OraNoua.ro
Publicat în 13 aprilie 2016, 17:17 / 905 elite & idei

Andreea Roșca: Brief pentru antreprenori

Andreea Roșca: Brief pentru antreprenori
de Andreea Roșca
MONDAY MEMO#58// Luni, 11 aprilie 2016
„Înainte de vară va fi gata. (Colegii mei) sunt pe cale să identifice fondul, pentru că înainte de a avea schema trebuie să vedem de ce sumă totală vorbim” a spus Costin Borc, ministrul al Economiei, despe schema prin care fiecare român din diaspora întors în țară va primi un leu pentru fiecare leu investit în România. Schema de sprijinpentru repatrierea antreprenorilor din diaspora ar trebui să fie gata după Paști.  

POZĂ DIN AVION. Câteva vești “calde” despre noi, media statistică

Am numărat în ultimele zile în jur de 100 de știri și informații diverse despre salarii, venituri, consum și credite. Fără pretenția de a face vreun fel de ordine definitivă printre ele, iată cum arătăm noi în poza statistică.

  1. MAI AVUȚI, DAR PESIMIȘTI. Suntem 7 milioane de gospodării în România.Venitul nostru mediu a crescut în 2015 cu 15%, până la 2.900 lei lunar. Interesant e că, din fiecare 100 de lei venit, puțin peste jumătate vin din salarii și un sfert vin direct de la buget, sub formă de prestație (pensii, concedii, șomaj etc). Și mai interesant e că 19 lei din fiecare 100 se întorc la buget sub formă de taxe (un record al ultimilor ani). În lumea reală, cei care primesc 22 de lei sunt alții decât cei care plătesc 19 lei, altfel viața ar fi prea simplă. Una peste alta, am câștigat mai mult, dar, paradoxal, majoritatea credem că mergem într-o direcție greșită.
  2. OM FI MÂNCAT MAI MULT? Cu venituri mai mari, normal că am consumat mai mult: creșteri de peste 20% în comerț văzusem ultima oară în 2008. Și mai interesantă e creșterea de peste 30% în februarie la vânzările de alimente: dacă luăm în calcul scăderea de TVA de la 24% la 9%, cifra e spectaculoasă. Parte e explicată de faptul că am cumpărat lucruri mai scumpe. Dacă așa stă treaba, și-au spus parlamentarii, o suprataxă de 0,5-1,2% din cifra de afaceri a supermarket-urilor e o idee genială.
  3. MAI DATORI SIGUR SUNTEM. Numărul celor care avem credite la bănci e la un maxim, iar bancherii au vândut în februarie dublu credite imobiliare față de ianuarie. Ați citit bine, de două ori mai multe. Ar putea părea puțin cinică povestea: proiectul legii privind darea în plată a dat bancherilor ocazia să sugereze un scenariu apocaliptic, să crescă avansurile și să vândă, în consecință, mult mai multe credite.
  4. DAR AVEM ALTE VEȘTI BUNE. Cei 1,2 milioane dintre noi care lucrează în sistemul public vom avea cu până la 20% mai mulți bani din toamnă, când salariile cresc mai ales pentru bugetarii cu venituri foarte mici (cam jumătate din numărul total). Vestea e totuși neplăcută pentru toată lumea, dincolo de beneficiarii direcți: Guvernul are de gând să oblige companiile de stat să îi transferemai mulți bani ca dividende, ca să aibă din ce plăti salariile. Să sperăm că Transelectrica și altele asemenea ei vor face profituri fantastice pe termen lung, pentru că salariile trebuie plătite și dincolo de 2016.

ÎN CONCLUZIE. Singurul loc unde nu prea ies socotelile e bugetul public, unde va fi nevoie de multă echilibristică pentru a nu depăși limita de 3% deficit. Banca Mondială avertizează că România va intra, probabil, în procedură de deficit excesiv în 2017. Cu ocazia asta, și prognoza de creștere economică e mai mică pentru anul viitor.


PANAMA PAPERS. Lucruri esențiale despre cea mai mare scurgere de informații din istorie

Mai mult de 11,5 milioane de documente confidențiale despre peste 200.000 de companii off-shore, clienți ai casei de avocatură Mossak Fonseca din Panama, au ajuns în posesia publicației germane Süddeutsche Zeitung. Sursa, care rămâne anonimă, a transmis peste de 2,5 terabytes de date despre toate afacerile companiei panameze, din 1970 încoace (spre comparație, scandalul Wikileaks a însemnat 1,73 gigabytes, adica de peste 1.000 de ori mai puține date). Mai mult de 100 de organizații media, coordonate de International Consortium of Investigative Journalism din Washington DC, lucrează la acest dosar de investigație uriaș.

  • Bastian Obermayer, reporterul german care a primit informațiile, povestește pentru Wired cum au ajuns la el 4,8 milioane de mail-uri, 3 milioane de baze de date și 2 milioane de documente pdf.
  • Cinci figuri internaționale importante au lucrat cu Mossak Fonseca pentru diferite operațiuni și companii off-shore, conform LA Times. Premierul Islandei a șidemisionat, între timp.
  • Veți găsi pe lista clienților din Panama și persoane mult mai cunoscute: Ion Țiriac, a cărui întreagă avere se află într-un trust off-shore, sau Elan Schwartzenberg. Paul Radu, directorul Rise Project (partenerul din România pentru investigația globală Panama Papers), promite că urmează alte nume. Cam 100.
  • Despre câți bani vorbim, în total? Oriunde între 7.600 de miliarde și 32.000 de miliarde de dolari, conform ZF. Spre comparație, dimensiunea economiei Statelor Unite e de 17.500 miliarde dolari.
  • La acest punct, probabil vă întrebați dacă e sau nu o crimă să ai o companie off-shore. Răspunsul este: depinde. Explicația în acest film ingenios, de doar 2 minute.
  • Care sunt țările cu cei mai mulți clienți pe listele Panama Papers? Nu-i o surpriză că vin din Europa. O hartă interactivă se află aici.
  • De ce sunt puțini americani prinși în tot scandalul? Pentru că Statele Unite au propriile paradisuri fiscale, chiar pe teritoriul Statelor Unite. N-ai nevoie să mergi în Panama, scrie New York Times.

ÎN CONCLUZIE. Nu mai există secrete pe lume și nici locuri sigure. Poate cu excepția platformei WhatsApp, care, de săptămâna trecută, criptează toată comunicarea. Omișcare care schimbă totul, potrivit Inc.com.

SUBIECTE DE CONVERSAȚIE

START-UP, UN PORTRET. Cum arată fondatorii celor mai tinere companii din România? Cei mai mulți au între 25 și 35 de ani, se află la prima încercare, muncesc în medie 10 ore pe zi și câștigă mai puțin de 1.000 euro pe lună. Cum își finanțează companiile și alte detalii despre ei, pe startupcafe.ro.
+ începe o nouă rundă de finanțare prin programul guvernamental SRL-D. Se și termină repede, așa că nu stați pe gânduri.

ÎNCARCĂ-MĂ RAPID. Tiberiu și Călin Suto, tată și fiu, au creat un încărcător care are calitatea unică de a alimenta de trei ori mai rapid telefonul mobil. Thino e un produs finanțat prin platforma Indiegogo și a strâns deja aproape toți banii de care are nevoie. Ați putea primi unul în august, daca vă grăbiți.

NU, MULȚUMESC. Românii bat record după record la împrumuturile “pe persoană fizică”, dar antreprenorii români n-ar lua bani de la bănci nici gratis. Un sondaj al Băncii Naționale a descoperit că 65% dintre firme nu vor credite, indiferent cât de jos este dobânda.

FENOMENUL TESLA 3. “Nu am văzut nimic asemănător în industria auto până acum” a spus un analist al pieței auto. Tesla 3, prima mașină electrică “populară”, a primit 325.000 de comenzi în prima săptămână de după lansare, echivalentul a 12 miliarde de dolari. Primele livrări nu se vor întâmpla înainte de finalul anului viitor și toată lumea se întreabă acum dacă Tesla are capacitatea să producă atât.
+ cum Tesla și Elon Musk vor schimba lumea, într-un articol lung, dar fascinant.
+ până în 2025, în Olanda nu va mai circula nicio mașină cu combustibil fosil.

UMBLAT PE ICI, PE COLO. Dacă nu l-ați descoperit încă, ar putea să vă placă umblat.ro, un site care pune la un loc evenimentele din orașul în care vă aflați. Start-up.ro i-a intervievat pe fondatori, care lucrează la produs din primăvara anului trecut și au planuri interesante pentru el.

VIITORUL BĂNCILOR. Până în 2025, 30% din joburile din industria financiar-bancarăvor fi istorie. Investitorii au pariat doar anul trecut aproape 20 de miliarde de dolari pe companii noi, care reinventează modelul bancar. Un raport proaspăt al Citi pune pe masă datele care arată că industria bancară se îndreaptă către un punct de cotitură.

DACĂ AM FI DOAR 100. Cum ar arăta lumea dacă ar număra doar 100 de oameni? 70 ar câștiga mai puțin de 10 dolari pe zi, iar unul singur ar controla peste 50% din avuția tuturor. 10 dintre ei nu ar putea citi. Cei mai mulți ar vorbi mandarină. Durează doar 2 minute să înțelegeți lumea redusă la scară mică.

SMART STUFF

MAI MULT, MAI REPEDE. Suntem ocupați. Vrem să facem mai mult, în mai puțin timp. Dar avem o carte pentru când luați o pauză de la productivitate și time management. Chris Bailey a fost obsedat de foarte devreme de cum poate face lucrurile în mai puțin timp și cu mai puțin efort. După ce a absolvit facultatea, a refuzat două oferte de job și a petrecut un an încercând pe propria piele toate sfaturile despre productivitate pe care le-a găsit. Ce a rezultat? Cartea “The Productivty Project”. S-ar putea să vă placă.

DE UNDE VIN IDEILE BUNE? Un discurs TED proaspăt, de la Adam Grant, pshiholog care studiază oamenii originali, acei gânditori care vin cu idei îndrăznețe și se încăpățânează să le aducă la viață. “Obiceiurile surprinzătoare ale gânditorilor originali” merită toate cele 15 minute.

DE CE SUNT ANTREPRENORII ANTREPRENORIALI? Poate mulți știu mai multe, poate au curaj și poate cunosc oamenii potriviți. Dar totul începe, de fapt, de la mentalitate, de la cum gândesc și cum acționează. E o metodă – deși ei nu ar numi-o așa – în spatele fiecărei întreprinderi noi. Din păcate, e diferită de tot ceea ce învățăm din manuale. Am studiat îndelung, și pe ei și metoda. Și avem un program pentru oricine dorește să înceapă azi să gândească asemenea antreprenorilor. Dacă vi se învârtesc prin cap proiecte și idei noi și nu știți de unde să le apucați, pregătim o sesiune nouă în 5 și 6 mai.

DOAR FAPTELE, VĂ ROG

7,14 milioane de români dețineau un permis de conducere la finalul anului 2015. Sunt puțin peste 6,5 milioane de mașini în România, deci șoferi s-ar mai găsi.
100 milioane de euro costă un kilometru de metrou pe linia Eroilor-Drumul Taberei. Când au început lucrările, acum 5 ani, prețul era la jumătate. La fel ca în Bulgaria, de altfel. Iată o temă pentru cei care vor vota primarul din sectorul respectiv.
10.000 de oameni și-au plătit impozitele online, pe ghiseul.ro. Pe platformă sunt deja 236 de primării care acoperă 70% din populația țării. plati cu cardul
200 de miliarde euro va fi produsul intern brut al României în 2019. Cu câteva condiții. În 2015, economia românească a depășit-o pe cea a Cehiei și a urcat pe locul 16 în Europa.
42% din piață dețin primele trei bănci din sistem, calculat în funcție de active: BCR, BRD și Banca Transilvania. Clasamentul complet e prezentat de profit.ro.

Ultima ora:

ObservatorCsibi Magor: Cele mai nesănătoase culturi sunt cele care cer oamenilor nesănătoși să performeze zi de zi

PoliticDan Mihalache: Am primit săptămâna trecută delegația consiliului local Baia Mare

EconomieVictor Negrescu: Deficitul bugetar va fi mai scăzut decât cel prognozat de CE

ExternGrațian Mihăilescu: Alte 23 de orașe au primit Mission Label la Bruxelles

SocialCsibi Magor: Cele mai nesănătoase culturi sunt cele care cer oamenilor nesănătoși să performeze zi de zi

EvenimenteVictor Vevera: ICI București a sărbătorit alături de Comitetul Olimpic și Sportiv Român (COSR) 110 ani de la înființarea acestuia, prin lansarea NFT-ului „110 ani de Olimpism în România”

EditorialAlexandru Grumaz: Noua hartă strategică a Europei

CulturaCristina Popescu: Anul Avram Iancu, 200 de ani de la naștere



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe