Adriana
Publicat în 2 noiembrie 2016, 18:27 / 204 elite & idei

Antonia Colibasanu: Politica furiei – când oamenii sunt zei şi uită de ei

Antonia Colibasanu: Politica furiei – când oamenii sunt zei şi uită de ei
+ Observator • + Politic

de Antonia Colibăşanu

Analiza geopolitică e despre forţele impersonale care afectează individul. De aceea, Iliada lui Homer este una dintre lecturile favorite ale analistului geopolitic – sau cel puţin ale acestui analist. Găsesc acolo, de fiecare dată, elemente noi despre complexitatea spirituală a războiului. Troia antică îmi reaminteşte că nimic nu s-a schimbat în esenţă: tacticile asimetrice, războiul hibrid sunt doar modelate prin tehnologie astăzi, jocul strategic şi balansul motivaţional rămânând acelaşi.

În timp ce crizele continentului european evoluează, reverenţa primelor cuvinte ale celui dintâi vers “Cântă, zeiţă, furia…” mi-au redat din miezul lor, relevanţa politică a conflictului. Homer indică, simplu, declanşatorul forţelor negative – furia, mânia incontrolabilă. Percepţia nedreptăţii, datorate viciului impus prin presiune şi compromisul asumat doar în parte de Ahile este ceea ce determină soarta războiului. Furia lui Ahile se hrăneşte din slăbiciunile sale, dar, în acelaşi timp, îi măreşte puterea de luptă, pentru a-l abandona ulterior acesteia.

În mare măsură, evoluţia sentimentului de furie, atât de bine conturat în Iliada, este relevantă pentru evoluţia socio-politică a continentului european. Este deja cunoscut faptul că votul pentru Brexit s-a datorat îndepărtării elitei politice de realităţile şi cerinţele electoratului. Partidele tradiţionale fac eforturi să îşi menţină baza electorală, în timp ce mişcării anti-sistem îi creşte popularitatea. Cauzele acestei situații se regăsesc în acumularea de nemulţumiri la nivelulul populaţiei, legate de neajunsurile de ordin economic şi de guvernanţă. Furia împotriva sistemului ţine mai mult de spiritul nedreptăţii, modului injust în care sistemul e perceput că tratează populaţia.

Furia anti-sistem din vestul si estul Europei

Punctul de inflexiune în care tensiunile sociale încep să modifice sistemul politic este redat prin diminuarea suportului electoratului pentru politicile de centru în favoarea celor de extremă.

În Europa occidentală, precum şi în majoritatea statelor dezvoltate, diminuarea popularităţii politicilior de centru a început la sfârşitul anilor 80, fiind accentuată începând cu anii 2000. Criza financiară din 2008 a ajutat această tendinţă, drama economică traducându-se în plan politic prin construcţia de alternative pentru politica tradiţională de dreapta sau stânga, uneori cu accente extremiste, dar întotdeauna cu elemente reformiste la adresa sistemului de guvernare. Logica schimbării în baza diverselor nemulţumiri nu include modele pentru schimbare. Cei mai mulţi dintre cei care critică sistemul, critică în fapt efectele acestuia pentru că nu-l cunosc din interior – de aceea, schimbarea, proiectată din exterior spre centru este cel puţin greoaie. În procesul de transformare, furia anti-sistem provoacă şi determină în acelaşi timp diminuarea capitalului social, a încrederii generale. Nu numai elita are de suferit – societatea în sine este afectată. Terorismul, ca factor de risc pentru statele dezvoltate, problemele demografice care le-au împins pe acestea, în perioada de creştere economică, să implementeze politici de atragere a forţei de muncă străine, criza financiară cu repercusiuni directe şi rapide asupra puterii de cumpărare, precum şi criza refugiaţilor, sunt doar factori care se adună în suma nemulţumirilor care ţin strict de mediul intern al fiecărui stat.

În Europa de Est, furia împotriva sistemului s-a compus într-o prima etapă din neîncrederea în capacitatea transformatorie a unei clase politice asimilate trecutului comunist. Apoi, ea a evoluat pe filonul anti-corupţie, revolta populară fiind legată de ideea că liderii politici i-au furat, în primul rând prin nepricepere şi în al doilea rând prin acte de corupţie. Următoarea tema ce hrăneşte deja neîncrederea populară, într-un mod neuniform în regiunea central-est europeană, este una ce ţine de naţionalismul emergent şi aici, deşi mai puţin evident. Există percepţia că investitorul străin este unicul beneficiar al creşterii economice, că acesta profită de costurile nemeritat de mici ale forţei de muncă sau chiar că datorită intereselor străine au falimentat întreprinderi cu potenţial (în general aflate în zone mono-industriale, dezvoltate înainte de ‘90). Aceasta idee este completată de cea conform căreia companiile occidentale sunt interesate doar de resursele statelor din această regiune, exploatându-le la maxim, inclusiv resursa umană pe care o “storc că pe lămâie” în corporaţiile cu cifre de afaceri de miliarde de euro (sau dolari), a căror putere nu cunoaşte sfârşit la nivel global.

Miezul furiei: invidia

Toţi aceşti monştri pe care oamenii nu-i înţeleg, nu-i cunosc, comuni atât pentru vest cât şi pentru est, produc incertitudini legate de ziua de mâine a individului. Iar frica de neprevăzut se transformă în furie împotriva necunoscutului. Acesta este procesul prin care occidentalul devine suspicios la adresa oricui nu i se aseamănă, deşi în mod generic, acesta i-a fost vecin de ani buni, poate chiar decenii. Teama că locurile de muncă vor fi luate de imigranţii estici ascunde, de asemenea, şi invidie. În subconştientul colectiv, mişcarea anti-globalizare evidenţiază şi diferenţele culturale ce ţin de caracteristicile pozitive ale statelor în curs de dezvoltare sau subdezvoltate. Comunitatea occidentală consideră că statele în curs de dezvoltare dispun de condiții de mediu mai bune, consumă alimente mai naturale si mai ieftine decât ei. De asemenea, rata natalităţii este mai bună în statele în curs de dezvoltare faţă de cele dezvoltate. În timp ce indicatorii stratistici de dezvoltare indică superioritatea statelor occidentale, populaţia, mai ales clasa de mijloc, nu are neapărat această percepţie, ci dimpotrivă, un trend contrar acestei idei este în creştere.

Comparaţia cu celălalt, invidia care alimentează furia populară este şi mai vizibilă în est, aflate încă în plin proces de învăţare a modului în care creşterea se fundamentează pe competitivitate. În statele central est-europene, individul confundă adesea spiritul competitiv cu cel al concurenţei valorilor monetare, valori care nu-şi au întotdeauna fundament şi în zona morală. Sigur, modul defectuos al guvernării, precum şi realitatea moștenirii grele, de multe ori invocată dar prea puţin ‘soluţionată’, sunt factori care contribuie la suma nemulţumirilor populare din regiune. Teama pentru ziua de mâine este, adesea, înlocuită de calculul şi investigaţia asupra averii celuilalt – eventual, vinovatul de conjunctură pentru neajunsurile individuale. Acuzele mute pentru faptul că se întâmplă uneori ca cineva – care e obligatoriu egal tuturor celorlalţi, nu în sens biblic însă, ci într-un sens dureros de politic – reuşeşte să-şi construiască acel “trai mai bun” sunt componenta puţin vizibilă a tensiunilor, crescânde acumulate în societate. Adesea, în aceasta percepţie, munca nu este pentru progresul propriu, ci “pentru patron” (sau cel puţin şef). Dintr-un egalitarism autocratic, pare că s-a evoluat înspre unul non-valoric: educaţia, pregătirea formală are, evident, valoare nulă în faţă invidiei.

Tehnologia: din facilitator al dezvoltării în monstru transformator

Sigur că viziunea negativă (de multe ori corectă) asupra modului în care elita politică administrează criza socio-economică, cu efectele ei particulare la nivel naţional, contribuie şi adaugă peste miezul temerilor care produc esenţa invidiei personale foiţe invizibile de frustrare. Tehnologia, asimilată de această dată comunicării în reţea, pe internet, ajută la informare. Electoratul are acces la explicaţii formale pentru fenomenele economice, prin date statistice, rapoarte publice de evaluare a activităţii la nivel naţional dar şi prin analize şi interpretări personale. Experţi sau simplii cetăţeni care se simt legaţi sau cel puţin îndreptăţiţi să-şi spună punctul de vedere cu privire la orice subiect au cum să facă acest lucru – şi au deci, teoretic, puterea să transforme orice într-o tema de interes naţional. Sigur, de multe ori, astfel de subiecte ajung să fie susţinute în funcţie de interesele politice şi economice, atât în vestul cât şi în estul Europei. Fenomenul devine cu atât mai vizibil cu cât se apropie sezonul alegerilor.

Reţeta pare simplu de înțeles, dacă reuşeşti să te îndepărtezi suficient de mult de toxicitatea pe care informaţia, transformată în speculaţie o poate crea în preajma campaniilor electorale. Se aleg câteva ţinte – atât persoane publice care pot fi sacrificate politic cât şi teme principale de propovăduire a adevărului absolut, mereu fabricat pentru a fi în contrast cu ‘celălalt’ adevăr, sau cu adevărul celuilalt. Reţelele sociale, platformele media online sunt mediile preferate pentru comunicarea strategică. Jocul mediatic care ne pictează realitatea cu tuşe cât mai groase de alb şi negru se transformă într-o schemă a atacului colectiv – şi, dacă se ţine cont de rata profitului, importanţa nivelului moral al informaţiei este diminuată.

În vâltoarea campaniei politice, moralitatea din mediul online – fie că vorbim de conturi personale pe reţele sociale sau publicaţii media, contează mai puţin, cu atât mai mult cu cât nivelul limitat al reglementării mediului cibernetic permite asta. Dacă Twitter-ul a contribuit la succesul candidatului republican din SUA, în ţări precum România, jurnaliştii publicaţiilor online sunt receptivi la orice ar putea să ia un număr mare de “like-uri”, chiar dacă asta înseamnă să renunţe la specializarea lor iniţială şi să prizeze domeniul bârfelilor de cafenea. Cu atât mai mult cât cafeneaua ajută profitului (personal sau nu) – de orice natură.

Cand toxicul e profitabil

În timp ce sectorul media, comunicarea publică pare că beneficiază de progresul tehnologic, focusarea pe temele evoluate pe filonul nemulţumirilor sociale, în ideea exagerării lor pentru utilizarea în scop politic (electoral sau nu) crează un mediu propice acumulării tensiunilor. Orice susţine miezul tare al invidiei personale, în ideea protejării acestuia cu învelișurile otrăvite ale frustrările crescânde – adesea artificial şi nejustificat – favorizează politica furiei. Dar cum orice este greu de definit, mai ales atunci când spaţiul public lărgit prin intermediul internetului consideră legitime inclusiv mesajele negative (chiar distructive), responsabilitatea pentru orice creşte furia colectivă rămâne neasumată.

În fapt, această neasumare – sau asumarea parţială, în funcţie de interese – este ceea ce diferenţiază povestea furiei noastre de cea a lui Ahile. În cel mai abstract sens, bineînţeles. Ceea ce le uneşte este aceeaşi frustrare acumulată din sentimentul că suntem îndreptăţiţi să fim mai bine, nu neapărat mai buni decât celălalt. Iliada ne spune cum începe şi cum se desfăşoară războiul asumat. În lumea noastră, mă întreb dacă neasumarea (sau asumarea parţială) a tacticilor de intoxicare informaţională diminuează sau, dimpotrivă, accentuează conflictul…între populaţie şi elite, între anti-sistem şi sistem, între populism şi toleranţă, între non-valoare şi valoare.

Politica furiei – când oamenii sunt zei şi uită de ei

Ultima ora:

ObservatorMagor Csibi: Capcana perfecționismului la job

PoliticKlaus Iohannis a decorat cadre medicale, profesori și reprezentați ai societății civile cu prilejul Zilei Naționale a României: O recunoaștere a meritelor oamenilor care aduc cinste țării noastre

EconomieRadu Craciun: Vor fi pietele emergente la originea urmatoarei crize?

ExternSebastian Cochinescu: It was great to visit the Capital Factory Center for Defense Innovation last week in Austin, Texas.

SocialCsibi Magor: Cine hrănește toxicitatea din organizații?

EvenimenteAndreea Paul, la TEDx Baia Mare

CulturaRăzvan-Ioan Dincă, numit în fruntea Societății Române de Radio şi Televiziune

EditorialSilviu Nate: Noua coaliție, dilemele și liniaritatea politicii externe a Germaniei



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe