OraNoua.ro
Publicat în 3 septembrie 2014, 18:57 / 75 elite & idei

Alexandru Grumaz: Summitul NATO şi „Războiul hibrid” al lui Vladimir Putin

Alexandru Grumaz: Summitul NATO şi „Războiul hibrid” al lui Vladimir Putin

de Alexandru Grumaz

Senatorul John McCain, care şi-a manifestat întotdeauna suspiciunea faţă de preşedintele rus Vladimir Putin, a cărui impredictibilitate caracterizează relaţiile internaţionale pe care Federaţia Rusă le are cu UE şi SUA, avertiza că acesta are de mult timp ochii aţintiţi spre Ucraina, pe care o consideră „perla coroanei ruse”: „Ştiu că Putin crede că Ucraina este parte a Rusiei. El este hotărât să o menţină în propria ogradă”.

Summitul NATO de la Celtic Manor, lângă Cardiff, Ţara Galilor, este poate cel mai important eveniment la nivelul Alianţei după încheirea Războiului Rece. De ce? În primul rând, pentru că Federaţia Rusă a reinventat Războiul Rece, iar deciziile pe care Alianţa Nord-Atlantică le va lua în consens vor marca, inevitabil, consolidarea acesteia sau, dimpotrivă, începutul sfârşitului. Ce se doreşte, de fapt? Împreună cu UE, Alianţa trebuie să decidă politic şi militar ce cale va urma, în aşa fel încât să asigure aplicarea Art. 5 din Tratatul de la Washington. Prima reacţie, pe linia măsurilor de securizare a flancului estic al Alianţei, a venit de la Bruxelles, unde Consiliul European l-a ales pe premierul polonez Donald Tusk drept viitorul preşedinte al Consiliului European. Numirea lui Tusk oferă Europei de Est o influenţă sporită în cadrul blocului european. Tusk, un activist anti-comunist încă din studenţie, s-a reafirmat prin poziţia fermă adoptată împotriva Rusiei, dar şi pentru faptul că a îmbunătăţit relaţia Poloniei cu Germania. Rămâne de văzut ce va face Federica Mogherini, Înalt Reprezentant al UE pentru afaceri externe şi politica de securitate, actualul ministru de externe al Italiei, despre care părerile sunt împărţite în ceea ce priveşte deciziile ce le-ar putea lua privitor la o viitoare relaţie cu Rusia. Şi, ca să nu lungim un subiect aflat la început de drum, spunem doar că prim-ministrul Italiei, Mateo Renzi, pentru a credibiliza alegerea ministrului european de externe, l-a sunat pe preşedintele Putin să-l avertizeze asupra consecinţelor intrării trupelor ruseşti în Ucraina. Să credem aceste fapte atât timp cât Italia se bazează pe gazele primite de ruşi, iar influenţa fostului prim-ministru Berlusconi, un apropiat al lui Putin, este vizibilă în politica italiană? Thomas Wright, analist la Brookings Institution din SUA, declara, referindu-se la modul în care UE îşi alege reprezentanţi pentru politica externă: Politica externă este complet absentă din această alegere (a ministrului de externe al UE). Wright explică, în Financial Times, că replica de acum 2.000 de ani, Civis romanus sum! (Sunt cetăţean roman!), care însemna că Imperiul Roman avea grijă să-şi protejeze cetăţenii oriunde pe teritoriul său şi dincolo de acesta, este de actualitate pentru diplomaţia europeană, care trebuie să impună sancţiuni dure Rusiei pentru sprijinul acordat insurgenţilor în Ucraina, dar mai ales pentru că 210 europeni au murit dramatic într-un act terorist declanşat de insurgenţii pro-ruşi asupra unui avion civil. Şi totuşi, îşi doreşte Europa sancţiuni dure la adresa Federaţiei Ruse sau diviziunea internă din cadrul ei va duce la toleranţă faţă de acţiunile acesteia? Cert este că Europa oscilează în a lua o decizie clară asupra relaţiei cu Rusia. Balanţa înclină mai mult spre toleranţă? În schimb, în SUA, reacţia foştilor oficiali este dură. Într-o conferinţă organizată pentru Wall Street Journal de Billy Perry, fostul secretar al Apărării din Administraţia Clinton, şi George Shultz, fostul secretar de stat al lui Reagan, aflăm care ar fi măsurile pe care SUA ar trebui să le ia împotriva Rusiei:

asigurarea cu echipament militar a armatei Ucrainei; desfăşurarea de forţe militare în Ţările Baltice; mărirea numărului de sancţiuni economice şi financiare împotriva Rusiei (autorii nu precizează cât de dure pot fi aceste sancţiuni, dar ele ar trebui să implice prevenirea accesului companiilor ruseşti la sistemul financiar american şi interdicţia pentru companiile occidentale care fac afaceri în Rusia să facă afaceri în SUA).

Forţa de Reacţie Rapidă, o soluţie?

Ca răspuns la anexarea Crimeei de către Rusia şi la acţiunile acoperite, derulate de forţele speciale ruse în Ucraina, liderii NATO examinează, la Bruxelles, în aceste zile, necesitatea creşterii pregătirii operaţionale a propriilor trupe în vederea desfăşurării acestora în teatrele de operaţii din Europa de Nord-Est şi de Sud-Est pentru descurajarea ameninţărilor la adresa membrilor Alianţei. Documentele sunt pregătite pentru a fi votate la summitul NATO. În prim-plan, crearea unei forţe de reacţie rapidă. De-a lungul istoriei, forţele de reacţie rapidă ale NATO – începând cu Forţa Mobilă a Comandamentului Forţelor Aliate din Europa (AMF), înfiinţată în 1960, şi până la actuala Forţă de Răspuns a NATO (NRF) – au jucat o gamă de roluri, precum descurajarea, apărarea şi reasigurarea, la care s-a adăugat, după încheierea Războiului Rece, misiunea din ce în ce mai importantă a răspunsului la crize, inclusiv în afara spaţiului asigurat prin aplicarea Art. 5. În 1991, Corpul 1 Britanic, care reprezentase principala contribuţie a Regatului Unit la apărarea Germaniei de Vest timp de patru decenii, a fost transformat în Corpul Aliat de Reacţie Rapidă (ARRC), multinaţional. Reacţia rapidă solicită acum o forţă militară mai mare, complexă şi mult mai eficientă. AMF a acţionat până în momentul desfiinţării sale, în 2002. În limbajul NATO din perioada post-Război Rece, AMF şi ARRC (Corpul Aliat de Reacţie Rapidă) erau catalogate ca Forţa de Reacţie Imediată (IRF) şi, respectiv, Forţa de Reacţie Rapidă (RRF). Începând din 2003, NRF (Forţa de Reacţie NATO) oferă Alianţei o capabilitate de reacţie rapidă pe o poziţie de aşteptare, formată din cca. 20.000 de oameni, în timpul fiecărei rotaţii, diferită faţă de tot ceea ce a avut NATO la dispoziţie în timpul Războiului Rece şi faţă de tot ceea ce există la dispoziţie astăzi, în întreaga lume, cu excepţia Statelor Unite.

Cum va arăta această forţă de reacţie rapidă?

Generalul de brigadă Sir Adrian Bradshaw, comandantul adjunct al forţelor NATO în Europa, a devoalat posibilitatea ca noua forţă ce se doreşte a se crea, să aibă la bază Forţa de Răspuns NATO. Noua forţa va fi ţinută în stare de operativitate ridicată şi va fi gata pentru desfăşurare înainte de izbucnirea unui conflict când elementele definitorii sunt pe scena operaţională.

Capabilitatea de a da un răspuns rapid în caz de criză va asigura liderii de la Bruxelles că Alianţa are o forţă credibilă şi uşor de desfăşurat de-a lungul periferiei NATO.

Membrii NATO pot contribui cu tipuri diferite de forţe, spre exemplu forţe mecanizate de infanterie, vehicule blindate, avioane sau nave etc. Cea mai probabilă locaţie pentru această forţă va fi baza poloneză de la Szczecin, unde există, la ora actuală, un comandament NATO ce răspunde de zona de nord. Această forţă rapidă va fi urmată în teatrul de operaţii de o forţă convenţională importantă, care va asigura forţa de foc necesară şi o descurajare corespunzătoare asigurării securităţii membrilor afectaţi de criză. Împreună, cele două elemente vor contracara atât forţele convenţionale, cât şi cele neconvenţionale. Prim-ministrul Marii Britanii, David Cameron, este promotorul unui astfel de concept, discutat cu ocazia vizitei sale la sediul NATO din Bruxelles cu stafful militar prezent acolo. Şapte state aliate NATO (Danemarca, Letonia, Estonia, Lituania, Norvegia şi Olanda) intenţionează să creeze o nouă forţă de reacţie rapidă de cel puţin 10.000 de militari (de nivelul unei divizii) în cadrul planurilor de a dezvolta mijloacele de răspuns ale Alianţei în contextul intervenţiei Rusiei în Ucraina. Forţa condusă de britanici ar include unităţi aeriene, navale şi terestre. De asemenea, Canada şi-ar fi exprimat interesul de a participa la iniţiativă.

Războiul lui Vladimir Putin

Războiul lui Vladimir Putin este diferit de conflictele militare desfăşurate până acum. Din acestă cauză, măsurile pe care NATO va trebui să le ia la summitul din Ţara Galilor sunt diferite. La acestea, se adaugă nu numai forţe speciale sau de reacţie rapidă, dar şi reconsiderarea Art. 5 în ceea ce priveşte atacurile cibernetice. Spaţiul cibernetic a devenit a cincea dimensiune militară, pe lângă cele terestră, aeriană, navală şi cosmică. În consecinţă, un atac cibernetic asupra unui membru al Alianţei trebuie supus prevederilor Art. 5.

La anexarea Crimeei, Vladimir Putin a folosit tactici neconvenţionale şi continuă să se bazeze pe acestea, tactici descrise ca făcând parte din conceptul de război hibrid sau de război ambiguu, pentru că se continuă destabilizarea Ucrainei. Aceste tactici se bazează pe o combinaţie de procedee tradiţionale, precum sprijinirea cu fonduri financiare şi cu informaţii relevante a operaţiilor militare, utilizarea în mod continuu a atacurilor cibernetice, dar şi pe inserţia în teren a unor forţe de comando, toate executate sub ameninţarea unei invazii militare convenţionale la graniţă. Cu alte cuvinte, războiul ambiguu este conceput pentru a perturba o ţintă şi de a crea un mediu haotic (prin utilizarea înşelăciunii, a constrângerii şi tensiunilor etnice), astfel încât să poată fi obţinut controlul fără a se trage un singur foc de armă.

De altfel, preluarea Crimeei în acest fel de către Vladimir Putin a creat o mare îngrijorare printre liderii NATO. Într-un interviu acordat publicaţiei americane Stars and Stripes, generalul Philip Breedlove, comandantul suprem al Forţelor Aliate din Europa, declara: Este instructiv pentru noi să înţelegem un astfel de război pentru a putea reacţiona în viitor. La summitul din Ţara Galilor, preşedintele american Barack Obama şi alţi lideri din statele NATO ar urma să cadă de acord asupra unui plan pe termen lung pentru dezvoltarea mijloacelor de apărare ale Alianţei din estul Europei.

Summitul NATO din Ţara Galilor, între coeziune şi diviziune

Sumitul NATO este chemat să răspundă provocărilor de revitalizare a  Alianţei în vederea confruntării graduale a invaziei Federaţiei Ruse în Ucraina. Când a fost fondată, în 1949, obiectivul Alianţei Nord-Atlantice, exprimat de lordul Hastings Ismay, primul secretar general al NATO, era clar: Alianţa a fost alcătuită să ţină ruşii în afara Europei, americanii în Europa, iar germanii fără replică („to keep the Russians out, the Americans in, and the Germans down”). În 1989, Alianţa nu a dispărut, aşa cum s-a întâmplat cu Tratatul de la Varşovia, ci s-a adaptat şi a „adoptat” o serie de foste state comuniste, ajungând astăzi la 28 de membri. NATO a mers global cu misiunile sale, din Golful Aden până în Afganistan, incluzând misiuni umanitare, antiteroriste şi atiinsurgenţă. În acelaşi timp, dezbaterile din interiorul Alianţei s-au accentuat asupra rolului strategic al acesteia. Opiniile politicienilor sau ale electoratului din ţările membre despre importanţa ameninţărilor, de la terorism la atacurile cibernetice, au fost contradictorii. De asemenea, nu a existat o dorinţă comună de a împărţi riscurile în acţiunile militare în afara ariei de apărare şi de a aloca resurse financiare pentru efortul militar naţional. Cât timp pacea a protejat Europa, banii alocaţi forţelor armate s-au împuţinat. Acum, când Europa simte mirosul prafului de puşcă venind dinspre Ucraina, lucrurile par a se schimba, dar nu suficient. Spectrul Generalului Iarnă este mai puternic decât aplicarea sancţiunilor împotriva Rusiei. Criza din Ucraina a relevat fisurile din cadrul Alianţei. În loc să revigoreze Alianţa, acestea par să accentueze diviziunile şi vulnerabilităţile.

Care sunt diviziunile existente în cadrul NATO?

Percepţia diferită a ameninţărilor din partea Federaţiei Ruse. Toţi membrii NATO sunt de acord că Rusia destabilizează Ucraina, dar nu au aceeaşi opţiune în ceea ce priveşte modul în care ar putea fi oprită. Anexarea Crimeei a făcut ca Ţările Baltice, care au o comunitate rusofonă importantă, să ceară asistenţă din partea Alianţei. Germania, prin vocea cancelarului Angela Merkel, a declarat la Riga că politica de securitate a Europei trebuie recalibrată în faţa neaşteptatei agresiuni a Rusiei, iar pregătirea răspunsului pentru un scenariu în care sunt implicate Ţările Baltice trebuie să fie mai puternic decât am crezut că este necesar acum câţiva ani. Şi, cu toate acestea, Merkel şi ministrul german de Externe, Frank-Walter Steinmeier, nu sprijină o staţionare permanentă a forţelor NATO în Europa de Est, ca semn al evitării unei escaladări a aversiunii Rusiei. Preşedintele SUA, Barack Obama, se va opri înainte de summitul din Ţara Galilor la Riga, pentru a reafirma aplicarea Art. 5 în cazul unei agresiuni la adresa unui membru al Alianţei. În acelaşi timp, secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, a anunţat că Alianţa va începe construcţia prezenţei sale de-a lungul graniţei estice. Dar, cum aminteam, Germania, Franţa, Italia şi Spania nu vor să antagonizeze Rusia şi UE. Dezbaterea asupra alocărilor bugetare din PIB pentru armată. Alocările pentru bugetele militare sunt în dezbatere încă din anii ’60. Washingtonul alocă 70% din fonduri, restul revenind celorlate 27 de state membre, dintre care numai Grecia, Anglia şi Estonia alocă 2,5% din PIB. În timp ce bugetele militare ale europenilor au scăzut cu 20% în ultimi cinci ani, al Rusiei a crescut cu 50%. Ţările est-europene şi-au mărit bugetele militare, în timp ce unele ţări vest-europene le-au micşorat (au în vedere prezenţa militară americană în bazele de pe teritoriul lor, constituite în timpul Războiului Rece). În ciuda anexării Crimeei de Rusia, Germania a tăiat bugetul militar pentru 2015 cu 800 de milioane de euro (de la 33,3 miliarde de euro la 32,4 miliarde de euro). Schimbarea naturii războiului, ceea ce se reflectă în schimbarea misiunilor NATO. Ultimele luni au arătat clar că misiunile centrale ale NATO sunt mai relevante decât tot ceea ce s-a întâmplat de la prăbuşirea URSS. Acum, pentru prima dată, Germania mai mult decât SUA deţine cheia realizării unui NATO renăscut. Germania, cu economia sa înfloritoare şi statul cu cea mai mare populaţie din Europa, poate conduce agenda de securitate europeană. SUA, datorită tăierilor bugetului militar şi a pivotării în Asia, şi-au micşorat amprenta europeană. Cine va putea umple golul, în afara Germaniei? Franţa are probleme în Mali şi în Republica Centraficană, iar Anglia este în criză financiară. Principiul fundamental al Tratatului de la Washington al apărării colective, întemeiat pe Art. 5, şi-a arătat, în secolul al XXI-lea limitele. Nu mai avem o agresiune militară convenţională între state. Avem un război ambigu, neconvenţional, la fel ca multe alte conflicte de astăzi. Trupele speciale ruseşti sunt mascate în insurgenţi pro-ruşi, care acţionează pe teritoriul Ucrainei ca separatişti locali. Pentru Rusia, motivul etnic prevalează în faţa naţionalităţii cetăţeanului. Cancelariile occidentale acuză Rusia că sprijină „omuleţii verzi”, fapt admis, în final, şi de preşedintele Vladimir Putin. Deoarece aceştia nu sunt sub comanda directă a Kremlinului, Putin evită astfel orice resposabilitate în privinţa acţiunilor acestora. Dar dacă „oamenii verzi” vor invada Ţările Baltice? NATO va trebui să decidă, la summitul din Ţara Galilor, dacă se va invoca sau nu Art. 5. Şi atunci, împotriva cui vor lupta forţele NATO? Alte întrebări care necesită un răspuns comun la summitul NATO. Ce se va întâmpla cu cea mai mare forţa expediţionară NATO (ISAF) care se retrage din Afganistan? Va rămâne Afganistanul o chestiune aflată în continuare pe agenda NATO? Se va aplica Art. 5 pentru ameninţările teroriste transnaţionale? Vor fi discutate lecţiile din operaţiile militare desfăşurate în Libia sau Mali? Se va discuta pericolul creat de Statul Islamic din Irak şi Levant pentru Europa? Atacurile cibernetice vor fi trecute sub umbrela Art. 5?

Anders Fog Rasmussen a anunţat întărirea prezenţei militare NATO în estul Europei (depozite de logistică, baze militare de mici dimensiuni), dar şi asistenţă tehnică şi financiară pentru Ucraina. Toate vor fi ancorate într-un Plan de Acţiune care va permite forţelor NATO să acţioneze operativ în noile teatre de război în caz de criză. Semnele vocale sunt încurajatoare, dar în faţa acestei retorici se află agresiunea concretă a Rusiei în Ucraina, iar Estul european (de la Marea Baltică la Marea Neagră) are nevoie de proiecţia pe teren a forţelor Alianţei.

Agenda summitului din Anglia, cel puţin din ceea ce ştim la ora actuală, va cuprinde, pe lângă situaţia din Ucraina (relaţia Ucraina-Rusia) şi pregătirea măsurilor pentru securitatea estului Europei, retragerea din Afganistan, Siria şi Irak, dar şi regândirea Parteneriatului Transatlantic. Ariile consensuale ale summitului vor avea o tentă tehnologică şi preventivă: domeniul cibernetic, politicile de apărare şi conceptualizarea standardelor de securitate.

Dr. Jonathan Eyal, directorul Institutului Regal de Studii Internaţionale, un think-tank din Anglia, declara: NATO este supusă presiunilor de a trece peste diviziunile din interiorul Alianţei în faţa ameninţării Rusiei. Dacă summitul NATO nu va concluziona asupra unor măsuri demonstrabile referitoare la mişcările de trupe şi echipamente în estul Europei, acest lucru va fi interpretat de Rusia ca un semn de slăbiciune.

Sursa: http://adevarul.ro/

Ultima ora:

ObservatorMarius Stoian: Din păcate observ că nu se înțelege ce este cu prezența în stradă a unor patrule militare cu vehicule de lupt

PoliticKlaus Iohannis: Până la finalul anului economia își va reveni și lucrurile vor intra în normal. Vom sprijini oamenii și firmele

EconomieAnca Dragu: Avem de ales între recesiune controlată și criză economică haotică

ExternRadu Carp nu vede cu ochi buni răspunsul dat de UE pandemiei de coronavirus: Este total inadecvat din moment ce Europa a devenit principalul focar de infecție

EvenimenteCristina Popescu: Romfilatelia introduce în circulație vineri, 20 martie, anul curent, emisiunea de mărci poștale intitulată Aniversări. Evenimente. Alexandru Ioan Cuza, 200 de ani de la naștere

SocialVasile Sebastian Dâncu despre frica și așteptările românilor în contextul social actual

CulturaTheodor Paleologu: Ideea că suntem atotputernici e o imensă iluzie. Cine sunt ”dedesubtologii”?

EditorialFlaviu Predescu: Apa în Bucureștii secolului trecut, ce se împărțea aproape în fiecare sâmbătă



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe