Ce am făcut, ce am învățat, unde suntem azi, ce urmează? Un post mai lung, nimic urgent aici, ceva pentru cei care doresc să afle mai multe despre cum se vede o mișcare politică locală din interior, ce e ușor, ce e greu, ce e frumos, ce e urât. Vorbesc în numele meu. Istoria și motivația personală a fiecăruia dintre cei care s-au implicat sau ne-au ajutat este, sunt convins, individuală și specifică lor, eu însă pot vorbi despre ce am simțit, văzut și făcut eu și, până la un punct, cei pe care i-am cunoscut de aproape.

De ce am făcut eu asta, ce m-a motivat?

În iunie 2015 am plecat de la locul de muncă de atunci. Știam că voi pleca cu vreun an înainte și nu plecam pentru alt job, ci plecam ca să lucrez pe cont propriu. Lucram în IT, începusem ca programator în 2002 după care trecusem prin tot felul de poziții de management. Lumea mea era una a livrărilor de proiecte de IT către bănci imense, în general de prin Londra, discuții, planificări, căutat oameni buni, organizat oameni în echipe, zeci de zile de concediu neluate și lăsate de pe un an pe altul, pentru că nu știam ce să fac cu concediul. Ignoram cu desăvârșire statul român, sau orice alt stat, priveam de sus guvernele și abilitatea lor de a face ceva, orice, util. Nu aveam nicio istorie de interacțiune cu statul, nu lucrasem niciodată cu el. Nu aveam o mare istorie de implicare civică, mișcarea Roșia Montană trecuse pe lângă mine în 2013 fără să-i dau prea multă atenție. Dacă alții au ajuns în politică salvând clădiri de patrimoniu, sau luptându-se cu primăriile pentru vreun parc, eu am ajuns șocat de incompetența administrației. Nu eram rupt de istoria democrației, de ideile statului modern, de idealurile liberalismului, dimpotrivă, numai că, până ce am început cu Pentru Iași, nu reușisem niciodată să mă motivez să sau atenție concretului mocirlos al politicii noastre. Găseam mai interesant să urmăresc alegerile americane sau să citesc câte ceva despre mișcările politice cu impact mondial. Recunosc că, până în momentul când l-au arestat, nu știam dacă pe primarul Iașului îl cheamă Nichita sau Nechita, Gică sau Gigi.

Încă consider asta cel mai mare avantaj al meu. Mental, financiar și concret nu vin din lumea asta, nu am crescut în apropierea statului român, nu-i datorez nimic și nu am preluat nicio cutumă de la el. Titlurile și rangurile mă lasă rece, vin dintr-o lume în care ele nu înseamnă nimic. Formalitățile, procedurile, birocrația sunt niște impedimente pe care, rar de tot, trebuie să le suport, dar în mare le privesc cu disprețul sănătos care li se cuvine. Am crescut fără nicio pretenție de la stat, nu am considerat că trebuie să-mi dea ceva, nu am cerut nimic. Mă simt puternic și independent în raport cu statul român, nelegat de idiosincraziile și idioțeniile sale, liber să gândesc și să fac ce vreau. Într-un mod cât mai profund, scopul meu în politică este ca să fim cât mai mulți așa.

A nu se înțelege că am plecat de la job ca să fac politică. Nu, când mi-am dat demisia în toamna lui 2014 nu știam asta, nu era nicăieri la orizont opțiunea. Doream să-mi fac propriul business, și înainte de asta doream o pauză de vreo jumătate de an ca să explorez idei și direcții. Am considerat ca variantă, undeva acolo printre altele, și să ne mutăm vreo doi ani undeva prin Sicilia și să trăim ieftin în vreun sat părăsit într-un colț de insulă, în timp ce mai lucrez ceva remote și mă apuc de scris romanul ăla pe care-l tot visez. Nu a fost să fie. Am reușit să am o lună cu cortul prin Europa, dar în afară de asta m-am trezit repede mult mai ocupat fără job decât eram cu. Economiile, în loc să mi le cheltui pe călătorit, mi le-am cheltuit mai mult pe politică.

Primele discuții care au dus la Pentru Iași au început prin Martie-Aprilie 2015. Cineva, tot un IT-ist, dar cu ceva fostă implicare politică (nu a stat mult cu noi) m-a sunat să mă întrebe dacă mai pot suporta situația sau dacă facem ceva. Am zis că hai să facem ceva, și hai să începem cu o discuție. Ne-am întâlnit la un prânz, ne-am pus de acord că ne mai vedem încă o dată. La discuția următoare am mai invitat fiecare câțiva oameni, eram vreo 10 de toți. Nu știam atunci ce vrem, discuțiile erau foarte generale și principiale, de genul “ne implicăm?”, cum vedem noi orașul, etc. Ne-a luat vreo două luni să ajungem să concretizăm decizia implicării politice. Au fost două mari puncte de vedere la început, cel care zicea că facem ONG și pornim de jos în sus, implicare civică, pas cu pas, care cândva, poate, va deveni și politică. Al doilea punct de vedere susținea implicarea politică decisivă, din prima, pentru că ni se părea că acolo putem aduce schimbarea reală. A câștigat într-un final al doilea punct de vedere. Așa am ajuns în 2015, pe 12 Septembrie, să ne lansăm, cu scopul clar și declarat de a forma un partid politic local și de a candida la alegerile locale din Iași din Iunie 2016.

Nu toți oamenii care au fost la început implicați au rămas. Unii nu au dorit să se implice într-o mișcare politică, dar ne-au susținut, cu ideile lor, cu donații, sau altfel. Alții s-a desprins încet încet de tot. Pe unii nu am știut noi să-i ținem. Alții însă, mulți alții, au venit și ni s-a alăturat, în tot felul de capacități. Am fost un nucleu de vreo 10 oameni care am lucrat la campania de la locale din 2016, și încă vreo alții 10-15 într-un cerc puțin mai larg, plus alții sute care ne-au ajutat, despre care pot spune fără ezitare că sunt cea mai bună echipă cu care am lucrat vreodată, la orice, în orice context. Au fost câteva luni în care fiecare dintre noi și-a rupt tot ce a putut din timpul liber, din concedii, din energia lor, din toate resursele pe care le aveau pentru a contribui cu ce au putut la Pentru Iași. Materiale de comunicare, design, text, producție, campanii online, mers prin oraș, prezență în media, dezbateri, discutat cu voluntari, donații, adunat bani, semnături, toate deodată și pe toate le-am făcut împreună și într-un fel în care deși eram adeseori obosiți, niciodată nu eram demotivați, și toate le făceam din plăcere și pentru că doream să fim acolo, nu pentru vreo recompensă, că nu a fost nicio recompensă în afară de cea spirituală, nu pentru că trebuia, că nu trebuia, ci pentru că voiam să fim acolo. Am discutat și am dezbătut orice, am pornit de la păreri complet opuse de multe ori pe subiecte importante, însă nicio secundă nu am simțit că e altceva între noi decât transparență completă, deschidere totală, cele mai bune intenții și dorința de a face ceva bun. Și, destul de repede, prietenie.

Desigur, multe, multe seri lungi de muncă urmate de beri. Și shot-uri. Multe shot-uri. Avem cred deja acțiuni La Bază la cât am investit acolo cu toții în perioada campaniei.

** Ce a ieșit?

La alegerile din 6 Iunie 2016 am luat 13.4% din voturi, locul 3, pe fondul unei prezențe la vot extrem de redusă. Fiindcă niște papițoi din PNL au decis să ne pună bețe în roate la tribunal, nu am reușit să avem partid la timp, așa că am candidat ca independenți. În loc să avem 5 consilieri locali, cum am fi avut cu același număr de voturi dacă aveam partid, avem doar unul, pe mine. PSD + ALDE + PMP (on and off) au majoritate confortabilă.

Am intrat însă cu optimist și hotărâre, știind că dacă nu putem face ceva cu votul, atunci vom face ce putem ca să transparentizăm, să aducem idei noi în discursul public, să scoatem în evidență probleme și să propunem soluții.

** Ce e Pentru Iași azi?

Echipa acea minunată de mai sus încă există și pe lângă ea aveam puțin peste 100 de membri. Suntem în legătură constantă, dar intensitatea activității a scăzut mult. Cu toții avem job-uri, firme, ocupații, probleme și timp puțin. Activitatea mea în Consiliu e limitată la o ședință sau două pe lună, că așa e natura acestei demnități, și în rest, pur voluntar, ce-mi fac eu timp să mă ocup, de capul meu, cu resursele mele și ajutorul cui poate să mi-l ofere atunci. Nu avem pe nimeni care să facă full time politică, nu avem niciun angajat la partid de niciun fel, eu sunt singurul care o fac pe bune până la un punct, dar și la mine, majoritatea timpului meu se duce pe lucru, pe activitatea mea profesională. Nu avem surse de finanțare, nu avem cabinete parlamentare, nu avem atribuții administrative zilnice în jurul cărora să ne adunăm și să ne găsim de treabă. Campaniile electorale îți dau obiectivul clar și mobilizează energiile, adună oamenii, clarifică dilemele, oferă perspectiva unei finalități clare, a unui concurs ușor de înțeles și a unei zile decisive. E imposibil să menții același ritm între ele. Dacă ești la putere, sau măcar partid parlamentar, te organizezi în jurul pârghiilor administrative sau a cabinetelor parlamentare și aduni acolo oameni și energii. Dacă nu, trebuie să cauți, finanțezi și să faci proiecte de capul tău, când și cum poți.

Suntem o echipă în așteptare. Existăm, dar existăm ca oameni care trebuie să-și vadă de familii, de muncă, de a trăi, de a supraviețui, de a exista.

Nu zic astea ca să mă plâng sau cu regret. Este ce este și altceva nu putea fi dată fiind situația. Avem proiecte, și vrem să avem și mai multe. Ne mobilizăm pe cât putem. Continuăm. Tot potențialul, chiar mai mult, este acolo și așteaptă să fie re-trezit la următoarea luptă care să merite, dar deocamdată suntem o organizație “virtuală”, compusă din oameni care nu asta fac ca primă ocupație.

** Ce am aflat nou în aceștia doi ani, cum văd eu politica acum?

Concluzia mea esențială este că principala problemă a statului este incompetența, nu corupția. O incompetență profundă care merge mult dincolo de skill-urile sau absența skill-urilor unor persoane, o incompetență organizațională, o paralizie decizională, o obsesie birocratică cu forme și proceduri care rup încet orice legătură cu realitatea. Vieți petrecute între birouri, între hârtii, care pervertesc common sense-ul într-o logică recurentă care se raportează doar la ea însăși. Majoritatea statului lucrează pentru el însuși, tot felul de structuri care se controlează una pe alta, se angajează una pe alta, se raportează una la alta, se hrănesc una pe alta. Nu comunică unii cu alții, își trimit adrese și formulare, se apără nici ei nu mai știu de ce, ajung să uite de ce există și de ce au venit acolo.

Oameni răi sunt rari, extrem de rari. Venalii la fel, nu sunt peste tot, dar nici nu prea contează. Într-un sistem ca cel de mai sus, e mult prea greu să fii om bun, ești piesă de mecanism, rotiță la mașină. Erou trebuie să fii ca să pășești contra curentului.

Mai mult decât de anti corupție (evidentă de altfel), statul român are nevoie de un anume fel de simplitate sofisticată (nu e paradoxul care pare la prima citire), de transparență decizională, de debirocratizare, de flexibilitate, de mai puține proceduri și grile și formulare, de mai multă onestitate, de mai mult aer, de oameni care să poată zice ce au de zis, de demnitatea profesională a celor care lucrează acolo. Cel mai mult avem nevoie de încredere, a funcționarului în cetățean, a cetățeanului în funcționar, a funcționarului în funcționar. Ce avem acum e un dezastru, mulți funcționari speriați de bombe, se ascund și ei în spatele unei birocrații pentru că nu mai știu ce altceva să facă, și alții care profită de aceeași atmosferă și încep să abuzeze de poziția lor, în toate felurile posibile.

Partea bună e că, așa cum eu am zis dintotdeauna, statul nu e așa de important. Pentru fiecare 10 probleme care-mi trec prin cap zilnic, pentru 8 dintre ele nu statul e cel mai potrivit să le rezolve. Are deci cu atât mai mult sens și rost implicarea voastră personală, în grup, de orice fel. Cel mai important lucru pe care-l puteți face pentru România însă, zic eu, e să deveniți puternici, pe curat, pe bune, fără ajutorul statului. Fiți buni profesioniști, fiți cei mai buni. Făceți-vă afaceri profitabile care să nu aibă de a face cu statul. Asta e cel mai important lucru pe care-l puteți face. Fiți antreprenoriali, evitați statul, nu vă grăbiți să vă duceți în ONG-uri ca activitatea voastră principală, încercați să produceți valoare economică și să vă consolidați voi poziția. Fiți cetățeni independenți, liberi și puternici că de aici începe tot. Și libertatea voastră începe de la independența voastră financiară.

** Sunt un liberal urban, doritor de schimbare rapidă

Respect și doresc binele tuturor, dar nu am nicio intenție sau pretenție de a reprezenta politic pe toți la fel. Da, la nivelul drepturilor fundamentale, ale șanselor de bază, ale domniei legii, sigur că reprezentăm pe toți. Concret însă, suntem o mișcare a marelui urban, pornită din și reflectând cea mai dinamică parte a țării, studenții, profesioniștii, antreprenorii, cei călătoriți, cei care au gustat libertatea și o vor și aici, care care vor și pot să schimbe ceva. Ar fi fals și o dovadă de ipocrizie din partea mea să merg prin sate să bat la porțile țăranilor să-i întreb de subvențiile la agricultură sau să stau prin piețele agro-alimentare ale orașului să întreb precupeții cum sunt roșiile anul ăsta. Sigur, și probleme lor sunt reale și trebuie rezolvate, și în calitatea de consilier îi reprezint cu toată capacitatea mea acolo unde e cazul, dar ca mișcare politică, ca motor al intențiilor mele, ca ceea ce cred eu că va duce țara înainte, e clar că nu aici îmi stau gândurile și nu de aici îmi storc speranțele.

** Relația cu USR

USR e un plus clar pe scena politicii românești, în mare o forță pozitivă și nu regretăm că i-am ajutat la parlamentare. Calitatea umană e în general mult peste celelalte partide și cunosc personal oameni minunați de acolo. Pe de altă parte, USR, ca organizație, e o serie de facțiuni, o luptă internă, o bălmășeală, încât e aproape imposibil să spui USR fără să întrebi imediat “care USR?” Sunt mulți oameni acolo cu care m-aș mândri să colaborez, dar sunt și alții cu care mi-ar fi rușine să fiu văzut. Până ce nu se lămurește cine e USR nu putem vorbi de o relație cu USR, ci cel mult de relații personale cu unii sau alții de acolo. Sper ca USR să se organizeze și să se lămurească cât mai repede.

** Problema zero a politicii: ești răsplătit pentru superficialitate

Fiecare dintre voi, dacă e să se aplece asupra unei probleme, o va înțelege în detaliu. În politică însă se reacționează instinctiv și superficial, și asta o facem și noi, “cei buni”, nu numai “ceilalți”. Cel mai mult prinde vreo replică fără de altfel niciun impact real, vreo glumă, vreo miștocărie. Sunt politicieni care nu fac nimic, dar nimic, cu intenția reală de a construi ceva, ci doar își caută ocazia de a își crea încă o frântură de imagine. Poziții luate care ei știu 100% că nu duc nicăieri, doar ca să poată zice că au propus și nu le-a fost acceptat, deși nici nu ar ști ce să facă dacă ar fi acceptat. Certuri și conflicte create cu intenție, doar ca să zică careva că i “s-a pus pumnul în gură” sau tăiat microfonul. Generalități sforăitoare fără nicio noimă pratică împinse cu sponsorizări pe Facebook. Într-un grup tipic de 10 politicieni, 7 dorm și 3 vorbesc prostii doar ca să zică după aia că uite ce au făcut ei. Nu m-ar mira dacă unii și-ar scrie postările despre ce au zis la consiliu/parlament înainte de ședința de la consiliuparlament. Politica e într-un fel cea mai mare scenă de selfies a lumii, metaforic vorbind. Toți se chinuie să prindă un selfie bun și asta e singurul interes al majorității.

Sunt din aștia peste tot, așa-s preponderent cei din PSD, ALDE, PMP și PNL. Sunt și în USR unii. Munca de furnicuță nu e recunoscută niciodată, deși toți dacă-i întrebi ce vor de la tine ca politician, vor răspunde “muncă temeinică”, “propuneri documentate” și tot așa, vei descoperi repede că munca temeinică nu-ți aduce apreciere și nici imagine. Știați că Iohannis are de exemplu o super mega comisie plină de academicieni și profesori care lucrează la o inițiativă pompos denumită România Educată și care teoretic de vreo doi ani deja tot își arde creierii ca să vină cu o viziune asupra educației în România? Cât credeți că-l va ajuta asta să câștige al doilea mandat și cât credeți că-l va ajuta poza aia cool făcută la baza aeriană de la Kogălniceanu? Și credeți că el nu știa asta?

În politică afli repede de tot, chiar și băiat bun fiind, că o poză bună sau o replică iute la momentul potrivit fac cât 12 luni de muncă, și orice ONG-ist care-ți spune că nu e așa nu știe ce vorbește. E nevoie de o capacitate aproape supra-umană de a trece peste tentația asta a superficialității și de a face efectiv ceva. Fiți sceptici e tot ce pot zice. Nu cinici, dar sceptici.

Eu nu sunt super-om, și nu mă bazez pe super oameni, dar am un avantaj pe care alții nu-l au. Nu depind de politică, nu de acolo îmi fac banii, nu de acolo îmi trag sensul, așa că fac ce vreau. Sentimentul ăsta al independenței și libertății personale este necesar în politică dacă vrei să o faci cum trebuie.

** Ce urmează cu Pentru Iași

Continuăm, existăm, mergem înainte. Eu personal sunt hotărât să fac tot ce pot pentru binele orașului meu, al țării mele, în orice fel pot, prin activitatea mea privată, prin implicarea politică. Sunt liber să zic și să fac ce vreau. Nu știu să stau pe loc și-mi plac să lucrez la lucruri de impact. Politică din aia jegoasă, tradițională, plictisitoare, nu voi face niciodată, deși poate asta îmi va aduce dezavantaje temporare de imagine. Viața e prea scurtă ca să fiu mediocru.

Sunt optimist asupra viitorului, poate mai optimist decât eram în 2016, deși unele probleme s-au agravat de atunci, dar parcă văd și binele mai clar. Văd orașul meu crescând, prea puțin datorită administrației, dar e ok și așa, poate e și mai ok așa într-un anume sens, deși sigur că-mi pare rău când văd bani cheltuiți aiurea și oportunități ratate aiurea de un primar gol ca o minge de fotbal și ahtiat după imagine. În ciuda prostiei demonstrată zi de zi, cei de la guvernare au de fapt puține moduri în care ne pot strica nouă, celor liberi, viața, pentru că noi nu prea depindem de ei. De asta e important să fim cât mai mulți.

**Ce vă recomand

Fiți atenți la ce face guvernul, la ce fac administrațiile, dar nu vă lăsați obsedați de asta. Guvernul nu vă reprezintă și nu vă dă valoarea. Valoarea v-o dați voi și voi să reprezentanți singuri. Aș vrea să aud mai puțin de oameni care emigrează din cauză că Dragnea, Tudose și eu știu ce. De când e așa de important pentru noi ce fac păcălicii ăia acolo? Da, ne luptăm cu ei, dar nu asta ne definește. Statul nu e deasupra noastră, nu ne dă sensul, nu ne dă drumul.

Fiți buni la meseria voastră. Câștigați-vă banii din mediul privat pe cât puteți. Fiți antreprenoriali, asumați-vă riscuri, porniți afaceri, faceți-le profitabile. E cel mai important lucru pe care-l puteți face. Nu depindeți de stat. Asta e semnul unei societăți avansate și puternice, și e cel mai bun mod de a lupta cu Dragnea & co. Cât despre mine și alții ca mine, ne-am băgat în jocul ăsta, ajutați-ne dacă vreți cu ce puteți, cu atenția voastră, cu gândurile voastre, cu interesul vostru. Contează.

Cam atât la 2 ani de Pentru Iași. La mulți ani, numai bine, și să ne auzim la cât mai multe aniversări!

Ținem legătura!
https://www.facebook.com/andrei.postolache.58