OraNoua.ro
Publicat în 25 mai 2016, 17:30 / 126 elite & idei

Alexandru Grumaz: Varşovia, un moment de cotitură pentru NATO!? Partea a doua

Alexandru Grumaz: Varşovia, un moment de cotitură pentru NATO!? Partea a doua

de Alexandru Grumaz

Criteriile de aderare la NATO. La criteriile vechi de apărare colectivă s-a adăugat criteriul care exprimă aportul adus securităţii alianţei de noii membrii. În noua eră a confruntării cu Vladimir Putin lărgirea NATO poate avea un efect negativ asupra relaţiei cu Rusia, declară unele ţări europene.

Oponentul vocal al acestei lărgiri este Germania[1], dar oare pentru cât timp? Germania afirmă că membrii noi din sfera fostelor state sovietice pot genera măsuri neaşteptate din partea Rusiei, care pot fi mai severe decât în trecut (vezi Georegia 2008). Alianţa, în opinia nemţilor, ar trebui să adopte o dublă cale de acţiune: pe de-o parte să asigure aplicarea valorilor democratice şi să fie sigură că se pot apăra şi pe de altă parte să evite confruntarea care ar afecta statele de frontieră şi în acest timp să menţină cooperarea cu Rusia în zonele de interes comun. Evitarea reacţiilor negative ale Rusiei pe scena internaţională este prima opţiune a nemţilor, în timp ce lărgirea poate destabiliza şi slăbi inclusiv opoziţia rusă faţă de Kremlin. Poziţia Poloniei este opusă Germaniei şi spune că largirea trebuie continuată acum pentru a nu valida politica Rusiei de opoziţie şi să aducă un val de acţiuni şi mai agresiv al Moscovei.

În opinia unor ţări NATO, extinderea fără discernământ ar crea probleme care ar adânci şi mai mult diversitatea percepţiilor asupra ameninţărilor de la est.

Argumentul eficienţei lărgirii Alianţei, argument care tradiţional a fost adus în discuţie cu prilejul primirii de noi membri, este din nou pe tapet. Acest concept este în contradicţie cu conceptul de a creşte capabilităţile militare, prin creşterea numărului de membrii, care să permită descurajarea forţelor ruseşti şi a întregului spectru de ameninţări din flancul estic. Conceptul de eficienţă devine important şi prin lecţiile învăţate odată cu creşterea numărului de membri. Spre exemplu, Albania şi Slovenia nu au adus nimic nou pentru că nici măcar nu au reuşit să atingă plafonul de cheltuieli militare de 2% sugerat de NATO după accederea în Alianţă. Lărgirea necesită consens politic şi aprobarea cetăţenilor ţării care o solicită, aprobare fără de care acesta nu este posibilă. În opinia unor ţări NATO, extinderea fără discernământ ar crea probleme care ar adânci şi mai mult diversitatea percepţiilor asupra ameninţărilor de la est. NATO astăzi trece de la managementul crizei şi cooperarea în realizarea securităţii la apărarea colectivă, concept care a stat la baza creării Alianţei.

Analiza candidaţilor pentru admiterea în NATO Muntenegru

Şefii statelor membre ale NATO au decis la summitul de la Newport ca miniştrii de Externe să evalueze progresele făcute de Muntenegru până la finele lui 2015 şi să decidă invitarea sau nu a statului la aderare la Alianţă. Miniştrii de Externe ai statelor membre NATO au făcut evaluarea şi au decis să invite statul Muntenegru, care devine astfel al 29-lea membru al Alianţei Nord-Atlantice, anunţ făcut, la timpul respectiv, de secretarul general Jens Stoltenberg. Muntenegru va fi al treilea stat din Balcanii Occidentali care aderă la NATO, după Albania şi Croaţia. Muntenegru are numai 2.000 de militari care au în dotare echipamente vechi produse în Rusia sau în fosta Iugoslavie şi alocă 1,2% din PIB pentru armată. A contribuit cu 45 de militari la misiunea ISAF din Afganistan şi simbolic cu 1-3 membri în misiunile EU NAVFOR, EUTM misiunea europeană de pregătire a forţelor militare din MALI şi EU Force în Republica Central Africană.

Probleme apar chiar după şase ani de interacţiune în MAP, deoarece aparatul serviciilor secrete din Podgoriţa este sub atentă monitorizare privind o posibilă infiltrare de către agenţii ruşi. Muntenegru poate deveni un Cal Troian rusesc în NATO (!?). Deocamdată tăcere! Reformele politice odată începute trebuie continuate, iar coeziunea clasei politice trebuie întărită. A rata oportunitatea de a invita Mutenegru în cadrul Alianţei este o greşeală în aceşt moment. Varşovia trebuie să fie punctul final în admiterea celui de-al 29-lea membru. Guvernul dela Podgoriţa are o istorie interesantă de-a lungul timpului: şi-a câştigat autonomia faţă de biserica ortodoxă sârbă la finele anilor 60 şi începutul anilor 70, apoi şi-a dobândit suveranitatea faţă de Belgrad şi recent a susţinut sancţiunile împotriva Rusiei în ciuda presiunilor de la Moscova. Este singura ţară din regiunea Balcanilor fără dispute teritoriale la graniţe, iar discuţiile de preaderare cu UE continuă. Aderarea Muntenegrului va aduce un plus de stabilitate în Balcani şi va apropia Belgradul de UE. Fără o astfel de soluţie, Rusia este gata să umple vacuumul rămas în Balcani, o regiune care a subminat securitatea întregului continent european în trecut. Rusia a recţionat imediat prin vocea ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, acesta declarând că Moscova intenţionează să intensifice cooperarea cu Serbia, inclusiv în domeniul securităţii europene, pe fondul nemulţumirii Moscovei faţă de perspectiva aderării statului Muntenegru la NATO. Serghei Lavrov a făcut aceste declaraţii după întrevederea pe care a avut-o, cu ocazia unei reuniuni OSCE, cu preşedintele Serbiei, Tomislav Nikolici. De asemenea, Lavrov a mulţumit Serbiei pentru solidaritatea exprimată după doborârea bombardierului rus de către Turcia. Ca reacţie, Preşedinţia Rusiei a avertizat că extinderea Organizaţiei Tratatului Nord-Atlantic (NATO) va atrage măsuri de retorsiune din partea Moscovei.

Georgia

Georgia este cel mai pasionat şi mai controversat partener pentru NATO. A fost una dintre primele ţări care au aderat la PfP (Parteneriatul pentru Pace) în 1994. În 2008, la summitul NATO de la Bucureşti, trebuia să primească MAP-ul, dar membrii alianţei nu au găsit consensul şi nicio promisiune pentru viitor referitoare la Tibilisi. Tot în 2008, după Bucureşti, a urmat invazia trupelor ruseşti care i-au lăsat pe georgieni cu 1/5 din teritoriu ocupat de forţele rebele (provincia Oseţia de Sud şi provincia Abhazia).

Acordarea statului de membru al NATO şi implicit aplicarea art. 5 înseamnă că statul respectiv îşi controlează în totalitate teritoriul naţional. Georgia, până la summitul de la Varşovia, a avut 10 ani de Dialog Intensificat cu NATO, dialog care este de fapt precursorul MAP-ului. Administraţia de la Tibilisi a trecut testul unor alegeri democratice, a reformat armata şi a asigurat un ajutor substaţial operaţiunii ISAF din Afganistan devenind cel mai mare contributor non-NATO (1560 militari) şi demonstrând că pot deveni un furnizor de securitate. Au o forţă de 37.000 de militari (mai mult decât Finlanda), dintre care 10.000 sunt antrenaţi după standarde NATO şi alocă 2,3% din PIB pentru armată. Au reformat sistemul de comandă şi control şi au investit în noi tipuri de armament.

Va deveni Georgia un membru al Alianţei? Este o soluţie care ar spori securitatea liniilor energetice care traversează Caucazul în drumul lor spre Europa, deşi unele state nu doresc o escaladare a situaţiei existente între Occident şi Rusia. Cu toate acestea, sunt cateva motive pentru care Georgia trebuie să continue drumul spre NATO. În primul rând, MAP-ul nu-ţi conferă calitatea de membru automat, astfel încât noi programe militare pot fi realizate împreună. În al doilea rând, dacă NATO lasă Georgia acum înseamnă că va încuraja Rusia să urmeze aceeaşi politică ca în Ucraina, mai ales că are două provincii – Abhazia şi Osetia de Sud – de partea sa. Georgia are nevoie de viziune, de o îmbunătăţire calitativă faţă de pachetul substanţial pe care l-a primit la Summit-ul din Ţara Galilor, pachet care a inclus consolidarea capacităţilor de apărare, de formare, un număr sporit de exerciţii în cooperare cu state NATO, consolidarea relaţiilor militare cu statele membre, precum şi crearea de oportunităţi sporite de interoperabilitate. Summitul din Varşovia va trebui să ofere Georgiei un MAP proactiv şi chiar unele măsuri de compensare, precum un Centru NATO de evaluare şi antrenament. Exerciţiile comune la care participă militari americani şi britanici au început, spre neliniştea vecinului de la nord.

Ucraina

Ucraina este o ţară care, în timp de pace, avea 130.000 de militari, fiind poziţionată strategic între fostele state sovietice din flancul vestic al Rusiei şi statele din Balcani. Din 1992, peste 35.000 de militari ucraineni au fost în operaţiuni de lungul şi de-a latul globului. În 1996, Ucraina a participat în Bosnia -Herţegovina, apoi în KFOR în Kosovo (184 de militari), în Irak în misiunea de pregătire a militarilor irakieni (37 de militari), în misiunea ISAF în Afganistan (26 militari), în misiunea Resolute Support în Afganistan (10 militari) şi în misiunea Active Endeavor. Dar cel mai important a fost suportul de transport aerian pus la dispoziţia Alianţei NATO de Ucraina. Kievul a mers paralel cu Tibilisi pe drumul integrării în Alianţă pentru o perioadă de timp. Acum, Ucraina luptă împotriva Rusiei în estul ţării. Moscova se pare că şi-a atins acelaşi obiectiv ca şi în cazul Georgiei: stoparea drumului Kievului spre NATO prin destabilizarea integrităţii teritorale.

De când Rusia a anexat Crmeea şi a invadat estul Ucrainei, Occidentul a ezitat să dea răspuns solicitării Kievului de a primi arme noi pentru apărare. Mesajul primit de preşedintele Poroşenko a fost ca Ucraina să se apere singură împotriva Rusiei. Din perspectiva NATO, admiterea Ucrainei este un obiectiv îndepărtat. Vitorul Ucrainei poate fi la fel ca al Finlandei, în cel mai bun caz, dar în mod sigur un pod între Occident şi Rusia. Şi apoi odată cu implementarea Acordului Minsk II, acord care oferă o cvasiautonomie estului Ucrainei, Kievul nu va fi capabil să obţină consensul pentru accedere din partea conaţionalilor din est. Ucraina este o piesă centrală în strategia Rusiei, ea ar trebui să devină o piesă centrală şi în strategia NATO. Din experienţa celor două confruntări cu Rusia ale Georgiei şi Ucrainei şi din noua strategie de război a Federaţiei Ruse, planificatorii de la NATO trebuie să pregătească o strategie de a contracare a unui Război hibrid.

Bosnia-Herţegovina

Un diplomat slovac spunea metaforic despre Bosnia şi Macedonia că, din păcate, se află într-un colţ al unei pivniţe de vinuri unde nu te duci niciodată pentru că vinul a devenit marmeladă. Bosnia şi-a crescut contribuţia în operatiunile de peacekeeping şi de management al crizelor organizate de ONU, UE şi NATO. A desfăşurat aproximativ 80 de militari în operaţiunea ISAF din Afganistan şi a participat la misiunile ONU din Africa-UNFICYP, UNMIL, UNMISS. Cheltuielile pentru armată se ridică la 1% din PIB. Bosnia este încă legată de acordul de la Dayton, care face ca toate deciziile să fie dependente de deciziile individuale ale celor trei etnii – bosniaci, sârbii şi croaţi. Ţara continuă să fie fragilă politic, necesitând prezenţa forţelor UE cu un mandat executiv. Este de remarcat că operaţiunea ALTHEA[2] este singura care a fost agreată de cele trei entităţi etnice. Acordarea MAP-ului de către NATO intră în contradicţie cu cel al Georgiei, care este un pol de securitate în Caucaz. Până când situaţia politică nu se va normaliza, este greu de crezut că Bosina va deveni un candidat viabil al MAP-ului acordat de NATO.

Macedonia

Eforturile Macedoniei de aderare la NATO au început în 1993, când Parlamentul naţional al Macedoniei a adoptat o declaraţie de accedere în Alianţă, argumentând că această potenţială aderare va consolida fragilul stat macedonean şi va promova stabilitatea în Balcani, o zonă predispusă la conflicte militare între etnii. Macedonia are o armată de aproximativ 10.000 de militari, ea contribuind cu 150 de militari la operatiunile ISAF din Afganistan şi ALTHEA din Bosnia. De asemenea, participă la Grupul de luptă al UE[3] pentru a-şi mări şansele de accedere în UE şi NATO. Din nefericire, Macedonia a eşuat politic. Când macedonenii au ieşit în stradă anul trecut pentru greşelile guvernului care a ascultat telefoanele unei mari majorităţi a politicienilor sau a oamenilor de afaceri, dar şi datorită brutalităţii poliţiei, depărtarea de accederea în UE şi NATO a crescut exponenţial. Un conflict aprope inimaginabil cu Grecia asupra denumirii constituţionale a Macedoniei a marcat candidatura acesteia.

În 2008, Grecia a început să blocheze ascensiunea Macedoniei în UE şi NATO, iar ţările europene membre nu au pus suficientă presiune asupra Atenei pentru a rezolva disputa. Această evoluţie a Macedoniei este în beneficiul Federaţiei Ruse, care a ieşit imediat în apărarea guvernului de la Skopie. Interesul este unul strategic pentru Moscova, în special pentru gigantul Gazprom care doreşte expansiunea magistralor de hidrocarburi în sudul Europei. Accederea Macedoniei, odată ce denumirea va fi schimbată, nu va mai fi la fel de uşoară ca atunci când disputa a început.

Dacă Rusia va reuşi în masiva ei campanie de dezinformare, europenii se vor regrupa în spatele unei non-opţiuni de lărgire.

Suedia şi Finlanda

Suedia şi Finlanda nu sunt candidate la accedere în Alianţă, dar au nevoie de o relaţie strânsă cu aceasta pentru a-şi echilibra balanţa cu Moscova. Ambele state au o politică de nealiniere dictată de politicile derulate de la al Doilea Război Mondial încoace, dar să nu uităm că ambele sunt membre ale UE şi derulează politica de securitate şi apărare a Uniunii (Security and Defence Policy – ESDP). Suedia nu a depus oficial o cerere pentru obţinerea statutului de candidat la aderare, numărul suedezilor care se pronunţă în favoarea alăturării ţării lor la NATO este în creştere. Spre deosebire de celelalte trei state scandinave, Danemarca, Norvegia şi Islanda, care sunt membri fondatori ai NATO, Finlanda şi Suedia au ales până în prezent politica neafilierii la blocurile militare, ele cooperând deocamdată cu Alianţa Nord-Atlantică în cadrul Parteneriatului pentru Pace şi a misiunilor acestei organizaţii, precum cea din Afganistan.

La summitul NATO din Ţara Galilor, atât guvernul de la Helsinki, cât şi cel de la Oslo au semnat un memorandum pentru operaţiuni de tip Host Nation Support (sprijinul acordat NATO de ţara gazdă). Înţelegerea va permite Forţei de Reacţie Rapidă a NATO să efectueze aplicaţii şi să primească sprijin logistic pe teritoriul acestor două ţari. Finlanda, ţara care se învecinează direct cu Rusia, are o problemă ridicată de adopţia a câtorva mii de ruşi care beneficiază de dublă cetăţenie. În multe cazuri, aceştia au fost integraţi inclusiv în structurile militare coordonate de Helsinki, mulţi critici ai guvernului finlandez ridicând problema dacă se poate pune preţ pe loialitatea acestora în cazul unei confruntări cu Rusia. Dezbaterea politică şi publică din Finlanda şi Suedia privind aderarea celor două ţări la Alianţa Nord-Atlantică a devenit tot mai încinsă, chiar dacă guvernele de la Helsinki şi Stockholm nu au facut încă niciun pas evident în această direcţie. Suedia are o armată de 14000 de militari şi cheltuieşte 1,3% din PIB pentru armată. Finlanda are 36.500 de militari şi cheltuieşte 1,3% din PIB pentru armată. Militarii din Suedia şi Finlanda au fost folosiţi în permanenţă în misiunile ONU, UE sau NATO, spre exemplu 600 şi respectiv 200 în operaţiunea ISAF din Afganistan. Ambele naţiuni au o invitaţie lansată de aderare, în momentul în care decizia naţională va fi luată.

Acţiunile Rusiei în Ucraina au făcut posibilă o cooperare mai bună a Suediei şi Finlandei în domeniul militar cu NATO şi au crescut, în acelaşi timp, cota de încredere a cetăţenilor celor două state în eficienţa Alianţei, ea atingând cote istorice. Ambele state au un rol vital în securitatea Mării Baltice şi mai ales în închiderea cercului operaţional de apărare a celor trei ţări baltice. În replică, Moscova îşi va spori efectivul de trupe în partea de nord-vest a ţării şi îşi propune să desfăşoare la graniţa sa nordică sisteme de rachete balistice Iskander-M şi să-şi echipeze navele şi submarinele din Marea Baltică cu rachete de croazieră tipul Kalibr.

Concluzii

Este o nouă situaţie geopolitică în Europa, cu Rusia care a deschis discuţia asupra problemelor de securitate încălcând tratatele în vigoare prin anexarea ilegală a Crimeei şi care, în mod constant, respinge ideea de parteneriat Euroatlantic, fapt ce demonstrează că Moscova este gata să folosescă forţa pentru a bloca lărgirea NATO spre est. Ceea ce este perceput de toţi europenii ca un mecanism de construire a păcii este perceput de Moscova ca un mecanism potenţial de destabilizare care intră adânc în fostul spaţiu post sovietic şi se apropie ameninţător de graniţa cu Federaţia Rusă. Moscova este determinată şă-şi apere status quo-ul fostului spaţiu sovietic şi nu este exclus să folosească şantajul, coerciţia războiul hibrid sau convenţional pentru a descuraja orice schimbare de securitate semnificativă la graniţă. Într-un astfel de mediu volatil, comunitatea euroatlantică trebuie să aibă în vedere anumite priorităţi:

1. refacerea status quo-ului de securitate în Ucraina prin preluarea de către Kiev a Crimeei şi a estului ţării;

2. evitarea escaladării şi a unei confruntări între NATO şi Rusia – ceea ce ar duce la afectarea flancului estic al Alianţei;

3. consolidarea militară a flancului estic în limita unui raspuns militar eficient la provocările Moscovei.

Un simbol puternic al faptului că democraţiile europene nu urmează logica sferelor de influenţă a Rusiei, urmând mai degrabă o politică a uşilor deschise, rămâne lărgire Alianţei în primul rând în Balcani şi apoi în Caucaz. Politica serveşte ca motivaţie pentru reforme bazate pe principiul respectării legilor – rule of law – şi a controlului civil asupra sistemului militar.

În afară de problemele operaţionale ca urmare a situaţiei din flancul estic, în ceea ce priveşte lărgirea Alianţei sunt două opţiuni care trebui să fie luate la summitul de la Varşovia:

– invitarea Muntenegrului (deja oficială) pentru a consolida flancul vestic al Balcanilor  şi  – continuarea procesului de integrare a Georgiei şi a Ucrainei.

Lărgirea trebuie să facă parte din Noua Agendă Strategică a NATO.

Se va opri lărgirea Alianţei după Varşovia? Dacă nu vor fi candidaţi viabili pe agendă, probabil că răspunsul va fi da. Dacă NATO nu va aduce stimulente pentru noii candidaţi, atunci lărgirea este o vorbă în vânt. Dacă calculele NATO faţă de Rusia nu vor aduce avantaje, dar vor aduce noi riscuri, probabil lărgirea se va opri. Dacă realpolitik va prevala asupra abordării valorilor democratice, atunci va exista un moment de colaps. Dacă Rusia va reuşi în masiva ei campanie de dezinformare, europenii se vor regrupa în spatele unei non-opţiuni de lărgire. Dacă procesul de lărgire a UE se va opri, el va afecta şi viitorul lărgirii Alianţei pe termen scurt şi pe termen mediu.

[1] Germania descoperă pe zi ce trece că Rusia nu are drept ţinte în războiul informaţional şi cibernetic doar spaţiul post-sovietic, nu numai ţările foste socialiste din Flancul Estic al NATO, ci atacă fundamental, de ani de zile, statele din inima Europei, statele fondatoare ale UE şi NATO. După încercarea campaniei informaţională falsă care a promovat ideea că o tânără de 13 ani de origine rusă a fost violată la Koln, a dovedit că avea drept ţintă debarcarea actualului guvern şi a cancelarului Angela Merkel şi eliminarea CDU din viitoarea coaliţie guvernamentală. De curând, şeful Agenţiei de Informaţii Interne a Germaniei, BfV, Hans-Georg Maassen, a anunţat că Rusia are operaţiuni de infiltrare şi compromitere a sistemului informatic al Buderstagului, printr-un program malware, denumit generic Scofalcy, descoperit anul trecut. Nemţii au descoperit că aceste acţiuni datează de peste 11 ani.

[2] Operaţiune la care România a participat si care a fost lansată de UE pe 2 decembrie 2004 în Bosnia. Forţele Aeriene Române au participat în cadrul acestei misiuni cu două detasamente a câte 42 de militari şi patru elicoptere IAR – 330 SOCAT. Primul detaşament, ALPHA a decolat de la Baza 90 Transport Aerian, cu destinaţia Banja Luka, în ianuarie 2005, fiind înlocuit, în iulie 2005, de detaşamentul BRAVO. Elicopterele IAR-330 SOCAT au îndeplinit peste 600 de misiuni însumând aproximativ 1.200 ore de zbor. Pentru Forţele Aeriene Române, Althea a fost prima misiune într-un teatru de operaţii dupa cel de-al Doilea Război Mondial. Intervenţia UE în Bosnia-Herţegovina nu a fost doar de natură civilă, ea a avut şi o importantă componentă militară, prin operaţiunea Althea, care s-a derulat după încheierea misiunii SFOR. Raportul UE-NATO este, în acest caz, un aspect deosebit de important. Althea, alături de Concordia, misiunea militară a UE în FYROM – Macedonia, este derulată conform aranjamentelor „Berlin +”, care permit Uniunii să deruleze misiuni cu recurs la mijloacele şi capabilităţile NATO. Mai mult, forţele implicate în această operaţiune condusă de UE sunt planificate să aibă aceeaşi mărime ca şi SFOR, care a părăsit teatrul în acelaşi an în care Althea a debutat – 2004. În plus, mandatul Althea este similar operaţiunii NATO – contribuţia la construirea unui mediu de securitate stabil.

[3] Grupul de luptă al UE este o unitate militară aderentă Politicii de Securitate şi Apărare Comună, care este o componentă esenţială a politicii externe şi de securitate comună a Uniunii Europene. Deseori bazat pe contribuţiile la o coaliţie de state membre, fiecare dintre cele optsprezece grupuri de luptă constă într-un batalion (1500 militari), întărit cu elemente de sprijin de luptă. Grupurile fac prin rotaţie în mod activ, astfel că două sunt gata pentru desfăşurare în orice moment. Forţele sunt sub controlul direct unanim al Consiliului European (şefii de stat, sau de multe ori şefii de guvern din ţările în care şeful statului este în mare măsură o poziţie simbolică, ale statelor membre) ale Uniunii Europene (UE).

adevarul.ro

 

Ultima ora:

ObservatorMarius Stoian: Din păcate observ că nu se înțelege ce este cu prezența în stradă a unor patrule militare cu vehicule de lupt

PoliticKlaus Iohannis: Până la finalul anului economia își va reveni și lucrurile vor intra în normal. Vom sprijini oamenii și firmele

EconomieAnca Dragu: Avem de ales între recesiune controlată și criză economică haotică

ExternRadu Carp nu vede cu ochi buni răspunsul dat de UE pandemiei de coronavirus: Este total inadecvat din moment ce Europa a devenit principalul focar de infecție

EvenimenteCristina Popescu: Romfilatelia introduce în circulație vineri, 20 martie, anul curent, emisiunea de mărci poștale intitulată Aniversări. Evenimente. Alexandru Ioan Cuza, 200 de ani de la naștere

SocialVasile Sebastian Dâncu despre frica și așteptările românilor în contextul social actual

CulturaTheodor Paleologu: Ideea că suntem atotputernici e o imensă iluzie. Cine sunt ”dedesubtologii”?

EditorialFlaviu Predescu: Apa în Bucureștii secolului trecut, ce se împărțea aproape în fiecare sâmbătă



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe