OraNoua.ro
Publicat în 14 ianuarie 2015, 18:50 / 197 elite & idei

Bogdan Aurescu: Istoria nu se încheie

Bogdan Aurescu: Istoria nu se încheie

Bogdan Aurescu este cel mai cunoscut diplomat român al momentului, numirea lui ca șef al diplomației este o recunoaștere a faptului că România se confruntă cu probleme de politică externă pe care doar specialiștii le pot rezolva. Despre amenințări şi strategii de securitate, într-un interviu pentru Q Magazine.

 

Am devenit actor regional

Ați fost numit șef al diplomației după ce ani buni v-ați ocupat de afacerile strategice ale României.

Da, într-adevăr, în ultimii şase ani am fost secretar de stat, dar sunt adâncit în dosarele de politică externă de mai bine de 18 ani.

 

Cum vedeți arhitectura lumii contemporane? Şi cum trebuie să se plaseze țara noastră în această configurație?

Constat, în lumea de astăzi, o consolidare a interdependenţelor nu numai între state, ci şi între evoluţiile politice şi tendinţele economice, de securitate, de dezvoltare umană şi chiar culturale. Substratul acestor interacţiuni iese la iveală tot mai mult, mai ales atunci când intră în contact cu diferite valori civilizaţionale. Ca urmare a contextului tot mai complex al lumii contemporane, constatăm, totodată, accelerarea universalizării unor reguli şi standarde, care capătă prevalenţă la nivel internaţional.

Aceste tendinţe inevitabile au fost însoţite, în ultimii ani, de o impredictibilitate sporită şi de provocări multiple la adresa stabilităţii globale şi regionale. Criza economico-financiară a ultimilor ani, din care dorim să credem că începem gradual să ieşim, a fost însoţită de crize punctuale – politice, de securitate, chiar de reaşezări geopolitice în unele zone, de provocări crescute în materie de resurse, mediu, climă.

În acest context complicat, România beneficiază de postura la care am aspirat după încheierea Războiului Rece şi pe care am obţinut-o în ultimul deceniu – de membru cu drepturi depline al UE şi al Alianţei Nord-Atlantice, de actor regional şi multilateral din ce în ce mai respectat. Această poziţionare ne oferă instrumentele pentru a face faţă vulnerabilităţilor implicate de tendinţele descrise mai sus.

Ceea ce se întâmplă în vecinătatea răsăriteană ne confirmă că istoria nu se încheie, că întotdeauna vom avea de apărat un set de valori fundamentale şi de răspuns la riscuri.

În acelaşi timp, împreună cu partenerii şi aliaţii noştri, suntem implicaţi activ în eforturile de consolidare a unei arhitecturi europene şi atlantice de securitate, pe baza principiilor fundamentale de drept internaţional. O facem pe baze principiale, de respect al opţiunilor naţionale şi al unor apartenenţe instituţionale internaţionale liber consimţite.

Odată cu emergenţa unor nuclee noi de putere în plan global, interesul esenţial al României, în familia din care face parte, rezidă în regulile interacţiunii constructive, ale explorării oportunităţilor, cooperării şi punerii în comun de instrumente şi capacităţi în răspunsul la probleme cu dimensiuni globale din ce în ce mai pronunţate.

Ne confruntăm cu noi tipuri de ameninţări asimetrice: cibernetice, terorism etc. care se fac simţite inclusiv în imediata vecinătate a Europei, atât cea Răsăriteană, cât şi cea Sudică, ameninţări pentru care trebuie să fim pregătiţi, realităţi la care trebuie să ne adaptăm.

În acest context dinamic şi impredictibil, vom continua să promovăm interesele fundamentale împărtăşite cu partenerii noştri primordiali şi interesele noastre naţionale – de la cele care privesc securitatea statală, dezvoltarea economică, prosperitatea cetăţenilor români, până la obiective centrale legate de poziţionarea regională, precum cele majore ale susţinerii perspectivei europene a Republicii Moldova şi ale unei construcţii de stabilitate durabilă în ariile de vecinătate.

Sistemul de la Deveselu va avea un rol important de descurajare

 

Ați negociat acordul cu SUA privind intrarea României în proiectul scutului antirachetă. Este un proiect care are ca obiectiv înainte de toate să asigure securitatea SUA, a României, a Poloniei și a Turciei, apoi a NATO (ținând cont de declarația summitului de la Chicago 2012). Putem spune că acest proiect grupează țări cu o viziune proprie în cadrul spațiului european – un așa numit „grup estic” cu care SUA să dezvolte o relație pe o logică distinctă față de ansamblul relației cu Europa?

De curând, la 23 decembrie 2014, am aniversat deja trei ani de la intrarea în vigoare a acestui Acord şi sunt mândru că, în calitate de negociator-şef, am putut să coordonez acest proiect, care a presupus un efort considerabil de negociere, implicând mai multe dimensiuni – juridică, militară, tehnică – şi o cooperare interdisciplinară între mai multe instituţii din sistemul naţional de securitate, cu care am lucrat însă foarte bine. Participarea României la dezvoltarea componentei europene a sistemului american de apărare antirachetă reprezintă un proiect strategic în relaţia bilaterală cu Statele Unite, dar şi un element important în ceea ce priveşte consolidarea poziţiei României de Aliat de încredere în cadrul NATO. Acordul între România şi Statele Unite ale Americii privind amplasarea în România a sistemului SUA de apărare împotriva rachetelor balistice stabileşte cadrul legal al acestui proiect ce vizează operaţionalizarea Facilităţii antirachetă Aegis Ashore din cadrul Bazei Militare Deveselu în 2015.

EPAA (European Phased Adaptive Approach) al SUA se implementează în parteneriat cu mai multe state Aliate: astfel, în Turcia, la Kurecik, este amplasat un radar; în Spania, la Rota, sunt dislocate nave americane tip Aegis; România găzduieşte facilitatea Aegis Ashore la Deveselu, operaţională anul acesta; Polonia va găzdui o a doua Facilitate terestră antirachetă, operaţională în 2018. Acest proiect reprezintă cea mai importantă contribuţie la dezvoltarea capabilităţii NATO de apărare împotriva rachetelor balistice, necesară pentru întărirea apărării colective. Sunt şi alte contribuţii naţionale, precum cele ale Franţei, Olandei, Germaniei şi Marii Britanii. Ca urmare, de protecţia U.S. EPAA şi, în fapt, de protecţia capabilităţii NATO de apărare împotriva rachetelor balistice beneficiază toţi Aliaţii, obiectivul final fiind protejarea tuturor populaţiilor, teritoriilor şi forţelor Aliate în Europa, potrivit deciziilor luate la Lisabona (2010), Chicago (2012) şi Newport (2014).

În plus, atât proiectul bilateral al României cu SUA, cât şi dezvoltarea capabilităţii NATO de apărare împotriva rachetelor balistice reprezintă o expresie clară a solidarităţii Aliate şi indivizibilităţii securităţii NATO, fără divizări de orice natură.

În acelaşi timp, acest proiect bilateral cu SUA contribuie substanţial la întărirea securităţii României şi la consolidarea Parteneriatului Strategic dintre cele două ţări. Vă dau un singur exemplu: textul art. III alin. 4 din Acord menţionează că „în contextul şi în conformitate cu Tratatul Atlanticului de Nord şi cu Parteneriatul Strategic dintre România şi Statele Unite ale Americii, Statele Unite sunt angajate în mod ferm pentru securitatea României şi, în cadrul angajamentului NATO în acest sens, să apere România, … prin intermediul sistemului lor de apărare împotriva rachetelor balistice…”.

Operaţionalizarea sistemului antirachetă va întări securitatea naţională atât direct, prin protecţia pe care o asigură întregului teritoriu naţional, cât şi indirect, deoarece sistemul va avea un rol important de descurajare, în măsură să diminueze riscurile legate de eventuale atacuri cu rachete balistice.

Sprijinim relaxarea sancţiunilor în Iran

 

În spațiul de la est de România, lucrurile s-au schimbat semnificativ în ultimii trei ani – Rusia, mai ales după criza din Ucraina, a devenit un partener cu care se poate dialoga mai greu. Iranul, în schimb, a făcut, după schimbarea președintelui, gesturi care indică disponibilitatea unui dialog cooperativ cu Occidentul. Ne putem gândi la Iran ca la o alternativă la livrările de gaze naturale din Rusia?

Criza din Ucraina a avut consecințe inclusiv în plan energetic. Discuțiile în format trilateral UE-Ucraina-Rusia au condus la un acord privind livrarea de gaze rusești Ucrainei, dar acordul este unul temporar. Riscurile la adresa securității energetice a UE se mențin, iar soluții simple și la îndemână nu există. Avem nevoie de o viziune pe termen lung în regiune asupra căilor de asigurare a securității energetice – în special interconectări și proiecte de diversificare a surselor și a rutelor de tranzit.

În ceea ce priveşte Iranul, acesta este într-adevăr un producător tradiţional de petrol şi gaze naturale, deţinând un potenţial de export energetic semnificativ. În condiţii normale, dacă nu ar exista regimul de sancţiuni, resursele de hidrocarburi pot plasa Iranul pe picior de egalitate cu orice alt producător/exportator global de energie, inclusiv Rusia. În ciuda potenţialului de producţie şi (teoretic) de export, Iranul nu dispune în prezent de elementele de infrastructură care să îi permită realizarea de exporturi considerabile spre Europa. Asemenea lucrări necesită planificări şi investiţii majore, fiind proiecte pe termen mediu-lung. Pe lângă aspectele de ordin tehnic, un impediment major rămâne desigur factorul politic, fie că ne referim la evoluţia negocierilor privind programul nuclear al Iranului, a dialogului UE – Rusia, la viziunea liderilor iranieni privind rolul Iranului pe piaţa globală de energie (orientare către Asia sau către Europa), precum şi la relaţionarea viitoare a Teheranului cu Occidentul.

În prezent, Iranul continuă să fie supus unui regim sancţionatoriu sever din partea UE şi a comunităţii internaţionale. Este adevărat că evoluţiile pozitive pe scena politică iraniană şi reluarea negocierilor la nivel internaţional cu privire la programul nuclear iranian au determinat o relaxare a regimului de sancţiuni UE care a vizat mai multe aspecte comerciale. Ultima decizie de prelungire a suspendării anumitor măsuri restrictive UE (până la data de 30 iunie 2015) a fost luată la 25 noiembrie 2014, urmare a deciziei extinderii negocierilor în format E3+3. Salutăm această extindere a negocierilor. Sancţiunile UE subzistă însă în numeroase domenii; nucleul central al sancţiunilor (tranzacţiile cu petrol si gaze) a rămas în vigoare până la reglementarea definitivă şi completă a dosarului nuclear iranian.

Poziţia română a fost aceea de a sprijini relaxarea regimului de sancţiuni, însă aceasta nu poate fi viabilă decât în condiţiile unor progrese concrete în discuţiile internaţionale asupra programului nuclear iranian.

Rusia trebuie să plătească prețul acțiunilor sale

 

După anexarea Peninsulei Crimeea, pentru Rusia crește „premiul” pentru „separarea” și apoi anexarea regiunii Odessa, care ar asigura nu doar controlul asupra întregului litoral ucrainean, ci și legătura teritorială cu separatiștii transnistreni. Cât de plauzibil vi se pare scenariul „separării” regiunii Odessa de Ucraina, mai are Rusia spațiu de manevră pentru a încuraja astfel de dezvoltări? Ce ar putea face România ținând cont și de minoritatea românească din această regiune a Ucrainei, dar și de sprijinul acordat Republicii Moldova?

Am avertizat constant asupra pericolului reprezentat de tentativele de consacrare a unor concepte precum „Novorossiya”. Federația Rusă s-a angajat într-o abordare ofensivă la nivelul întregii regiuni, degajându-se determinarea conducerii de la Moscova de a impune acest concept ca pe o realitate, lanțul format de așa-numitele republici populare separatiste bazându-se pe un model similar de creare a unor entități cu rolul de a menține presiunea și un climat de instabilitate pe termen lung.

De exemplu, semnarea la 24 noiembrie 2014 a așa-zisului Tratat de Alianță și Integrare între Federația Rusă și regiunea separatistă Abhazia este împotriva principiilor și normelor de drept internațional și o nouă tentativă de a pune presiune asupra țărilor vecine. Poziția noastră a fost fermă: am condamnat acest act, care este ilegal și nu poate produce efecte juridice. Prin caracterul său provocator și unilateral, prezintă riscuri suplimentare la adresa securității și stabilității la nivel regional și subminează în continuare integritatea teritorială a Georgiei, cu atât mai mult având în vedere perspectivele încheierii unui acord similar cu Osetia de Sud.

În aceste condiții, consider că statele membre UE și NATO trebuie să intensifice eforturile de prevenire a unor astfel de evoluții, în primul rând prin sprijinul solid, acordat statelor partenere pentru a rezista presiunilor pe multiple planuri ale Moscovei.

O eventuală separare, urmată de o anexare, a regiunii Odessa nu reprezintă o posibilitate pe termen scurt, dar, pentru a preîntâmpina asemenea evoluții pe termen mediu și lung, trebuie ca prețul pe care Rusia îl plătește pentru acțiunile sale, care încalcă dreptul internațional – anexarea ilegală a Crimeei, implicarea în conflictul din estul Ucrainei –, să fie proporțional cu gravitatea implicațiilor sale astfel încât să determine o revizuire de abordare și prevenire a continuării acestei abordări. Sancțiunile vizând pe cei care obstrucționează suveranitatea și integritatea teritorială a unui stat suveran, inclusiv reprezentanților Federației Ruse sunt un instrument în sensul revizuirii abordării urmate în cazul Crimeei și, mai departe, în cazul regiunilor separatiste Donețk și Donbas, iar regimul sancționator, în special cel impus de UE, trebuie menținut și, în funcție de natura evoluțiilor, chiar întărit.

 

Ce ar putea face România ținând cont și de minoritatea românească din această regiune a Ucrainei, dar și de sprijinul acordat Republicii Moldova?

Suntem interesaţi ca minoritatea românească din Ucraina să se bucure de aceleaşi drepturi pe care le are cea ucraineană din România: păstrarea identităţii etnice şi culturale prin acces la educaţie, serviciu religios şi mass-media în limba maternă, reprezentare politică. Pentru atingerea acestui obiectiv intenţionăm să reluăm dialogul cu noile autorităţi de la Kiev în cadrul Comisiei Mixte Interguvernamentale pe problematica minorităţilor naţionale, creată în baza Tratatului bilateral de bună-vecinătate din 1997. Reluarea lucrărilor acestei Comisii este unul dintre obiectivele pe care ni le-am propus pentru perioada următoare.

Cred că însuși procesul integrării europene al Republicii Moldova poate aduce un impuls benefic în dosarul reglementării transnistrene. Mai mult, răspunsul cel mai potrivit la incertitudinile prezente în planul regional circumscris Republicii Moldova ține de accelerarea parcursului european al statului vecin. Și aceasta pentru că beneficiile palpabile ale apropierii de Europa – libertatea de circulație, oportunitățile comerciale de afaceri – se fac simțite și în stânga Nistrului. Se înmulţesc semnele care dovedesc interesul locuitorilor din Transnistria şi al firmelor din regiune de a se racorda implicit la aceste procese care se petrec la scara întregii Republici Moldova. Trebuie doar ca la Tiraspol să se ţină cont – pragmatic – şi de aceste voci, ale locuitorilor, companiilor, de interesele fundamentale care există la nivelul societăţii din stânga Nistrului.

România ştie să folosească instrumentele „inteligente” ale dreptului internaţional

 

Ați câștigat un proces de răsunet pentru România la CIJ. Acum există un proiect legislativ care vine să schimbe practica României în acest domeniu. Credeți că eventuale alte procese ne-ar permite atingerea intereselor într-o măsură similară celei asigurate de discuțiile bilaterale (negocierile clasice și alte mijloace politico-diplomatice de soluționare pe cale pașnică a diferendelor). Care este alegerea strategului Bogdan Aurescu? 

Dincolo de faptul că a fost, aşa cum spuneţi, un proces „de răsunet”, trebuie să vedem faptele incontestabile: prin decizia Curţii Internaţionale de Justiţie din 3 februarie 2009, România a obţinut 79,34% din zona în dispută de aproximativ 12.200 de kilometri pătraţi, adică 9.700 de kilometri pătraţi de platou continental şi zonă economică exclusivă, reprezentând prima extindere de jurisdicţie suverană şi drepturi suverane ale României după Marea Unire din 1918. Totodată, însă, procesul de la Haga şi rezultatul său reprezintă un model de soluţionare a diferendelor internaţionale pe cale paşnică în regiunea extinsă a Mării Negre şi în vecinătatea ei. Astfel, România a dovedit că ştie să folosească instrumentele „inteligente” ale dreptului internaţional pentru realizarea şi apărarea interesului naţional. Şi poate că aceste este cel mai important aspect.

Acţiunea de politică externă a României s-a fundamentat în mod constant şi fără derogare pe principiul supremaţiei dreptului în relaţiile internaţionale. Acceptarea jurisdicţiei obligatorii a CIJ nu vine decât să confirme voinţa ţării noastre de a se comporta ca un subiect responsabil, dispus să acţioneze în deplină conformitate cu normele şi principiile dreptului internaţional.

În niciun caz depunerea declaraţiei de acceptare a jurisdicţiei CIJ nu presupune eliminarea etapei negocierilor la nivel bilateral (în ipoteza în care ambele părţi ar conveni să folosească acest mijloc de soluţionare a diferendelor). Nu doar din punct de vedere diplomatic, dar şi tehnic, parcurgerea etapelor de negociere (în format bi- sau multilateral) este o etapă necesară înainte de a constata că ne aflăm în faţa unui diferend care necesită o soluţionare jurisdicţională.

De altfel, România a susținut în mod constat că apelarea la jurisdicţia Curții Internaționale de Justiție nu poate fi privită ca prejudiciind relațiile și dialogul între părţile la un diferend ci, dimpotrivă, ca stimulându-l, putând chiar facilita ajungerea la o soluție negociată între părți.

Aş nuanţa, totodată, afirmaţia dumneavoastră legată de schimbarea practicii României vizavi de apelarea la Curtea Internaţională de Justiţie. Într-adevăr, abordarea specifică statelor socialiste, inclusiv a României, anterioară anului 1989, a fost de a exclude soluționarea diferendelor prin recurgerea la mijloace jurisdicționale. Cu toate acestea, România interbelică a acceptat, încă din anul 1930, jurisdicţia obligatorie a Curţii Permanente de Justiţie Internaţională, predecesoarea Curții Internaționale de Justiție. Astfel, România are o experiență considerabilă în relaționarea cu cel mai important organism jurisdicțional din lume.

Totodată, revenind la politica externă contemporană, merită evidenţiat faptul că schimbarea modului de raportare la CIJ nu s-a petrecut brusc, odată cu lansarea proiectului de lege sau în 2009, odată cu hotărârea CIJ. Apelarea la jurisdicţia Curţii Internaţionale a fost pregătită şi avută în vedere pe tot parcursul negocierilor cu Ucraina privind delimitarea spațiilor maritime ale celor două state în Marea Neagră.

Angajamentul față de Republica Moldova rămâne neschimbat

 

Alegerile parlamentare din Republica Moldova au creat premizele construirii unei coaliții pro-europene. Este, totuși, de remarcat că majoritatea pe care ele o compun este una fragilă. Credeți că o astfel de majoritate poate rezista în fața unor provocări multiple, cum ar fi  menținerea drumului integrării europene (cu realizarea reformelor), provocări din partea separatiștilor din Transnistria, provocări de tip separatist din regiunile cu grad sporit de autonomie (Găgăuzia)?

Există o majoritate pro-europeană clară, de 55 de mandate în noul Parlament al Republicii Moldova. Dincolo de cifre, ceea ce contează de fapt este voința politică de asumare a cursului european, de implementare a reformelor, de transformare în sens democratic a Republicii Moldova. Avem încredere în determinarea celor trei partide pro-europene de a se angaja cu tărie în aceste direcții; am putut constata acest lucru direct, în discuțiile avute cu cei trei lideri de partid pe 1 Decembrie, la Chișinău. Un mesaj pe care l-am auzit menționat adesea a fost următorul: „greul abia acum începe, știm ceea ce se așteaptă de la noi”. Cred că este o probă a responsabilității și maturității politice, pe care o dorim confirmată zi de zi, prin acțiuni concrete de reformă în spirit european.

Am remarcat, de asemenea, că așteptările transmise indirect prin votul din 30 noiembrie, îndeosebi cele legate de agenda socială sau de preocupările existente la nivelul comunităților locale, au fost pe deplin înțelese de partidele angajate acum în formarea viitoarei coaliții. În egală măsură, votul din 30 noiembrie a evidențiat și nevoia unei informări corecte, sistematice și nedistorsionate a opiniei publice cu privire la semnificația procesului de apropiere de UE. Pe aceste baze, ideea europeană poate deveni un factor de coeziune în societate, de catalizare a energiilor în sprijinul modernizării de ansamblu a R. Moldova, în interesul nemijlocit al tuturor cetățenilor acesteia.

 

Ce linii de acțiune are diplomația română pe direcția susținerii Republicii Moldova în acest an?

Angajamentul nostru față de Republica Moldova rămâne neschimbat. Liniile de bază ale acţiunii României sunt susţinerea cursului pro-european al Republicii Moldova – fondată pe Parteneriatul strategic bilateral din 2010 şi continuarea proiectelor majore de racordare a Republicii Moldova la Europa.

Pe primul palier, prioritatea rămâne sprijinirea Republicii Moldova pentru aplicarea deplină a Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană, astfel încât beneficiile degajate din procesul de integrare europeană să fie fructificate plenar de întreaga societate de peste Prut. Este un efort de echipă, care va trebui asumat de întreaga elită politică și administrație de la Chișinău, pentru că doar implementarea riguroasă a Acordului de Asociere poate oferi şansa avansării spre o perspectivă europeană. România rămâne ferm angajată în această direcție; dorim să lucrăm împreună, coordonat, cu partenerii de la Chișinău, pentru împlinirea idealului european al Republicii Moldova.

În planul cooperării bilaterale, venim după un an cu realizări de excepție, cu progrese pe toate dosarele prioritare. Menționez doar proiectele de mare vizibilitate: inaugurarea gazoductului Iaşi-Ungheni (27 august); transferarea asistenţei nerambursabile de 20 de milioane de euro destinate reabilitării instituţiilor din sistemul de învăţământ preşcolar din R. Moldova; inaugurarea Centrului-pilot SMURD de la Bălţi (28 august); sprijinul tehnic pentru administraţia centrală şi locală a Republicii Moldova (donaţii). Sunt inițiative pe care le dorim continuate, extinse, și care pornesc de la aşteptările şi interesele cetăţenilor Republicii Moldova.

Rămânem pe mai departe cel mai sincer şi mai apropiat partener al Republicii Moldova. Sprijinul nostru pentru obiectivele majore ale Chişinăului a fost întotdeauna oferit în mod necondiţionat, dezinteresat şi la maximul capacităţilor şi abilităţilor noastre de asistenţă.

 

În condițiile în care devine evident că Rusia încurajează separatismul în spațiul ex-sovietic pentru a anexa teritorii (a se vedea scenariul din Crimeea), mai poate fi credibilă buna credință a Moscovei ca partener în cadrul formatului OSCE 5+2 privind situația din Transnistria?

Cu toate limitele și neajunsurile sale, formatul „5+2” rămâne cadrul unic pentru identificarea unei soluții viabile, negociate, în dosarul transnistrean. Țin să subliniez termenul de „negociat”, în contrast cu cel de „impus”. Experiența a arătat că soluțiile unilaterale, care implică riscuri și concesii injuste din partea Republicii Moldova, tind să fie favorizate de absența unui cadru formal, structurat de negociere. Formatul „5+2” dă garanția că vocea Chișinăului și principiul unei soluții durabile, care să țină cont de suveranitatea și integritatea teritorială a Republicii Moldova, vor fi respectate.

Rusia are un rol-cheie în efortul politico-diplomatic de găsire a unei soluții viabile în dosarul transnistrean. Cred că niciun observator obiectiv nu poate contesta această realitate. În egală măsură, Rusia are responsabilitatea de a contribui activ la consolidarea unei atmosfere propice pentru identificarea parametrilor acestei soluţii negociate, de a susține dinamica procesului de negociere, de a descuraja acțiuni unilaterale, care nu fac decât să tensioneze artificial situaţia de pe teren.

Dosarul transnistrean poate fi soluţionat durabil, echitabil, dacă există voinţă politică din partea tuturor participanţilor. Rămânem încrezători că va prevala, în cele din urmă, efortul conjugat al tuturor celor care sunt interesaţi în soluţionarea politică viabilă a acestui dosar.

Fiecare Aliat are nuanţele sale în promovarea intereselor naţionale

 

Ați participat la reuniunea miniștrilor de externe NATO, în marja căreia ați avut întâlniri cu omologii din Germania și Polonia, țări cu pondere mare în securitatea Europei, cu un interes deosebit în problematica rusă. Ați sesizat  viziuni diferite ale șefilor celor două diplomații în ce privește problematica rusă? (Dacă sunt diferite) sunt compatibile sau divergente? 

Reuniunea miniștrilor Aliați de externe din decembrie 2014 a fost prima reuniune de nivel politic a Alianţei după Summit-ul NATO din Marea Britanie și a vizat, în principal, analizarea stadiului şi perspectivelor implementării deciziilor adoptate la Summit, cu accent asupra Planului de acţiune al Alianţei pentru creşterea nivelului de reacţie, care reprezintă răspunsul NATO la riscurile provenind din vecinătatea estică a Alianţei. În acest sens, am remarcat progresele relevante obţinute în vederea asigurării unei prezenţe Aliate pe flancul estic al NATO, inclusiv în România, ca element important de descurajare a factorilor de risc.

Discuțiile cu miniștrii de externe german și polonez au relevat preocupările comune generate de creșterea asertivității Rusiei în vecinătatea estică a NATO și convergența de poziții în ceea ce privește răspunsul NATO la aceste provocări. Modul în care NATO își adaptează postura strategică față de actualele riscuri de securitate va reprezenta o dovadă a solidarităţii şi maturităţii Aliate în scopul consolidării apărării colective.

Cred că nu poate fi vorba de abordări diferite pe acest plan. Fiecare Aliat are nuanţele sale în promovarea intereselor naţionale şi aşa este şi firesc. Spre exemplu, România este unul din Aliaţii care promovează importanţa strategică a Mării Negre şi susţine ferm politica uşilor deschise a NATO. Chiar şi cu aceste nuanţe, NATO rămâne o Alianţă puternică, relevantă şi unită, caracteristici pe care le putem cu uşurinţă găsi în deciziile adoptate atât la Summit, cât şi la reuniunea miniştrilor de externe din decembrie 2014, la care am participat.


Specialistul

Bogdan Aurescu a participat la negocierile pentru acordurile cu Rusia, Republica Moldova și alte state, a condus delegația României în procesul deschis la Curtea Internațională de Justiție pentru delimitarea frontierei maritime româno-ucrainene și a negociat acordul privind participarea României la proiectul scutului american anti-rachetă. Este profesor de drept internațional la Universitatea București și la SNSPA. Este președinte al Secției de Drept Internațional al Asociației de Drept Internațional și Relații Internaționale (ADIRI), precum și al Ramurii Române a „International Law Association”.

Diplomatul

Bogdan Aurescu are o carieră diplomatică de aproape 18 ani. A fost director al Direcției Drept Internațional și Tratate, director general al Direcției Generale Afaceri Juridice, subsecretar de stat, Agent guvernamental pentru CEDO și ulterior secretar de stat. A fost reprezentant supleant al României la Comisia Dunării, membru supleant în Comisia Europeană pentru Democrație prin Drept (Comisia de la Veneția) a CE, membru al Curții Permanente de Arbitraj de la Haga și Agent al României la CIJ de la Haga.

Sursa: http://qmagazine.ro

Ultima ora:

ObservatorAnca Dragu: O nouă etapă restauratoare pentru democraţia americană începe azi. O nouă şansă apărută în lupta împotriva schimbărilor climatice şi pentu promovarea creşterii economice sustenabile şi incluzive

PoliticAnca Dragu: O nouă etapă restauratoare pentru democraţia americană începe azi. O nouă şansă apărută în lupta împotriva schimbărilor climatice şi pentu promovarea creşterii economice sustenabile şi incluzive

EconomieCosmin Ghiță: Nuclearelectrica primește finanțare americană nerambursabilă pentru a găsi locuri potrivite construirii de mini-reactoare

ExternCristian Bușoi: Discuții cu ministrul sloven al educației despre dosarele legislative din timpul președinței Sloveniei la Consiliul UE, care va începe la 1 iulie 2021

SocialDaniela Vișoianu: În educație e nevoie de o vacanță. Adevărată.

EvenimenteAlexandru Lazescu: Curs gratuit de jurnalism online

CulturaFlaviu George Predescu: De Ce Citim – Despre poezia lui Marin Sorescu

EditorialGeorge Butunoiu: Clasificarea şi ierarhizarea managerilor



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe