de Alexandru Lăzescu

Democrațiile liberale ajung într-un impas major: cum poți duce bătălii globale, precum cea împotriva terorismului islamic sau a unor regimuri autocratice agresive, fără a face rabat în niciun fel de la valorile fundamentale ale tipului de societate pe care vrei să o aperi?

Peste 5.000 de oameni au murit doar în lu­na noiembrie în urma atacurilor gru­pu­ri­lor teroriste islamice, relevă un studiu rea­lizat în comun de către BBC și un think-tank din cadrul King’s Col­lege. Principalii res­pon­sa­bili sunt grupurile Boka Ha­ram din Nigeria și ISIS. Ul­timul, care a căpătat o tris­tă notorietate prin de­capitările repetate ale unor ostatici occidentali, tocmai a publicat în ultimul nu­măr al revistei sale în lim­ba engleză, Dabiq (ei bine, există o astfel de pu­bli­ca­ție!), un articol în care anunța rein­tro­du­cerea instituției sclaviei în acord cu pre­ve­derile Sharia (codul moral și religios al cre­dinței islamice). ISIS a publicat și un fel de „norme de aplicare”: cum și în ce nu­măr se repartizează sclavii (adică fe­mei­le și copiii, pentru că bărbații sunt de re­gulă executați) „luptătorilor” islamici și cum trebuie tratate diferitele categorii de „in­fideli”.

Însă, în ciuda acestei realități deprimante, în aceste zile subiectul numărul unu în pre­­sa internațională a fost un raport re­dac­tat de comisia senatorială din Statele Uni­te responsabilă pentru serviciile se­crete, care condamnă virulent CIA pentru că ar fi practicat tortura la interogarea unor te­roriști. Presa liberală din Statele Uni­te, din Occident, în general, literal­men­te a ex­plodat. CNN și BBC au dedicat su­biec­tului spații generoase, în care, deși pe ici și colo mai apăreau și unele voci cu păreri mai nuanțate, care, de exemplu, susțineau că stilul și maniera în care a fost redactat raportul fac ca publicarea aces­tuia să cre­eze probleme în bătălia îm­po­triva te­ro­ris­mului, ponderea copleșitoare o aveau în­fierările pa­sio­na­le.

Dacă în aceste zile ar fi ajuns niște extratereștri pe Terra, ar fi putut trage con­cluzia că marea problemă a omenirii nu este existența ISIS sau a altor organizații de același tip, ciCIA și, în ge­neral, America. Nu e ne­apărat surprinzător. Cu câ­teva luni în urmă, una din­tre organizațiile studențești britanice a re­fuzat să condamne de­ca­pitările făcute de ISIS pe motiv că o astfel de poziție ar pu­tea fi interpretată ca o jus­tificare la adresa atacurilor aeriene ame­ri­cane împotriva ISIS în Irak și Siria.

Ceea ce s-a pierdut pe drum, adesea cu bu­nă știință, sunt câteva detalii sem­ni­fi­cative. Ca, de pildă, faptul că perioada în dis­cuție pentru practicile dure de inte­ro­gare utilizate de către CIA este cea imediat următoare atacului terorist din 11 sep­tem­brie 2001. Pe atunci existau temeri majore că noi atacuri devastatoare ar putea avea loc, de unde și presiunea enormă sub care ac­ționa CIA. În plus, raportul cu pricina este asumat unilateral de senatorii de­mo­crați, nu este al comisiei în ansamblul ei și, în mod curios, Dianne Feinstein, pre­șe­din­ta acesteia, nu a găsit cu cuviință să au­dieze pe nimeni de la CIA. Nici măcar pe foștii directori și directori adjuncți.

Cum era de așteptat, regimuri care vio­lea­ză pe scară largă nu drepturile teroriștilor, ci ale propriei populații, din China, din Ru­­sia, din Coreea de Nord, s-au grăbit să fo­losească prilejul pentru a declara ritos că Washingtonul nu are nicio acoperire mo­ra­lă să le critice. E drept, jurnaliști cu ma­re notorietate, precum Cristiane Aman­pour sau Fareed Zakaria, au ținut să spună că tocmai faptul că în America există ast­fel de discuții publice este o dovadă a for­ței de­mocrației de acolo. Însă astfel de nuan­țări se pierd cu totul în concertul me­diatic internațional, în care vocile cele mai active sunt cele virulent antiame­ri­cane.

Dianne Feinstein, preşedinta comisiei senatoriale americane care a lansat pe 9 decembrie raportul despre tacticile antiteroriste ale CIA.

Din acest punct de vedere, democrațiile li­berale ajung într-un impas major: cum poți duce bătălii globale, precum cea îm­po­triva terorismului islamic sau a unor regimuri autocratice agresive, precum cel de la Moscova, fără a face rabat în niciun fel de la valorile fundamentale ale tipului de societate pe care vrei să o aperi? Și ca­zul Snowden, și ultimul raport senatorial ilustrează foarte bine această dilemă. Pen­tru majoritatea europenilor cărora Wa­shing­tonul le asigură umbrela de se­cu­ri­ta­te, lucrurile sunt mai simple. Stând pe mar­gine, dar cu protecția asigurată, ei își pot permite să fie critici și să le dea lecții americanilor. Când ești însă în prima li­nie, când scenarii de coșmar cu atacuri te­roriste cu arme nucleare sau biologice sunt departe de a fi doar simple fantezii, lu­crurile sunt mai complicate.

Făcând incursiuni în trecut, cu trimitere la Germania nazistă și Uniunea Sovietică, Fareed Zakaria avansează în Washington Post ideea că, deși dezvăluiri precum ul­ti­mele legate deCIA sau cazul Snowden par să fragilizeze semnificativ democrațiile oc­cidentale în confruntarea cu adversari ex­trem de redutabili, istoria ne-a de­monstrat că, în final, primele au fost câș­tigătoare. Însă, pe de o parte, e riscant să te bazezi mecanic pe speranța că istoria se repetă în mod automat, iar, pe de alta, re­a­litatea de astăzi este foarte diferită față de aceea din vremea Războiului Rece. Acum oligarhii ruși dețin cluburi de fot­bal, ziare și lanțuri de librării în Marea Bri­tanie, iar mașina de propagandă a Krem­linului, canalul RT și rețeaua Sputnik, func­ționează extrem de eficient, chiar pe terenul adversarului. Marile corporații chi­nezești, mai toate aflate sub controlul eli­tei Partidului Comunist, sunt bine ins­ta­late pe piețele occidentale. În aceste con­diții, exerciții de autoflagelare de tipul ra­portului senatorial, care par să țină mai degrabă de logica bătăliei politice interne de la Washington, duc la șubrezirea ca­pa­cității americanilor de a contracara ame­nințările teroriste la nivel global și de a coagula un front occidental unitar îm­po­triva asaltului unor puteri tot mai agre­sive, precum Rusia în Europa sau China în perimetrul asiatic.

Sursa: http://www.revista22.ro/