Adriana
Publicat în 22 martie 2018, 12:59 / 6 elite & idei

Alexandru Lăzescu: Ar putea declanşa Donald Trump un război comercial global?

Alexandru Lăzescu: Ar putea declanşa Donald Trump un război comercial global?
+ Observator

Ca întotdeauna, în cazul lui Trump motivaţia unor gesturi sau declaraţii nu e neapărat clară şi nu urmăreşte o linie clar conturată. De regulă are grijă de baza sa electorală chiar dacă sunt afectate astfel interesele Statelor Unite în ansamblu.

Un anunţ făcut de Donald Trump joia trecută privind intenţia administraţiei sale de a introduce tarife ridicate la importurile de aluminiu şi oţel, urmat de un tweet („Războiaiele comerciale sunt bune. Şi uşor de câştigat”), ca răspuns la reacţiile externe care aduceau în discuţie contramăsuri similare venite, între altele, din partea UE şi Canadei, a pus întreaga lume pe jar. Impactul acestor întâmplări din afara României ar putea fi unul mult mai important în ceea ce ne priveşte decât cele din interior care stârnesc marile pasiuni ale momentului. Dacă lucrurile vor scăpa de sub control, există riscul ca pe de o parte economia globală să intre în recesiune, iar pe de alta fisurile din actuala arhitectură de securitate din Europa şi Asia, deja şubrezită, să se lărgească îngrijorător.

Ultima iniţiativă a lui Trump este, ca şi altele din trecut, din categoria: întrebare corectă, răspuns dezastruos. Într-adevăr, există în acest moment distorsiuni majore în materie de comportament comercial şi regimuri tarifare, marele beneficiar fiind China care a intrat, cu sprijin american, în 2001 în WTO (Organizaţia Mondială a Comerţului). Or, dacă la acel moment deficitul comercial al Statelor Unite în raport cu China era de $100 miliarde acesta a ajuns astăzi la peste $500 miliarde. Cu un an în urmă, The New York Times publica o analiză interesantă privind harta barierelor tarifare la nivel global. Dacă luăm valorile medii, nivelul taxelor vamale din Statele Unite (3,5%) este, cu excepţia Australiei (2,5%), cel mai mic din lume. Totuşi, diferenţele faţă de UE (5,1%), Canada (4,2%) sau Japonia (4%) sunt relativ minore. În schimb în China tariful mediu este de 9,9%, iar în India de 13,4%. Diferenţe importante cu adevărat apar însă dacă se iau în calcul şi taxele de tip TVA. Atunci nivelul combinat al acestora în cazul Statelor Unite (9%) este semnificativ mai scăzut ca în alte părţi: 24-25% în Franţa, Germania, Marea Britanie, peste 27% în China, 31% în India, 17% în Canada.

În aceste condiţii e de înţeles dorinţa americanilor de a corecta aceste distorsiuni alături de altele, precum comportamentul abuziv al Beijingului în materie de protecţie a proprietăţii intelectuale, subvenţiile acordate companiilor chinezeşti, blocarea accesului unor importante companii occidentale pe piaţa Chinei, practicile de dumping. Toate aspecte care îngrijorează în egală măsură şi America, şi Europa. De altfel, Sigmar Gabriel, ministrul de externe al Germaniei nu s-a sfiit să afirme, într-un discurs ţinut la Conferinţa de Securitate de la Munchen, că din punctul său de vedere China reprezintă pe termen lung o ameninţare mai serioasă pentru Germania decât Rusia. Deci problema nu e atât subiectul în sine, care este legitim, ci maniera în care a ales Trump să acţioneze. Rod Hunter, unul dintre consilierii economici ai preşedintelui George W. Bush, considera chiar că, în mod ironic, China pare să fie principalul beneficiar al disputelor aprinse, inflamate, din ultimele zile. Pe de o parte pentru că fisurile, rupturile, din frontul occidental, nu pot decât să o bucure, iar pe de alta pentru că acestea abat atenţia de la comportamentul său comercial abuziv care în mod normal ar fi trebuit să fie subiectul central al discuţiei. Mai ales pentru că în realitate exporturile chinezeşti de oţel în America (sub 2% din total) sunt mult mai mici decât cele din Canada (16%), din UE sau Coreea de Sud. În plus, Trump a invocat raţiuni de securitate naţională, argument evident ridicol atunci când e vorba de Canada.

Al doilea motiv este acela că în acest caz nici nu există o logică economică. Beneficiarii potenţiali din industriile oţelului şi aluminiului au 140 de mii de angajaţi, în timp ce companiile afectate, precum cele din transporturi, producţia de automobile sau din industria aeronautică au, însumat, în jur de 6,5 milioane de angajaţi. Şi e interesant că, plecând de la astfel de analize, criticile cele mai dure la adresa preşedintelui au venit din zona aliaţilor săi tradiţionali: politicienii republicani şi mass media conservatoare. De altfel semnificativă este şi reacţia bursei, principalele scăderi ale acţiunilor înregistrându-le Boeing, Ford, General Motors, Cartepillars, toate companii care utilizează aluminiu şi oţel în produsele lor finale.

Un editorial apărut în Wall Street Journal este sugestiv din acest punct de vedere. „Donald Trump a făcut cea mai mare gafă politică a preşedinţiei sale. Aceste creşteri de taxe, la aluminiu şi oţel, vor pedepsi în principal muncitorii americani, vor declanşa contramăsuri pe plan internaţional care vor afecta exporturile Statelor Unite, vor diviza coaliţia care îl sprijină, vor infuria aliaţii din externi şi îi vor submina reformele recente.”

Principala îngrijorare nu este însă neapărat cea legată de impactul direct al acestor măsuri asupra companiilor americane din industriile manufacturiere, ci de posibilitatea declanşării unui război comercial global ca urmare a contramăsurilor luate pe pieţele pe care exportă Statele Unite. E interesant că europenii au şi anunţat ce ţinte vor viza. Şi ca dovadă că şi-au pregătit din timp lecţia este că aceste măsuri sunt gândite astfel încât să afecteze companii din state cheie pentru Partidul Republican, inclusiv cele din care provin preşedinţii Camerei Reprezentanţilor şi Senatului. Trump a răspuns cu tweet-ul meţionat mai sus şi cu un altul în care ameninţa că va introduce taxe prohibitive la importurile de automobile în Statele Unite. Cu alte cuvinte, ne aflăm în pragul unui posibil război comercial pe care, după cum observă Paul Krugman, câştigător al premiului Nobel pentru Economie, America, care este responsabilă doar pentru 9% din exporturile mondiale şi pentru 14% din importuri, nu are cum să-l câştige, aşa cum crede Trump, dar care are toate şansele să ducă la o nouă şi severă criză economică globală, la 10 ani după cea din 2008.

Se spune că din istorie învăţăm că nu învăţăm nimic din istorie. Cu 100 de ani în urmă republicanii, care controlau Congresul, respingeau iniţiativa preşedintelui democrat Woodrow Wilson de promova un mediu global de comerţ liber, sub supravegherea unei Ligi a Naţiunilor, şi, în 1920 câştigau şi Casa Albă, pentru 12 ani, cu o platformă politică care statua că va urma o perioadă de „măreţie economică şi independenţă economică” (similar cu sloganul „Make America Great Again” al lui Trump). Măsurile protecţioniste agresive luate atunci, sub deviza similară cu cea de acum („pentru binele munciorilor americani”), au dus la Marea Criză Economică din anii ’30. Iar soluţia propusă, cresterea explozivă a tarifelor vamale, nu a făcut decât să înrăutăţească situaţia: importurile şi exporturile ai scăzut la o treime din cel anterioare!Numai că e greu să vii cu argumente de acest tip în faţa unui narcisist care se autodescrie drept un „geniu stabil”.

Ultima decizie a preşedintelui e un semnal că tabăra protecţionistă, reprezentată la vârf de Wilburn Ross, secretarul Comerţului (care a consiliat legal multă vreme industria oţelului!) şi Peter Navarro, a avut câştig de cauză în faţa celei moderate. Despre prima tabără Gregory Mankiw, profesor de economie de la Harvard, fostul preşedinte al Consiliului Economic al preşedintelui George W. Bush, spunea că „nu cunoaşte nici un economist respectabil, conservator sau liberal, care să creadă că ceea ce propune este calea potrivită către prosperitate”. De altfel se spune că Gary Cohn, principalul consilier economic al preşedintelui, ar fi anunţat că dacă nu se renunţă la creşterea tarifelor va demisiona. Mai ales că anunţul a fost făcut de Trump pe neaşteptate, precipitat, fără nici o consultare internă şi fără analize de impact.

Ceea ce ridică semne de întrebare privind motivele reale care au dus la decizie. Una dintre variante este aceea că e o reacţie emoţională a unui preşedinte care pierde unul după altul oameni apropiaţi, care este iritat peste măsură de maniera în care avansează ancheta lui Robert Muellen privind amestecul rusesc în alegerile din 2016 şi de dezvăluirile privind faptul că firmele ginerelui său, Jared Kushner, au beneficiat în ultimul an de împrumuturi de $500 milioane în condiţii extrem de avantajoase. Ceea ce confirmă tabloul privind atmosfera de haos de la Casa Albă redat de cartea „Fire and Fury” a lui Michael Wolff . Un detaliu semnificativ e şi acela că partizanii creşterii tarifelor la oţel şi aluminiu au decis să promoveze aceste măsuri în clipuri video difuzate pe Fox News în timpul emisiunilor la care preşedintele se uită şi care, se spune, îi influenţază în mare măsură deciziile şi declaraţiile.

Ca întotdeauna, în cazul lui Trump motivaţia unor gesturi sau declaraţii nu e neapărat clară şi nu urmăreşte o linie clar conturată. Adesea îşi schimbă, de altfel, părerile. De regulă are grijă de baza sa electorală chiar dacă sunt afectate astfel interesele Statelor Unite în ansamblu. Însă în acest caz riscă să-şi alieneze segmente importante din acest electorat în urma unor contramăsuri tarifare care vor fi luate previzibil pe pieţele externe importante pentru acestea de către Canada, Mexic, Europa sau Coreea de Sud. Pe de altă parte Trump a avut dintotdeauna impulsuri protecţioniste, iar viziunea sa generală despre lume este una relativ simplistă, o proiecţie a experienţelor sale de om de afaceri din sectorul imobiliar. De aceea nu e surprinzător că în timp ce Xi Jinping trasează ca sarcină ca ţara sa să devină până în 2025 lider mondial în zece domenii de înaltă tehnologie, iar Vladimir Putin declară public că Inteligenţa Artificială este un element cheie în bătălia geopolitică, Donald Trump este preocupat în principal de industriile „de ieri”, ca oţelul şi cărbunele, sectoare evident în declin.

Însă dimensiunea comercială nu este singura de luat în discuţie. La fel de serioase sunt efectele potenţiale din punctul de vedere al securităţii. Reacţiile din Europa nu lasă nici un dubiu, din acest punct de vedere. „Preşedintele va constata repede că nu poţi declanşa un război comercial cu aliaţii tăi şi să te aştepţi că conlucrezi cu ei în alte domenii”, spune Jamie Fly, senior fellow la German Marshall Fund. În timp ce europarlamentarul german Reinhard Butikofer l-a avertizat pe Trump că „nu-i poate trata pe aliaţi ca pe nişte ţapi ispăşitori” în afară de cazul în care obiectivul său este o Americă singură, izolată.

https://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/ar-putea-declansa-donald-trump-un-razboi-comercial-global–184009.html

Ultima ora:

ObservatorKlaus Iohannis: Integrarea minorităţilor române şi germane merită o atenţie politică sporită

PoliticKlaus Iohannis: Nu există absolut niciun temei pentru sesizarea CCR în legătură cu revocarea lui Kovesi. Putem înțelege că ministrul Justiției e nemulțumit, dar procedura s-a încheiat

EconomieSilviu Cerna – Rolul economic al statului: O veche problemă rămasă deschisă

ExternAlexandru Lăzescu: Competiția dintre Beijing și Washington

EvenimenteMircea Geoană: La mila sorţii şi la pomana împrejurărilor externe?

CulturaRadu Preda: Bartolomeu Valeriu Anania

SocialRaed Arafat: 41% din maşinile de pompieri pentru intervenţii la incendii au o vechime mai mare de 30 de ani

MoldovaCristian Unteanu: De la Chişinău, Dodon brodează mai departe pe scenariul anti-românesc



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe