Adriana
Publicat în 11 septembrie 2013, 13:19 / 86 elite & idei

Alexandru Lazescu: Parcări, maidanezi și Empire State Building

Alexandru Lazescu: Parcări, maidanezi și Empire State Building
+ Observator

Mentalitatea și comportamentul aleșilor sunt, în fond, o rezultantă a mentalității și comportamentului alegătorilor. Dacă ne uităm la ce scria Caragiale acum 100 de ani, vedem că, de fapt, nu s-a schimbat mare lucru între timp.
Dintr-un raport publicat recent de Consiliul Con­curenței, reiese că, în medie, un kilometru de autostradă construit în România costă de 3 ori mai mult decât în Germania. De ce nu am reușit să finalizăm în toată această perioadă, spre de­o­sebire de vecinii noștri din Un­garia, un număr rezonabil de kilometri de autostradă? S-au invocat tot felul de mo­tive: nu am avut legi pentru exproprieri de terenuri, nu e bună legislația în materie de achiziții publice, nu am avut bani (inițial), iar după ce am avut la dispoziție fonduri eu­ropene nu am reușit să atragem banii prin pro­iecte…
În fapt, principalul motiv este incapacitatea cronică a administrației publice românești, la ni­vel local și central, de a gestiona atât ches­tiunile curente, cât și proiectele de investiții. Scandalul maidanezilor e doar o altă ilustrare concretă a acestei realități. Putem schimba 100 de guverne la București, dincolo de unele bu­ne intenții punctuale, lucrurile nu se vor îm­bunătăți substanțial. Pentru că această ad­mi­nistrație – e vorba de zeci de mii de oameni, cu acest tip de comportament – va rămâne pe loc. O perspectivă dezolantă care îi face pe mulți părinți, într-o proporție alarmantă, să-și îndemne copiii să plece din țară.
Sunt în țară unele servicii publice care func­ționează relativ decent. Dar, pe de altă parte, la un birou de evidență a populației aflat la doi pași de guvern nu nu­mai că trebuie să te înghesui într-o cameră meschină și dezolantă de vreo 10 mp, dar ești nevoit să alergi după tim­bre fiscale (de ce, astăzi, când se emit bilete de avion elec­tronice, mai utilizăm încă tim­bre fiscale, iată e o enigmă greu de înțeles!).
Bun, am înțeles, e greu cu autostrăzile. Dar ce ne-a împiedicat să avem operante măcar câteva artere rutiere strategice, modernizate, marcate și semnalizate corespunzător, cu por­țiuni de drum cu trei benzi pentru a degaja cir­culația, cu drumuri de centură ocolitoare civilizate? De pildă, unul dintre drumurile cele mai aglomerate din România, între Cluj și Ora­dea, nu e doar un adevărat coșmar pentru șo­feri, ci și un coșmar fonic și ecologic pentru oa­menii din orășelele de pe traseu pe sub fe­restrele cărora trec nonstop convoaie nesfâr­șite de tiruri. E plină țara de șantiere ne­fi­na­lizate de ani și ani de zile. Pentru a termina c­elebrul Empire State Building, înalt de 381 de metri, cu tehnologia din 1930, a fost nevoie de doar 16 luni. În Iași, la 200 de metri de pre­fectură și primărie, un șantier deschis în fața Halei Centrale e încă neterminat după zece ani de la demararea lucrărilor.
Ce i-a împiedicat pe primarii din orașele noas­tre să câștige bani din parcări? Investițiile sunt minimale. E nevoie doar de o barieră, de un aparat de taxat, așa cum vezi peste tot prin Austria sau Germania, și de controale ca­re să-i amendeze pe cei care parchează în zo­ne interzise. Astfel de lucruri simple, absolut abor­dabile în plan financiar, au un impact semnificativ asupra calității vieții noastre co­tidiene.
Neputința și ineficiența administrației publice sunt copleșitoare. Nu neapărat pentru că func­ționarii sunt incompetenți, deși și asta de­vine tot mai mult o problemă în ultima vreme când clientelismul politic a atins cote ne­bă­nuite, ci datorită procedurilor învechite, lipsei unui know-how instituțional de bază, men­talității în care ultimul element luat în calcul este clientul, adică cetățeanul.
Protestele din aceste zile legate de Roșia Mon­tană au, în fond, o bătaie mai largă, ex­pr­i­mând o insatisfacţie extinsă şi profundă faţă de întregul establishment politic autohton. Cum ieșim din impas? Trebuie să scăpăm de po­li­ti­cienii corupți care ne conduc. Să vină oameni curați şi eficienți în locul lor. Sună bine, dar sunt doar vorbe goale. De exemplu, în ultimii ze­ce ani au apărut o mulțime de tineri po­li­ticieni. Dar, din păcate, soluția nu este una de natură biologică. Biologia nu salvează Ro­mâ­nia. Mulți dintre ei sunt după chipul şi asemănarea lui Victor Ponta: inconsistenți, in­competenți, iresponsabili și aroganți. Pe de al­tă parte, dacă cineva de bună credință ac­cep­tă totuși, la un moment dat, o funcție publică de răspundere devine imediat suspect în ochii celor din jur.
Trebuie să privim cu obiectivitate carac­te­ris­ticile dominante care descriu societatea ro­mâ­nească pentru a înțelege lucrurile cu ade­vă­rat. Ieșim în stradă isterizați doar atunci când se întâmplă câte o nenorocire, ca aceea cu co­pilul ucis de câini, dar la alegeri nu se în­trea­bă mai nimeni cum s-a cheltuit bugetul local și ce a făcut primarul eternizat în func­ție. Men­ta­litatea și comportamentul aleșilor sunt, în fond, o rezultantă a mentalității și com­por­ta­men­tu­lui alegătorilor. Dacă ne uităm la ce scria Ca­ra­giale acum 100 de ani, vedem că, de fapt, nu s-a schimbat mare lucru între timp. //
http://www.revista22.ro/parcari-maidanezi-537i-empire-state-building-30898.html

Ultima ora:

ObservatorHorea Mihai Bădău: Inteligența Artificială – Ce se va întâmpla

PoliticLudovic Orban: La nivelul primăriilor este nevoie de o reechilibrare a bugetelor locale

EconomieSilviu Cerna: Pericolele populismului macroeconomic

ExternClara Volintiru: Taking stock of ‘election season’ in the Eastern Partnership countries

SocialCiprian Negură: Micro-sesiune marca Skills Of The Future

EvenimenteIon M.Ioniţă, Iulian Fota: Dezbatere Historia Live – Rusia şi Turcia în Nagorno-Karabah, consecinţele războiului

CulturaCristina Popescu: Nuduri în pictura românească

EditorialHorea Mihai Bădău: Inteligența Artificială – Ce se va întâmpla



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe