preşedintele Donald Trump nu a făcut un secret din scepticismul său faţă de lidershipul militar chiar înainte de a fi ales, în 2015: „Eu ştiu mai mult despre ISIS decât ştiu generalii. Credeţi-mă!“ În ultimul timp, preşedintele Donald Trump a atacat o serie de militari în rezervă doi dintre ei foarte cunoscuţi şi cu merite deosebite: Amiralul Bill McRaven, fost comandant al Comandmentului Forţelor Speciale al SUA, cel care a organizat şi condus operaţiunea de prindere a lui Osma Bin Laden, şi generalul Stanley McCrystal, care a condus trupele americane în Afganistan. La o întâlnire cu reporterii acreditaţi la Casa Albă, preşedintele Donald Trump a declarat recent: „Cred că aş fi fost un general bine pregătit. Cine poate ştie (?!)“.

Situaţia geopolitică şi viitorul kurzilor sirieni

Se pare că ordinea postbelică a fost răsturnată de deciziile luate de preşedintele Donald Trump. Fostul preşedinte George H.W. Bush a prezidat prăbuşirea Uniunii Sovietice în 1991. Dar triumful pe care el şi aliaţii l-au sărbătorit pare a se risipi. Plecarea americanilor din Siria lasă loc liber Rusiei şi Iranului, izolează Israelul şi lasă kurzii sirieni pe mâna lui Assad. Dar principalii beneficiari ai acestei plecări sunt turcii. Preşedintele Donald Trump a semnat ordinul executiv de retragere a trupelor americane din Siria. Perioada este de 120 de zile, nu aşa cum fusese planificată iniţial de 30 de zile.

Ankara pregăteşte o operaţiune militară în vederea ocupării oraşului Manbij, punct strategic, deţinut în principal de luptătorii kurzi. Un convoi de 100 de vehicule blindate, incluzând tancuri şi armament de artilerie, se îndreptă spre zona de nord, nord-est a oraşului. Forţele Democratice Siriene[5], o alianţă a miliţiilor siriene care include şi kurzii, alianţă care controlează nord-estul Siriei şi e considerată drept proxy-ul americanilor pe teren, sunt cei care rămân fără sprijin militar în faţa turcilor. La începutul anului, turcii au invadat nordul Siriei şi au eliminat din oraşul Afrin Unităţile de Apărare a Poporului (YPG)[6]. Acum, atenţia specialiştilor se îndreaptă spre posibile scenarii planificate de turci: (1) o operaţiune de creare a unei zone tampon în nordul Siriei sau (2) o campanie de eliminare a YPG-ului în totalitate. Ca alternativă, kurzii sirieni pot acum să se alinieze regimului Assad, împrăştiind aspiraţiile lor de autonomie în schimbul unui patron care ar putea să-i protejeze de răzbunarea turcilor.

Oficiali ai Forţelor Democratice Siriene au călătorit la Moscova pentru a solicita sprijinul militar al Rusiei, odată ce militarii americani se retrag. Ruşii au oferit o desfăşurare de grăniceri la est de Euphrat, dar oficialii kurzi au insistat ca aceştia să fie din unităţile armatei siriene şi nu din forţele sprijinite de Iran. De asemenea, trebuie remarcat faptul că oficialii de top ai kurzilor sirieni din Franţa (grupul a deschis birouri diplomatice în Europa Occidentală în luna aprilie) fac lobby în prezent pentru o zonă de interdicţie aeriană (no-fly zone) în nord-estul Siriei şi încearcă să convingă factorii de decizie din Franţa şi Marea Britanie să nu-şi retragă soldaţii în coaliţia anti-ISIS din nord-estul Siriei. Bashar Assad va dori să preia sub comanda sa tot teritoriul ocupat de kurzii sirieni şi să-i folosească pe aceştia ca un sprijin de luptă împotriva Ankarei, atât ruşii, cât şi sirienii evitând o confruntare directă cu turcii. Ministrul de Externe turc Mevlut Cavusoglu, împreună cu o delegaţie de persoane cu funcţii importante de la Ankara, s-a deplasat la Moscova, pentru a primi acordul Rusiei în ceea ce priveşte operaţiunile militare care ar urma să le desfăşoare în nordul Siriei. Rusia nu şi-a dat acordul, iar odată cu deplasarea forţelor guvernamentale siriene şi a forţelor ruseşti în jurul oraşului Manbij planurile de invazie ale Ankarei cad.

Discuţiile turco-ruse de la Moscova s-au încheiat cu o declaraţie a ministrului de externe turc şi a celui rus. Mevlut Cavusoglu a declarat că „s-a ajuns la un acord privind coordonarea operaţiunilor între Moscova, Ankara şi Teheran pentru protejarea integrităţii teritoriale siriene“. În schimb, Serghei Lavrov a spus:

„În urma acordurilor la care au ajuns preşedinţii noştri, am discutat despre paşii următori pentru a pune în aplicare sarcinile care au fost subliniate în formatul Astana, în special în contextul combaterii terorismului, problemelor umanitare şi crearea condiţiilor pentru întoarcerea refugiaţilor.“

În noile condiţii, administraţia Trump şi-a semnalat deja apatia, în cazul în care kurzii aleg calea de asociere cu Assad reprezentantul SUA în Siria declarând că Washingtonul nu va avea „relaţii permanente cu entităţi substate“. Între timp, mai mulţi congresmeni americani, dar şi analiştii de la Washington se plâng de o „trădare“ a kurzilor din Orientul Mijlociu. În mod sigur o ofensivă turcească într-o zonă deja lovită de război ar putea declanşa o nouă criză umanitară care va avea urmări tragice pentru Europa. Cea mai periculoasă consecinţă a soluţiei Trump-Erdogan este posibila revenire a ISIS. Problema începe cu cei aproximativ 780 de luptători străini care sunt acum deţinuţi de SDF în peste 20 de închisori din nord-estul Siriei. Comandantul SDF, generalul Mazloum Abdi, declara într-un interviu dat luna trecută că „nu va putea să deţină prizonierii dacă forţele turceşti au invadat zonele aflate sub controlul său“. Aceşti prizonieri, extremişti islamici, sunt consideraţi cei mai răi dintre cei mai răi, iar eliberarea lor ar putea însemna haos. Dar, până în prezent, aproape nici una din cele 48 de ţări din care luptătorii au călătorit în Siria nu a fost dispusă să-i preia înapoi. Marea Britanie, Franţa, Belgia şi alte naţiuni europene care au fost atacate anterior de ISIS au refuzat, fie spunând că nu au autoritate legală, fie fără alte scuze. Macedonia a fost de acord să ia câţiva, precum şi Libanul. Mai multe naţiuni din Africa de Nord iau în considerare cererile de repatriere, iar o ţară din Asia Centrală ar putea prelua până la 100 de persoane.

Turcii au permis unor luptători extremişti să-şi croiască drum prin graniţa lor, la începutul războiului civil din Siria în 2011, spun oficialii americani. Aceşti oficiali susţin că nemesisul real al lui Erdogan în Siria este miliţia kurdă, pe care el o numeşte mai degrabă o organizaţie teroristă decât extremistă. Preşedintele Erdogan are multe legături cu echipa preşedintelui Trump. Michael Flynn a fost un lobbyist bine plătit, dar neînregistrat, în SUA, înainte de a deveni consilier în domeniul securităţii naţionale al preşedintelui Trump. Rudolph W. Giuliani, avocatul personal al lui Trump, a încercat în 2017 să negocieze o afacere pentru a o elibera pe Reza Zarrab, un om de afaceri turco-iranian care avea legături cu familia lui Erdogan. Preşedintele Trump l-a îmbrăţişat pe Erdogan ca pe un vechi prieten atunci când s-au întâlnit la summituri.

Franţa şi kurzii sirieni

De cealaltă parte a Atlanticului, Franţa îşi modelează răspunsul. De la preluarea mandatului, în 2017, preşedintele francez Emmanuel Macron a întărit sprijinul Franţei faţă de kurzii sirieni şi de Forţele Democratice Siriene (SDF). El a angajat forţele aeriene şi terestre franceze în coaliţia condusă de SUA, iar din martie anul trecut a primit lideri SDF la Paris, lăudând jertfele soldaţilor lor în lupta împotriva ISIS. După decizia preşedintelui Donald Trump, Macron a mutat repede pentru a-i asigura pe cei din SDF că nu va merge pe aceeaşi line cu Casa Albă. Poziţia preşedintelui Macron reaminteşte sprijinul dedicat kurzilor de Danielle Mitterrand, soţia fostului preşedintelui al Franţei, François Mitterrand, care a fost atacată de serviciile secrete ale lui Saddam Hussein la începutul anilor 1990.

La scurt timp după ce o coaliţie condusă de SUA a înlăturat trupele lui Hussein din Kuweit în 1991, preşedintele George H.W. Bush a cerut irakienilor să îl răstoarne pe Hussein. Kurzii din nord şi şiiţii din sud i-au răspuns lui Bush. Dar ajutorul aşteptat din partea SUA nu a sosit niciodată. Danielle Mitterrand, indignată, a sprijinit o campanie de succes pentru a asigura o zonă de interdicţie a zborurilor (no-fly zone) deasupra nordul Irakului, pentru a-i proteja pe kurzii. Ea a supravieţuit unui atac cu bombă pe carosabil, când a vizitat regiunea kurdă în 1992. Până în ziua de azi, Danielle Mitterrand a rămas în memoria colectivă drept „mama kurzilor“. Numele ei este dat şcolilor şi străzilor din Kurdistan, statul neoficial în care predomină kurzii. Sunt fete kurde care au primit numele de Danielle pentru a-i cinsti memoria. Este posibil ca Macron să urmeze calea lui  Danielle Mitterrand (!?). În timp ce vizita trupele franceze din Ciad, în luna decembrie 2018, Macron a declarat că „regretă profund“ decizia SUA. „SDF luptă împotriva terorismului care a provocat inclusiv atacuri din Paris şi din alte părţi… Îi invit pe toţi să nu uite ce au făcut (n.AG – kurzii)“, a spus Macron, menţionând că „să fii aliat înseamnă să lupţi umăr la umăr până la capăt“.

[1] Fost director executiv al companiei Boeing, Shanahan este creditat cu salvarea modelului 787 Dreamliner, un jet de pasageri revoluţionar al companiei construit în mare parte cu materiale compozite, făcându-l mai uşor şi astfel mai ieftin pentru operare. În timpul celor 17 luni petrecute ca secretar adjunct, Shanahan s-a văzut, pe sine, în calitatea de director executiv al Pentagonului, care lucra în spatele scenei. El a fost, de asemenea, responsabil cu executarea Strategia Naţională de Apărare. Shanahan a condus operaţiunea Pentagonului pentru a forma o Forţă Spaţială, al şaselea domeniu (domeniul terestru, domeniul aerian, domeniul naval, domeniul cosmic şi domeniul cibernetic) dorit de preşedintele Trump. Această operaţiune s-a lovit de argumentele Secretarului Forţelor Aeriene, Heather Wilson, asupra costului estimat al noului serviciu.

[2] Democratul Webb, în vârstă de 72 de ani, veteran al războiului din Vietnam, autor de cărţi, jurnalist şi realizator de filme, este considerat adept al unei atitudini mai puţin dure decât republicanii menţionaţi.

[3] Un sondaj organizat de revista Military Times în septembrie 2018 a arătat că 84% din militari au o poziţie favorabilă fată de leadershipul lui Mattis. Cât priveşte ofiţerii, procentajul a fost de 90%.

[4] Începând cu 2014, kurzii şi aliaţii lor au preluat controlul asupra a 30% din teritoriul Siriei şi au capturat Raqqa, pe care ISIS l-a revendicat drept capitală – perioada în care 4.000 de luptători kurzi, bărbaţi şi femei, au fost ucişi şi 10.000 răniţi. În timpul acestei perioade de patru ani, SUA au pierdut trei soldaţi, potrivit Pentagonului. Comandantul kurd al SDF, generalul Mazloum Abdi, a declarat pentru Washington Post că anunţul de retragere al lui Trump era „ceva ce nu ne-am aşteptat niciodată“.

[5] Forţele Democratice Siriene, abreviate FDS, sunt o alianţă multi-etnică şi multi-religioasă alcătuită din miliţii kurde, arabe, asiriene, armene, turkmene şi circasiene care luptă în Războiul Civil Sirian.

[6] Unităţile de Apărare a Poporului sunt principala organizaţie militară a Comitetului Suprem Kurd, guvernul Rojavei. YPG sunt alcătuite în principal din kurzi, dar recrutează şi arabi sau occidentali, iar în structurile lor de comandă sunt integrate inclusiv unităţi asiriene/creştine.

Ultima ora:

ObservatorGruia Stoica: Grupul GRAMPET – Afacerea care a scris istorie în anul Centenar

PoliticCristian Grosu: Puneți-vă centurile: Despre datele false de la Finanțe

EconomieGruia Stoica: Grupul GRAMPET – Afacerea care a scris istorie în anul Centenar

ExternRadu Carp: Deţinerea preşedinţiei Consiliului UE de către România – o ocazie deja ratată?

EvenimenteCristian Bușoi, organizator al evenimentului „UE 2019-2024: Cum putem sprijini eliminarea hepatitei virale, în conformitate cu strategia globală a OMS și SDGS ale ONU”

CulturaRadu Preda: Proletariatul digital

SocialMarian Staş: Dragă +PLUS,

MoldovaArmand Goșu: Victoria lui Andrei Năstase reînvie speranța unei schimbări în Republica Moldova



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe