Adriana
Publicat în 26 iunie 2012, 14:46 / 123 elite & idei

Alexandru Lăzescu, despre situaţia TVR: Avem pacientul în comă

Alexandru Lăzescu, despre situaţia TVR: Avem pacientul în comă
+ Observator

Preşedintele-director general al TVR, Alexandru Lăzescu, a declarat, marţi, la Comisiile de cultură, unde se discută rapoartele de activitate ale SRTV din 2010 şi 2011, că situaţia instituţiei este extrem de critică, fără a fi una nouă, fiind de părere că „pacientul” este „în comă”.

Comisiile pentru cultură din Camera Deputaţilor şi Senat s-au reunit, marţi, într-o şedinţă comună pentru a analiza rapoartele de activitate al TVR pe anul 2010 şi 2011.

Alexandru Lăzescu a spus că, în prezent, Societatea Română de Televiziune (SRTv) se află într-o situaţie extrem de critică, de aproape trei săptămâni fondurile televiziunii fiind blocate de ANAF, însă aceasta nu este o situaţie nouă, TVR fiind „pe pierdere din 2006”.

„Acest management a fost de la început un management de criză”, a spus Lăzescu, adăugând că TVR avea o datorie de 61 de milioane de euro în 2010, când şi-a preluat mandatul actualul Consiliu de Administraţie, şi contracte defectuoase de onorat, aşa că era firesc ca deficitul să creasca.

El a adăugat că TVR a mai avut conturile blocate şi în afara mandatului Consiliului de Administraţie actual.

Lăzescu le-a mai recomandat parlamentarilor din Comisiile de cultură să consulte raportul Curţii de Conturi, încheiat cu câteva săptămâni în urmă, în care ar fi subliniate cauzele care au dus la pierderile din TVR, pe care le-a semnalat şi el: creşterea explozivă a salariilor între 2005 şi 2010, un contract cu NBC cu mari probleme, cumpărarea meciurilor UEFA Champions League, un contract cu Splendid Media care s-a derulat prost.

„Dincolo de ce decizie se va lua astăzi, o rezolvare a situaţiei nu se va face fără a umbla la cauzele fundamentale (…) Oricine ar fi la conducerea televiziunii, cu acest cadru legal şi constrângerile pe care le are de suportat, nu are cum să rezolve situaţia. Îmi dau seama că prezenţa mea în fruntea televiziunii ţine de câteva ore”, a mai spus Lăzescu, făcând un apel către parlamentari să încerce să rezolve situaţia de fond din Televiziunea publică.

„Avem pacientul în comă”, a mai spus acesta.

Pe de altă parte, Lăzescu a fost de părere că TVR Info – relansat în timpul mandatului său ca televiziune de ştiri – este un canal de profil „decent”, care a ajuns să fie un reper pe piaţa posturilor de ştiri. El a mai amintit şi de lansarea de luni a site-ului TVRplus.ro, unde pot fi urmărite toate emisiunile Televiziunii Române. De asemenea, Lăzescu a vorbit despre site-ul TVR Info, numindu-l un site de ştiri competitiv.

„Astea sunt lucrurile care rămân. (…) S-au făcut nişte paşi importanţi pe anumite aspecte – am venit cu bugete multianuale pentru prima dată în Televiziunea publică, pentru film şi pentru sport”, a mai spus actualul preşedinte-director general al SRTv.

El a mai spus că s-a vorbit mult despre angajările în exces pe care le-ar fi făcut, însă, din momentul în care şi-a preluat mandatul, pe 30 iunie 2010, şi până în prezent, numărul total de angajaţi noi este de 45, în condiţiile în care au fost demarate proiecte noi necesitând personal suplimentar, ca relansarea TVR Info şi studioul din Târgu Mureş.

În prezent, discuţiile privind rapoartele de activitate ale TVR pe anii 2010 şi 2011 continuă.

După votul din Comisiile de cultură, rapoartele TVR urmează să intre în plenul Parlamentului. Dacă vor fi respinse, întregul Consiliu de Administraţie al TVR va fi înlocuit. Articolul 46, alin. 7 din Legea 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea SRTV prevede că „respingerea de către Parlament a raportului anual atrage demiterea, de drept, a consiliului de administraţie respectiv”.

Articol publicat pe www.mediafax.ro

Ultima ora:

ObservatorDaniel Dăianu: Sistemul fiscal român este profund inechitabil. Cei care ne dau lecții cum să fie un regim optim ar fi bine să ne ajute să combatem profit-shifting-ul masiv

PoliticLudovic Orban, despre 65 de ani de prezenta românească in UNESCO

EconomieDaniel Dăianu: Sistemul fiscal român este profund inechitabil. Cei care ne dau lecții cum să fie un regim optim ar fi bine să ne ajute să combatem profit-shifting-ul masiv

ExternAndrei Stoian: Situația din Ucraina. Posibil război la granița României?

SocialRăzvan Orășanu: Curs de Gândire Laterală

EvenimenteCosmin Buteica, part of an international panel on the topic of “Water Scarcity: Same Challenge, Different Answers”

CulturaFlaviu George Predescu: De Ce Citim – Despre Scrisorile eminesciene

EditorialAlexandru Grumaz: Războiul pentru Taiwan a început. Cine va câştiga – SUA sau China?



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe