Andrei Caramitru: Chestii oarecum șocante despre democrație, îmbătrânirea populației și alte chestii controversate
Am tot scris aici chestii oarecum șocante despre democrație, îmbătrânirea populației și alte chestii controversate. Așa ca hai să clarific :
– dacă nu mai facem copii (și nu mai facem, nici noi nici tot vestul si nici măcar china) – societatea moare. Ai din ce în ce mai mulți bătrâni care costă mulți bani și care depind de stat, și din ce în ce mai puțini oameni care contribuie. Finalul sunt sau taxe de 80%, sau imprimarea de bani, sau falimentul. E colaps civilizațional . Și – în forma actuală a democrației – din ce în ce mai mult puterea va merge la partidele care vor oferi pensii și ajutoare din ce în ce mai mari votanților majoritari – deci falimentul accelerează . E fără ieșire dacă nu găsim o soluție să facem mai mulți copii sau să creștem imigrația “buna”, cu integrare a celor nou veniți . dar pare extrem de greu. Deci finalul nu arată bine deloc, și pare inevitabil
– democrația în forma actuală e o invenție super nouă. Democrația ateniană , romanǎ, englezească sau cea din perioada lui Cuza – dădea dreptul de vot celor care contribuie ceva societății , care au proprietăți și/sau o meserie valoroasă. Ideea de vot universal e o invenție de după al doilea război mondial – și de atunci oh ce surpriză – datoriile au crescut până la un nivel nemaivăzut și taxele sunt și ele la un nivel imens. Normal – votează toți inclusiv asistații sociali – deci banii se duc spre asta. Și ajungem iar la faliment și colaps civilizațional la sfârșit .
Ce e trist e ca nu există vreo dezbatere reală despre temele astea : cum facem mai mulți copii, și dacă democrația în forma actuală e ok, ne ajută ca societate. Sunt considerate teme tabu – ceea ce e este o aberație – pentru ca aceste teme tabu INEVITABIL ne aruncă spre colaps civilizațional și situație de tip mad max.
Dar mă rog . Odată ce dai la gloata paine și circ – nu mai scapi de gloata care vrea din ce în ce mai multă paine și din ce în ce mai mult circ și din ce în ce mai puțină muncă , până cade Roma și vin barbarii, și piatra peste piatra nu mai rămâne.
Ultima ora:
ObservatorCiprian Stănescu: Ce scrie în proaspătul document CSAT declasificat?
PoliticCiprian Stănescu: Ce scrie în proaspătul document CSAT declasificat?
EconomieCristian Tudor: Ultragreens continuă să demonstreze că inovația, perseverența și angajamentul pentru excelență pot face diferența
ExternAlexandru Grumaz: Giorgia Meloni, viitorul lider european
SocialPavel Popescu: Am propus o soluţie exagerată – suspendarea temporară a platformei TikTok. Opina exprimată a fost una strict personală
EvenimenteMihai Precup, at the Business Awards 2024
EditorialRadu Carp: Mesia de pe TikTok – o dezinformare de proporţii (I)
CulturaFlaviu Predescu: Despre Festivalul de Teatru de la Cluj, la Cultura pentru toți – Video
Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe