OraNoua.ro
Publicat în 8 noiembrie 2017, 18:25 / elite & idei

Armand Goșu: 100 de ani de la Revoluție. Noua elită KGB-istă face politica externă

Armand Goșu: 100 de ani de la Revoluție. Noua elită KGB-istă face politica externă

de Armand Goșu

Politica externă este arta de a-ți păstra prietenii vechi și a-ți face unii noi. Mai ales printre vecini. Rusia face exact contrariul.

Înaintea Primului Război Mondial, Rusia era în plin proces de transformare. Începuse industrializarea, după un plan coerent, care avea în centru dezvoltarea in­fra­struc­turii prin extinderea rețelei de cale ferată. Proiectul s-a bazat pe masive investiții străine, o politică fiscală ri­guroasă și o valută pu­ter­nică, rubla aur. Rusia era a cincea economie a lumii, cel mai mare exportator de petrol și de cereale. După abolirea iobăgiei în 1861, agricultura Rusiei, ocupând 80% din populație, era în plină expansiune. Din țara care fixa prețul grâului pe piețele internaționale, Uniunea Sovietică s-a confruntat cu două crize dra­ma­tice, foametea de la începutul anilor ’20, de pe Volga, și cea din anii ’30, din Ucraina, ultima fiind rezultatul unor de­ci­zii criminale luate de Stalin, care au pro­vocat milioane de victime. Din cel mai ma­re exportator, în anii ’50, în timpul lui Ni­kita Hrușciov, URSS a devenit un mare importator de cereale. Situație care s-a per­petuat în deceniile următoare și pe fon­dul unor recolte dezastruoase.

 

La 100 de ani de la revoluția din 1917, eco­no­mia Rusiei este puțin diversificată, fiind bazată pe exploatarea resurselor ener­ge­tice, model economic promovat de Vla­di­mir Putin și favorizat vreme de un de­ce­niu de creșterea prețului mondial la hi­drocarburi. Proiectele de diversificare și re­tehnologizare au eșuat. Criza economică, dar mai ales scăderea prețului mondial la petrol au lovit serios Rusia.

 

Poate cel mai spectaculos regres este înregistrat în politica ex­ter­nă. De-a lungul secolelor, liderii Rusiei și ai URSS s-au temut că țara lor ar putea fi izolată pe scena internațională, motiv pentru care au inițiat acțiuni diplomatice complexe, me­nite să blocheze orice tentative de coa­lizare a marilor puteri occidentale îm­po­triva ei. Niciodată în istorie, Rusia nu s-a aflat într-o situație precum cea de astăzi, când e izolată și supusă sancțiunilor.

 

Politica externă este arta de a-ți păstra prietenii vechi și a-ți face unii noi. Mai ales printre vecini. Rusia face exact con­trariul. Să-i faci pe alții să se teamă de tine nu e o carte câștigătoare în politica in­ternațională a secolului al XXI-lea. Astăzi nu te mai bazezi pe forța militară, ci pe soft power, ceea ce Kremlinul pare să nu fi înțeles. Rusia are conflicte deschise sau tensiuni latente cu majoritatea vecinilor: război cu Ucraina, relații proaste cu Geor­gia și Republica Moldova, amenință mereu țările baltice, suspiciunea domnește în re­la­țiile cu Kazahstan, mimează o apropiere de China, pe care însă știe că nu se poate baza. Până și cu liderul de la Minsk, Lu­ka­șenko, Putin și-a stricat relațiile, iar Be­la­rus a început să semnalizeze spre Occi­dent, în ultimele luni. Relațiile cu SUA sunt compromise pe termen lung, in­ter­fe­rențele Rusiei în alegerile prezidențiale americane sădind o neîncredere ce amin­tește de vremurile Războiului Rece.

 

Cum s-a ajuns aici? Explicația ține de transformarea structurilor de putere de la Kremlin. Elitele de politică externă și se­cu­ritate (diplomați, experți, analiști, ziariști, universitari) au fost înlocuite de agenți ai serviciilor secrete.

 

Încă din epoca Hrușciov, zo­na de politică externă a fost refugiul oamenilor edu­cați, cosmopoliți, cu vederi mai liberale. În jargon ru­sesc, a intrat apoi și în no­menclatorul de meserii, ex­perții în relații inter­na­țio­nale sunt numiți mejdu­na­rodniki. În cadrul acestei categorii, sunt subgrupuri: ekonomist-mejdunarodnik (expert în economie mondială), iurist-mej­­dunarodnik (expert în drept in­ter­na­țional), jurnalist-mejdunarodnik (ziarist specializat în politică internațională) etc. Deja în anii ’70, mejdunarodniki formau co­loana vertebrală a ramurii liberale din PCUS. Gruparea era constituită din tineri aparținând clanurilor din elita sovietică, educați în instituții speciale, sub atenta supraveghere a PCUS și KGB. Astfel de ins­tituții erau MGIMO (Institutul de Relații Internaționale, de pe lângă Ministerul so­vietic de Externe), ISAA – MGU (Institutul Țărilor din Asia și AfricaUniversitatea din Moscova) etc. Ele erau extrem de pres­tigioase și au produs generații de mej­du­na­rodniki. Cei mai mulți absolvenți ai MGIMO au aglomerat culoarele MAE și di­verselor „departamente internaționale“, de prin instituțiile sovietice. Cei mai ta­lentați ajungeau la Comitetul Central al PCUS, unde se luau de fapt deciziile de politică externă, în mod special la De­partamentul de relații cu țările socialiste și partidele comuniste. Acesta era condus între 1957-1967 de Iuri Andropov, activist de partid de profesie, fost ambasador la Bu­dapesta în timpul Revoluției din Un­ga­ria, ulterior președinte al KGB (1967-1982) și secretar general al PCUS (1982-1984). Andropov a rămas în memoria insti­tu­țio­nală sovietică drept un protector al ex­per­ților în relații internaționale. Mejduna­rodniki aveau voie să întrețină contacte cu Occidentul, aveau acces la cărți în limbi străine, la filme vestice, studiau ști­ințele sociale care se predau în alte țări (economie, antropologie, istorie, socio­lo­gie). Erau tineri educați cu mult peste media din Uniunea Sovietică, ascultau mu­zică străină, arătau bine, se îmbrăcau du­pă moda occidentală, ar fi reprezentat al­ternativa la o conducere sovietică geron­to­cratică. Ei doreau să îmbunătățească re­lațiile cu Occidentul, să schimbe traiec­to­ria URSS, doreau reforme, investiții occi­dentale. Cei mai proeminenți dintre acești mejdunarodniki vor face parte din echipa reformatoare a lui Mihail Gorbaciov.

 

Ajuns la conducerea KGB, An­dropov a lansat în anii ’70, în mod paradoxal,  un amplu pro­gram de formare a unei noi elite de intelligence, cu vederi total diferite de cele ale mejdunarodniki. Din ea face parte și președintele Vladimir Pu­tin. Andropov creează un cult al ce­kis­tului (jargonul rusesc pentru ofițerul de securitate, de la CeKa, poliția politică fon­dată de Lenin, în decembrie 1917) care lup­tă cu spionii, cu dizidenții, chiar și cu co­rupția, dar mai ales luptă împotriva unui gigantic complot mondial pus la cale de americani și de marea finanță inter­na­țio­nală. Cekiștii citeau lumea pe dos față de cum o făceau mejdunarodniki. În for­ma­rea celor două elite, în anii ’60-’70, se afir­mă că Andropov jucase un rol important.

 

Astfel că elita de politică externă și se­cu­ritate suferea de o previzibilă schi­zofrenie. O parte era prooccidentală și liberală, cea­laltă era profund naționalistă, cons­pi­ra­țio­nistă, antiliberală și antioccidentală. Însă narațiunea cekiștilor a devenit dominantă în Rusia. Majoritatea populației acceptă as­tăzi explicația potrivit căreia statul so­vie­tic s-a prăbușit din cauza conspirațiilor pu­se la cale de CIA, marea forță malefică, dar și de bancheri și sioniști.

 

După alegerea lui Ronald Reagan, spionii au început să alimenteze Kremlinul cu ra­poarte false, alarmante privind planurile răz­boinice ale Vestului. Dispariția suc­ce­si­vă a trei secretari generali, venirea la con­ducerea PCUS a lui Gorbaciov, ieșirea la pensie a unei întregi generații de experți din instituțiile sovietice, de la CC al PCUS și MAE, la presă și institutele de analiză, toate acestea au modificat echilibrul de forțe, care era acum în favoarea mej­du­na­rodniki. Moscova s-a deschis spre Oc­ci­dent, încercând să obțină acces la îm­pru­muturi și noi tehnologii.

 

După prăbușirea Uniunii Sovietice, divi­ziu­nea muncii și clivajul ideologic dintre ce­kiști și mejdunarodniki a continuat cu câ­teva inovații importante. Nu mai erau doar două servicii mari, GRU și KGB, ci mai mul­te, astfel încât competențele se su­pra­pun, teritoriile sunt adesea încălcate, re­țe­lele sunt disputate, bătălia pentru re­surse este mai dură. „Străinătatea apro­piată“ (fos­tele republici sovietice) este te­renul de acțiune al FSB (constraspionaj) și GRU (și nu al serviciului de spionaj, SVR, suc­ce­so­rul Departamentului 1 al KGB). Agen­ții acestor servicii sunt într-o per­fec­tă sim­bioză cu lumea criminală, participă la de­la­pidări, spălări de bani, trafic de dro­guri, de persoane, controlează rețele de pros­ti­tuție, sunt un vehicul pentru îm­bo­gă­țirea actualei elite politice rusești și a con­du­cerii serviciilor secrete de la Mos­cova.

 

Mejdunarodniki au deținut su­premația în MAE și pe cu­loa­rele Kremlinului, în anii ’90. Au pierdut-o în 2000, oda­tă cu îndepărtarea lui Evgheni Primakov de pe scena politică. N-a existat un moment de ruptură, a fost un proces de lungă durată, liniile de politică externă menținându-se încă un deceniu. În pri­me­le două mandate, Putin a oscilat între un curent antioccidental, care câștigă teren, lucru confirmat de discursul președintelui de la conferința pe teme de securitate, de la München (12-14 februarie 2007) și real-politik. Ultimele fire care mai țineau ba­lanța s-au rupt în 2012, după un val de pro­teste împotriva falsificării alegerilor din Rusia. De acum, discursul de politică ex­ternă se impregnează de teoria cons­pi­rației, specifică mediului ofițerilor din ser­viciile secrete. Kremlinul vede relațiile in­ternaționale ca pe o succesiune de ope­ra­țiuni speciale, considerându-se ținta unor pu­teri ostile care pregătesc „revoluții co­lorate“ și extinderea NATO și UE în fostul spațiu sovietic.

 

Criza ucraineană a spulberat vechea di­vi­ziune mejdunarodniki-cekiști. Oamenii din servicii au luat sub control total po­litica externă. Diplomații nu mai con­tro­lează niciun domeniu, nici măcar pe cel al relațiilor cu Vestul. Spionii acționează cum vor, fără niciun control sau aprobare din partea diplomaților. Astfel, ei ajung să declanșeze operațiuni de subminare a sis­temului politic american, folosind teh­nici utilizate cu succes în Ucraina. Dacă di­plo­mația are ca principal obiectiv evitarea războiului, Rusia a abolit diferența între cele două, folosindu-se de război pentru a obține rezultate diplomatice.

 

Spionii se autoînvestesc cu o misiune aproape mistică, aceea de a salva Rusia de amenințarea Occidentului. Conflictul cu Vestul, cu SUA, în special, este deci vital pentru menținerea cekiștilor la putere. Opinia publică trebuie să fie convinsă că Rusia e înconjurată de dușmani. Așa că, o re­setare a relațiilor cu democrațiile occi­den­tale are șanse minime să se producă, de vreme ce aceasta ar submina tocmai te­za amenințării occidentale, pe care și-a cons­truit puterea noua elită cekistă care controlează Rusia.

www.revista22.ro

Ultima ora:

ObservatorRobert Lupitu: Cum s-a schimbat evaluarea Comisiei Europene privind lupta anticorupție și independența justiției din România în mai puțin de un an

PoliticIulian Fota: România a devenit țintă a spionilor după consolidarea importanței sale strategice cu sprijinul NATO

EconomieMugur Isărescu: Comitetul de trecere la euro nu a fost vizitat mai de nimeni, de 7-8 ani

ExternAlexandru Lăzescu: China, beneficiarul turneului lui Trump în Asia

EvenimenteMireille Rădoi la Zilele BCU Iași

CulturaIonuț Vulpescu: O lege neconstituţională(?), o preemţiune legală. Situaţia Vilei Florica

SocialVintilă Mihăilescu: Povestaşii

MoldovaCristian Unteanu: De la Chişinău, Dodon brodează mai departe pe scenariul anti-românesc



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe