OraNoua.ro
Publicat în 22 noiembrie 2017, 19:10 / 406 elite & idei

Andrei Muraru: „Vișinescu este fără îndoială un criminal lipsit de remușcări“

Andrei Muraru: „Vișinescu este fără îndoială un criminal lipsit de remușcări“

Alexandru Vișinescu este numele primului torționar comunist arestat, judecat și condamnat (la 20 de ani de temniță, pe 24 iulie 2015) în România pentru infracțiuni contra umanității. Acest lucru s-a întâmplat în urma sesizării depuse de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria exilului Românesc (IICCMER), care a reușit în primul rând identificarea fostului comandant al penitenciarului de la Râmnicu Sărat. Născut în 1925, Vișinescu a fost comandant aici între anii 1956-1963, numele său fiind direct legat, așa cum au dovedit cercetătorii IICCMER, de torturarea și moartea mai multor figuri de vază ale politicii românești, printre care se numără Ion Mihalache, Ioan Arnăutu, sau diplomatul Victor Rădulescu-Pogo­neanu. În timpul cât s-a aflat el la conducerea penitenciarului, au murit 14 deținuți politici, procurorii iden­tificând 138 de deținuți ce s-au perindat în 1956-1963. Zilele acestea, Vișinescu încearcă să obțină între­ruperea pedepsei, pe motive de boală. Un semn al „democratizării“ unui torționar comunist.

 

De unde propensiunea către această parte a istoriei recente, a sistemului represiv?

A fost un instinct profesional, aș spune. La scurt timp după ce am absolvit Facultatea de Istorie la Universitatea din Iași, am devenit, în 2006, cercetător la Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului (devenit ulterior Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc – IICCMER), fiind printre primii angajați ai instituției.

Am coordonat în anii următori un dic­ționar al închisorilor, apărut în 2008 tot la Editura Polirom, o monografie foarte am­plă, bazată pe numeroase surse, inclusiv pe arhiva Direcției Generale a Penitenciarelor, unde, alături de colegii mei, am consultat documente inedite despre sistemul represiv. Apoi, în timpul studiilor doctorale, am urmărit destinul în Gulag al unor personaje condamnate în România postbelică pentru crime de război. În ultimii ani, m-am aplecat asupra cazului Vișinescu.

 

Cum ați ajuns să vă ocupați de această spe­ță, cea a lui Vișinescu? Nu e singurul torțio­nar spre care v-ați întors atenția, de altfel, Ioan Ficior fiind un alt nume cunoscut.

La puțin timp după ce am ajuns președinte executiv al IICCMER (mai 2012), am demarat o campanie numită generic „Dosarul torționa­rilor“. Trebuie spus că, până la cazul Vișinescu, nici o persoană nu fusese condamnată de justi­ția de după 1989 pentru crimele și abuzurile comise în sistemul con­cen­traționar comunist, iar toate sesi­zările penale ale Institutului de până atunci fuseseră respinse de procurori.

Nu venisem din afară, căci lucram la institut încă de la înfiin­țare, așa cum am arătat, în calitate de cercetător sau coordonator de echipă. Așadar, cunoș­team toată „bucătăria“ internă și aveam datoria să încerc să fac lucrurile altfel, fiindcă, în definitiv, era ultima șansă.

Speța Vișinescu a deschis se­ria sesizărilor penale pe care IICCMER le-a depus în mandatul meu de președinte executiv. Alexandru Vișinescu a fost un personaj total necunoscut publicului până când a fost denunțat auto­rităților. Numele lui a fost unul inexistent în spațiul public, iar în literatura istorică existau puține date despre el. Nu dăduse nici un interviu, nu exista nici o poză a lui. Aveam să aflăm ulterior că statul român l-a onorat și după 1989 pentru „meritele“ sale. Beneficia de pensie specială și a fost avansat în grad inclusiv după 1989, mult timp după ce se pensionase.

Fostul comandant al închisorii Râmnicu Sărat în perioada 1956-1963 avea să devină primul personaj al campaniei „Dosarul torționarilor“. Institutul avea în administrare închisoarea de la Râmnicu Sărat încă din 2007, cu scopul transformării fostului bastion într-un memorial dedicat victimelor comunismului. Așadar, în ultimii ani, documente și mărturii au început să fie adunate sistematic la IICCMER; în plus, se publicaseră unele mărturii, existau câteva studii distincte cu privire la statutul închisorii din anii comunismului.

Toate aceste evo­luții au permis o privire de ansamblu asupra regi­mului instituit la Râmnicu Sărat. În definitiv, existau nu nu­mai surse istorice, ci in situ era și locul cri­mei, conservat aproape perfect. Nu existau toate piesele puzzle-ului, însă multe dintre acestea fuseseră oa­recum arătate. De exemplu, nu se știa cu exactitate numărul deceselor sau al celor încarcerați ori date precise privind personalul pușcă­riei, nu se cunoștea dacă mai existau supra­viețuitori, iar ca fostul șef al închisorii din anii lui Gheorghiu-Dej să mai fie în viață și chiar să fie găsit nici nu se pu­nea problema.

Pe parcursul anului 2013, la IICCMER s-a lucrat sistematic la construirea unui dosar privind regimul de detenție de la Râmni­cu Sărat, care avea toate indiciile existenței unor acte de tortură și crimă, precum și implicarea directă a comandantului în scenele de cruzime. Primii și singurii su­praviețuitori au fost iden­tificați de Institut în anul 2013 (dintre care doar Valentin Cristea fusese de­ținut politic), lista cu deținuții în­carcerați aici între 1955 și 1963 fiind tot atunci ela­borată, și, nu în ultimul rând, l-am identificat și găsit pe Viși­nescu. „Dosarul Vi­și­nescu”, realizat la IICCMER, format din șase volume de probatoriu, s-a constituit în un final într-o cerce­tare laborioasă, un adevărat rechizitoriu, care a fost înaintat procurorilor.

Dincolo de acești pași impor­tanți în investigație, alte elemente s-au dovedit fundamentale. Am mizat pe o relație de colaborare cu Parchetul și am acordat asis­tență organelor judiciare pe toată perioada anchetei. Apoi, ne-a ajutat foarte mult o campanie media­tică elaborată profesionist și atent construită împreună cu echipa de jurnaliști de la „Gândul“.

Rezultatele campaniei numi­te generic „Dosarul torționa­rilor“ au fost uimitoare: într-o lună de la debut aveam deja prima punere sub acuzare, iar în următorii ani, două condamnări definitive. Vreau să subliniez aici: sunt singurele condamnări din istoria IICCMER. Nici înainte de mandatul meu (mai 2012 – martie 2014) și, din păcate, nici după mine nu au mai existat procese finalizate cu sen­tințe definitive.

 

Alexandru Vișinescu se află la închisoare acum, ca urmare a sesizării făcute de IICCMER. Dacă tot am amintit de el, care este situația lui Ioan Ficior?

Da, Alexandru Vișinescu execută pedeapsa de 20 de ani de închisoare la penitenciarul Jilava, fiind primul responsabil din sistemul comunist de detenție condamnat pentru faptele sale.

În afară de Vișinescu, arestat în februarie 2016, un alt caz instrumentat de IICCMER a făcut istorie. De această dată a fost vorba despre un fost comandant al unui lagăr de muncă: colonelul Ioan Ficior, care avea 85 de ani la momentul denunțării (18 septembrie 2013).

În cazul lui existau probe ce arătau că vreme de cinci ani, în colonia Periprava, în marginea Deltei, instituise un regim de o sălbăticie cutremurătoare, ce lăsase în urmă peste o sută de morți, cei mai mulți de inaniție, sute de infirmi, dar și numeroși supraviețuitori care au putut depune mărturie în proces. Pe baza denunțului IICCMER și în mare parte a probelor furnizate de Institut, Ficior a fost și el condamnat definitiv pentru crimele comise. În martie anul acesta, Curtea Supremă l-a condamnat la 20 de ani de închisoare. Ficior este în prezent încarcerat în același penitenciar cu Vișinescu.

 

Ce ar trebui să știe cititorii, în primă instanță, despre Alexandru Vișinescu?

Probele arată că Alexandru Viși­nescu a fost un ofițer recrutat și format de către Securitate. Încă de timpuriu, el a avut o dispoziție naturală către violență. Excesele de brutalitate, scenele de tortură, actele inumane de chinuire sistematică ani în șir a deținuților politici îl portretizează ca un instru­ment foarte obedient, plin de zel, al regimului. Ajuns la 31 de ani șeful pușcăriei, el a creat timp de aproape șapte ani un regim de detenție de o bestialitate ului­toare, chiar și pentru alte temnițe de tristă amintire din acea vreme.

Așadar, un tânăr ofițer în putere, aflat în posesia a numeroase mijloace de supraveghere (celule securizate, militari înarmați din paza exterioară, gardieni instruiți, reguli draconice pentru regimul de viață al deținuților, fără șanse de a se solidariza), a aplicat un tratament inuman unor oameni bolnavi, mulți bătrâni. El a construit astfel un program sistematic de tortură și asasinat. Cel mai cunoscut instrument a fost izolarea totală, fără drept de a comunica, de a sta așezat în pat pe timpul zilei, ani în șir, a deținuților. Evident, foamea, frigul, lipsa asistenței medicale au contat și ele foarte mult. Pe cel puțin șase deținuții-a asasinat direct (în total a fost curmată viața a 14 oameni), așa cum a demonstrat justiția, alții rămânând cu sechele pentru tot restul vieții. Așa cum a arătat și jude­cătoarea Curții de Apel Bucu­rești, Vișinescu este fără îndoială un criminal lipsit de remușcări.

 

El este responsabil, printre altele, și de moartea lui Ion Mihalache, „ultimul patriarh“ al interbeliculului românesc. Ce rol a jucat Vișinescu, pe atunci comandant al penitenciarului Râmnicu Sărat, în dispariția omului politic țărănist, de­spre care a avut puterea să declare la proces că „îi era simpatic“?

 

Asasinarea lui Ion Mihalache, fostul lider al Partidului Țărănesc, decorat de însuși regele Ferdinand cu ordinul „Mihai Viteazul“, probabil cea mai strălucită figură politică a satului românesc, unul dintre cei mai importanți politicieni din perioada interbelică, a fost una dintre crimele lui Viși­nescu. Pe Mihalache, Vișinescu l-a luat „în primire“ încă din primele zile ale mandatului său de comandant la Râmnicu Sărat. L-a persecutat continuu, l-a bătut personal sau prin intermediul sub­ordonaților săi, l-a torturat și chinuit prin metode barbare. Începând din 1955 și până la deces, Ion Mihalache a fost izolat în puș­cărie. Judecătoarea procesului pe fond al lui Vișinescu a subliniat că Mihalache a fost „ținta preferată“ lui Vișinescu. În ultimii ani de recluziune, Mihalache a declarat război administrației închisorii și a refuzat să mai respecte programul carceral. A fost bătut cu pumnii, cu ciocanul, pus în lanțuri, înfometat sistematic, obli­gat să doarmă pe cimentul celulei, iar în ultimele luni, practic abandonat. Mihalache a intrat în închisoare la 65 de ani și a murit în temniță 16 ani mai târziu, în februarie 1963, grav bolnav (aproa­pe paralizat), surd, subnutrit și în mizerie.

 

Figura lui Alexandru Vișinescu este una întunecată de multe umbre. El este primul torționar comunist din România condamnat pentru infracțiuni contra umanității, la jumătate de secol de la săvârșirea faptelor. Recent, a cerut întreruperea executării celor 20 de ani de închisoare la care a fost condamnat, ca urmare a sănătății sale precare. În ce măsură considerați că este moral un asemenea gest?

Vreau să cred că Justiția română a depășit situația când ucigași celebri părăseau închisoarea pe caz de boală pentru a-și duce liniștiți traiul în libertate, vindecați ca prin miracol. Îmi amintesc de ca­zul fostului general de armată Victor Atanasie Stănculescu, un alt „asasin de sistem“, condamnat pentru crimele de la Revoluție, fotografiat de jurnaliști în cazino­uri, după ce părăsise penitenciarul pe motiv de boală.

În cazul Vișinescu, sentința de condamnare a făcut dreptate victimelor, justiția s-a făcut în numele victimelor. A celor care au murit în penitenciarul Râmnicu Sărat și în numele celor care au supraviețuit și dintre care doar unul a mai ajuns să îl vadă pe torționar în sala de judecată. Așa­dar, poziția mea este fără echivoc: eliberarea lui Vișinescu ar fi o insultă adusă memoriei deținu­ților torturați și asasinați la închisoarea Râmnicu Sărat.

 

Ideile exprimate în acest interviu sunt asumate de autor în calitate exclusiv privată și nu reprezintă punctul de vedere al nici uneia dintre in­stituțiile și/ sau organizațiile la care acesta este angajat sau la care este afiliat.

 

Andrei Muraru (n. 1982, Iași) a absolvit Facultatea de Istorie a Universității „Alexandru Ioan Cuza“ din Iași (2005), unde și-a susținut și doctoratul (2011) despre procesele postbelice ale criminalilor de război. A fost președinte executiv al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (2012-2014), demarând campania de aducere în fața justiției a foștilor responsabili din aparatul comunist de represiune. În perioada 2006-2009 a fost consilier la Cancelaria Prim-ministrului și consilier al directorului general al Arhivelor Naționale ale României. A fost bursier la Aristotle University of Thessaloniki (2004-2005), New Europe College (2009-2010) și United States Holocaust Memorial Museum, Washington DC (2010-2011). A publicat numeroase studii în reviste de specialitate și lucrări colective. Este coordonator al volumului Dicționarul penitenciarelor din România comunistă (1945-1967) (Editura Polirom, 2008) și coautor al primului manual despre dictatura comunistă, O istorie a comunismului din România. Manual pentru liceu (Editura Polirom, 2008; ediția a II-a, 2009; ediția a III-a, 2014). De asemenea, a participat la numeroase conferințe internaționale, a susținut prelegeri și are frecvent contribuții pe teme de istorie recentă. A fost decorat de M.S. Regele Mihai pentru activitatea în fruntea IICCMER cu Ordinul „Coroana României“ în grad de Ofițer (2015). Din decembrie 2014 este Consilier al Președintelui României.

Suplimentul de cultură

Ultima ora:

ObservatorLudovic Orban: România are o şansă uriaşă. Avem oportunităţi pe care mulţi nici măcar nu le-au identificat

PoliticLudovic Orban: România are o şansă uriaşă. Avem oportunităţi pe care mulţi nici măcar nu le-au identificat

EconomieRăzvan Nicolescu: Mizele regionale ale jocurilor din energie (Op-ed)

ExternDan Mihalache: Nu uitați să aplicați în următoarea perioadă pentru a vă proteja dreptul curent de a locui, munci și studia în Marea Britanie

SocialGeorge Butunoiu: Realitatea la zi – Minte-mă frumos! Mituri și ipocrizie în lumea corporatistă – George Butunoiu

EvenimenteMarian Murguleț: Videoconferința „Digitalizarea României și Tehnologia 5G” / „Cartea electronică de identitate va face ireversibilă transformarea digitală a României”

CulturaCristina Popescu: Romfilatelia introduce în circulație joi, 2 iulie 2020, emisiunea de mărci poștale Animale tip leopard

EditorialMirela Iovu: Efectele disruptive ale COVID-19. Digitalizarea, noul model de afaceri in contextul pandemiei



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe