OraNoua.ro
Publicat în 30 ianuarie 2013, 14:54 / 247 elite & idei

Bogdan Aurescu a efectuat o vizită în Georgia

Bogdan Aurescu a efectuat o vizită în Georgia

Secretarul de stat pentru afaceri strategice Bogdan Aurescu a efectuat o vizită la Tbilisi (Georgia), în perioada 29-30 ianuarie 2013.

Programul vizitei a cuprins: participarea la deschiderea seminarului privind ‘Programul Naţional Anual (ANP) 2013 al Georgiei de cooperare cu NATO’ şi inaugurarea mandatului Ambasadei României ca Punct de Contact NATO în Georgia, consultări politice bilaterale cu adjunctul ministrului de externe georgian David Jalagania, în contextul aniversar de marcare în 2012 a 20 de ani de relaţii diplomatice dintre România şi Georgia şi susţinerea unui briefing dedicat acestei aniversări, o întrevedere cu Giorgi Kvirikashvili, ministrul georgian al economiei şi dezvoltării durabile, o întrevedere cu David Dondua, prim-adjunctul ministrului georgian de stat pentru integrarea europeană şi euro-atlantică, şi o întrevedere cu membri ai contingentului român din cadrul Misiunii Uniunii Europene de Monitorizare în Georgia a acordului de încetare a focului din august 2008 (EUMM Georgia).

În discursul susţinut la deschiderea seminarului intitulat ‘Taking Forward Georgia’s Euro-Atlantic Aspirations: Expert Consultations on Georgia’s Annual National Program 2013’, Bogdan Aurescu a evidenţiat sprijinul constant al României pentru aspiraţiile Georgiei de integrare europeană şi euroatlantică, cu încurajarea continuării proceselor de reformă internă. A subliniat că, urmare deciziilor de la Summit-ul NATO de la Bucureşti din 2008, care a consacrat perspectivele integrării Georgiei în Alianţa Nord-Atlantică, este importantă valorificarea de către Georgia a tuturor oportunităţilor care decurg din relaţia acesteia cu NATO. În acest context, a subliniat rolul de Ambasadă Punct de Contact NATO pe care Ambasada României în Georgia îl va îndeplini în perioada 2013 – 2014, ca element în măsură să consolideze eforturile României de susţinere a aspiraţiilor Georgiei de a deveni membru al comunităţii nord-atlantice şi de a împărtăşi expertiza proprie în acest proces.

În marja seminarului, Bogdan Aurescu a avut o întrevedere cu David Dondua, prim-adjunct al ministrului de stat georgian pentru integrare europeană şi euro-atlantică. Demnitarul român a asigurat cu privire la disponibilitatea României de a continua să sprijine activ procesul de integrare europeană şi euro-atlantică a Georgiei, inclusiv prin promovarea politicii aliate a uşilor deschise. În ce priveşte sprijinul concret al României pentru reglementarea conflictelor prelungite din Georgia, Bogdan Aurescu a subliniat că România îşi va menţine o participare substanţială la EUMM Georgia, în prezent România având cel mai mare număr de experţi dintre statele membre UE.

În cadrul consultărilor cu adjunctul ministrului georgian de externe David Jalagania, cei doi demnitari au evocat relaţiile de cooperare româno-georgiene, consolidate în cursul primilor 20 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice, la 25 iunie 1992. Cei doi oficiali au discutat agenda contactelor politice relevante în acest an, respectiv demersurile de aprofundare a cooperării bilaterale, cu accent pe proiectele din domeniul economic, energetic şi al transporturilor, inclusiv de mărfuri, pe traseul Marea Neagră-Marea Caspică.

Secretarul de stat român a reiterat angajamentul României de a sprijini în continuare demersurile Georgiei vizând îndeplinirea aspiraţiilor sale legitime de integrare europeană şi euro-atlantică. A reconfirmat, de asemenea, susţinerea autorităţilor de la Bucureşti pentru independenţa, suveranitatea şi integritatea teritorială a Georgiei, în cadrul frontierelor sale recunoscute la nivel internaţional.

Demnitarul român a încurajat continuitatea reformelor şi parcursului agendei europene a Georgiei. De asemenea, a exprimat susţinerea pentru finalizarea cat mai rapidă a Acordului de Asociere a Georgiei cu UE, precum şi pentru prezentarea cât mai curând a Planului de Acţiuni privind liberalizarea vizelor UE pentru cetăţenii georgieni.

Au fost totodată abordate aspecte legate de perspectivele de dezvoltare a proiectelor energetice care prevăd participarea României şi Georgiei. Astfel, a avut un schimb de păreri privind stadiul implementării Nabucco Vest, în măsură să contribuie la asigurarea securităţii energetice europene, respectiv a gazoductului Azerbaidjan-Georgia-România-Ungaria (AGRI), proiect ce valorifică traseul cel mai scurt dintre regiunea Mării Caspice şi cea a Mării Negre.

Bogdan Aurescu a încurajat demersuri comune energice româno-georgiene în măsură să valorifice potenţialul de tranzit şi de transport maritim între porturile la Marea Neagră ale României şi Georgiei. În context, a subliniat dimensiunea strategică a acestui proiect, ce poate aduce beneficii deopotrivă cooperării în plan regional, valorificând facilităţile de tranzit ale portului Constanţa şi poziţia acestuia de poartă de acces spre Europa, pe Dunăre, inclusiv în contextul Strategiei UE pentru Dunăre.

Întrevederea cu Giorgi Kvirikashvili, ministrul georgian al economiei şi dezvoltării durabile, a fost de asemenea dedicată proiectelor economice bilaterale. Cei doi oficiali au salutat creşterea cu aproape 20% a schimburilor comerciale în 2012, la nivelul de cca. 250 mil. Euro, dar au apreciat ca există mult potenţial de creştere. În acest sens, au decis asupra revitalizării Comisiei Mixte Economice, precum şi crearea şi reunirea rapidă a unui grup de lucru bilateral în domeniul transporturilor, care să găsească soluţii practice pentru transportul de marfă între porturile georgiene şi Constanţa. De asemenea, a fost examinat stadiul proiectelor energetice Nabucco Vest şi AGRI, ambele state fiind direct interesate în realizarea acestora.

În cadrul întâlnirii de lucru cu reprezentanţi ai contingentului naţional român din cadrul EUMM Georgia, secretarul de stat Bogdan Aurescu a discutat aspecte de actualitate cu privire la situaţia din teren, locaţiile în care sunt desfăşuraţi monitorii români şi condiţiile în care aceştia îşi desfăşoară activitatea.

Informaţii suplimentare

Seminarul ‘Taking Forward Georgia’s Euro-Atlantic Aspirations: Expert Consultations on Georgia’s Annual National Program 2013’ se desfăşoară în perioada 30-31 ianuarie 2013 şi este organizat în comun de către Oficiul ministrului de stat pentru integrare europeană şi euro-atlantică din Georgia şi Ambasada României la Tbilisi, în calitatea acesteia de Ambasadă Punct de Contact NATO, cu sprijinul Oficiului de Legătură NATO în Georgia. Evenimentul reuneşte reprezentanţi ai instituţiilor din Georgia, care participă la elaborarea şi implementarea Programului Naţional Anual al Georgiei de aderare la NATO, precum şi experţi din statele membre NATO.

În perioada 2013-2014, Ambasada României la Tbilisi va desfăşura, în calitate de Ambasadă Punct de Contact (CPE) NATO în Georgia, un program dens, variat, ce include activităţi destinate sprijinirii aspiraţiilor euro-atlantice ale Georgiei: seminarii, mese rotunde, conferinţe de prezentare a experienţei aderării României la NATO, vizite şi întâlniri de informare în teritoriu pe problematica NATO şi a relaţiilor Georgiei cu NATO, expoziţii de fotografii, redactarea şi difuzarea unor buletine informative CPE NATO.

La 25 iunie 2012, s-au împlinit două decenii de relaţii diplomatice între România şi Georgia. Georgia este principalul partener comercial al României din Caucazul de Sud, schimburile comerciale dintre cele două ţări atingând cca. 250 milioane de euro în 2011 şi 2012. România rămâne principalul contributor la activitatea misiunii civile EUMM Georgia, cu 35 de persoane dislocate în teren (34 experţi secondaţi şi un expert contractual), care monitorizează implementarea Acordului de Încetare a Focului, încheiat în august 2008.

Georgia este stat prioritar pentru politica internaţională de cooperare pentru dezvoltare a României. MAE român contribuie cu 160.000 USD la proiectul implementat de PNUD Georgia în domeniul consolidării încrederii şi reconstrucţiei post-conflict în Georgia prin reabilitarea podului Inguri care este principala rută care leagă regiunea separatistă georgiană Abhazia (regiunea Gali) de teritoriul administrat de Tbilisi.

Ultima ora:

ObservatorAlexandra Dobre: Sunt onorată să contribui ca autor la cea de-a 5-a lucrare din seria Caiete Documentare, „Calitatea vieții”

PoliticIoana Petrescu: “Dacă ar fi să dau un sfat, aș încuraja cât mai multe femei să intre în politică, să intre în administrația publică, acest sacrificiu merită” (II)

EconomieValentin Lazea: Agenda ecologică a Băncii Centrale Europene – plusuri și minusuri

ExternOvidiu Nahoi: Jerusalema, de la melodie religioasă la ”imn african” și hit global

SocialMiruna Troncota: Centrul de Studii Europene SNSPA a lansat un nou episod de podcast

EvenimenteAlexandra Dobre: Sunt onorată să contribui ca autor la cea de-a 5-a lucrare din seria Caiete Documentare, „Calitatea vieții”

CulturaCristina Popescu: Port popular de nuntă

EditorialAlina Bârgăoanu: ”Mic îndrumar privind vocabularul conspiraționist”



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe