Nu pot să nu mă gândesc la paradoxul condiției noastre umane – capabili de atâta cruzime și, totuși, înzestrați cu o capacitate infinită pentru compasiune și înțelepciune.

Privesc în ochii fetei mele, Sara Maria, a prietenilor ei și mă întreb: ce semințe sădim astăzi în solul fertil al minților lor? Căci acolo, în acele spații încă nescrise, se află cheia viitorului nostru colectiv.

Am văzut ce se întâmplă când umplem aceste spații cu ură și prejudecăți. Rezultatul? Pietre aruncate, vieți frânte, societăți divizate. Dar ce-ar fi dacă am semăna în schimb curiozitate neobosită, gândire critică și o sete nesățioasă de cunoaștere?

Îmi imaginez o lume în care bibliotecile sunt mai populare decât arsenalele, unde dezbaterile înlocuiesc conflictele, iar ideile circulă liber, neîngrădite de granițe artificiale. O utopie? Poate. Dar dacă nu visăm la imposibil, cum vom realiza vreodată posibilul?

„Să uiţi, să taci, să fii indiferent la cele din jurul tău, sunt unele din cele mai mari păcate.” – Elie Wiesel ne-a avertizat despre pericolul indiferenței. Iar eu adaug: la fel de periculoasă este și ignoranța cultivată. Căci ce este terorismul, dacă nu expresia supremă a unei minți înguste, hrănită cu jumătăți de adevăr și privată de lumina întrebărilor?

Nu pledez pentru uitare – memoria este vitală. Dar pledez pentru o memorie activă, care nu doar comemorează, ci și transformă. O memorie care nu doar plânge victimele trecutului, ci lucrează neobosit pentru a preveni victimele viitorului.

Tovei Tova, Complexul Educational Laude-Reut, lui Stejărel Olaru le sunt recunoscător nu doar pentru invitație, ci pentru curajul de a menține vie această conversație vitală. Căci în final, nu există investiție mai profitabilă în pacea mondială decât cultivarea minților tinere, curioase și deschise. Prin educație autentică și gândire critică, vom putea spera la o lume în care diversitatea este celebrată, nu temută, iar dialogul înlocuiește conflictul.

#7octombrie