Matei Bogdan
Publicat în 5 februarie 2020, 19:00 / 66 elite & idei

Alina Bârgăoanu: Huawei – un fel de Nord Stream 2 al tehnologiei 5G

Alina Bârgăoanu: Huawei – un fel de Nord Stream 2 al tehnologiei 5G
+ Editorial • + Observator

de Alina Bârgăoanu

Pe fondul torentului de informaţii şi comentarii despre epidemia de Coronavirus şi ieşirea oficială a Marii Britanii din Uniunea Europeană, o ştire la fel de relevantă, posibil chiar mai relevantă, a trecut aproape neobservată. Este vorba despre decizia din 28 ianuarie a.c prin care guvernul de la Londra permite accesul – parţial/ restricţionat – al companiei tehnologice Huawei la proiectele de infrastructură 5G din Marea Britanie.

În fapt, este vorba despre un mănunchi de ştiri din acelaşi registru. Tot la sfârşitul lunii ianuarie, premierul Boris Johnson a declarat că nu renunţă la amenzile pe care plănuieşte să le aplice, începând cu luna aprilie, giganţilor americani din domeniul tehnologic. Iar pe 26 ianuarie, Departamentul de Comerţ al SUA a anunţat că renunţă la unele reglementări care ar fi sporit controlul asupra exporturilor dintre gigantul chinez Huawei şi companii americane. Potrivit Wall Street Journal, renunţarea la aceste reglementări mai stricte s-a făcut ţinând cont de obiecţiile Pentagonului: „Pentagonul este preocupat de riscul ca, în cazul în care nu pot continua exporturile cu Huawei, companiile americane vor pierde o sursă-cheie de venit şi nu vor mai putea aloca resurse pentru cercetare-dezvoltare, resurse necesare pentru a rămâne în cursa tehnologică”.

În mai puţine cuvinte, obiecţiile Pentagonului se bazează pe un tip de pragmatism relativ simplu de înţeles: considerentele economice au mai întotdeauna întâietate în faţa celor strategice/ de securitate. Sunt două aspecte spectaculoase în legătură cu acest balet între considerentele economice şi cele strategice/ de securitate. În cazul britanic, spectaculos este faptul că deciziile-gemene vin într-un moment delicat pentru Marea Britanie, când iese din UE şi se pregăteşte să negocieze un nou acord comercial cu SUA. O aşteptare rezonabilă ar fi fost ca argumentele strategice să aibă întâietate, dată fiind şi presiunea explicită din partea administraţiei Trump. În cazul Pentagonului, nu mai puţin spectaculos este faptul că îmbrăţişarea premiselor economice vine din partea unei instituţii preocupate în mod structural, prin fişa postului, am putea spune, de premisele strategice.

Putem supravieţui fără Statele Unite”, afirmă fondatorul Huawei

Cum am putea explica aceste ştiri venite în cascadă, care au în centru gigantul chinez Huawei şi tehnologia 5G?

În spaţiul public românesc, discuţia este frecvent expediată în termenii „ceva cu telefoane mobile care vor fi ascultate de către comuniştii chinezi”. Vorbim, evident, despre ceva mult mai complex de atât. Termenul de „tehnologie 5G” se referă la noua generaţie a tehnologiei mobile wireless care, prin capacitatea mult sporită de stocare, compresie şi transmitere a datelor, promite o revoluţie în ceea ce priveşte industria micro-procesoarelor, telecomunicaţiile, biotehnologia şi Inteligenţa Artificială. Deci, nu este vorba despre “net rapid la priză” – aparent singura dorinţă clară a românilor, cel puţin potrivit reclamei; sau despre dispozitive mobile a căror performanţă crescută să ne ajute să descărcăm mai repede video-uri amuzante cu pisici sau să urmărim seriale în sistem de streaming; ci despre domenii descinse direct din filmele SF – roboţi mai mult sau mai puţin umanoizi, călătorii de durată în spaţiul cosmic, inclusiv pe planeta Marte, organe “tipărite” la imprimantă, complexe intervenţii chirurgicale realizate de medici aflaţi la mii de kilometri distanţă.        

         În mijlocul acestor evoluţii spectaculoase, aflate de abia la început, se află compania Huawei, un gigant global în domeniul telefoniei mobile şi al reţelelor de telecomunicaţii necesare pentru a pune la lucru tehnologia 5G. Ne place sau nu, Huawei este simbolul cel mai palpabil al străpungerilor chineze în domeniul tehnologic, un instrument de soft power al Chinei. Să ne amintim că, la sfârşitul anului 2018, Meng Wanshou, directoarea financiară a Huawei, chiar fiica lui Ren Zhengfei, fondatorul companiei, a fost reţinută la Vancouver de către autorităţile canadiene; reţinerea a avut loc la solicitarea autorităţilor americane, sub acuzaţia că tranzacţiile gigantului tehnologic chinez încalcă regimul sancţiunilor impus Iranului. Iar în mai 2019, administraţia Trump a impus un regim de sancţiuni privind relaţiile comerciale cu Huawei, menit să restricţioneze accesul acesteia pe piaţa americană; regim completat şi de o campanie globală prin care aliaţii strategici ai Americii – din Europa şi din regiunea Asia-Pacific – au fost îndemnaţi să adopte acelaşi tratament privind Huawei.

În pofida sancţiunilor, compania chineză a înregistrat succese notabile de-a lungul anului 2019. Vânzările la nivel global au crescut cu 20%, compania urcând pe locul al doilea, imediat după Apple, la vânzările de dispozitive smart. Principala explicaţie pentru această creştere robustă este mărimea pieţei interne, unde Huawei deţine o cotă de 40%. Realizarea cea mai semnificativă – judecând pe fond, dar şi în contextul regimului de sancţiuni şi de interdicţii – este aceea că, în decembrie 2019, Hauwei a început să comercializeze telefoane smart realizate cu propriul sistem de operare, fără nici o componentă americană.

Faptul că sistemul de operare autonom realizat de Huawei se cheamă “Armonie” este o mostră de exprimare metaforică tipic asiatică. Cert este că performanţa Huawei de a se autonomiza în raport cu puternica industrie americană de micro-procesoare a adeverit profeţia fondatorului companiei, Ren Zhengfei, profeţie lansată într-un interviu acordat Wall Street Journal: “putem supravieţui fără Statele Unite”. Pentru a nu lăsa loc de interpretări răuvoitoare, de care suntem adesea tentaţi în spaţiul public românesc, iată şi felul în care, şi în calitate de părinte, Ren Zhengfei, îşi precizează sentimentele faţă de America: “venerez în continuare America, în ciuda faptului că America m-a atacat. De acolo au deprins toţi antreprenorii mei spiritul <<Silicon Valley>>, acea stare care nu le lasă să dormi noaptea”. Zhengfei avea cu siguranţă dreptate în privinţa unui lucru: Silicon Valley nu este un punct pe hartă, ci o stare de spirit, o adevărată mentalitate. 

Am văzut decizia Marii Britanii. Urmează Germania?

Aşa cum am arătat, decizia Marii Britanii de a restricţiona, nu de a interzice, accesul Huawei la eforturile de edificare a infrastructurii 5G din această ţară a fost luată în condiţiile Brexit-ului. Proces care, teoretic, o aduce şi mai aproape de SUA.

Ce va face Germania? Deocamdată, Germania oscilează şi caută să extragă cât mai multe foloase de pe urma poziţiei sale pragmatice: promovează legături economice bune cu toată lumea, dar mai ales cu pieţele emergente. Potrivit datelor Destatis, China reprezintă principalul partener comercial al Germaniei, cu un raport echilibrat între exporturi şi importuri. SUA continuă să reprezinte prima piaţă de export pentru Germania (8,78%) dar, dacă facem abstracţie de exporturile intra-comunitare, următoarea mare piaţă de desfacere este China (7,2%).

Ar fi hazardat să anticipăm ce va face Berlinul, confruntat cu alegeri extrem de dificile. Deocamdată, constatăm un fel de strategie “mix & match”, prin care se situează de partea SUA pe un set de probleme (preponderent strategice) şi de partea Chinei, pe alt set de probleme, mai ales de natură comercială. Într-unul dintre rarele interviuri acordate în timpul lungului mandat de cancelar, Angela Merkel declara: “Europa trebuie să evite să ajungă sub presiunea încrucişată a Americii şi Chinei”, subliniind că “izolarea completă faţă de China nu poate constitui un răspuns”; ideea de “decuplare” sugerată insistent de Washington este respinsă, subliniindu-se că “este greşit să excludem pur şi simplu pe cineva fără nici un motiv”.

Interviul din Financial Times este, după ştiinţa noastră, unul dintre cele mai explicite acordate vreodată de actualul cancelar german. Un eventual argument potrivit căruia nu este relevant deoarece Angela Merkel oricum s-ar apropia de sfârşitul carierei politice este aproape copilăresc; mai mult, se poate estima că succesorul Angelei Merkel – o pro-europeană şi atlantistă convinsă – va consolida trendul pe care aceasta doar îl anunţă.

         În sfârşit, o eventuală decizie privind Huawei este calitativ diferită faţă de cea referitoare la Nord Stream. Domeniul energiei este, fără îndoială, esenţial pentru o ţară precum Germania şi pentru Uniunea Europeană în ansamblu. Dar domeniul tehnologic prezintă o morfologie diferită. Actuala competiţie tehnologică – având în epicentru Inteligenţa Artificială şi fluxul de date care alimentează această inteligenţă – creează un ecosistem de tipul “câştigătorul-ia-tot”; este de natură să favorizeze doar giganţii, super-starurile, mega-jucătorii (statali sau economici). Idee reiterată în discursul de la Davos de Yuval Harari: “tehnologia creează o linie de demarcaţie între câteva elite foarte bogate şi o puzderie de colonii digitale [“data colonies” în original] exploatate de către primele”.

Cu cine se va combina Germania astfel încât să nu retrogradeze, ca de altfel întreaga Uniune Europeană, la un eventual statut de “colonie” exploatată de cele două metropole pe care le prefigurează actuala revoluţie tehnologică? 

www.gandul.info

Ultima ora:

ObservatorMarius Stoian: Iluzia schimbărilor în trombă

PoliticKlaus Iohannis a anunțat noua Strategie de Apărare a Țării: Parteneriatul cu SUA și apartenența la NATO și UE, piloni esențiali/ Ținem cont de deteriorarea relațiilor NATO-Rusia/ Modernizarea legislației privind securitatea națională este prioritară

EconomieSergiu Manea: Cu 820.000 de clienți activi în George, este BCR o bancă preponderent digitală?

ExternVictor Negrescu: Haideți să continuăm munca!

SocialMarius Stoian: Iluzia schimbărilor în trombă

EvenimenteCristina Buzasu: Onorată să particip la videoconferința prim-ministrului Ludovic Orban cu prim-ministrul Poloniei, Mateusz Morawiecki

CulturaCristina Popescu: CENTENARUL TRATATULUI DE LA TRIANON

EditorialSilviu Cerna: România (iarăşi) la răspântie?



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe