Dan Barna se întreabă dacă Guvernul de la Bucureşti va putea face faţă tuturor provocărilor şi responsabilităţilor privind Brexit

Preşedintele USR, Dan Barna, consideră că reprezentanţii României trebuie să dea dovadă de responsabilitate, diplomaţie şi competenţă, după ce acordul pentru Brexit a fost acceptat în Consiliul European, următorii paşi privind acest eveniment urmând să aibă loc în timpul preşedinţiei ţării noastre la Consiliul UE şi se întreabă dacă Guvernul de la Bucureşti va putea face faţă tuturor provocărilor şi responsabilităţilor.
„Următorul pas oficial (n.r.- după acceptarea acordului pentru Brexit în Consiliul European) este ca Parlamentul Marii Britanii să îşi exprime la rândul său acordul şi apoi urmează divorţul, pe 29 martie 2019, în toiul Preşedinţiei României la Consiliul UE. Vor urma negocieri şi noi acorduri pentru viitoarea relaţie dintre cele două părţi şi pentru a putea stabili viitoarele mecanisme care să suplinească absenţa Marii Britanii din blocul comunitar, mai ales în ce priveşte viitorul Cadru Financiar Multianual. Avem nevoie de multă responsabilitate, diplomaţie şi competenţă din partea reprezentanţilor noştri care vor trebui să joace rolul unui mediator prin excelenţă. Întrebarea zilei este simplă: va face faţă Guvernul României la asemenea provocări şi responsabilităţi? Suntem la doi paşi de ceea ce ar fi trebuit să fie momentul nostru de glorie în Uniunea Europeană. Din păcate, însă, cu Guvernul Dăncilă şi cu gruparea Dragnea-Tăriceanu în Parlament, e foarte posibil să devină eşecul nostru şi al Uniunii”, a scris Dan Barna, pe Facebook.
Acesta a mai arătat că Brexit este „evenimentul cel mai trist pentru Uniunea Europeană” şi a punctat faptul că există o veste bună, respectiv faptul că „acordul garantează aceleaşi drepturi pentru cetăţenii români stabiliţi deja în Marea Britanie şi pentru cei care vor face pasul până la finalul perioadei de tranziţie, respectiv 31 decembrie 2020”.
Ultima ora:

ObservatorCristina Buzasu: Grateful for the opportunity to organise and moderate the public consultation on the EBRD’s new strategy for hashtag#Romania

PoliticAntonia Pup: From Trump echoes to troop talk – What are the foreign policy plans of the Romanian presidential candidates?

EconomieEugen Rădulescu: Tensiuni majore în economie, în urma crizei politice – „Nu se pot evita măriri de taxe la instalarea noului guvern”

ExternValentin Naumescu: Excluderea României din Visa Waiver, o problemă temporară. „Administrația Trump se va convinge că România e o democrație”

SocialDaniela Vișoianu: 10 ani de Merito

EvenimenteCristina Buzasu: Grateful for the opportunity to organise and moderate the public consultation on the EBRD’s new strategy for hashtag#Romania

EditorialLiliana Filip: New PRG Policy Brief Out Now

CulturaFlaviu Predescu: Posteritatea lui Mircea Eliade
Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe