Ana Iosif
Publicat în 9 februarie 2012, 16:28 / 256 elite & idei

Americanii susţin în proporţie zdrobitoare politica externă şi de securitate naţională a lui Obama

Americanii susţin în proporţie zdrobitoare politica externă şi de securitate naţională a lui Obama

Alegătorii americani susţin, cu o majoritate zdrobitoare, politica externă şi de securitate naţională a preşedintelui Barack Obama. Cel puţin aşa susţine un sondaj al Washington Post şi ABC publicat astăzi şi citat de AFP.  Cetăţenii SUA aprobă, în special, folosirea avioanelor fără pilot şi strategia sa în Afganistan.

Potrivit studiului, Obama inspiră mai multă încredere alegătorilor în privinţa acestor subiecte decât republicanul favorit în cursa pentru fotoliul de la Casa Alba peste nouă luni, Mitt Romney.

Nu mai puţin de 83 de persoane intervievate afirmă că susţin folosirea de către Obama a avioanelor fără pilot împotriva suspecţilor de terorism, o metodă ilegală în opinia unor grupuri pentru apărarea drepturilor omului.

Obama a recunoscut pentru prima dată la 30 ianuarie existenţa unui astfel de program împotriva Al-Qaida în Pakistan, care a provocat între 1.717 şi 2.680 de morţi în ultimii opt ani, potrivit „New America Foundation”, un grup de reflecţie din Washington.

În acelaşi timp, 78 la sută dintre americanii chestionaţi afirmă că aprobă strategia de retragere din Afganistan adoptată de Obama şi criticată de republicani, în special de Romney.

În timp ce republicanii au încercat la precedentele alegeri prezidenţiale să profite de ascendentul asupra democraţilor acuzându-i de slăbiciune în materie de securitate, 56 la sută dintre persoanele chestionate susţin că au încredere în Obama pentru a lupta împotriva terorismului şi numai 36 la sută îşi declară încrederea în Romney.

În acelaşi timp, 56 la sută dintre respondenţi susţin politica externă a lui Obama, iar 37 la sută au încredere în fostul guvernator de Massachusetts.

Cota de încredere generală a lui Obama, potrivit acestui sondaj, a crescut la 50 la sută, un nivel record în ultimul an, la care a contribuit şi scăderea recentă a ratei şomajului. Dacă alegerile prezidenţiale ar avea loc astăzi, preşedintele în exerciţiu ar obţine 51 la sută din voturi, iar Romney 45 la sută.

 

Ultima ora:

ObservatorHorea Mihai Bădău: Inteligența Artificială – Ce se va întâmpla

PoliticLudovic Orban: La nivelul primăriilor este nevoie de o reechilibrare a bugetelor locale

EconomieSilviu Cerna: Pericolele populismului macroeconomic

ExternClara Volintiru: Taking stock of ‘election season’ in the Eastern Partnership countries

SocialCiprian Negură: Micro-sesiune marca Skills Of The Future

EvenimenteIon M.Ioniţă, Iulian Fota: Dezbatere Historia Live – Rusia şi Turcia în Nagorno-Karabah, consecinţele războiului

CulturaCristina Popescu: Nuduri în pictura românească

EditorialHorea Mihai Bădău: Inteligența Artificială – Ce se va întâmpla



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe