Matei Bogdan
Publicat în 8 ianuarie 2020, 13:11 / 255 elite & idei

Bogdan Aurescu avertizează după atacurile iraniene asupra bazelor americane din Irak: ”Pot conduce la o deteriorare severă a situației de securitate”

Bogdan Aurescu avertizează după atacurile iraniene asupra bazelor americane din Irak: ”Pot conduce la o deteriorare severă a situației de securitate”

Corespondență din Bruxelles

Atacul Iranului cu rachete asupra a două baze militare americane din Irak “ar putea duce la deteriorarea gravă a situaţiei de securitate din regiune”, a avertizat miercuri șeful diplomației române Bogdan Aurescu, într-o declarație de presă, precum și Ministerul Afacerilor Externe într-0 postare pe Twitter.

”MAE a urmărit cu foarte multă atenție evoluțiile îngrijorătoare din Orientul Mijlociu. După atacul asupra ambasadei americane din Bagdad, România și-a exprimat ferm condamnarea sa față de această evoluție. De asemenea, și-a exprimat îngrijorarea profundă față de evoluțiile care au urmat acestui atac și măsurilor cu caracter preventiv și de protecție pe care Statele Unite le-au luat ulterior. De atunci, am constatat o serie de alte evoluții îngrijorătoare și o escaladare a tensiunilor și mă refer aici la promisiuni de retaliere directe sau prin proxies. (…) Am constatat o declarație a Iranului. În acest context, atacurile cu rachete ale Iranului asupra bazelor din Irak care găzduiesc militarii americani și militarii Coaliției anti-Daesh nu contribuie în niciun caz și în niciun fel la reducerea tensiunilor în Irak și în regiune și pot conduce la o deteriorare suplimentară și severă a situației de securitate din Irak și din vecinătate. Prin urmare, România reiterează ferm apelul său la descaladare”, a spus Aurescu, într-o declarație de presă făcută la Bruxelles, acolo unde se află alături de prim-ministrul Ludovic Orban în vizita pe care acesta o efectuează la instituțiile UE și la NATO.

“Atacurile cu rachetă ale Iranului asupra bazelor militare americane din Irak nu contribuie sub nicio formă la dezamorsarea tensiunilor şi ar putea duce la deteriorarea gravă a situaţiei de securitate din regiune. România repetă apelul său ferm la reducerea tensiunii”, este mesajul MAE pe platforma online.

Ministrul Bogdan Aurescu urmează să participe vineri la o reuniune extraordinară a miniștrilor afacerilor externe din țările UE dedicată crizei de securitate din Orientul Mijlociu. Reacții au venit și din partea președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și a Înaltului Reprezentant Josep Borrell, care au chemat la dialog și la soluții diplomatice.

La cinci zile după eliminarea generalului Qassem Soleimani, Iranul a declanşat miercuri riposta împotriva Statelor Unite lansând rachete asupra a două baze militare din Irak unde staţionează militari americani.

Potrivit Pentagonului, peste 12 rachete au fost lansate din Iran împotriva bazelor Ain al-Assad şi Erbil. Drept reacție, președintele american Donald Trump a afirmat că va face o declarație miercuri.

www.caleaeuropeana.ro

Ultima ora:

ObservatorLudovic Orban: La nivelul primăriilor este nevoie de o reechilibrare a bugetelor locale

PoliticLudovic Orban: La nivelul primăriilor este nevoie de o reechilibrare a bugetelor locale

EconomieGabriel Biriș: Fiscalitate şi administrare fiscală în programele de guvernare: o analiză

ExternClara Volintiru: Taking stock of ‘election season’ in the Eastern Partnership countries

SocialCiprian Negură: Micro-sesiune marca Skills Of The Future

EvenimenteIon M.Ioniţă, Iulian Fota: Dezbatere Historia Live – Rusia şi Turcia în Nagorno-Karabah, consecinţele războiului

CulturaFlaviu George Predescu: Remember Liviu Rebreanu, De Ce Citim

EditorialAndreea Negru: Virtualul colonizează realul. Rețelele sociale și spațiul public



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe