OraNoua.ro
Publicat în 15 iulie 2015, 17:36 / 242 elite & idei

Bogdan Aurescu remarcă evoluțiile pozitive în relațiile politice și economice cu Croația

Bogdan Aurescu remarcă evoluțiile pozitive în relațiile politice și economice cu Croația

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a exprimat satisfacție miercuri față de evoluțiile pozitive înregistrate în relațiile româno-croate pe plan bilateral, atât din perspectiva politico-diplomatică, cât și economică, în mandatul de ambasador al dnei Andrea Gustovic-Ercegovac, pe care a primit-o în vizită de rămas bun la încheierea misiunii la București, a informat MAE.

„Întrevederea a prilejuit trecerea în revistă a stadiului relațiilor bilaterale, cu accent pe importanța consolidării cooperării în domenii de interes comun la nivel bilateral și european. Cei doi oficiali au subliniat nivelul foarte bun al cooperării în cadrul UE și NATO”, a precizat MAE, într-un comunicat transmis AGERPRES.

Șeful diplomației române a evidențiat importanța rolului pe care minoritățile croată și română din cele două țări, ca și comunitatea istro-română din Croația îl au în consolidarea și diversificarea relației bilaterale, acestea reprezentând un „puternic liant cultural” și o bază de diversificare a cooperării bilaterale, inclusiv la nivel regional.

Potrivit MAE, Bogdan Aurescu a reiterat atenția deosebită pe care partea română o acordă proiectelor destinate susținerii comunității istro-române din Croația, a cărei limbă, istro-româna, se află pe cale de dispariție, nemaifiind utilizată decât de un număr foarte redus de vorbitori (aproximativ 150 — 200).

Ministrul român a subliniat importanța impulsionării relațiilor economice româno-croate, pe baza potențialului substanțial de cooperare existent, schimburile comerciale înregistrând în cursul ultimului an o creștere semnificativă.

Ultima ora:

ObservatorVictor Vevera: ICI Bucureşti familiarizează audienţa din România cu noţiunea de HPC – High Performance Computing

PoliticKlaus Iohannis, la Forumul de la Malmö: Vom înființa în România un premiu național anual pentru personalităţi române şi internaţionale care contribuie la educaţia privind Holocaustul

EconomieCristian Popa: BNR este hotărâtă sa tempereze dinamica prețurilor

ExternGeorge Friedman: Europa și NATO, trase pe linie moartă de Statele Unite

SocialSorin Cucerai: Dreptul la viață e nederogabil

EvenimenteVictor Vevera: ICI Bucureşti familiarizează audienţa din România cu noţiunea de HPC – High Performance Computing

CulturaCristina Popescu: Porumbei exotici

EditorialClaudiu Butacu: Cum arată cultura organizațională a unui ONG acum, față de cum arăta acum câțiva ani



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe