Matei Bogdan
Publicat în 6 mai 2020, 10:38 / 149 elite & idei

Andrei Vlăsceanu: China, Occidentul şi „lumea de mâine“

Andrei Vlăsceanu: China, Occidentul şi „lumea de mâine“

de Andrei Vlăsceanu

Confruntarea sino-americană va modifica şi modela lumea globală, iar tipul de confruntare, “rece sau caldă”, va reprezenta barometrul nivelului de schimbare.

Strategia milenară a Chinei a fost şi a rămas “jocul wei chi / go” adică “încercuirea strategică”; ea a fost şi este aplicată de strategii chinezi prin “folosirea barbarilor împotriva barbarilor”, astfel încât statul chinez să nu se confrunte cu un “front” unit împotriva sa, care să ducă la apariţia unor crize interne şi chiar a dispariţiei statului chinez. Războaiele opiului şi colonizarea coastei chineze au reprezentat un moment de ruşine naţională, deorece împăratul a trebuit să accepte concesiunile economice în favoarea puterilor coloniale europene şi a renăscut spiritul anti-străin. Acest lucru s-a materializat prin Revolta Boxerilor, când dinastia s-a poziţionat şi a susţinut acea mişcare “patriotică” care a atacat ambasadele străine din Beijing, fapt care a determinat o nouă intervenţie străină, iar trupele engleze au mărşăluit şi cucerit inclusiv Beijingul. Dinastia a fost înfrântă, a trebuit să plătească despăgubiri şi să ofere alte concesii economice, la care s-a adăugat o competiţie internă dintre modernişti vs conservatori, fapt care a dus la abdicarea forţată a împăratului Puyi şi dispariţia dinastiei Qing. Ultimul mareşal al armatei imperiale declară naşterea republicii, însă începe lupta pentru putere dintre diferitele formaţiuni politice, criminale, societăţi secrete şi armata; automat, forţa militară învinge, iar comandanţii militari ajung să-şi împartă de facto China în zone de autoguvernare, impunând taxe şi crescând nivelul de corupţie, dar neafectând sistemul colonial de pe coastă. Între timp, Kuomintangul şi Partidul Comunist devin aliaţi, înfiinţează o armată proprie cu ajutorul Moscovei bolşevice şi reîncepe războiul civil, parţial oprit în lupta anti-japoneză, urmând ca acesta să se termine în 1949, când Mao Zedong declară naşterea Republicii Populare şi Chiang Kai-Shek se refugiază în Taiwan; urmând ca Taipei să aibă locul din Consiliul de Securitate al ONU pe fondul recunoaşterii de către SUA a legitimităţii Taiwanului versus Beijing. Mao Zedong a creat un stat ideologic, iar prin Marele Salt Înainte şi Revoluţia Culturală, a dorit să rupă China de trecutul ei “retrograd”: mormântul lui Confucius a fost batjocorit. În acelaşi timp, pe plan extern, a menţinut strategia milenară astfel încât statul chinez să nu fie “încercuit”. Pe acest fond, Mao a intervenit militar în Coreea pentru a bloca armata americană de a ajunge la râul Yalu, graniţa naturală sino-coreeană. În acelaşi timp, pentru Beijing, peninsula coreeană reprezintă calea naturală de invazie niponă în Manciuria şi China continentală. Ulterior, prin atacul contra Indiei, Mao a dorit să creeze efectul psihologic al prezenţei militare chineze şi să destabilizeze potenţialul inamic, aşa cum a teoretizat Sun Tzu. Tot acest pe fond, de a bloca “încercuirea strategică” de către SUA sau URSS, China s-a implicat în Vietnamul comunist; iniţial, în timpul războiului cu SUA, pentru a nu avea o nouă “Coree” anti-chineză; ulterior, a invadat Vietnamul, când Hanoi semnase un acord cu URSS, inclusiv de asistenţă militară, deoarece China nu dorea o “federaţie” în Indochina anti-Beijing. “Dezgheţarea” din ‘72 a reprezentat de fapt un şah în 3, iar Mao a iniţiat deschiderea către SUA deoarece dorea să blocheze un potenţial aranjament strategic între Moscova şi Washington; în acelaşi timp, a avut parte de o fereastră de oportunitate strategică prin dorinţa lui Nixon de a “dezgheţa” relaţiile, iar Kissinger a fost “canalul” optim de comunicare, perpetuat decenii la rând. Pe acest fond, a fost formulată politica “o singură China”, SUA şi-a mutat ambasada de la Taipei la Beijing, RPC a ajuns în Consiliul de Securitate al ONU, iar SUA a anunţat susţinerea “reunificării chineze într-un mod paşnic”. Deng Xiaoping a preluat China post-Revoluţiei Culturale, un stat profund ideologic, şi i-a redat identitatea milenară de stat-naţiune, cu o identitate superioară şi cu aspiraţii globale; ulterior, prin “deschiderea” către exterior şi reforma ideologico-economică, a reuşit să dezvolte statul chinez prin infuziile de capital occidental şi transfer tehnologic fizic şi de know-how. Astfel încât, în timpul mandatului lui Hu Jintao, această transformare şi evoluţie a fost teoretizată, în documentele PCC şi ale Guvernului RPC, în “ridicare paşnică” şi “dezvoltare paşnică” pentru “o lume armonioasă”, fapt care a însemnat “revenirea” Chinei în sistemul internaţional, unde SUA i-a acordat un atribut de “responsible stakeholder”. La ora actuală, Xi Jinping trăieşte “coşmarul” strategic milenar chinez: China riscă să se confrunte din nou cu un Occident strâns unit împotriva sa, aşa cum s-a întâmplat în sec XIX; această “încercuire” vine pe fondul neraportării evoluţiei Covid19 şi a extinderii pandemiei la nivel mondial, fapt care a afectat economiile G7 prin shutdown/oprirea economiei/ stoparea cererii & ofertei. Acest lucru va cauza o depresiune economică mai puternică decât cea din 1929, fapt care va afecta multiple realităţi politice la nivel global, putând avea şi efecte geopolitice. SUA şi China sunt doi actori puternici, aproape egali în forţe convenţionale militare, însă diferă la nivelul de context geopolitic. Washingtonul domină spaţiul nord-american, are doi vecini parteneri şi deţine o forţă navală prin care domină mările şi oceanele, mai ales Pacificul de Vest, ţinta pe care China şi-o doreşte. Beijingul, în schimb, este înconjurat geopolitic de vecini care nu-şi doresc o hegemonie chineză şi o parte dintre ei sunt aliaţi cu SUA pentru a contrabalansa expansiunea Chinei, mai ales în Marea Chinei de Sud. Poate exista o tentaţie de război, însă vom intra în “capcana lui Tucidide”; astfel va fi o confruntare geoeconomică, iar aici China este foarte vulnerabilă: zona de coastă foarte dezvoltată versus zona de centru & vest care trăieşte în sărăcie şi nu este competitivă manufacturier cu celelalte state “ieftine” din regiune. Pe acest fond, Xi Jinping este vulnerabil politico-economic, deoarece SUA şi Japonia au anunţat politici fiscale favorabile “decuplării şi relocării” industriale din China către alte zone, iar Uniunea Europeană începe deja să afirme această politică (România trebuie să facă pitch & lobby la Bruxelles şi-n capitalele UE pentru a aduce industria în ţară). În acest sens, capitalurile vor urma deciziile politice naţionale, iar Xi Jinping se poate confrunta cu o creştere a şomajului, a unei efervescenţe politice şi chiar putem asista la revolte interne, automat la confruntări cu forţele de ordine. În acelaşi timp, un alt efect al “decuplării şi relocării” va fi scăderea masivă a exporturilor, automat scăderea profiturilor şi lipsa de capital pentru achitarea împrumuturilor de la băncile de stat; la ora actuală, datoria Chinei, publică şi privată, reprezintă 300% din PIB, iar o explozie a mega-bulei datoriilor chinezeşti va însemna un “Lehman Brothers” combinat cu “criza Greciei”, la un nivel mult mai mare şi cu un impact mult mai puternic. China este un “butoi cu pulbere” şi trăieşte într-un ciclu de stabilitate <-> instabilitate, un solve et coagula ciclic în istoria Chinei, iar acest lucru este resimţit la nivelul mediului politico-economic al PCC, astfel încât o parte din establishment îşi mută banii în afara Chinei: în ultimii 5 ani, 1 trilion $ au părăsit conturile chinezeşti către Occident, echivalând cu investiţiile externe din ultimii 30 ani. “Lumea de mâine”, mai ales post-pandemie şi post-depresiunii economice, va fi o lume globală a civilizaţiilor bazate pe co-existenţă, competiţie/confruntare şi cooperare. Astfel, Occidentul, bazat pe relaţia Euro-Atlantică, trebuie fortificat, deoarece SUA şi Europa, conectate prin NATO şi UE, nu pot exista separat. Cele două fac parte din aceeaşi civilizaţie occidentală, sunt în simbioză, iar pe fondul reshapingului mondial, “familia” occidentală trebuie să se adune şi să înfrunte împreună noile provocări care vor veni. United we stand, divided we fall!

www.adevarul.ro

Ultima ora:

ObservatorLudovic Orban: România are o şansă uriaşă. Avem oportunităţi pe care mulţi nici măcar nu le-au identificat

PoliticLudovic Orban: România are o şansă uriaşă. Avem oportunităţi pe care mulţi nici măcar nu le-au identificat

EconomieRăzvan Nicolescu: Mizele regionale ale jocurilor din energie (Op-ed)

ExternDan Mihalache: Nu uitați să aplicați în următoarea perioadă pentru a vă proteja dreptul curent de a locui, munci și studia în Marea Britanie

SocialGeorge Butunoiu: Realitatea la zi – Minte-mă frumos! Mituri și ipocrizie în lumea corporatistă – George Butunoiu

EvenimenteMarian Murguleț: Videoconferința „Digitalizarea României și Tehnologia 5G” / „Cartea electronică de identitate va face ireversibilă transformarea digitală a României”

CulturaCristina Popescu: Romfilatelia introduce în circulație joi, 2 iulie 2020, emisiunea de mărci poștale Animale tip leopard

EditorialMirela Iovu: Efectele disruptive ale COVID-19. Digitalizarea, noul model de afaceri in contextul pandemiei



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe