OraNoua.ro
Publicat în 30 aprilie 2014, 15:14 / 147 elite & idei

Alexandru Grumaz: Sun Tzu şi filozofia războinicului înţelept

Alexandru Grumaz: Sun Tzu şi filozofia războinicului înţelept

de Alexandru Grumaz

Războiul este o problemă de o importanţă vitală pentru stat, domeniu al vieţii şi al morţii, calea care duce spre supravieţuire sau spre nimicire. E neapărat necesar să fie studiat temeinic. (Sun Tzu)

Situaţia de la graniţa cu România nu este una fericită în condiţiile în care trupele ruseşti stau pregătite pentru invazia Ucrainei, iar noi avem o graniţă de peste 600 de kilometri cu ţara vecină. Colapsul negocierilor privind Acordul de Asociere al Ucrainei cu UE a fost echivalent cu împingerea Ucrainei înapoi în orbita Rusiei. Din 2008, presiunea Moscovei asupra periferiei sale postsovietice a crescut vertiginos. La această schimbare în Europa de Est un răspuns coerent şi decis din partea Occidentului ar fi fost necesar. Reducerea bugetelor militare şi renaţionalizarea perspectivelor regionale au generat consecinţe greu de surmontat la ora actuală. Parteneriatul strategic al României şi Poloniei cu SUA a devenit singurul pilon de stabilitate regională.

Totul este un poker diplomatic. NATO mută soldaţi în est şi cere Rusiei să şi-i retragă pe ai săi de la graniţa cu Ucraina, Rusia cere guvernului de la Kiev să nu încalce interesele ei în Ucraina. Soluţia se va contura abia după ce toate cărţile vor fi fost cunoscute. În acest timp, diplomaţii se străduiesc să găsească o soluţie la conflictul ucrainean în reuniuni internaţionale. Noi sancţiuni împotriva Rusiei au devenit deja probabile, nu ştim dacă şi posibile. Se va lăsa Putin impresionat? Certă este nevoia de renaştere a coeziunii europene şi de reevaluare pozitivă a parteneriatului transatlantic. Europenii au nevoie de o structură militară şi de o politică externă comună, altfel Putin va reuşi să divizeze Europa.

Odată cu declanşarea operaţiilor militare preventive ale Alianţei în nordul si estul continentului, Moscova acuză NATO că se pregăteşte să încalce Acordul NATO – Rusia, din 1997, şi Declaraţia de la Roma, din 2002, prin care Alianţa se angaja să nu instaleze baze militare în Europa de Est. Secretarul general al NATO nu neagă însă posibilele schimbări. Suntem pe cale să revizuim întreaga relaţie cu Rusia, inclusiv acordurile fundamentale – a spus Anders Fogh Rasmussen – o decizie definitivă urmând să fie luată în iunie.

O analiză a unei posibile dislocări de trupe americane în Europa a fost făcută de amiralul James Stavridis, fostul comandant al EUCOM (Comandamentul European al SUA) în perioada 2009-2013, într-un interviu acordat revistei Military Time. Amiralul James Stavridis detalia posibile dislocări de trupe americane pe categorii de forţe armate.

Din punct de vedere al trupelor navale, amiralul consideră că aducerea în portul Rota din Spania a celor patru distrugătoare din clasa Arleigh Burke şi participarea lor activă la exerciţii în Marea Neagră, alături de nave din România, Turcia şi Bulgaria, impun ca situaţia din zona litoralului românesc să fie mai sigură. Odată cu apariţia navelor americane, care fac parte din scutul antirachetă dislocat în Europa, proiect în care România participă cu baza de la Deveselu, iritarea ruşilor s-a făcut vizibilă, nu numai prin declaraţiile ostile ale ministrului de Externe rus, Serghei Lavrov, dar şi prin acţiunile militare de intimidare. Distrugătorul USS Donald Cook, prezent la exerciţii în Marea Neagră a avut parte de un survol repetat de 12 ori al unui avion rusesc SU-24s Fencer, la puţin peste 150 de metri altitudine. Echipat cu sisteme antibalistice Aegis şi cu zeci de rachete SM-3, distrugătorul Donald Cook era staţionat de două luni la baza spaniolă Rota, în cadrul sistemului antirachetă al NATO în Europa. Împreună cu distrugătorul american, în Marea Neagră s-a aflat nava militară franceză Dupuy de Lôme (A759), dotată cu echipamente de interceptare a comunicaţiilor forţelor inamice. Exerciţiile navale BALTOPS, derulate în nordul continentului, sunt importante, în opinia amiralului, pentru pregătirea militarilor din ţările baltice. El consideră însă că este necesară participarea la acestea cu mai multe nave de asalt şi un număr substanţial crescut de puşcaşi marini americani.

Referitor la aviaţie, amiralul a declarat că trebuie revizuită decizia de scădere a numărului de escadrile americane în Europa. Staţionarea acestora la bazele din Germania – Spangdahlem şi Ramstein – trebuie să continue, dar este nevoie de noi baze în ţările baltice, care deţin facilităţile aero-portuare necesare pentru operaţiile de poliţie aeriană ce se defăşoară în nordul continentului. De asemenea, în opinia amiralului Stavridis, se impune trimiterea unor escadrile la baza de la Kogălniceanu. La acestea se adaugă Grupul de Operaţii Speciale 352, staţionat la baza engleză RAF  Mildenhall, dotat cu avioanele CV-22 Osprey, în varianta pentru forţele speciale, care ar trebui să dispună de o bază similară în Polonia (exemplul cel mai bun este baza aeriană Lask), de unde să poată acţiona atât în ţările baltice, cât şi în Bulgaria şi România.

Cât priveşte trupele de uscat, amiralul a declarat că reducerea cu până la două brigăzi de luptă a forţelor americane din Europa nu mai este un obiectiv fezabil. Aceste brigăzi ar trebui relocate în Polonia, Estonia şi Letonia şi, eventual, crescut numărul lor la patru. Polonia este, din punctul de vedere al amiralului, cea mai capabilă forţă armată din Estul Europei şi este normal ca ea să devină punctul nodal al forţelor americane terestre dislocate în zonă estică. Astfel, concluzia amiralului este că ar disloca trupele de infanterie marină în România şi trupele de uscat în Polonia. În ambele zone, logistica poate fi asigurată cu mare uşurinţă. Existenţa unor baze similare ca dimensiune celor din Germania şi Italia nu va fi posibilă în Polonia sau România pentru brigăzile de luptă americane. În opinia amiralului James Stavridis, noile baze estice ar trebui să asigure doar rotaţia permanentă, la fiecare şase luni, a trupelor americane.

De fapt, ce înseamnă rotaţie, în viziunea Pentagonului? Mutarea dintr-o bază importantă europeană din vestul continentului într-o locaţie din est pentru o perioadă de timp determinată (ceea ce nu implică mutarea familiilor militarilor). Ce presupune o astfel de rotaţie în cadrul pregătirii operaţionale a trupelor? Pregătirea militară a aliaţilor NATO în cadrul unor exerciţii comune, creşterea interoperabilităţii şi cooperării sub acelaşi comandament militar, exerciţii privind derularea lanţului asigurării logistice, dar şi asigurarea unui efect psihologic important asupra populaţiei. Dacă putem muta o brigadă de luptă – declara amiralul Stavridis – atunci vom putea muta un număr mai mare de forţe, cunoscând deja opţiunile pe care le avem la dispoziţie.

Ce măsuri pregăteşte Pentagonul în continuarea celor de până acum?

Patru unităţi de nivel companie sunt pregătite pentru rotaţii în estul Europei. Polonia, Lituania, Estonia şi Letonia vor beneficia de parşutiştii din Brigada de luptă aeropurtată 173, cu sediul la Vicenza Italia. Rotaţia va dura câteva luni, iar unităţile militare americane vor derula exerciţii de antrenament cu trageri reale împreună cu forţele locale (exerciţiile codificatea Saber Strike, Rapid Trike şi Combined Resolve II). De asemenea, fregata USS Taylor va pleca în Marea Neagră.

Desfăşurarea de forţe este prima dintr-un şir de alte operaţii militare care vor avea loc în estul continentului şi este parte a unor acorduri bilaterale între SUA şi ţările respective. Secretarul american al Apărării, Chuck Hagel, a extins până la sfârşitul anului desfăşurarea avioanelor F16 şi C-130,  la care se adaugă cei 200 de aviatori care le deservesc, la baza Lask din Polonia. La baza Powidz, în centrul Poloniei, avioane de alimentare KC-135 vor continua să staţioneze şi să execute misiuni de realimentare în aer pentru avioanele F16 şi AWACS, care zboară desupra ţărilor din est. Desfăşurarea de trupe nu va afecta numărul de 67.000 de militari din subordinea EUCOM. La toate acestea, se vor adăuga măsurile prevăzute de Comandamentul NATO.

De ce această discuţie târzie despre dislocarea de trupe în Europa de Est?

Prin semnarea Actului fondator NATO – Rusia asupra Relaţiilor mutuale, cooperării şi securităţii, în mai 1997, NATO şi Rusia şi-au instituţionalizat parteneriatul bilateral. Cele două s-au angajat să continue dezvoltarea relaţiilor pe baza intereselor comune şi au creat un nou forum pentru realizarea acestui scop: Consiliul permanent reunit NATO-Rusia (PJC). Din iulie 1997, PJC a fost principala instanţă pentru consultări NATO-Rusia. Obiectivul său central este acela de a construi nivele superioare de încredere prin asigurarea unui mecanism pentru consultări sincere şi regulate. Tot atunci, America s-a angajat, neoficial, să nu construiască baze militare în centrul şi estul Europei în cazul unei lărgiri a NATO cu statele din fostul Tratat de la Varşovia.

Care este situaţia astăzi?

Am să răspund prin declaraţia secretarului general al NATO:

Niciun membru al NATO nu vrea revenirea la epoca Războiului Rece, dar vedem încercări ale Kremlinului de a da timpul înapoi şi de a împărţi din nou Europa în zone de influenţă.

Anexarea Crimeei de Rusia şi tensiunile din Est au făcut ca relaţia dintre Europa şi Statele Unite să se schimbe şi au impus, în acelaşi timp, ca  Alianţa Nord-Atlantică să pregătească un plan de acţiune pentru mărirea capacităţii de reacţie. România, Polonia şi Estonia au cerut sporirea numărului de militari NATO în zona lor. Această creştere vine la pachet cu mărirea bugetului apărării la 2% din PIB, în ţările europene membre ale Alianţei. În clipa de faţă, în majoritatea ţărilor europene acest buget se situează undeva între 1 şi 1, 5% din PIB. România nu face excepţie, alocând 1,4 % din PIB. În acest timp, Rusia şi-a propus să crească bugetul apărării cu aproximativ 45% în următorii trei ani. Rusia ocupă poziţia a treia pe plan mondial cu 70 de miliarde de dolari cheltuiţi anul trecut, fiind depăşită de China, cu 140 de miliarde, pe prima poziţie aflându-se Statele Unite, cu un buget destinat apărării de aproape 600 de miliarde de dolari.

Preocuparea vădită a Administraţiei Obama faţă de Asia a arătat că Statele Unite sunt interesate de orice altceva în loc de Europa. Sentimentul de evacuare a puterii americane din Europa se resimte cel mai acut în Europa Centrală şi de Sud-Est, dar şi în regiunea baltică. Memoria prezenţei sovietice după cel de Al Doilea Război Mondial este încă vie aici. De aceea, statele din zonă sunt dedicate menţinerii unui NATO puternic şi a unui parteneriat strategic cu SUA.

Summitul NATO din 2014 din Marea Britanie trebuie să ofere o oportunitate de a regândi Alianţa în termeni strategici. Statele Unite şi Europa au un interes legitim în păstrarea şi susţinerea ordinii liberale de astăzi. Dacă fragmentarea Europei va continua, datorită relaţiilor preferenţiale ale unor state cu Federaţia Rusă, vom putea asista la o fragmentare multiplicată, inclusiv în cadrul NATO. În aceste condiţii, flancul estic al Alianţei rămâne descoperit.

Am să închei acest scurt periplu printre posibilele soluţii militare la criza din Ucraina cu o rememorare a anilor premergători celui de Al Doilea Război Mondial. Cele ce urmează fac parte din volumul Înzestrarea armatei române în perioada interbelică. Documente, volumul 2, 1930-1935, Editura Centrului Tehnic-Editorial al Armatei, Bucureşti 2008, apărută sub coordonarea Statului Major General, a Serviciului Istoric al Armatei şi a Centrului de Studii şi Păstrare a Arhivelor Militare Istorice.

În plan internaţional, anul 1931 a înregistrat violarea unilaterală de către Japonia a hotărârilor Conferinţei de la Washington, Pactului Societăţii Naţiunilor şi Pactului Briand-Kellogg, prin atacarea Chinei şi ocuparea Manciuriei, act condamnabil în plan internaţional ţinând cont de faptul că Japonia era ea însăşi una dintre semnatarele acestor instrumente. Acţiunea agresivă a Japoniei, pe de-o parte, şi eşecul Ligii Naţiunilor de a o stopa, pe de altă parte, au constituit un semnal – poate mai de mult aşteptat, dar perceput ca atare în acele momente – pentru unele state europene de a-şi afirma politica revizionistă. Contestarea prevederilor tratatelor de pace încheiate după terminarea Primului Război Mondial a devenit obiectivul prioritar al politicilor externe al respectivelor state….

De altfel, la 31 august 1931, Inspectoratul General Tehnic al Armatei a elaborat un „Memoriu asupra stării actuale a pregătirii apărării naţionale din punct de vedere al materialului de război” a României, în comparaţie cu Cehoslovacia şi Polonia, în care a făcut o pertinentă analiză, prin metoda antitezei, a eforturilor întreprinse pe această linie în cele trei state. Polonia, aflată în 1919 într-o situaţie aproximativ identică cu a noastră, în anul 1931 poseda „o industrie de război completă”, dispunând de „fabrici în directă legătură cu industriile de război, care au fost create sau reorganizate prin şi în scopul deservirii acestei industrii”. Cehoslovacia se găsea şi ea într-o situaţie asemănătoare. Din păcate pentru noi, România, din acest punct de vedere, se găsea „astăzi exact în situaţia de acum 15 ani”. Documentul indică, după prezentarea realizărilor ceho-polone, căile de urmat pentru ca şi la noi să fie „considerat capitolul industriilor de război ca un capitol intangibil, dedus înaintea cuponului datoriei publice chiar”.

Secretariatului general al Ministerului Armatei, elabora în 5 martie 1931, raportul intitulat sugestiv: „Consideraţii asupra pregătirii materiale a apărării naţionale”. Potrivit acestui document, Primul Război Mondial „a ridicat la rangul de axiomă necesitatea, pentru asigurarea apărării naţionale, de a exista, în ţară, industrii care să producă materialul necesar armatei în timp de război”. România a resimţit din plin lipsa industriei de armament autohtone în anul 1931. Autorii acestor „consideraţii” au fost obligaţi să constate „cu tristeţe” că, după doisprezece ani de la Marea Unire, România nu a „realizat nimic pentru atingerea acestui scop de importanţă vitală pentru apărarea noastră naţională”.

Diferenţa între perioada de atunci şi aceea de acum este impusă, printre altele, de instruirea militarilor români care au petrecut 10 ani în teatrele de operaţii din Irak şi Afganistan, cu rezultate militare cu totul deosebite. Dotarea cu tehnică este deficitară, într-adevăr, iar industria naţională producătoare de armament face eforturi majore pentru supravieţuire, acum la fel ca atunci.

Cele câteva tipuri noi de armament intrate în dotare sau în curs de achiziţionare nu pot impune schimbări majore în cadrul unor operaţii militare complexe, astăzi. Dar mai este o deosebire majoră faţă de perioada invocată: calitatea ţării noastre de membru al celei mai de succes alianţe militare din istorie, NATO, întemeiată pe garanţia militară oferită art. 5 al Tratatului de la Washington.

Ultima ora:

ObservatorHorea Mihai Bădău: Inteligența Artificială – Ce se va întâmpla

PoliticLudovic Orban: La nivelul primăriilor este nevoie de o reechilibrare a bugetelor locale

EconomieSilviu Cerna: Pericolele populismului macroeconomic

ExternClara Volintiru: Taking stock of ‘election season’ in the Eastern Partnership countries

SocialCiprian Negură: Micro-sesiune marca Skills Of The Future

EvenimenteIon M.Ioniţă, Iulian Fota: Dezbatere Historia Live – Rusia şi Turcia în Nagorno-Karabah, consecinţele războiului

CulturaCristina Popescu: Nuduri în pictura românească

EditorialHorea Mihai Bădău: Inteligența Artificială – Ce se va întâmpla



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe