Adriana
Publicat în 17 octombrie 2016, 10:22 / 280 elite & idei

„Atacul pe curs” din 2008, în viziunea lui Lucian Isar

„Atacul pe curs” din 2008, în viziunea lui Lucian Isar
+ Observator

* (Interviu cu fostul bancher Lucian Isar)
* „În 2008, Isărescu promisese unor politicieni şi prieteni un curs stabil”
* „Pentru evenimentele din octombrie 2008, am fost răsplătit prin creşterea salariului şi a bonusului”
* „Isărescu a pus presiune trei săptămâni, în 2008, pe acţionarii Bancpost, să fiu îndepărtat din bancă, dar aceştia nu au cedat la şantaj”
* „Băncile comerciale au făcut bani din dobânzi, în 2008, nu din curs”
Lucian Isar era un bancher de succes, considerat un geniu de mulţi colegi de breaslă. Unii îl invidiau, alţii îl priveau cu respect.
Celebrul fenomen „atacul pe curs” din octombrie 2008 l-a făcut să intre în disensiuni ireconciliabile cu Banca Naţională a României.
În octombrie 2008, dobânzile interbancare au ajuns până la 1000%, moneda noastră a intrat în fibrilaţii, ceea ce l-a facut pe guvernatorul BNR Mugur Isărescu să iasă public şi să anunţe că leul a fost atacat.
Mai mult, o bancă foarte mare din sistem a avut nevoie de bani de la BNR ca să supravieţuiască.
Printre ţapii ispăşitori s-au regăsit Lucian Isar şi Florin Cîţu, fost ING Bank.
Lucian Isar era, atunci, vicepreşedinte al Bancpost, ocupându-se inclusiv cu operaţiuni de trezorerie ale băncii.
Unii susţin că Lucian Isar a pariat atunci împotriva Băncii Naţionale, obţinând câştiguri foarte mari pentru clienţii Bancpost. Alţii spun, însă, că Isar ar fi pierdut banii clienţilor. Fostul bancher respinge acuzaţiile, afirmând că sunt intoxicări, pentru că, la vremea aceea, Bancpost nu avea clienţi cu conturi administrate sau în marjă şi, prin urmare, era greu să pierzi dacă nu exista fizic această categorie. Nici atunci şi nici acum nu au în Bancpost o astfel de categorie de clienţi, afirmă fostul bancher.
La opt ani de la întâmplare, Lucian Isar ne-a explicat, într-un interviu, cum au stat lucrurile, din punctul său de vedere.

Reporter: Aţi devenit duşmanul Băncii Naţionale a României (BNR), în condiţiile în care aţi fost acuzat, în 2008, că aţi pariat împotriva cursului euro/leu. Cine a câştigat şi cine a pierdut, atunci?
Lucian Isar: Disputele „ideatice” cu Isărescu (n.r. Mugur Isărescu, guvernatorul BNR) au început înainte de toamna lui 2008. Câteva exemple:
– în 1998 am descoperit şi am anunţat un plagiat publicat în caietele BNR, realizat de un mentor al lui Isărescu şi membru în CA BNR;
– În 2007 am punctat public întărirea excesivă a leului şi efectul negativ asupra economiei României;
– Începând cu ianuarie 2008, în multiple emisiuni realizate de Radu Soviani la Money Chanel, am discutat despre greşelile flagrante de politică monetară şi de credit ale lui Isărescu, care au aruncat România în recesiune;
– Pentru prognoza făcută în august 2008 privind recesiunea României, în 2009 am fost catalogat de un amic al lui Isărescu, în Ziarul Adevărul, drept eretic economic;
– În aprilie 2008, într-o conferinţă la BNR, i-am atras atenţia public lui Isărescu că nu sesizează rolul portofoliilor parcate în străinătate de către băncile comerciale;
– Cu o săptămână înainte (n.r. octombrie 2008) ca BNR să intervină în piaţă pentru a-şi apăra mandatele ce expirau în 2009 (legătura este dată de faptul că majoritatea parlamentară aleasă la alegerile din noiembrie 2008 decidea componenţa CA BNR, ales în 2009) am anunţat în emisiunea lui Radu Soviani că o astfel de mişcare (n.r. intervenţia în piaţă) este greşită şi că va conduce dobânzile la lei de la 10%, la 1000%.
În octombrie 2008, cumpărările de valută au început, pe fondul repatrierilor de valută de toamnă şi al promisiunii lui Tăriceanu (n.r. Călin Popescu-Tăriceanu, premier la vremea respectivă) că va creşte salariile profesorilor. Nimic deosebit ca amplitudine, doar că Isărescu promisese unor politicieni şi prieteni un curs stabil.
Aceşti „clienţi” au pierdut pentru că dobânzile au explodat, după ce Isărescu a scos leii din piaţă pe fond de deficit structural de lichiditate. Deci nu putem vorbi despre un atac pe curs.
Norma BNR nr.4/25.09.2001 spune la art. 10 următoarele: „La sfârşitul fiecărei zile bancare lucrătoare, poziţiile valutare ale unei bănci sunt supuse următoarelor limitări:
a) maximum 10% din fondurile proprii ale băncii pentru oricare dintre poziţiile valutare individuale ajustate; şi
b) maximum 20% din fondurile proprii ale băncii pentru poziţia valutară totală”.
Altfel spus fizic este imposibil cu limitarea de poziţie valutară ca o bancă din România să poată ataca cursul. Maxim de poziţie este pe toate valutele, limitată zilnic la 20% din fondurile proprii şi această poziţie este raportată zilnic la BNR.
Băncile din România au făcut bani pe greşeala lui Isărescu de a scoate leii din piaţă pe dobânzi, nu pe curs unde aveau poziţii square.
Dar, atunci, Isărescu a început prin a acuza trei bănci străine de atac pe curs, şi anume Credit Suisse, Goldman Sachs şi Barclays. Răspunsul acestora privind o viitoare opinie mai puţin favorabilă în materialele publicate în străinătate l-au făcut pe Isărescu să caute alţi „duşmani”. Isărescu avea nevoie de duşmani pentru a putea explica „acelor prieteni şi politicieni”, care aveau conturi în marjă şi cărora le garantase curs stabil, cum au pierdut bani.
Pot să vă spun că acei oameni au pierdut bani nu din mişcarea cursului, ci din mişcarea dobânzilor, pe canalul punctelor de swap.
Să vă explic.
Băncile comerciale din România au avut poziţie valutară aproape zero în acea perioadă. Prin urmare, nu puteau să „atace” cursul.
E ca şi cum ai acuza de deplasare în viteză o maşină care are schimbătorul de viteză aşezat în nul. Mai mult, prin lege, băncile comerciale nu pot ataca cursul, deoarece nu pot avea o poziţie valutară mai mare de 20% din capital, cumulat pe toate valutele. Această poziţie este raportată zilnic la BNR şi nicio bancă nu a depăşit poziţia valutară în acea perioadă, stând în mijlocul intervalului, adică în zero.
Ce nu a înţeles Isărescu atunci este că băncile comerciale din România au făcut bani pe greşeala lui în ceea ce priveşte dobânzile, nu pe cursul de schimb. Băncilor le era indiferentă evoluţia cursului, dacă poziţia pe curs era zero – nici lungă (de cumpărare), nici scurtă (de vânzare).
Pe dobânzi, băncile comerciale au făcut foarte mulţi bani.
Fără să vă dau valorile, puteţi evalua singuri ce înseamnă să te împrumuţi miliarde de lei la o dobândă de 14,25% de la BNR (n.r. BNR acordă lichidităţi în lei băncilor comerciale pe termen scurt, în schimbul portofoliilor de titluri de stat, prin facilitatea Lombard) şi să plasezi în piaţă la dobânzi de la 125% până la 500%. Unii au reuşit să plaseze şi la 1000%.
Desigur, acestea erau plasamente colateralizate, adică dădeai lei şi primeai în contrapartidă euro pe toată perioada. În plus, multe bănci erau foarte lichide de multă vreme, pentru că ştiau, încă din aprilie 2008, că se va produce în octombrie 2008 un deficit structural de lichiditate.
O singură bancă a fost pusă în genunchi, şi anume Banca Transilvania.
Reporter: La cât estimaţi pierderile BNR, în acea perioadă?
Lucian Isar: BNR a pierdut mult în raport cu anumite bănci în acea perioadă, dar nu avem date defalcate.
Per total, BNR a arătat profit la nivelul anului 2008, pentru că a compensat pierderile împrumutând bugetul de stat pe finalul anului, prin intermediul băncilor, la 14% şi pentru că a cerut de la bănci rezerve minime obligatorii foarte mari, remunerate slab pe tot parcursul anului. Banii luaţi în rezerva minimă obligatorie au fost investiţi de BNR tot anul la dobânzi mai mari decât cele plătite băncilor, ceea ce a generat profit suficient încât să acopere pierderile.
Reporter: Cum s-a desfăşurat, concret, acest „atac pe curs” (aşa cum îi spune BNR)?
Lucian Isar: În toamna anului 2008, o serie de clienţi externi instituţionali sau corporatişti au început să repatrieze sumele investite în România, în majoritate în produse de tip „carry trade”, dar şi cu alte tipuri de produse. Ritmul a fost puţin accelerat de decizia lui Tăriceanu de a anunţa creşterea salariilor profesorilor cu 50%.
În momentul acela, leul s-a depreciat accelerat, ceea ce l-a speriat pe Isărescu, care era plecat de la birou. Sperietura probabil a fost favorizată de tensiunea promisiunilor preelectorale de a păstra cursul stabil.
Isărescu a decis să intervină în piaţa valutară fără a steriliza intervenţia, adică fără a băga lei în piaţă, ca să menţină dobânzile scăzute.
Dacă Isărescu intervenea cu sterilizare, ar fi ţinut dobânzile jos. Nesterilizând intervenţia, acestea au urcat foarte mult. A greşit procedând diferit de polonezi, cehi sau unguri. Probabil, de când a scris teza de doctorat pe gestiunea cursului de schimb, a uitat cum se face.
Deşi l-am avertizat public că o intervenţie nesterilizată va arunca dobânzile la 1000%, nu a crezut şi a testat ipoteza. Când a văzut unde au ajuns dobânzile, s-a speriat şi a încercat să ascundă greşeala printr-o manipulare publică. Necinstea declaraţiilor lui Isărescu nu a culminat cu acuzaţiile neîntemeiate şi neprobate de atac pe curs aduse unui număr de cinci bănci comerciale (una era Eximbank), ci cu minciuna spusă pe 14 octombrie 2008 în Parlamentul României, potrivit căreia nu era o criză de lichiditate în România.
Dobânzile ajunseseră deja la 1000% în piaţă, ca rezultat al efectului de cerere şi ofertă. În octombrie 2008, s-au suprapus apariţia deficitului structural de lichiditate cu plăţi către trezoreria Statului, cu greşeli de calcul al rezervei minime şi cu intervenţia nesterilizată pe piaţa valutară.
Repet, băncile comerciale nu aveau poziţie valutară, ci făceau bani din dobânzi.
Tot Isărescu a „autosesizat” Consiliul Concurenţei. Acesta din urmă a închis investigaţia după patru ani, amendând pe formă, nu pe fond, BRD şi Raiffeisen. Desigur, „justiţie poetică”.
Consiliul Concurenţei s-a prins, având multe date, că cel care a sunat cinci din zece bănci a fost Şerban Matei din BNR.
În octombrie 2008, un director din BNR, Şerban Matei, a sunat la trezorierii din băncile care participau la pagina de fixing a Robor şi le-a cerut să denatureze indicele. Altfel spus, să pună în pagină dobânzi reduse, deşi piaţa era foarte sus. Cinci dintre aceştia au acceptat, iar cinci nu.
Şerban Matei este cel care a sunat la BRD, BCR, Raiffeisen, CEC şi Banca Transilvania să ţină dobânzile 14% cu 18,25%, în ecrane, deşi acestea se tranzacţionau la peste 100% în fiecare zi din acea perioadă.
Tot Isărescu a arătat atunci cu degetul pe o foaie, după o conferinţă de presă, care sunt băncile comerciale din România ce trebuie expuse publicului ca duşmani.
Acestea erau cele cinci care nu fuseseră sunate de Şerban Matei să ţină dobânzile scăzute în pagina de fixing Reuters (n.r. pagina de cotaţii), dar în afara pieţei.
Reporter: În ce mod aţi fost implicat în aceste operaţiuni?
Lucian Isar: Eu eram vicepreşedintele Bancpost responsabil şi cu trezoreria şi cu activitatea de corporate etc. Practic, tot ce nu era retail, mi se raporta mie.
Oficial nu am fost acuzat de nimic.
În schimb, au apărut acuzaţii în presă.
Pot să vă dau ca exemplu un articol din 2012, din Evenimentul Zilei, care spunea că, în octombrie, BNR a acuzat o acţiune coordonată a mai multor bănci, româneşti şi străine, care ar fi încercat să mute cursul leului la un nivel de variaţie superior şi să încaseze diferenţa. BNR a cerut eliminarea din sistemul bancar a celor care au declanşat atacul, potrivit publicaţiei respective, Isărescu acuzând pe şefii de trezorerie că „nu şi-au închis poziţiile” – ceea ce înseamnă că nu şi-au onorat la sfârşitul zilei angajamentele de plată. Ulterior, BNR a cerut eliminarea lor din sistemul bancar, mai spune ziarul respectiv.
Fiind implicat, în acea perioadă, într-un MBA la Chicago Business School, desantul Curţii de Conturi, după întâmplarea din octombrie 2008, m-a prins în campus la Chicago.
În rest, am fost permanent implicat în activitatea din acea perioadă.
Reporter: Aşadar, a fost un „atac” asupra dobânzilor, nu asupra leului…
Lucian Isar: Nu a fost un atac asupra leului, în octombrie 2008. De exemplu, cursul de schimb a sărit manipulat de BNR mult mai mult în ianuarie 2009 (după alegeri), decât în octombrie 2008, inclusiv înainte de intervenţie.
Repet, cu limitarea poziţiei valutare, prin lege, o bancă locală, în România, nu are cum să „atace” cursul.
Efectul greşelii şi panicii lui Isărescu s-a materializat într-o expoziţie persistentă a dobânzilor la lei, adică acestea s-au menţinut ridicate o perioadă îndelungată, de aproape un an.
Această mişcare a fost camuflată administrativ pentru multe luni de zile, printr-o normă BNR care interzicea publicarea în pagina Reuters a unei dobânzi mai mari de 18,25%. Aşa se explică de ce dobânda a arătat 18,25% luni la rând. Nu conta dacă piaţa era mult deasupra (n.r. avea dobânzi mai mari), dacă puteau justifica închiderea conturilor de marjă şi comunicarea mincinoasă către popor.
Un milion de euro investiţi într-o anumită lună din 2008, în tranzacţii în marjă, putea să aducă profit investitorului încă un milion de euro.
Supărarea BNR din octombrie 2008 a provenit exact din faptul că piaţa i-a pedepsit pentru autosuficienţă şi le-a curăţat toate conturile de marjă dedicate alegerilor din noiembrie 2008. Refacerea conturilor a fost posibilă de-abia după noiembrie 2008, în pregătirea prezidenţialelor din 2009.
Conturile de marjă se închid cu o poziţie de sens contrat până la scadenţa primei tranzacţii. De exemplu, dacă ai vândut euro contra lei, cu decontare peste o lună, ai timp până la decontare să închizi poziţia cu o tranzacţie de sens opus, în exemplul dat prin cumpărarea de euro.
Reporter: Susţineţi că o importanţă deosebită a avut-o şi faptul că această operaţiune s-a derulat în an electoral şi în an premergător alegerilor conducerii BNR…
Lucian Isar: Evident. Nu este un fenomen particular României. Există studii numeroase întinse pe zeci de ani şi zeci de ţări care arată că există un comportament diferit al băncii centrale în ani electorali. În dorinţa de a fi reales, Isărescu transmite anumite mesaje. Unul din ele este legat de evoluţia cursului din perioada preelectorală. Consiliul de Administraţie de la BNR decidea cine făcea noua majoritate în alegerile din noiembrie 2008.
Reporter: De ce credeţi că BNR v-a găsit ţap ispăşitor în această operaţiune?
Lucian Isar: A fost o conjunctură. Isărescu s-a speriat de mişcarea dobânzilor care a curăţat conturile de marjă. A încercat să dea vina pe cele trei bănci străine, dar nu a rezistat nici el la replica acelor bănci. În consecinţă, s-a reorientat spre bănci locale pe ai căror şefi îi controla direct. Aceste bănci au fost şi cele care nu au fost sunate de Şerban Matei. Campania de presă a fost uşor de declanşat, blocând, prin conducerea controlată, comunicarea respectivelor bănci. Practic, Bancpost, Unicredit, ABN AMRO, ING şi Eximbank nu au comunicat atunci, pentru că oricum nu s-ar fi auzit.
Şantajul BNR a presupus şi ca băncile să nu îşi spună punctul de vedere şi să rămână Isărescu salvatorul crizei pe care tot el a determinat-o.
Reporter: Cum au influenţat economia aceste inginerii financiare?
Lucian Isar: Dobânzile crescute au transformat România în singura ţară din lume care a majorat dobânzile în criză. Această creştere, dublată de regulamentul BNR 11/2008 ce bloca creditarea începând cu noiembrie 2008, au aruncat România în recesiune.
Menţinerea dobânzilor ridicate ani la rând (în 2009 bugetul Statului s-a împrumut în lei la 11%) a provocat o pierdere României de 28% din PIB pe toată perioada crizei, adică 42 miliarde euro.
Reporter: A avut vreun rol BNR în faptul că aţi plecat de la Bancpost?
Lucian Isar: În decembrie 2010 am plecat din Bancpost. În perioada septembrie-octombrie 2010 am urmat un curs full time la HBS, numit AMP. Acolo am decis, având un proiect de curs, să îmi deschid propria bancă. Mi-am dat demisia de la bancă în timpul când eram la şcoală şi după o lună am plecat.
Am auzit că Isărescu s-a lăudat ulterior cu plecarea mea. A încercat, în 2008, dar acţionarii Bancpost nu au cedat la şantaj. Isărescu a pus presiune circa trei săptămâni pe acţionari, până când, de comun acord cu aceştia, am desenat o poziţie hibridă numită Senior Executiv Director care conducea toate unităţile (circa 400 de oameni) anterioare, mai puţin trezoreria, unde a fost adus un expat grec, sub formă de compromis.
Poziţia de Senior Executive Director a fost creată pentru mine. Grecii au dat public satisfacţie lui Isărescu şi m-au premiat pe mine intern.
Noua mea poziţie presupunea un salariu mai mare şi un bonus superior celui de vicepreşedinte. Aşadar, am fost răsplătit prin creşterea salariului şi a bonusului. Principalele mele atribuţii au fost că banca nu a avut nicio problemă de lichiditate şi că a făcut profit.
Presiunea BNR s-a exercitat nu doar prin nenumărate telefoane, dar şi prin trimiterea unei echipe de control care nu făcea nimic, prin „scăparea” numelor noastre în presă, prin ameninţarea cu o campanie explicită contra băncii.
Reporter: Putea BNR să prevină acea operaţiune din octombrie 2008?
Lucian Isar: Putea să asculte sfaturile publice şi să nu crească dobânzile. Dacă tot a lăsat cursul să se aprecieze în perioada 2006-2007, atunci putea să nu permită atingerea unui nivel de 3,1 lei pentru un euro, exacerbând dezechilibrele. În octombrie 2008, putea să procedeze exact ca Polonia şi să intervină injectând în paralel lichiditate. Polonia nu a avut recesiune.
Reporter: De ce a ajuns Banca Transilvania în situaţia să primească ajutor de 500 de milioane de lei, de la BNR, pentru salvare, în octombrie 2008?
Lucian Isar: Din cauza unei proaste gestiuni a lichidităţii şi pentru că a crezut povestea lui Isărescu potrivit căreia România va continua să crească cu 5%, încă zece ani. Multe firme au intrat în faliment pentru că s-au bazat, în planurile de expansiune, pe Isărescu.
Reporter: Dar există vreo reglementare/normă/lege care să stea la baza faptului că BNR a salvat BT în acea perioada?
Lucian Isar: Sunt şi eu curios cum Isărescu a reuşit să eludeze cadrul legal pentru salvarea BT. Reglementarea acoperitoare a apărut ulterior. În acea perioadă au fost mai multe abuzuri, inclusiv finanţări bilaterale la băncile „prietenoase”.
Reporter: De ce credeţi că BNR a ajutat BT şi, recent, nu a procedat similar şi cu Banca Carpatica?
Lucian Isar: Nu am idee, dar aceasta este o întrebare pentru instituţiile statului. Unii angajaţi BNR au „ajutat” şi Banca Carpatica, impunând mai multe echipe de management bine plătite care au pus-o pe butuci, direct în braţele unor apropiaţi BNR.
Reporter: Care a fost sancţiunea pe care a aplicat-o BNR, în cazul dumneavoastră?
Lucian Isar: Am fost amendat cu şase salarii medii. Este o amendă dată după o strădanie de cinci luni a echipei de control, în anul 2009 (în 2008, după renunţarea la poziţia de vicepreşedinte, a plecat şi echipa de control din bancă), bazată pe ceea ce au decis cei de pe partea de retail, deşi eu nu am coordonat niciodată aria de retail banking. Subliniez că amenzile nu s-au referit nicio secundă la ceea ce s-a întâmplat în octombrie 2008.
Contestaţia se face tot la BNR. Interesantă formă de „justiţie”. Aşa se justifică imaginea reală pe care o au anumiţi angajaţi BNR, inclusiv Isărescu, în ochii bancherilor.
Ca şi cum l-ar acuza cineva pe Isărescu pentru achiziţia de maşini de 600 de cai putere, deşi nu el coordonează achiziţiile în BNR. Ori am greşit analogia şi Isărescu se ocupă şi de achiziţii în BNR?
Reporter: Ce vă doriţi acum de la Guvernatorul BNR?
Lucian Isar: Să permită un control cinstit de la Curtea de Conturi la BNR şi să se abţină până la terminarea mandatului în fruntea BNR de la declaraţiile publice necinstite care afectează imaginea instituţiei.
Reporter: Mulţumim!
http://www.bursa.ro/atacul-pe-curs-din-2008-in-viziunea-lui-lucian-isar-309628&s=banci_asigurari&articol=309628.html

Ultima ora:

ObservatorMarian Staș: În România vor funcționa 60 de școli-pilot unde elevii își vor putea alege o parte din materiile de studiu

PoliticCristian Diaconescu, în vizită de lucru în județul Alba

EconomieTraian Halalai: Focus pe identificarea de soluții pentru sprijinirea militarilor veterani din teatrele de operații

ExternTeodor Baconschi: Regimurile din China și Rusia joacă pe ideea că indivizii preferă prosperitatea înaintea drepturilor

SocialMarian Staș: În România vor funcționa 60 de școli-pilot unde elevii își vor putea alege o parte din materiile de studiu

EvenimenteAdrian Hatos, la evenimentul DEVISE – The 3rd Digital Session of EYP Romania – intitulat „Democracy as our sole future”

CulturaCristina Popescu: Pictorul Dimitrie Știubei, un pictor de …marcă

EditorialBarbu Mateescu: O dispută din care câștigă o singură persoană și un singur partid



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe