Adriana
Publicat în 9 octombrie 2012, 17:11 / 84 elite & idei

Andreea Vass: Greșelile ultimilor 4 ani – lecții pentru viitorii parlamentari aleși

Andreea Vass: Greșelile ultimilor 4 ani – lecții pentru viitorii parlamentari aleși

Peste nici trei luni suntem chemați din nou la vot pentru a alege oamenii care ne vor reprezenta în viitorul Parlament al României. Trebuie să știm cui îi vom da votul nostru. Trebuie să știm cine trebuie și poate să ne apere interesele noastre ca cetățeni de orgoliile și interesele politice. Institutul de Politici Publice a lansat recent „Sinteza activității parlamentarilor în mandatul 2008 ‐ 2012”, un raport menit să ne arate ce au făcut parlamentarii pe care i-am ales să ne reprezinte în anul 2008 în cei 4 ani de mandat. Incursiunea în activitatea aleșilor noștri ne învață două lecții: greșelile nu trebuie repetate, iar exemplele bune trebuie multiplicate.

1 din 5 inițiative depuse a devenit lege

Parlamentarii noștri bifează doar cantitativ activitatea legislativă, fără a avea capacitatea de a legifera în domenii de interes public. Altfel cum ne putem explica faptul că din cele aproximativ 5.000 de iniţiative depuse în cele două Camere, numai 1.138 au devenit legi?

Prin comparație cu mandatul anterior, numărul acestora a scăzut cu o treime, în special din cauza slabei pregătiri a parlamentarilor. Realitatea este una dură: incompetența este principala cauză a scăderii calităţii politicilor publice în România. Calitatea resursei umane este factorul decisiv pentru o activitate legislativă cu adevărat eficientă şi adaptată nevoilor din societate. Avem nevoie de oameni foarte bine pregătiți, cu specializări sectoriale, care să poată formula soluții la problemele arzătoare ale românilor. Nu mai putem plăti incompetența și nepotismele. Trebuie sancționată lipsa de interes, de responsabilitate și lipsa dorinței de a munci. Avem nevoie de mai multă muncă și mai puține vorbe și inițiative goale care să aglomereze agenda publică.

77 de „sentințe” care nu ne fac onoare

Comportamentul unor parlamentari lasă mult de dorit. Cifrele nefaste ne arată un număr de 22 de parlamentari din actualul mandat pentru care s-a dispus trimiterea în judecată pentru infracțiuni precum: trafic de influenţă, abuz în serviciu contra intereselor publice, fals intelectual, participaţie improprie la infracţiunea de a modifica, şterge sau deteriora date informatice, luare de mită în formă continuată, dare de mită etc. 42 de parlamentari sunt verificaţi în momentul de față de Agenţia Naţională de Integritate pentru încălcarea unor prevederi privind regimul declarării averilor şi conflictelor de interese. Pentru alți doi parlamentari s-a solicitat începerea urmăririi penale. 11 deputaţi au fost filmaţi în timp ce votau legi în sala de plen folosind atât cartela proprie, cât şi a altor colegi.

Mai trist este că niciuna din aceste persoane nu a considerat necesar ca, în urma acestor fapte care nu fac cinste unui parlamentar, să își înainteze demisia. Acest lucru ne arată că mai avem mult de învățat la capitolul etică și responsabilitate politică.

1 din 5 parlamentari si-au schimbat partidul cu care au candidat

Numărul de parlamentari care au migrat politic s‐a dublat. În mandatul 2008 ‐ 2012, numărul migrărilor între partidele politice, inclusiv a celor care au migrat de mai multe ori, a depășit 120. Parlamentarii au migrat atât din tabăra opoziţiei către putere, cât şi de la putere spre opoziţie.

1 din 5 parlamentari și-a schimbat partidul alături de care au candidat la alegeri. Din totalul de 471 de parlamentari aleşi în decembrie 2008, 59 deputaţi şi 35 senatori au schimbat cel puţin o dată grupul parlamentar. Astfel, la nivelul grupurilor parlamentare au apărut schimbări importante: PSD a pierdut 39 deputaţi şi 15 senatori, PDL 32 deputaţi şi 19 senatori, PNL 26 deputaţi şi 16 senatori, iar UDMR 2 senatori şi 2 deputaţi.

Migrația politică e deja un fenomen cu care ne-am obișnuit cu toții. Ultima pe lista reușitelor este majoritatea USL din Parlament care a fost formată în urma migrației politice. Avem însă nevoie de mai multă stabilitate și coerență în principii și idei. Nu mai putem să ne învârtim după cum bate soarele. Trebuie să stăm în vânt și în ploaie atunci când e cazul și să luptăm pentru revenirea soarelui. Este momentul så ne oprim în loc, să ne găsim apartenența, să ne consolidăm credința și principiile.

PDL pe primul loc, iar PNL pe ultimul la prezența la vot în Parlament

Doamnele din Parlament sunt mult mai prezente la activitatea din plen decât bărbaţii, acestea participând la 74% din lucrări în actualul mandat.

Parlamentarii din judeţul Covasna (82% prezență plen) au fost cei mai prezenți la voturile exprimate în plen. Cea mai scăzută rată de prezență o au parlamentarii din Vrancea (52%), Argeș (53%) şi Bucureşti (54%).

Cat despre grupurile parlamentare, pe primul loc se află PDL cu o medie generală a prezenței de 70%, iar pe ultima poziție se află PNL cu o medie a prezenței la voturile finale electronice de 62%.

Fac un apel către toți parlamentarii să își facă treaba și să fie prezenți la vot în plen. Să aibă în vedere faptul că cetățenii acestei țări își fac datoria și merg la vot. Prin urmare, trebuie să își facă și ei, la rândul lor, datoria de a vota în plen.

Greva parlamentară de peste 3 luni

Sub acest stigmat se află actualul Parlament. Nimeni nu va uita vreodată cum, în timp ce românii făceau toate eforturile să treacă cu bine peste recesiune, în timp ce țara avea nevoie de inițiative și legi care să o scoată din impas, opozițtia a recurs la o grevă parlamentară de peste 3 luni, o mică vacanță care a amputat efectiv activitatea Parlamentului.

Mă opresc aici, dar vă invit studiați cu maximă atenție raportul IPP, disponibil la adresa http://www.ipp.ro/pagini/index.php.

Fac un apel către toți românii: este datoria noastră să știm pe cine alegem să ne reprezinte, iar parlamentarilor le spun că este datoria lor să ne reprezinte cât mai bine interesele.

Articol publicat pe www.andreeavass.ro

Ultima ora:

ObservatorCristina Popescu: Timbrul românesc omagiază istoria și valorile românești

PoliticIoana Petrescu: ProRomânia pune condiţii pentru a vota moţiunea PNL. Să vedem alternativa. Nu poţi da jos un Guvern fără să ştii ce pui în loc. USR e iresponsabil

EconomieGeorge Cristian Maior, salută anunțul făcut de fondatorul companiei Tesla, Elon Musk, de a intra pe piața din România

ExternRobert Lupițu: De la ”Comisia ultimei șanse” la ”Comisia geopolitică” – Mic îndreptar al portofoliilor și numirilor din echipa Ursulei von der Leyen. Ce înseamnă domeniul transporturilor pentru România

EvenimenteDragoș Preda: Invitație pentru Membrii Club Romania

CulturaCristina Popescu: Timbrul românesc omagiază istoria și valorile românești

SocialRaed Arafat prezintă 14 măsuri prin care se doreşte reorganizarea sistemului de urgenţă 112

MoldovaIulian Chifu: La Chişinău – majoritate de coaliţie, fără cheie de control şi fără frâne



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe